Deşteaptă-te române!

… din somnul cel de moarte

Am impresia că aceasta este singura parte care are vreo legătură cu realitatea din tot imnul nostru naţional. Restul este însă emblematic pentru mania persecuţiei şi credulitatea cronică ce bântuie pe la noi. Acest prim vers ar trebui o bună parte a conaţionalilor noştri să-l scrie CU LITERE MARI pe o coală de bloc de desen MARE (mai greu de găsit, dar asta e altă poveste) şi să şi-l lipească undeva la vedere, să-l citească şi să-l repete de ‘şpe ori pe zi, până le intră în cap!

Trezeşte-te române! Prea înghiţi pe nemestecate, nu porumbei, ci de-a dreptul balene zburătoare!

Thou shalt not 666!

Acum este în mare vogă mania (declanşată în principal de „părintele” Iustin Pârvu, un călugăr ignorant, rupt de realitate şi probabil şi senil) cu „semnul fiarei” şi 666 în paşapoartele biometrice şi cipuri şi alte cele. Problema cea mare a cipurilor este, se pare, prezenţa în vreun fel, a numărului 666, presupusul „număr al fiarei” din Apocalipsa lui Ioan (şi zic presupusul pentru că, după unii, şi cu argumente destul de solide, numărul din cartea biblică ar fi 616).

Popa pomenit argumentează undeva într-unul din discursurile lui că „niciunul din producătorii de cipuri n-a dovedit” că numărul 666 e absent din cipurile respective.

Am o veste proastă pentru maniacii anti-666: Numărul 666 este cu siguranţă folosit în vreun fel cel puţin de-o parte din cipurile respective. La fel cum este cu siguranţă folosit în telefoanele mobile şi calculatoare şi cam orice aparatură electronică. Şi apare cu siguranţă şi pe o parte din codurile de bare, în orice bază de date. Şi pe biletele de autobuz, şi pe facturi şi chitanţe şi pe câte o bancnotă din fiecare mie. Şi în  bilanţurile contabile anuale. Şi în general peste tot unde se numerotează sau înseriază ceva – în general peste tot unde se lucrează cu numere.

Cred şi eu. Pentru matematică şi pentru informatică şi pentru orice programator, 666 este doar un număr natural oarecare, aflat între 665 şi 667 – şi cu o însemnătate la fel de specială ca acestea două; adică în nici un fel specială. Care ar fi soluţia? Să scoatem din mânecă o a 11-a poruncă care să glăsuiască „Nu vei folosi numărul 666 în matematică” şi s-o promovăm la rang de lemă fundamentală alături de Axioma lui Euclid?

Cipuri biometrice, paranoia şi Big Brother

O altă componentă a delirului este că „nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsa 13), semnul fiind identificat cu aceste cipuri,  şi altele asemenea.

Să ne înţelegem, în cipurile respective vor fi înregistrate date care erau deja înregistrate, dar în altă formă (mai uşor de falsificat, printre altele). Cine a avut până acum un paşaport în mână poate a observat că se trecea acolo înălţimea şi culoarea ochilor (ultimul detaliu fiind, presupun, un arhaism de pe vremea când se foloseau fotografii alb-negru sau chiar dinainte, când în paşapoarte, sau echivalentul acestora, se trecea o descriere a titularului pentru că nu se inventase încă fotografia). Că vine codificată, eventual, şi amprenta digitală se datorează faptului că, spre deosebire de trăsăturile faciale şi semnătură, aceasta nu se poate falsifica; şi nici nu se poate fura (cum este cazul unei parole sau cod PIN).

Că la un moment dat e probabil ca documentele „electronice” să devină norma, pentru ca mai apoi să fie singurele acceptate, este doar un pas normal condiţionat de evoluţia tehnicii. La fel cum de aproape un secol încoace sunt obligatorii fotografiile color în paşapoarte (în ciuda obiecţiilor iniţiale, făcute cam în aceiaşi termeni). La fel cum documentele de identitate sunt, în general, obligatorii şi prezentarea lor condiţionează obţinerea unor drepturi, produse şi servicii.

