Catedrala Mânturii Neamului: Patriarhia bosumflată pe ASUR

Pe 3 septembrie, vinerea trecută, am fost înștiințați că patriarhul Daniel, a binecuvântat începerea lucrărilor de construire ale Catedralei pompos numită a „Mântuirii Neamului”. O catedrală care, după cum preafericitul prealuminat părinte patriarh al poporului ne-a arătat, „ nu este nici mare nici mică”; și care „este o necesitate practică ţinând seama de numărul mare aproape şaizeci de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care nu încap mai mult de doisprezece [sic] în Altarul Catedralei actuale de pe Dealul Mitropoliei.” (Conform CatedralaNeamului.ro)

Asociația Secular–Umanistă din România (ASUR) a publicat pe blogul propriu, sub titlul „Catedrala Mânturii Neamului – o necesitate practică?”, un scurt articol în care atrăgea atenția asupra superficialității motivației pomenite și asupra costurilor suportate de bugetul de stat.

Replică la replică

Răspunsul din partea BOR n-a întârziat mult. A doua zi, pe situl Ziarului Lumina, organul oficial al Patriarhiei, apărea comunicatul de presă cu titlul „O nouă încercare de dezinformare a opiniei publice în legătură cu Catedrala Mântuirii Neamului”. În cuprinsul acestuia ni se „reamintesc” câteva vechi argumente în care cocleala e din nou mascată sub luciul argintiu al retoricii smiorcăite cu iz de mania persecuției.

Astfel, ni se spune că:

1. Chiar dacă legea nr. 261/2005 cu modificările ulterioare prevede sprijn [sic] de la bugetul de Stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, […] fondurile necesare vor fi obţinute printr-o linie de creditare de la una sau mai multe bănci. Creditul va avea o perioadă de graţie până la finalizarea construirii Catedralei şi va fi ramubursat [sic] din donaţiile credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate. În acelaşi timp, Patriarhia Română a anunţat că pentru construirea noii Catedralei patriarhale faza „la roşu”, costurile sunt estimate la aproximativ 100 milioane de euro.

Ah, deci fondurile nu sunt obținute de la stat, ci printr-un credit (probabil garantat de stat) ce va fi rambursat din… donațiile credincioșilor. Adică acele donații pe care credincioșii n-au putut fi convinși să le dea pentru a începe construirea Catedralei. Prevăd că, în cazul nefericit în care se va merge până la capăt cu construirea acestei monstruozități ortodoxe, bunii credincioși o să se facă că plouă, iar banii le vor fi luați cu de-a sila (adică va plăti garantul – statul – din bugetul public).

Ca atare, este nedemnă încercarea de manipulare a opinei publice de către ASUR, care în comunicatul de presă din 6 septembrie 2010, afirmă în mod tendenţios că, [sic] viitoarea Catedrală patriarhală „va fi construită cu bani care ar urma să provină, într-o proporţie semnificativă, de la bugetul de Stat…”, ascunzând adevărul că majoritatea contribuabililor la bugetul de Stat sunt românii creştini ortodocşi (87%).

Deci… viitoarea catedrală va fi, totuși, construită cu bani ce provin „într-o proporție semnificativă” de la bugetul de stat. Problema e că și admițând că bugetul ar fi constituit din impozite directe asupra cetățenilor (și evident nu e) și că procentul de 87% n-ar fi cam „umflat” (și este – voi reveni ulterior), tot nu ar fi relevant.

2. Noua catedrală patriarhală reprezintă, în mod indiscutabil, o necesitate practică, liturgică şi misionară şi un simbol al demnităţii naţionale.

Da, necesitatea practică de a asigura comoditatea popilor din Sinod, care nu pot oficia decât toți odată pentru că, probabil, nicicare nu vrea să cedeze locul de onoare de pe scena show-ului medieval. Am notat.

Terenul situat în Calea 13 Septembrie, nr. 4-60, sect. V, Bucureşti, destinat exclusiv construirii Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, atribuit legal în proprietate Patriarhiei Române de către Statul român reprezintă un act de dreptate, iar nu un privilegiu, aşa cum, în mod tendenţios, susţin cei se opun construirii Catedralei.

Ei, nu. Trecerea terenului respectiv în proprietatea privată a Patriarhiei a reprezentat și reprezintă o decizie extraordinară, pusă în fapt printr-o lege dubioasă (L. 261/2005) care aprobă o ordonanță de urgență  (OUG 19/2005) neconstituțională. De acord, nu e un privilegiu – e de-a dreptul un abuz.

Considerăm nedemnă şi antidemocratică atitudinea celor care persecută Biserica Ortodoxă Română pentru că îşi construieşte o Catedrală (situaţie nemaiîntâlnită în cazul construirii de lăcaşuri de cult de către alte confesiuni creştine din România) […]

Sau: „Ah, antidemocraticii ăștia nedemni care ne persecută și nu ne lasă să ne facem o bisericuță din banii noștri agonisiți cu greu!.”

Numai că nu e bisericuță, ci ditamai bisericoiul de mai bine de jumate de miliard de euro (ba chiar de un miliard bătut pe muchie, după unele estimări). Și, după cum stau lucrurile, BOR nu își construiește nimic, ci manipulează politicienii care-i pupă mâna și profită cu nesimțire de o formulare vagă din lege, care spune că în țara noastră cultele sunt „sprijinite” de stat. La aceasta se mai adaugă, bineînțeles, și fățărnicia de a arăta cu degetul la „celelalte confesiuni creștine din România”, în condițiile în care BOR nu numai că ia partea leului din bugetul pentru culte, dar fondurile pe care statul „trebuie” să le pompeze în construirea acestei „bisericuțe” reprezintă, după ce tragi linia și faci socotelile, mai mult decât pomenitul buget pe zece ani.

Dar ajungem la penultimul paragraf, unde se poate citi:

Patriarhia Română are dreptul şi responsabilitatea de a a construi viitoarea Catedrală patriarhală, indiferent de complexele şi interesele oculte ale celor care, cu ostilitate, încearcă pe orice cale să împiedice construirea acesteia în Bucureşti – singura capitală a unei ţări membre a Uniunii Europene fără o catedrală reprezentativă pentru credinţa şi demnitatea poporului ei.

Patriarhia Română are, cu alte cuvinte, „dreptul și responsabilitatea” să facă ce vrea cu banii publici. (Sau cel puțin așa pretinde.) Pentru că, se știe, BOR este stat în stat în România, și cetățenii sunt niște sclavi păcătoși care trebuie să urmeze voia Domnului – așa cum ne este comunicată prin prealuminarea preafericitului patriarh Daniel. Și, mai presus de toate, are dreptul ăsta indiferent de interesele „robilor păcătoși” care, până în coadă, sunt obligați pe căi ocolite să plătească capriciile unor călugări spoiți cu aur.

Da, n-avem în București o catedrală asemeni Notre Dame-ului.

Nu ne lipsește însă un monument faraonic, construit cu bani luați cu de-a sila poporului, închinat megalomaniei unui individ obscur profesând modestia și practicând luxul exorbitant. Ne lipsește perechea sa. Amplasamentul Catedralei, indiferent de cum a fost obținut terenul, e cât se poate de bine ales: ce poate fi mai potrivit decât să împerechezi simbolul totalitarismului comunist cu cel al colaboratoarei sale de nădejde, Biserica Ortodoxă Română?