Category Archives: Papa cu-a lui trei coroane

Greaua moștenire a Maicii Tereza

Nemții de la ARD au difuzat anul trecut, pe 25 august, un reportaj de 45 de minute pe tema arhicunoscutei Maici Tereza din Calcutta, a.k.a. Agnes Gonxha Bojaxhiu. M-a bucurat că n-a fost realizat cu filtrul „aura divină 3X” pe obiectiv, nici editat cu prea obișnuita periuță de sensibilități bisericești. E un material în stil aproape hitchensian, care trece în revistă azilurile înființate de Maica Tereza la Calcutta, scoțând în evidență mizeria, nepăsarea și iresponsabilitatea existente acolo.

Îmi propusesem mai demult să fac operațiile necesare, dar n-am apucat din variate motive (alea obișnuite: ba n-am avut chef, ba am avut altceva de făcut, ba am uitat de film etc.). Acum am apucat în sfârșit să-mi fac un pic (un pic mai mult, de fapt!) de timp, și voilà: am făcut în sfârșit titrarea în română.

Filmul este, după cum se poate vedea, cocoțat pe Youtube. Din cauza restricțiilor nenilor de la Youtube (max. 15 minute pentru fiecare filmuleț pentru cine n-are chef să le dea bani; și eu n-am), a trebuit să tai filmul  în trei bucăți. Cine ține neapărat să-l vadă „în original”, o poate face la http://bit.ly/mt-mediathek (deși nu prea văd care-ar fi rostul). ((Filmul nu mai este disponibil pe situl Mediathek.)) De asemeni, din motive neelucidate (posibil să fie tot vina celor de la Youtube), a trebuit să elimin „ș” și „ț” din subtitrarea de pe Youtube. Pentru cine vrea să descarce filmul ca să-l folosească cu un player „normal”, am atașat o arhivă .zip cu cele trei subtitrări în format .srt (și cu toate diacriticele la locul lor).

Cu siguranță am mai făcut și greșeli prin titrări. Sorry, n-am mai avut nervi și de corectură.

(Dacă nu apare automat subtitrarea, folosiți butonul ăla cu „CC” pe el.)

Câteva detalii:

  • Reportajul-documentar a fost difuzat de canalul german ARD pe 25 august 2010. (Am scris deja asta, nu?)
  • Realizatori: Michael Busse și Maria-Rosa Bobbi.
  • Pagina emisiunii, pe situl DasErste: http://bit.ly/mt-daserste (în germană) ((Se pare că nici pe situl Das Erste nu mai apare emisiunea.))
  • Sursa, pe situl ARD Mediathek: http://bit.ly/mt-mediathek (în germană) ((ref:1))

Pentru cine e interesat:

  • Download-ul l-am făcut de pe bit.ly/mt-mediathek ((ref:1)) cu un program numit Mediathek, făcut anume pentru arhivele TV nemțești.
  • Compresarea filmului am făcut-o cu Xilisoft Video Converter (care are darul să nu-mi facă nici nervi nici probleme, o chestie destul de ieșită din comun pentru un softuleț de genul ăsta).
  • Îmbucătățirea am făcut-o cu VirtualDub (cred).
  • Subtitrarea (atât pentru transcrierea în germană, cât și pentru traducerea ulterioară) am făcut-o cu VisualSubSync, un softuleț care merge excelent și nu multe din bubele-n cap pe care le au altele (inclusiv cea mai mare parte a softurilor așa-zis „profesionale”).

Ca să fie o treabă făcută ca la carte, ete ca bonus și documentarul-anchetă Hell’s Angel făcut în 1994 de – cine altul? – jurnalistul cu stilul cel mai hitchensian dintre toți, Christopher Hitchens:

Și, ca să rămânem oarecum pe aceeași lungime de undă, episodul Penn & Teller: Bullshit!  – Holier than Thou, dedicat, printre alții, Maicii Tereza (acei „alți” sunt Mahatma Ghandi și pe Dalai Lama):

Nu știu voi, dar mie filmulețele astea îmi mai taie greața provocată de siropurile religioase care se văd toată ziua, peste tot.

Hasta la vista, baby!

Papa Ratzinger: demență senilă?

Am fost curios să văd cum decurge mult-mediatizata vizită a papei în Anglia, după toate controversele și protestele care au precedat-o.

Mă așteptam ca Ratzinger să continue ignorarea deliberată a scandalurilor care au implicat în ultima perioadă Biserica Catolică, și mă așteptam să-și continue discursurile în care demonizează orice nu este pe gustul dogmei catolice, de la secularismul în creștere în societatea occidentală, la eutanasie și orice are de-a face cu viața sexuală a oamenilor. Mă așteptam la răbufniri retorice împotriva oricărei forme de contracepție (pentru că sunt „atentate la demnitatea persoanei”), mai ales a folosirii prezervativelor (care, printre altele, „contribuie la răspândirea HIV/SIDA”), împotriva avortului („crimă”), homosexualității (un „rău moral intrinsec”) și așa mai departe.