Şi n-aş vrea să-mi închipui ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi folosite, iar fiecare ar putea declara că este oricine altcineva, şi face orice în numele acelui altcineva, fără ca nimeni să poată verifica identitatea personajului. Un astfel de sistem poate funcţiona într-o societate tribală sau, în general, într-o comunitate mică şi închisă: la bunica la ţară, unde dau câte 2-3 săptămâni pe an, îi cunosc pe toţi şi toţi mă cunosc pe mine; acasă, unde locuiesc de când m-am născut, ştiu numele cam a 1-2% din cocitadini şi mai cunosc vag, din vedere, încă, să zicem, 5%… şi e vorba de un oraş destul de mic, care nu ajunge nici la 100.000 de locuitori.

Care este temerea cea mare? Că autorităţile pot să te urmărească, să vadă unde te afli şi ce faci? Asta este o problemă doar dacă „autorităţile” au dreptul şi puterea să facă orice cu datele respective – exact fenomenul împotriva căruia există prevederile legale pentru protecţia informaţiilor personale şi a drepturilor individului: în variate legi, în Constituţie şi în tratatele internaţionale la care România este semnatară (şi care, conform Constituţiei, au putere legală egală cu a legilor interne… ba chiar mai mare, ţinând cont de prevederile Art. 20, unde se prevede că dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile sunt interpretate conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a tratatelor internaţionale).

Big Brother” era o realitatea în societatea comunistă, când (poate unii îşi mai amintesc) se trăia cu frica-n sân: nu care cumva să spui ceva „greşit” şi să audă „tovarăşii” (micuţii cu ochi albaştri, cum erau pe alocuri supranumiţi lucrătorii M.I. – nu cei de la miliţie, ci ceilalţi) sau variaţi „binevoitori”; nu care cumva să cunoşti vreo persoană „indeziderabilă” (şi asta era o vină, să cunoşti pe cineva cu „vederi greşite”). România „antedecembristă” era un exemplu bun de societate închisă şi controlată… pe vremea aceea n-ar fi fost cu siguranţă o problemă cipurile pe paşapoarte. Pentru simplul motiv că erau puţini „privilegiaţii” care aveau paşaport, şi şi mai puţini cei care ajungeau să-l folosească; şi, în plus, trebuia oricum predat la miliţie în termen de 24 sau 48 de ore de la întoarcerea în ţară (ţin minte că regula aceasta, tipărită pe coperta III a primului meu paşaport, eliberat în 1993 dar încă „de tip vechi”, m-a uimit).

„Semnul fiarei”?

Pe de altă parte, în acelaşi capitol al aceleiaşi cărţi biblice şi doar la un verset distanţă, este specificat: „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte„. Aş pune o întrebare credulilor ortodoxoizi (deşi e probabil să rămână doar o întrebare retorică, date fiind capacităţile de a raţiona de care respectvii au dat dovadă): Chiar nu vedeţi nici o diferenţă între o bucată de hârtie plastifiată care se poartă în buzunar şi o parte a corpului? (De fapt, două părţi distincte ale corpului.)

Cu un pic de răbdare şi stăruinţă, cum ziceau şi alţii, poţi liniştit să găseşti 666 aproape oriunde. Cum ziceam, este un număr oarecare între 1 şi 1000 şi inevitabil apare explicit în orice listă secvenţială de numere, indiferent ce numerotezi. Dacă te mai pui să şi cauţi după el, interpretând numerologic orice-ţi pică în mână, cu atât mai mult o să-l găseşti.

Fir-ar să fie! Însuşi iniţiatorul paranoiei ăsteia colective „poartă semnul fiarei„:

P >A R I N T E L E I U S T I N P A R V U
7 1 9 9 5 2 5 3 5 9 3 1 2 9 5 7 1 9 4 3
7+1+9+9+5+2+5+3+5=46; 4+6=10; 1+0=1 9+3+1+2+9+5=29; 2+9=11 7+1+9+4+3=24; 2+4=6
Dar, „Părintele Iustin”= 1+11=12, deci 2×6 deci 6 6 6
Deci „Părintele Iustin Pârvu„, numerologic, ne dă „666„. Q.E.D.

