Comentariu pe marginea unuia din Principiile umanismului secular

Am avut recent parte de câteva comentarii din partea cuiva care folosește nick-ul „Bonobo”. Printre altele, a lăsat un comentariu la pagina „Principii ale umanismului secular”. Paginile respective, spre deosebire de articolele/intrările de blog, le-am publicat cu intenția de a exista ca atare, ca materiale documentare; nu ca discuții. Am uitat însă să dezactivez comentariile la unele dintre pagini printre care și cea menționată. Am rezolvat acum problema, dar, pentru a nu șterge pur și simplu comentariile, și pentru că Bonobo și-a anunțat intenția de a „continua discuția”, redau în continuare comentariul lui și răspunsul meu.

Comentariul lui Bonobo:

la nr.1 ((Credem în aplicarea raţiunii şi ştiinţei la înţelegerea universului şi la rezolvarea problemelor umane.)) sunt de acord

2.Deplângem eforturile de a denigra inteligenţa omului, de a încerca explicarea lumii în termeni de supranatural, şi de a căuta o mântuire/salvare care să vină de altundeva.

asta e tare !
ateii care cred ca se trag din amoebe se cred mai destepti decat teistii care cred ca se trag dintr-o super-Inteligenta .

a denigra inteligenţa omului

ce sa mai denigrezi la inteligenta umana care e rezultatul unui microb si ala saracu aparut intamplator ? poti s-o denigrezi mai mult decat o fac ateii? nu e nici o valoare in ceva aparut intamplator ,dar exista o valoare foarte mare in ceva creat cu scop precis de o Inteligenta superioara.

cool!punctul asta din principii e impotriva ateismului .

nu mai am timp dar le putem discuta pe toate altadata.

Răspunsul meu:

Hm. Nu prevăzusem să las active comentariile la pagini, doar la blog. În fine, o să mă ocup altă dată de asta…

Știi ce te rog? Să nu începi cu rahaturi creaționiste înainte să vezi EXACT ce înseamnă și ce spune teoria evoluției. Am avut parte de destui trolli ignoranți până acum, iar pragul meu de toleranță la inepții e destul de jos. Dacă vrei discuție, străduiește-te te rog să fie o discuție, nu o înșiruire de invenții à la Banana Man Ray Comfort despre TE.

Acel „altă dată” de care pomeneam este acum, pentru că am nițel timp. Așa că voi continua cu câteva adăugiri:

E oarecum ironic că cineva care afirmă că-i de acord cu primul punct din Principii ((ref:1)), continuă cu aceeași grămadă de nonsensuri cu care ne-au obișnuit de foarte mult timp fundamentaliștii care-și bazează filozofia de viață pe negarea rolului și contribuției rațiunii și științei la înțelegerea universului și rezolvarea problemelor.

Chiar dacă inteligența umană ar fi rezultatul întâmplării sau al unui microb (idee care, dealtfel, trăiește numai în mintea creaționiștilor și altor specimene ignorante de Homo sapiens), n-ar însemna că inteligența este altceva decât ceea ce este și funcționează altcumva decât funcționează: o proprietate emergentă a materiei, cu funcționare imperfectă.

Denigrare a inteligenței umane, Bonobo? Vrei exemple? Debitarea de fantezii brodate pe marginea unui concept de care ai auzit doar vorbindu-se dar nu știi ce este (teoria evoluției, în instanța de față), este o denigrare a inteligenței umane. Refuzul de a accepta fapte și date concrete pe baza unor scrieri confuze și autocontradictorii din vechime este o denigrare a inteligenței umane. Ideea „există o valoare foarte mare [?] în ceva creat cu scop precis de o Inteligență superioară” este o denigrare a inteligenței umane. (Care-i „valoarea foarte mare” a, să zicem, malariei, uraganelor și stricninei? Și ce mama dracului înțelegi prin „valoare”? Ori te pomeni că e doar așa, un cuvânt-jolly pe care-l folosești ori de câte ori ai vreun lapsus linguae?)

Aproape tot ce-ai comentat până acum pe blogul ăsta este o formă de denigrare a inteligenței umane. Fiecare contradicție, răstălmăcire și neadevăr pe care le-ai debitat sunt forme de denigrare a inteligenței umane. Și, totodată, exemple perfecte pentru cât de defectuoasă poate deveni funcționarea numitei inteligențe când dogma se substituie rațiunii.

4 responses to “Comentariu pe marginea unuia din Principiile umanismului secular

  1. ok ,lucram cu logica daca spui ca esti rational.

    demonteaza ce zice WL Craig in cele 5 parti care incep cu legatura de mai sus.

    El zice ca raul din lume postuleaza existenta lui Dumnezeu ,in nici un caz inexistenta Sa.asta apropo de inteligenta si ratiune .

    Apreciază

  2. Unde-i logica ta? Care-i argumentul tău?

    🙂 haha pai eu m-am conformat cerintelor tale , pe care le-am considerat adevarate ,adica ti-am dat dreptate 100% nu pentru ca aveai ci pentru a nu te supara cumva(ca tu legi logica si ratiunea cu „pragul de toleranta „)

    1.Să nu începi cu rahaturi creaționiste

    2.Am avut parte de destui trolli ignoranți până acum

    3.străduiește-te te rog să fie o discuție, nu o înșiruire de invenții

    4.grămadă de nonsensuri

    5.nu știi ce este (teoria evoluției, în instanța de față)

    tu cand vrei un dialog nu vii cu d’astea sa ma inveti ce sa gandesc ,cum sa gandesc,cat sa gandesc ca nu suntem la gradinita .faptul ca asta-i blogul tau crezi ca justifica limbajul superior si arogant ?
    acuzai pe BOR ca nu stiu ce si nu stiu cum ,dar tu faci exact la fel ,insa la tine merge ca …tu esti tu,nu?

    link-ul pe care ti l-am dat nu are nici o legatura cu evolutionismul,creationismul ,etc. ci doar cu logica.arata ca tu ateul demontezi ratiunea unui teist.parerile mele le voi spune ,dupa ce combati argumentat rational ce zice WL Craig.fireste ,daca accepti asta.eu as refuza ,daca eram tu.

    Apreciază

    • Nu cred că e o pretenție exagerată ca o discuție să fie purtată la subiect, fără nonsensuri și invenții, respectiv cunoscând măcar chestii elementare (dar corecte!) despre obiectul ei; sau ca discuția să fie discuție, nu schimb de linkuri. Dacă ție asta ți se pare „ca la grădiniță”, e problema ta; dar aș zice să mai reflectezi la ce înseamnă „ca la grădiniță”.

      Și… dacă ai pretenția ca eu să dau extemporal din C.W. Craig pentru a avea onoarea de a-ți vedea părerea… ei bine, n-o s-o vezi pe asta! Dacă vrei să ți-o expui, ești liber s-o faci. Dar asta nu înseamnă că eu trebuie să-ți tolerez trollingul în continuare, și cu atât mai puțin c-o voi face încă mult timp – e extrem de simplu să apăs pe butonul pe care scrie „spam”.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s