Mă așteptam, cu alte cuvinte, să-și continue discursurile rupte de realitate și îmbibate în doctrine catolice rămase de pe vremea când Biserica Catolică ardea pe rug vrăjitoarele, tortura eretici și practica exorcismul. (Ups, am dat-o-n bară, așa-i? Biserica Catolică mai are și acum exorciști…)

Trebuie să recunosc că Ratzinger, a.k.a. Benedict XVI, mi-a depășit cu mult așteptările. A ajuns în discursul lui să egaleze și chiar să întreacă cei mai retardați popi ortodocși ai ROR și predicatori evaghelici din străfundurile neoprotestantismului american (importat și pe la noi).

Într-o vizită prefațată de  cardinalul Walter Casper, care a declarat Anglia o țară de lumea a treia (o comparație de care nu sunt sigur dacă e o expresie de snobism sau pur și simplu rasism și xenofobie), care acum s-a îmbolnăvit strategic, Ratzinger a reușit să-și depăseașcă propriul record de imbecilitate, orbire și dogmatism retrograd în discursul ținut la Holyroodhouse, castelul monarhilor Scoției, unde a fost primit de regina Elisabeta a II-a pe 16 septembrie, la debutul vizitei sale în Marea Britanie (discursul e redat în întregime aici, pe situl ziarului britanic Catholic Herald):

Ne putem aminti cum, chiar în timpul vieții noastre, Marea Britanie și conducătorii săi s-au ridicat împotriva tiraniei naziste care dorea să-l înlăture pe Dumnezeu din societate și să ne nege multora umanitatea pe care toți o avem în comun – în special evreilor, care erau considerați nedemni de a trăi. Îmi amintesc de asemeni atitudinea regimului față de pastorii și religioșii creștini care glăsuiau adevărul din iubire, care s-au opus naziștilor și au plătit pentru aceasta cu viața. Reflectând la lecțiile aspre ale extremismului ateu în secolul XX, să nu uităm niciodată cum excluderea lui Dumnezeu, a religiei și a virtuții din viața publică duce în final la o viziune deformată a omului și societății și deci la o „viziune reductivă a persoanei și destinul ei” (Caritas in Veritate, 29). [Sublinierile îmi aparțin.] ((«Even in our own lifetime, we can recall how Britain and her leaders stood against a Nazi tyranny that wished to eradicate God from society and denied our common humanity to many, especially the Jews, who were thought unfit to live. I also recall the regime’s attitude to Christian pastors and religious who spoke the truth in love, opposed the Nazis and paid for that opposition with their lives. As we reflect on the sobering lessons of the atheist extremism of the twentieth century, let us never forget how the exclusion of God, religion and virtue from public life leads ultimately to a truncated vision of man and of society and thus to a “reductive vision of the person and his destiny” (Caritas in Veritate, 29).» ))

M-am obișnuit deja și cu retorica lui găunoasă împotriva secularismului pe care el, de pe tronul ultimei monarhii absolute occidentale, îl declară cancerul societății moderne, dar asta chiar le întrece pe toate. A reușit prin aceste cuvinte să-i ajungă și chiar să-i întreacă pe cei mai josnici dintre scursurile fundamentaliste ce infestează Sudul Statelor Unite și schiturile de pe Muntele Athos.

Tirania nazistă = Extremism ateu? Nu zău!

Tirania nazistă era foarte departe de a dori înlăturarea lui Dumnezeu din societate.

  • Liderul absolut al „tiraniei naziste”, ultrafaimosul Adolf Hitler, era catolic prin botez și educație și, după propriile lui cuvinte, credea că epurând societatea de „elementele necurate” nu făcea altceva decât să îndeplinească voia Domnului.
  • Conducerea Reichului, ca și trupele acestuia (inclusiv infamul SS din subordinea lui Heinrich Himmler) era majoritar catolică, restul fiind în cea mai mare parte luterani.
  • Niciodată – înainte, în timpul sau chiar după cel de-al doilea Război Mondial – nu a fost excomunicat vreunul liderii sau ofițerii naziști pentru crimele atroce pe care le-au comis. ((Se spune că singurul căruia i-a fost aplicată această pedeapsă supremă a Bisericii Catolice, ar fi fost Joseph Göbbels, pentru infama crimă de a se căsători cu o protestantă.))
  • Tirania nazistă a fost atât de extremist atee și Biserica Catolică atât de nefavorabilă regimului lui Hitler, încât primul tratat internațional al Germaniei după ce naziștii au câștigat alegerile a fost faimosul Reichskonkordat– negociat și semnat din partea Vaticanului de cardinalul Eugenio Pacelli, viitorul papă Pius XII. Concordatul prevedea, printre altele:
    • controlul Bisericii asupra educației, prin obligativitatea orelor de religie catolică și a rugăciunilor în școli, și menținând facultățile teologice catolice în universitățile de stat;
    • dispense și excepții de la practica de drept comun pentru clericii și organizațiile  catolice;
    • avantaje fiscale pentru Biserica Catolică și cler;
    • depunerea unui jurământ de credință către Stat din partea episcopilor;
    • garantarea canalelor de comunicare între Vatican și episcopi, precum și inviolabilitatea „clădirilor dedicate serviciilor religioase”;
    • celebrarea căsătoriei religioase înainte de a o putea efectua pe cea civilă.

