Ministerul Magiei și Biserica Ortodoxă

Drapel ROR

Drapel ROR

Trăiam cu iluzia că m-am obișnuit deja cu inepțiile publicate de Ziarul Lumina. E drept, de multe ori mă apuca râsul, îmi creștea tensiunea sau mă lovea indignarea citind materialele care-mi aterizau pe fluxul RSS, dar găseam totuși destul de rar ceva care să mă surprindă.

Cu câteva minute în urmă am citit însă o știre halucinantă, aterizată pe fluxul RSS al pomenitei publicații.

O redau în întregime, că e nu-i prea lungă:

Recent, în Eparhia de Krasnoyarsk, Siberia, a fost iniţiată o campanie de luptă împotriva incendiilor de păduri. Organizată din iniţiativa Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia, aceasta presupune plasarea de cruci cu chipul icoanei Maicii Domnului „Rugul Aprins”, cunoscută ca protectoare de incendii, în zonele afectate. Cele 25 de icoane au fost confecţionate la iniţiativa conducerii ministerului, apoi sfinţite în Catedrala Buneivestiri din oraşul Krasnoyarsk, informează kerpc.ru. Raioanele Boguchansk şi Kezhemsk, care au suferit cel mai mult de la începutul acestui an de pe urma incendiilor, au fost primele în care au ajuns icoanele. Acolo se planifică amplasarea lor în jurul satelor către care ar putea să ajungă focul. (Ecaterina Luţişina)

Nu, serios! O să reiau partea relevantă, ca să fiu sigur că n-a scăpat nimănui esențialul:

[Î]n Eparhia de Krasnoyarsk, Siberia, a fost iniţiată o campanie de luptă împotriva incendiilor de păduri […] din inițiativa Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia, [campanie care] presupune plasarea de cruci cu chipul icoanei Maicii Domnului […] 25 de icoane au fost confecţionate la iniţiativa conducerii ministerului…

Nu, nu e știre de pe Trombon.ro, nici din rubricile „alea” din Academia Cațavencu, nici preluată de la The Onion. E din paginile web ale organului oficial al Patriarhiei, chestie care presupune în principiu că are girul pomenitei organizații medievale.

Pe măsură ce trece timpul mi se întărește tot mai mult convingerea că adepții Dreptei CredințeTM (© 33 d.Hr. by Biserica Ortodoxă) ori sunt nebuni de legat ori trăiesc într-un univers paralel, care se intersectează doar accidental cu Realitatea.

Ultima oară când am citit ceva asemănător era vorba de Ministerul Magiei din Harry Potter. Dar asupra cărților ălora suntem toți de acord că sunt ficțiune . (Sau aproape toți… că s-au mai găsit câțiva deranjați la mansardă care să le ia „pe bune” și să protesteze împotriva vrăjitorilor de la Hogwarts.)

Iar România e doar la un pas de „campanii” similare.

Bun venit în Absurdistan!

6 responses to “Ministerul Magiei și Biserica Ortodoxă

  1. Tare vreau să văd ce mutre or să facă când o să le ardă icoanele alea la următorul incendiu : )

    Apreciază

    • Poate le pun în casete rezistente la foc. 😀

      Oricum, se scot ei, nu-ți face iluzii. Dacă:

      ard toate icoanele – nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase
      scapă vreuna ==> MINUNE!!!!1!!!!!11111!!!

      Apreciază

  2. † Preafericitul Prof. Dr. Ing. IPS Raspopitul

    O sa zica: Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul sa fie laudat 🙂

    Apreciază

  3. Pingback: polimedia.us/fain

  4. Şişeştean Ioan

    Numai prosti vorbiţi, căci au fost destui ca voi iar când au fost într-un moment critic sau dus la biserică s-au rugat ca Dumnezeu să-i salveze şi Doamne feri să nu păţeşti orice şi să te întorci şi să spui ,, Am greşit” cu coada între picioare

    Apreciază

    • Ah, vechea poveste cu „când dați de greu vă întoarceți la Dumnezeu”!

      Nu știu cum să-ți spun mai în clar de atât: nu funcționează așa.

      E drept, mai sunt cazuri în care unii care, cum zici, într-un moment critic s-au dus la biserică. Problema este că în momente critice oamenii fac tot felul de chestii iraționale: unii se duc la vrăjitoare, alții la biserică (și iar alții și la vrăjitoare și la biserică); unii fac descântece în frunze și mațe de pui, alții se roagă și aprind tămâie; unii deschid Biblia și alții deschid anuarul astronomic ca să calculeze pozițiile „astrelor”.

      Până-n coadă n-aș spune că este tocmai o notă pozitivă pentru Biserică faptul că oameni altfel raționali se întorc către ea în momente de disperare, când nu mai pot gândi limpede.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s