Băse, folosește-ți dreptul de veto!

Ca urmare a adoptării de către Camera Deputaților, pe 8 martie, a Legii privind parteneriatul între stat și biserică în domeniul serviciilor sociale (despre care am scris și eu o tentativă de articol – mai mult o introducere pentru materialele altora, listate la sfârșit), o parte din societatea civilă a reacționat, aș zice eu, cu indignare îndreptățită.

Institutul pentru Politici Publice și alte 40 de ONG-uri românești care activează în domeniul serviciilor de asistență socială (lista completă apare la sfârșitul comunicatului publicat pe situl IPP) au adresat, pe 10 martie, președintelui României, o scrisoare deschisă prin care își exprimă protestul față de adoptarea acestei legi în Parlament și-i cereau să retrimită legea spre reexaminare. N-am reușit să găsesc pe niciunde o copie a scrisorii, dar în materialul publicat pe situl propriu, IPP ne spune:

Organizaţiile semnatare consideră că legea este în contradicţie flagrantă cu principiul competiţiei libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităţilor de cult, asupra furnizării de servicii de asistenţă socială finanţate în proporţie de 80% din bugetul de stat. În circuitul legislativ din Parlament se află deja un alt proiect de lege care are ca obiect reglementarea contractării serviciilor sociale în România şi unde unităţile de cult, în calitate de furnizori de servicii sociale acreditaţi în condiţiile legii, pot participa la procedurile transparente, competitive organizate de autorităţile publice de la nivel judeţean, pentru subcontractarea serviciilor sociale alături de alte entităţi, cum sunt organizaţiile neguvernamentale, recunoscute ca furnizori de servicii sociale în toate statele europene.

În al doilea rând, legea în cauză încalcă prevederile Convenţiilor internaţionale la care România este semnatară (Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi) în ceea ce priveşte angajarea finanţării din bani publici pentru procesul de instituţionalizare a persoanelor aflate în situaţii vulnerabile. Legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale nu promovează serviciile, ci permite finanţarea construcţiei de instituţii numite aşezăminte sociale, pe lângă unităţile de cult, fără a se specifica condiţii clare privind capacitatea acestora, limitele de finanţare etc.
Nu în ultimul rând, legea vine în contradicţie cu toate eforturile concentrate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în direcţia reformării sistemului de servicii sociale din România, în condiţii de transparenţă şi eficienţă.

 

Pe situl PetitiiOnline.ro a fost de asemeni inițiat un protest intitulat „Proiectul de Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale trebuie retras!” asupra căruia mi-a fost atrasă atenția astăzi. Mi-am permis să salvez în format PDF o copie a textului protestului:

[pdf http://caveatlector.eu/wp-content/uploads/2011/03/Petitie-pentru-respingerea-legii-parteneriatului.pdf%5D

Citiți, semnați și dați mai departe: http://bit.ly/stop-parteneriat

 

Nu prea am ce adăuga. Sper și eu ca preaiubitul nostru prezident să-și folosească dreptul de veto pentru a refuza promulgarea legii acesteia retrograde și discriminatorii al cărei unic scop pare a fi consolidarea poziției de stat în stat a BOR.

N-am ajuns însă la punctul de a trebui să scandăm în cor, în fiecare zi însemnată cu roz în calendarele BOR, „Trăiască prealuminăția sa Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și președinte al Republicii Ortodoxe România!”, dar în ritmul ăsta nu ne mai lipsește mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s