Lista ar putea continua. De exemplu, cu citate din Mein Kampf, opus magnus al lui Dolfi. Dar n-am la-ndemână o versiune în română a cărții. O listă luuuungă de citate în engleză a fost însă  (re)publicată recent de biologul PZ Myers, pe Pharyngula… „în onoarea vizitei papei în Marea Britanie”. Poate fi citită aici.

Nu numai că Hitler „și ai lui” au avut relații cât se poate de cordiale și reciproc avantajoase cu biserica (în special Biserica Catolică), dar nu au privit cu ochi prea buni liber-cugetătorii din Germania interbelică, unele dintre primele acte după instaurarea regimului nazist fiind de a interzice majoritatea organizațiilor „nealiniate”. Atât de extremist-ateu a fost Hitler și regimul lui, încât Führerul însuși a crezut de cuviință să menționeze, ca pe un succes al regimului său, că s-a reușit eradicarea ateismului din societatea germană.

Culmea este că dintre toți cei care au asistat la discursul lui Raztinger, tocmai el ar fi trebuit să știe cel mai bine cum stăteau treburile cu naziștii și ateismul lor. Nu numai că a crescut în „perioada de glorie” a naziștilor, dar a și făcut parte din organizația lor de tineret, Hitlerjugend. ((Contrar unora care văd în apartenența lui Ratzinger la Hitlerjugend un semn că ar fi simpatizat cu hitleriștii, nu mi se pare un detaliu semnificativ. Dacă l-oi gratula vreodată cu epitetul de „nazist”, va fi pentru similitudinea ideilor sale cu idealurile naziste. Similitudine care n-ar fi întâmplătoare, dat fiind că trăsătura cea mai mediatizată a nazismului, anti-semitismul, a fost standard oficial sau oficios al doctrinei catolice pentru mai bine de un mileniu și jumătate.)) Chiar dacă nu le împărtășea ideologia și idealurile, e de neconceput că nu știa care sunt acestea.

In nomine patris et filii et spiritus sancti!

Biserica în spitale…

Scria Leviatan recent, pe blogul propriu, despre o experienţă recentă cu popi prin spitale…

Anul trecut am fost şi eu, pentru câteva luni bune, internat în spital… E un fost sanatoriu TBC construit la scurt timp după Al Doilea Război, care acum funcţionează ca spital de mai toate cele, având în uz şase „pavilioane” de opt etaje, din care unul serveşte doar ca clădire administrativă. Înafară de acesta din urmă, toate au la parter o „capelă”, unde popa spitalului, pe jumătate senil deja, ţine slujbe prin rotaţie. Şi când nu ţine slujbe, se plimbă prin spital să „ducă mângâiere” bolnavilor şi să vândă rozarii, crucifixuri şi Biblii. M-a vizitat şi pe mine. De trei ori. A treia oară i-am explicat zâmbitor că ar fi foarte prudent din partea lui să noteze numărul camerei şi să nu mai calce pe acolo…

Biserici în spital! (Diferenţa dintre o capelă şi o biserică este, evident, doar cantitativă şi arhitecturală.) În secolul XXI!

O imagine mai ridicolă de atât ar putea fi doar o biserică în incinta unui institut de fizică nucleară! De exemplu la Geneva, plasată strategic în apropierea reactorului cu care se speră detectarea bosonului Higgs particulei lui Dumnezeu…

Revenons à nos moutons.

Făcând o socoteală, aş spune că sunt minim 500 de crucifixuri şi vreo sută de madone împrăştiate în tot spitalul (şi numerele sunt modeste – aproape în toate sălile se află un crucioi şi aproape pe fiecare hol o statuetă).

Credincioşii ar argumenta, sunt convins, că toate astea „ajută”. De fapt, au şi făcut-o unii… Dar ironia este că tocmai în secţiile cu procentajul de mortalitate cel mai ridicat, e şi concentraţia cea mai mare de obiecte „sfinte” şi „sfinţite” (cruci, altare miniaturale, statuete ale Madonei, iconiţe; în medie cam trei-patru obiecte pe cap de pacient) – s-ar zice că în loc să ajute au chiar efectul contrar. Oarecum exact invers decât ce se pretinde, că toate alea „ajută”. Este vorba de cele două etaje ale secţiei de pneumologie (unde mai mult de jumătate din pacienţi sunt bolnavi de forme de TBC rezistente aproape la orice tuberculostatic şi mai bine de o treime din total au SIDA) şi de cele trei ale secţiei de Hematologie (eufemism pentru Oncologie).

Urări de bine de la Vatican

Ieri, 22 decembrie, în Observatorul Roman, gazeta oficială a Vaticanului, a fost publicat discursul de Crăciun al papei. Un discurs dulce-amar şi condimentat cu obişnuitele obsesii, din ultima vreme, ale Scaunului.