Cui are de contestat interpretarea mea, îi adresez invitaţia de a-şi documenta mai întâi calificarea ca numerolog, de preferinţă cu o diplomă de doctor în numerologie eliberată de Sorbona sau Oxford!

Între timp, pe tărâmul realităţii…

Avem legi care ne protejează intimitatea şi care reglementează cine şi în ce măsură poate accesa datele noastre personale, respectiv ce poate face cu ele. Legile acestea pot fi perfectate, nu neg, dar soluţia nu este să ne ascundem într-o peşteră (sau într-o chilie, tot aia!). Soluţia este o legislaţie care să limiteze libertatea unui individ doar în punctul în care încalcă libertatea altuia. Parte a acestei soluţii este dezvoltarea de instrumente şi proceduri care să limiteze posibilităţile de a încălca libertatea unui individ, inclusiv prin eliminarea birocraţiei în măsura posibilului; sau, unde nu se poate elimina, folosirea de metode mai eficiente.

În condiţiile unei legislaţii adecvate, singurii care trag avantaje din imposibilitatea de a identifica corect o persoană sunt cei care îşi asumă identităţi false sau au interesul de a nu fi descoperiţi când fac ceva ilegal. Şi în condiţiile în care „ilegal” înseamnă o daună provocată cuiva, nu orice i se năzare unuia sau altuia.

Stocarea datelor personale pe cipuri nu este decât o metodă de a eficientiza comunicarea şi verificarea acestora unde şi când este nevoie să se facă aceasta.

Pe tărâmul fabulaţiei

Pe tărâmul fabulaţiei prosperă simbolomania şi tehnofobia. Şi ambele s-au manifestat din plin cu fiecare pas pe care l-a făcut societatea umană după descoperirea focului şi inventarea roţii. De fiecare dată când apare un element nou, o tehnică nouă, au existat grupuri care găseau tot felul de semne ascunse şi proroceau tot felul de nenorociri care se vor abate asupra noastră. În lumea creştină, „semnul fiarei” şi apelurile la Legea Divină au fost întotdeauna asociate cu orice nu era „tradiţional”. De fiecare dată făcute de încuiaţi ignoranţi… care de fiecare dată au nimeric ca nuca-n perete cu prevestirile lor.

Mania anti-cip care se manifestă acum la noi nu este altceva. Nu este principial diferită de obsesiile împotriva a orice a uşurat în vreun fel viaţa noastră, împotriva a orice a facilitat comunicarea şi deplasarea. S-au susţinut opinii asemănătoare împotriva tiparniţei lui Gutenberg, împotriva lunetei lui Galilei şi a motorului cu aburi al lui Watt. Sau, în vremuri mai recente, împotriva radioului („tranzistorului” mai apoi), televizorului, avionului, codurilor de bare, cardurilor de credit etc.

O propunere

Aş propune ca cine vrea să promoveze opoziţia la „cipurile biometrice” (am înţeles că deja vreo zece mii de imbecili au semnat lista), să iniţieze în paralel şi câteva liste care să ceară, din aceleaşi motive a:

  • Folosirii CNP-ului (ăla da semn al fiarei… aproape că nu mai există act oficial pe care să nu fie o rubrică în care să completezi CNP-ul)
  • Folosirii cardurilor, fie ele de debit sau de credit (doar pe Internet nu poţi cumpăra fără ele: clar, trebuie să ai semnul fiarei în mâna dreaptă ca să faci o achiziţie… şi îţi mai şi cere, ca confirmare, un grup de trei cifre scris pe spatele cardului, care, statistic, la un card din o mie, este tocmai 666…)
  • Anularea tuturor facturilor, bonurilor, bancnotelor, documentelor al cărur număr de serie se termină în 666 (sau unde 666 se poate obţine, prin vreo metodă, din numerele existente).
  • Modificarea tuturor programelor astfel încât, atunci când generează numere aleatoare (necesare pentru variate operaţii), să nu genereze 666; de asemeni.
  • Modificarea legislaţiei financiare astfel încât la o sumă care se termină în 666 să se adune sau scadă o unitate (că ar genera un haos total în finanţe e o problemă minoră).