Mierea

A trecut destul de repede peste urările de bine şi altele asemenea, pentru a face un bilanţ al împlinirilor Bisericii Catolice din 2008, începând cu variate aniversări (50 de ani de la aia, 10 de la ailaltă etc.) şi terminând cu minunatele acţiuni întreprinse de BC pentru a „duce lumina în lume” prin vizitele în SUA şi Franţa şi, mai ales,  în Australia – pentru proaspăta Zi Mondială a Tinerilor. Mai bine de o mie de cuvinte vesel-sforăitoare despre „atmosfera de graţie” a Crăciunului, a cărui bucurie „nu găseşte nicio explicaţie” şi vine doar şi numai de la Duhul Sfânt şi alte asemenea aiureli mistico-metafizice specifice… totul este roz şi frumos şi armonios. Pentru că trebuie să fie consecvent, nu-i aşa, cu politica struţului aplicată de atâta timp, care îmbină simbolomania cu pragmatofobia şi neagă realitatea a mai tot ce este tangibil şi cognoscibil altfel decât prin „revelaţie”. Aşa că zâmbiţi şi îmbrăţişaţi-vă, că toţi, nu-i aşa, suntem un pic mai buni de Crăciun şi totul este, nu-i aşa, un pic mai frumos – sau aşa se vede de la înălţimea fotoliului tapiţat în catifea roşie unde stă Papa, închipuindu-şi că Utopia catolică ar avea vreo legătură cu lumea în care trăim.

In cauda venenum

Nu putea lipsi, nu-i aşa?  În spiritul de armonie care ne uneşte pe toţi de Crăciun, papa a considerat necesar să adreseze din nou unul din subiectele preferate ale BC, rolul desemnat de Dumnezeu fiecăruia, printr-o preacuvioasă comparaţie între subiectul atât de popular al ecologiei şi dorinţa BC de a-şi impune weltanschauung-ul primitiv şi retardat:

În credinţă stă fundamentul ultim al responsabilităţii noastre  pentru planetă. Aceasta [planeta –n.t.] nu este pur şi simplu proprietatea noastră, pe care să o putem sfruta după interesele şi dorinţele noastre. […] Ea [Biserica Catolică] are o responsabilitate faţă de creaţie şi trebuie să afirme public această responsabilitate. Şi făcând-o, trebuie să apere nu numai pământul, apa şi aerul ca daruri ale creaţiei aparţinându-ne tuturor. Trebuie să protejeze şi omul împotriva autodistrugerii. E necesar să existe ceva ca o ecologie a omului, înţeleasă în sensul just. Nu este o metazifică depăşită dacă Biserica vorbeşte despre natura fiinţei umane ca bărbat şi femeie şi cere ca această ordine a creţiei să fie respectată. […] Ceea ce adesea se înţelege prin termenul „gender” se traduce în definitiv în autoemanciparea omului şi deci într-o distrugere a însăşi operei lui Dumnezeu. Omul vrea să fie independent şi să dispună de unul singur şi pentru totdeauna de ceea ce-l priveşte. Dar în acest mod trăieşte împotriva adevărului, împotriva Spiritului creator. Pădurile tropicale, da, merită protecţia noastră, dar nu mai puţin o merită omul ca creatură […] Filozofii scolastici au calificat căsătoria, adică uniunea pentru întreaga viaţă dintre bărbat şi femeie, ca sacrament al creaţiei, pe care Creatorul însuşi a instituit-o şi pe care Christos – fără a modifica mesajul creaţiei – a preluat apoi în mesajul salvării ca sacrament al noii alianţe. [Bla bla bla…] apărarea iubirii împotriva sexualităţii de consum, a viitorului împotriva pretenţiilor exclusiviste ale prezentului şi a naturii omului împotriva manipulării. [Sublinierile îmi aparţin –n.a.]

Nu a pomenit explicit cuvântul „homosexual„, dar aluziile sunt mai mult decât transparente, cum şi metafora „ecologie umană” este foarte uşor de tradus prin „impunerea regulilor decretate de noi„. Marea şi grava preocupare a BC – că oamenii pot să iubească şi fără îndobitocirea indusă cu Rozariul şi că pot accepta şi se pot accepta şi altfel decât autoflagelându-se de fiecare dată când gândesc sau fac ceva ce iese din tiparul prejudecăţilor unor triburi nomade semisălbatice, aşa cum au fost ele „revelate” şi interpretate de zeci de generaţii de sfinţi schizofrenici şi popi frustraţi! Şi ruptura de realitate este şi aici vizibilă. Legătura pe viaţă dintre bărbat şi femeie, aşa cum defineşte BC căsătoria, este din nou ceva ce ţine de Utopia catolică, nu de realitate; statistica divorţurilor, înclusiv pentru cei care se declară creştini în general, şi catolici în speţă, ajunge cu vârf şi îndesat ca argument. Probabil că, făcând referire la căsătorie ca formă de uniune stabilită la creaţie (chit că în toată Geneza nu prea se pomeneşte despre căsătorie!) între bărbat şi femeie, papa se referea la problema atât de spinoasă (pentru el, papa, şi ea, biserica) a căsătoriilor gay şi legalizarea acestora. Dar… hei, şi aici avem o ruptură de realitate! De mult, foarte mult timp, căsătoria religioasă şi cea civilă sunt două lucruri cât se poate de distincte, oricât de puţin ar conveni lucrul acesta papei, patriarhilor şi variilor predicatori şi profeţi de peste tot! Căsătoria unui bărbat cu altul, la primărie, are cam la fel de mult de-a face cu BC (şi cu orice biserică, în general), cât are căsătoria unui bărbat cu o femeie: NIMIC. În Utopia catolică, bărbaţii şi femeile „rămân puri” până la căsătorie şi apoi rămân împreună pentru vecii vecilor, amin.

  • în Realitate, tinerii (şi adulţii, deşi mult mai puţin frecvent) se masturbează – de multe ori începând să o facă dinainte de a deveni efectiv „funcţionali” d.p.d.v. sexual;
  • în Realitate, nu prea se întâmplă ca un băiat să se apropie (în toate sensurile cuvântului!) de o fată (sau de alt băiat, că tot veni vorba) dacă nu simte o oarecare atracţie fizică – au contraire;
  • în Realitate, abstinenţa este o practică sado-masochistă – fie ca atare, fie sublimată în noţiunea NEnaturală de „castitate”;
  • în Realitate tinerii nu aşteaptă prea mult pentru a face sex (ce să mai zicem de aşteptat până la căsătorie!), nici nu cer permisiunea părinţilor pentru a o face, nici nu-i consultă pe aceştia cu privire la persoana cu care o fac – cu excepţia celor care au fost cu succes condiţionaţi psihic;
  • în Realitate, chiar dacă cei mai mulţi respectă „ordinea stabilită la creaţie” (şi nu neapărat din motive mistico-religioase), unii sunt atraşi şi se îndrăgostesc de persoane de acelaşi sex – şi  nu puţini:  procentul de 5-7%, acceptat de cei mai „conservatori” ca reprezentând proporţia homosexualilor raportată la totalul populaţiei, poate părea puţin, însă doar pentru cine are o problemă cu numerele; 7% reprezintă 1,4 milioane de români, sau 4,2 milioane de italieni, sau 50 de milioane de europeni, sau 30 de milioane de nord-americani!
  • în Realitate, mai puţin de jumătate din căsătorii durează „pentru tot restul vieţii” şi doar într-un procent nesemnificativ din acestea nici unul din soţi nu „calcă strâmb” vreodată.

Sau poate greşesc eu. Poate Binecuvântatul nr. 16 este perfect conştient că Realitatea nu are legătură cu fanteziile sadico-megalomano-teocratice ale clericilor, mai ales ale celor de rang mai înalt. Şi poate subscrie la teoria conspiraţiei enunţată cu nu mai mult decât vreo câteva zile în urmă (pe 18 sau 19 decembrie a.c.) de cardinalul Angelo Amato (lb. it.: „înger iubit” – sic!), arhiepiscop titular de Sila şi secretarul Academiei Pontificale de Teologie, care declara cu nonşalanţă într-un interviu:

Creştinii sunt persecutaţi în Italia. […] Prin norme de lege şi sentinţe judecătoreşti se promovează un comportament contrar învăţăturilor evanghelice şi doctrinei catolice, care ia în derâdere pe Sfântul Părinte şi Biserica…

Halal persecuţie! Dreptul unora de a-şi trăi viaţa după alte reguli decât prejudecăţile retrograde ale unui grup de fanatici înseamnă persecuţia celor din urmă?! Dreptul de a nu respecta nişte porunci declarate de sorginte divină de către unii, care ei înşişi nu prea se obosesc mult să le respecte, înseamnă persecuţia acestora din urmă! Şi eu, biet ignorant, care trăiam cu impresia că persecuţie înseamnă altceva – de exemplu lapidări, torturi, arderi pe rug, marginalizare, discriminare, violenţă fizică şi psihică şi alte asemenea intrumente ale… hm… justiţiei divine! Dar la ce altceva să mă aştept de la conducătorii unei organizaţii care cu nu mai mult de un secol în urmă susţinea că însăşi noţiunea de „drepturile omului” este o pervertire a datoriei faţă de [imaginarul] Creator?

Incoerenţă… şi prostie

Papa e totuşi conştient de ceea ce se spune prin lume despre instituţia pe care o conduce – ar fi de neconceput să fie altfel acum, în secolul al XXI-lea, când virtual orice informaţie e la câteva clicuri distanţă! În speţă, are cunoştinţă de vocile care acuză Vaticanul de făţărnicie pentru că pe de-o parte predică sărăcia şi umilinţa, iar pe de alta se lăfăie în lux şi spectacole pline de fast. Spune, în acelaşi discurs de Crăciun:

Analize în vogă tind să considere aceste zile de sărbătoare [se referea la serbările de Ziua Mondială a Tinereţii la care a participat şi pe care a promovat-o în Australia –n.a.] ca pe o variantă a culturii moderne a tinerilor, ca pe un fel de festival rock modificat în sens bisericesc şi cu Papa ca star. Cu sau fără credinţă, aceste festivale ar fi în fond acelaşi lucru, şi astfel se crede că se pot înlătura chestiunile legate de Dumnezeu. Există chiar şi voci catolice care merg în această direcţie, evaluând toate acestea ca pe un mare spectacol – frumos, dar puţin semnificativ pentru credinţă şi pentru prezenţa Evangheliei în timpurile noastre. Ar fi [se spune] momente de extaz sărbătoresc care,  la sfârşit, i-ar lăsa pe toţi ca înainte, fără a le influenţa în mod mai prodund viaţa. Cu toate acestea particularităţile acestor zile [sărbătoreşti] şi caracterul special al bucuriei pe care o dau, forţa lor generatoare de comuniune, nu găsesc nicio explicaţie.