Anti-cip şi pe messenger

Da, aproape uitasem… am primit aseară pe Y!M (de la unul care între timp a ajuns pe lista neagră de ID-uri blocate) următorul mesaj:

Un anunt ffoarte important pentru credinta noastra,Parintele Arhimandrit Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda incearca sa lupte pt credinta noastra si pt intimitatea noastra,Uniunea Europeana vrea sa ne faca pasapoarte cu cipuri biometrice ca sa contina toate in el,si dupa va urma sa ne pune cum au pus si la animale cerceii aia galbeni co codul de bare al satanei,asa vor face dupa acel pasaport ne vor pune cipuri ca la animale sa fim identificati cu acel cod al satanei,asa ca acesta este un semn de la dumnezeu ca trebuie sa luptam impotriva acelui cip,este venit de la Diavol,Grecia a strans semnaturi si si au iesit in starda si nu li sa pus acele cipuri,asa ca noi nu putem lupata pt credinta noastra!!!!!!Ganditiva cu acel cip ne dam viata in mainile diavolului se apropie Apocalipsa…

(Do I need to mention how much I love chain-letters?)

Incidental, mă întreb dacă cei care trimit mai departe (şi în general, cei care subscriu şi participă la campania asta panicardă) astfel de mesaje în care se pot număra pe puţin zece diavoli şi satane per una bucată frază ineptă şi agramată, au idee cu se ce mănâncă chestii precum „cip” şi „biometric”. Aş fi gata să bag mâna în foc (fără să mă ard!) că n-ar putea să expli
ce – nu ştiinţific, dar măcar coerent – noţiunile respective. Când deconectezi creierul şi înghiţi fără discernămânf orice gogomămie asociată de cineva cu „semn de la Dumnezeu” şi „credinţă”, în spiritul oilor Domnului (de a urma măgarul din fruntea turmei sau oaia cu talangă, indiferent unde se duce numita), informaţiile reale nu mai au niciun rost.

5 responses to “Deşteaptă-te române!

  1. Scrisesem in comentariul initial (omorat de spam filterul buclucas) ca mi-am mai sustinut opiniile cu privire la alarmisti si pe blogul TLP. Sunt vreo trei tipuri de alarmisti : dementii (habotnici incapabili sa rationeze), attention whores si oaemnii incredibil de slabi dar capabili de a manipula in cercuri mici, oameni pentru care golul e suficient de mare ca sa-l umple cu prostii.Cat despre imn, ader la parerea unui profesor : http://www.cyberculture.ro/blog/2009/01/24/24-ianuarie-ziua-unirii/

    Apreciază

  2. Trei culori deborda totusi de mandrie si patriotism, nu de frica.

    Apreciază

  3. Mda, avusesem intenţii bune cu spam-ul, dar drumul spre iad e pavat cu bune intenţii…Plugin-ul pentur Akismet e un beta cu bube-n cap, iar cel care-l găsisem… ai văzut.Good point. Dar ar mai fi: credulii, care înghit orice pe nemestecate… şi ăştia sunt poate varianta cea mai comună…Despre imn, n-am citit încă articolul pe care l-ai însemnat, dar părerea mea mai veche este că e foarte nefericit aleas… La 1848 ar fi fost altă poveste… Dar oricum, dacă-mi amintesc eu bine, în acele prime zile după „Revoluţie” s-a cam oscilat mult. Am auzit şi o variantă mai antică la „Trei culori”, mi se pare că am auzit şi vechiul imn regal la Tv… Şi în cele din urmă a învins populismul ieftin.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s