Au contraire! Psihologia şi sociologia explică foarte bine. Doar pentru că se postulează ex cathedra că „bucuria” şi „sentimentul de comuniune” sunt diferite de entuziasmul indus şi de spiritul de turmă de care profită politicienii, starurile şi tot felul de pseudosavanţi, nu înseamnă că aşa şi este. Circulă o vorbă „prin popor”, care zice că şi căcatul (sit venia verbo) se vinde bine dacă e frumos ambalat. Iar religia, printr-o practică multimilenară, a devenit specialistă în manipularea maselor şi… ambalaje frumoase. Papa dixit:

Credinţa, în felul său, are nevoia de a vedea şi de a atinge. Întâlnirea cu crucea, care vine atinsă şi purtată, devine o întâlnire interioară cu Cel care pe cruce a murit pentru noi. […] Astfel nici Papa nu e starul în jurul căruia se învârte totul. El e doar vicarul lui Christos.

Da… „nevoia de a vedea şi a atinge” – nevoia de a avea o imagine a imaginarului pentru a-l putea vârî lumii pe gât. Dacă chiar şi acum e „nevoie” de această imagine, îmi imaginez câtă nevoie era pe vremea când a fost imaginată imaginea imaginarului (sic!) pentru a stimula imaginaţia analfabeţilor care erau „evanghelizaţi”. Bomboana pe colivă, cheia de boltă şi cireaşa pe tortul festivalurilor care „nu sunt spectacole rock” şi al papei care „nu e star” este citatul pe care l-a găsit papa oportun de adus în sprijinul raţionalizărilor sale dubioase. Papa dixit:

E aceasta [prezenţa „Lui” în mijlocul nostru] ceea ce face viaţa plăcută şi deschisă şi ne uneşte unii cu alţii într-o bucurie ce nu e comparabilă cu extazul unui festival rock. Friedrich Nietzsche a spus odată: „Abilitatea nu constă în organizarea unei sărbători, ci în găsirea persoanelor capabile să se bucure de ea.

Ăăă… da… Nietzsche… Drăguţ citatul… dar… Nietzsche? Friedrich Nietzsche, cel care a scris „Anticristul„, „Ecce homo” şi „Aşa grăit-a Zarathustra„?! Nietzsche, care zicea că „a crede înseamnă să nu vrei să ştii ce-i adevărat„? Nietzsche, care spunea că „Dumnezeu e mort şi rămâne mort” pentru a declara triumful raţiunii omului şi ştiinţei asupra condiţionării psihice a religiei? Acelaşi Nietsche care spunea că „păcatul a fost inventat pentru a face imposibile ştiinţa, cultura şi orice elevare sau înnobilare a omului„, şi că preoţii „domnesc prin inventarea păcatului„?! Ce drakku spui acolo, Sanctitatea Ta?!  Tu te auzi?  Pe altcineva n-ai găsit de citat? Ajuns aici, putea foarte bine să-l citeze pe vechiul prieten al Bisericii Catolice, acum renegat, Adolf Hitler, care zicea că „religiile sunt cele mai stabile forme statale” şi invoca graţia divină ca ajutor în eforturile sale şi împotriva Diavolului, care îl invoca pe Dumnezeu pentru a „câştiga încrederea poporului„. Ar fi fost, fără îndoială, mai potrivit! Aştept cu nerăbdare citatele din Bertrand Russell de Revelion, H.L. Mencke de Bobotează şi Mark Twain sau Isaac Asimov de Paşte!

Prezervativele, SIDA şi logica catolică

Faptul că Biserica Catolică, actualmente condusă de cel ce-a fost pentru vreo douăzeci de ani şeful inchiziţiei, nu admite nicio formă de contracepţie înafară de „calendar” presupun că este destul de cunoscut.

Duplicitate de binefacere

E destul de cunoscut şi faptul că aceeaşi Biserică Catolică argumentează că este împiedicată să participe la anumite acţiuni de binefacere de regulile organizatorilor, fie ei guvernul X sau Y ori organizaţii internaţionale ca UNHCR sau UNICEF. Prin tot felul de apeluri iraţionale la consecinţe şi justificări ipocrite legate de „morala creştină”. A făcut-o când a refuzat, la începutul lui decembrie să semneze declaraţia care cerea decriminarea homosexualităţii; a făcut-o în mesajul papal pentru Ziua mondială a Păcii 2009. Acţiuni de binefacere? Da, şi un lucru foarte nobil din partea organizaţiei care este Biserica Catolică. Medicamente şi hrană pentru săraci şi alte „categorii defavozizate”? Din nou, un lucru foarte nobil şi demn de laudă. Dar caritatea condiţionată de răspândirea propriei ideologii nu mai este binefacere, este ipocrizie. Binefaceri condiţionate de refuzul de a distribui şi chiar de campanii active împotriva singurului mijloc care asigură o protecţie cât de cât eficientă împotriva majorităţii bolilor cu transmisiune sexuală (şi mai ales SIDA) nu mai sunt binefaceri, ci şantaj. Şantaj cu viaţa oamenilor. Să pretinzi că vrei binele oamenilor, dar să duci în acelaşi timp campanii de convingere că unul din puţinele mijloace de protecţie împotriva unei boli care a făcut deja mai multe victime decât două Holocausturi, este neruşinare de cea mai joasă speţă.  Să interzici distribuţia de prezervative în spitale şi alte facilităţi, să duci campanii active de dezinformare şi să partici la promovarea de legi care să susţină astfel de acte este crimă împotriva umanităţii

Argumente împotriva prezervativelor

Revenind la prezervative: BC a fost întotdeauna declarat şi activ împotriva folosirii lor, ca şi împotriva oricărei alte metode de contracepţie; chiar dacă în cazul prezervativelor nici măcar nu a putut invoca argumentul „sanctităţii vieţii” folosit în cazul pilulelor contracepţionale „de a doua zi”. Şi, ca să nu fie nevoită să admită că singurul argument împotriva folosirii prezervativelor este este un precept mistic obscur, a postulat că prezervativele ar contribui la răspândirea SIDA şi foloseşte fantezia asta ca principal argument de ordin pragmatic. Punctele principale ale teoriei „prezervativele răspândesc SIDA”  sunt că:

  1. Prezervativele nu sunt eficiente ca mijloc de protecţie împotriva infectării cu HIV, deci
  2. Folosirea prezervativului te expune la contaminarea cu HIV, deci
  3. Promovarea uzului prezervativului şi distribuţia acestuia contribuie la înmulţirea cazurilor de SIDA.

Argumentele ştiinţifiste sunt prezentate destul de clar şi succint (printre întreţesute cu aberaţii creştinoide şi delir mistic, de care vom face abstracţie în continuare!) într-un articol intitutat „Valori familiale versus safe sex„, datat 1 decembrie 2003 şi semnat de cardinalul Alfonso Lopez Trujillo, preşedintele Consiliului Pontfical pentru Familie.

In scientific circles, it is openly admitted that condoms are in fact not 100% safe. On an average, it is said that there is a 10-15% inefficacy, since the AIDS viruses are much more ‘filtrating’ [able to pass through] than the sperm. Therefore, even at a ‘technical’ level of efficacy, one should question the scientific seriousness and the consequent professional seriousness of the condom campaign.

Ar fi interesant de ştiut la care „cercuri ştiinţifice”  făcea referinţă articolul citat (Quale è il grado effettivo di protezione dall’HIV del profilattico?, în „Medicina e Morale„, 5, 1994) şi de ce nu s-au folosit date mai recente, în momentul în care cu doar câteva luni mai devreme, în august 2003, Organizaţia Mondială a Sănătăţii publică:

Studies on couples where one partner is infected show that with consistent condom use, HIV infection rates for the uninfected partner are below 1% per year.

Deci, în alte cuvinte, folosind prezervativul ai o probabilitate (un risc) de a te infecta de 1% pe an când ai o probabilitate de 100% ca partenerul să fie infectat. Sigur, asta nu înseamnă că poţi de 99 de ori să faci sex şi abia a suta oară te infectezi, cum au unii tendinţa să înterpreteze probabilităţile; poţi foarte bine să ai 50 de rapoturi pe zi timp de 50 de ani şi să nu te infectezi, dar te poţi infecta şi de la primul raport – teoria cu „mie nu mi se poate întâmpla” nu funcţionează, oricât de convinşi ar fi unii de contrariul. Dar, categoric, o probabilitate de infecţie de mult sub un procent când foloseşti prezervativul este aproape nemăsurat de mică în comparaţie cu probabilitatea de infecţie de 60-80% pe care o ai în cazul unui raport neprotejat.

High rates of condom use have resulted in dramatic drops in the numbers of sexually transmitted infections (STIs). After condom use rates rose among Thai sex workers from 14% in 1989 to 94% five years later, STIs dropped from 400,000 to 30,000 per year. Condom use in Thailand and Cambodia has resulted in drops of HIV rates of more than 80% since the peak of the epidemics.

Mda… să fi fost oare aceleaşi „cercuri ştiinţifice” care susţin că HIV nu are nicio legătură cu SIDA şi există o <s>constipaţie</s>  conspiraţie mondială a oamenilor de ştiinţă împotriva celor care „deţin adevărul”? Conspiraţie care, bineînţeles, include şi comitetul Nobel, care abia ce-a acordat premiul pentru medicină cercetătorilor francezi care au izolat HIV în anii ’80!

(…) „the risk of contracting AIDS during so-called ‘protected sex’ approaches 100 percent as the number of episodes of sexual intercourse increases”.

Da, de acord, orice curbă de risc de apropie asimptotic de 1 odată cu repetarea unei acţiuni… iar matematica e un lucru atât de util pentru manipularea cuiva ameţindu-l cu numerele! Cu atât mai util cu cât acea preacântată şi slăvită aurea mediocritas de multe ori abia îşi mai aminteşte ce drakku e aia o ecuaţie la 10 ani după terminarea liceului!

Another Italian moralist, Elio Sgreccia, currently a bishop and Vice-President of the Pontifical Academy for Life, wrote that campaigns based only on the free distribution of condoms, “can become not only fallacious, but counterproductive and encourage… the abuse of sexuality; Any other option that (…) implies an ulterior push towards sexual promiscuity and/or the use of drugs, is anything but prevention, and to promote the same is tragically deceitful. A typical example of this mystification are all the campaigns that promise victory over AIDS only if the use of the condom is generalized. In this way sexual promiscuity is encouraged, which is the first cause of the epidemic.

Ah, da, penibile apeluri la consecinţe, şi încă şi alea construite pe premise false, ale unui (surpriză, surpriză!)  cleric de înalt rang care se erijează, alături de  Constuite pe premisa că subtextul campaniilor pentru folosirea prezervativelor este „mergeţi şi vă futeţi ca orbii, că nu trebuie să vă mai faceţi griji, BTS au dispărut de pe Terra„, când de fapt mesajul este „când vă futeţi, puneţi guma„! În plus, pluteşte pe undeva în aer ideea unei false dihotomii, cauzată probabil de gândirea binară a misticilor catolici: accea că singurele variante imaginabile, posibile şi existente sunt sexul cu prezervativ sau abstinenţa totală. Poate în Utopia catolică! În Realitate nu se întâmplă aşa ceva. În realitate oamenii şi-o trag pe rupte, cu prezervativ sau fără; şi-au tot făcut-o în lungul istoriei, chiar şi când riscau să plătească cu viaţa dacă erau daţi în vileag! În Realitate, oamenii nu fac sex PENTRU CĂ există prezervativul, ci în ciuda acestui fapt. În Realitate chiar şi cea mai mare parte a celor care în mod obişnuit folosesc prezervativul, dacă se întâmplă să nu aibă unul la dispoziţie, „o” fac oricum. În Realitate chiar mulţi din cei care ştiu foarte bine care sunt riscurile fac din când în când sex fără niciun fel de protecţie înafară de speranţa în „nu mi se poate întâmpla tocmai mie” sau „nu o fi tocmai el infectat” sau „doar o dată, ce se poate întâmpla?„. Ain’t Reality a bitch?

Soluţii propuse

Un alt fragment din materialul citat este cât se poate de limpede:

Moreover, the Church does not propose the development of condoms with better quality that would assure 100% effectiveness against the transmission of HIV and STD’s. What is being proposed is to live one’s sexuality in a way that is consistent with one’s human nature and the nature of the family. It has to be mentioned too that the WHO admits that abstinence and marital fidelity is a strategy capable of completely eliminating the risk of infection from HIV and other STD’s; condoms, on the other hand, reduce the risk of infection.

Oh, nu vă lăsaţi amăgiţi de duplicitara afirmaţie că „Ceea ce se propune este ca unul să-şi trăiască sexualitatea într-un fel consistent cu natura umană şi natura familiei.„! Natura şi rolul familiei este ŞI pentru Biserica Catolică „1 bărbat  + 1 femeie ‘uniţi de popă’ într-o uniune al cărei unic scop este producerea progeniturii –cu cât mai mulţi cu aât mai bine– ad majorem dei gloriam amen” şi… şi cam atât. Mai mulţi roboţei, cât mai mulţi roboţei! Iar „trăirea sexualităţii” – ce credeţi? Să ţi-o pui doar cu cineva la care ţii, nu doar ca un act de descărcare a tensiunii sexuale? Neah! Înseamnă strict şi exclusiv sporadicele contacte sexuale în interiorul mariajului, strict şi exclusiv cu scop reproductiv.  Punct.

Sigur, argumentul suprem, după care se face cherry-picking la greu prin materialele epidemiologilor, că singura metodă 100% sigură este abstinenţa, urmată de o relaţie strict monogamă cu un singur partener de-a lungul întregii vieţi, despre care ai confirmarea că e sănătos. Da, sunt şi eu de acord cu asta – ar fi situaţia ideală (dintr-un punct de vedere abstract şi mecanicist, bineînţeles). Dar n-are nicio legătură cu Realitatea.

Iar impunerea, obligarea cu forţa a cuiva să-şi suprime nevoile fiziologice şi plăcerea este un act de cruzime în cea mai pură exprimare, care se mai întâlneşte doar în practicile sadomasochiste – privarea de orgasm a unui individ, pe o perioadă ce variază de la ore la zile întregi, în timp ce este expus la stimuli sexuali, spre plăcerea unui alt individ, este printre cele mai rafinate şi mai extreme practici sado-maso! Şi BC promovează aplicarea tehnicii acesteia nu pentru ore, nu pentru zile, ci pentru ani întregi… Interesting, init? În plus, apelând ca întotdeauna la politica struţului, continuă să pretindă aplicarea (din nou) la scara întregii societăţi a unei politici de care n-a reuşit să-şi convingă nici măcar propriii reprezentanţi.

Cu ce nu sunt de acord este să ne întoarcem în plin ev mediu sau antichitate barbară. Mă scârbeşte ipocrizia unei organizaţii care face binefaceri condiţionate de răspândirea propriului drog psihic şi a propriilor minciuni sfruntate şi de purtarea de campanii şi promovarea de legi care au ca rezultat (direct sau indirect) moartea într-un mod oribil a sute de mii, poate milioane, de fiinţe umane – bărbaţi, femei şi copii laolaltă. Şi mă sperie că mai sunt încă atât de mulţi care iau ca pe literă de evanghelie (sic!) orice excreţie intelectuală doar pentru că vine de la „reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ” (în prezent, auto-declaratul Binecuvântat al 16-lea)!