Category Archives: Absurdistan

Absurdistan e o insulă-stat aflată într-o metarealitate cu aceleași aparențe fizice ca universul cu care suntem familiarizați, dar cu legi diferite. Se învecinează cu Utopia, Donundestan și Jesusland. Forma de guvernare este idiocrația. În școli, printre disciplinele cele mai populare se regăsesc astrologia, creaționismul științific, matematica mistică, fantafizica, teologia, medicinele alternative și ilogica. Pentru accesul la poziții publice relevante este indispensabil un scor înalt la probele de imbecilitate, capacitate de debitat nonsensuri, demagogie găunoasă, neghiobie, ignoranță și pioșenie. Conform unor surse anonime, datorită unor fenomene fizice neidentificate generate de anomalii energo-spațio-temporale necunoscute, Absurdistanul exercită o influență ocultă asupra unor state din universul nostru, prin intermediul unor indivizi și organizații care canalizează („channeling”) energii necunoscute științei care influențează sufletul extrem de implauzibil și nedetectabil al membrilor speciei umane.

Problema fundamentală cu predarea religiei în școli

Este îndoctrinare religioasă cvasi-obligatorie.

Religia se predă confesional ((Art. 17 alin. 2: «Disciplina Religie poate fi predata numai de personalul didactic […] abilitat, în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si cultele religioase recunoscute oficial de stat.»)). Nu ca educație despre religie (cum ar fi cazul dacă s-ar preda ca istoria religiilor sau religie comparată, care este abordarea din unele țări în care se predă religia în școală), ci din perspectiva unilaterală și îngustă a – în majoritatea covârșitoare a cazurilor – religiei ortodoxe. Cu dogmele, tradițiile și credințele ortodoxe prezentate ca adevăr imuabil și etern. Cu tabuurile și regulile bisericești prezentate ca norme sociale absolute. Cu noțiunile inepte de „păcat” și „virtute” ale religiei prezentate ca norme morale și etice indiscutabile.

Acest mod de predare al religiei este implicit în Legea educației nr. 1/2011, și este dictat de felul în care este introdusă religia în planul de ore (ca disciplină făcând parte din trunchiul comun ((Art. 17 alin. 1: «Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.»)) pe tot parcursul învățământului preuniversitar), de conținutul orelor de religie și de felul în care sunt selecționați profesorii – ultimele două rămânând la cheremul popimii ((ref:1)).

De aici decurge promovarea în școală de idei și uzul de proceduri care nu-și au locul în epoca modernă, sub pretextul că sunt „adevăruri de credință” indiscutabile:

  • folosirea terorii ca instrument educativ;
  • promovarea discriminării și segregării copiilor în grupuri determinate de religia lor (sau, mai bine zis, de religia părinților lor!);
  • inducerea unor perspective etice și morale contrare principiilor fundamentale ale drepturilor omului și generatoare de segregare socială, etnică și culturală;
  • tocirea spiritului critic al copiilor;
  • inducerea confuziei cu privire la conținutul materiilor studiate
  • promovarea ideii că valoarea de adevăr a unor afirmații se schimbă în funcție de clubul religios la care sunt înscriși copiii (respectiv părinții lor).

Toate acestea sunt inerente predării confesionale a religiei în școală pentru că sunt parte integrantă a dogmelor religioase și a modului în care este abordată perspectiva religiei: nu printr-o prezentare obiectivă și neutră a conținutului acesteia (cum ar fi în cazul unor ore de istoria religiilor sau religie comparată), ci prin prezentarea cu valoare de adevăr a tuturor afirmațiilor explicite și implicite ale dogmelor și tradițiilor unei anume confesiuni.

Contraargumentul conform căruia „copiii nu sunt obligați să studieze religia” este lipsit de valoare și de o ipocrizie străvezie în lumina prevederilor privind studiul religiei și a procedurilor prin care acestea se aplică. Prin înscrierea din oficiu a elevilor la orele de religie, elevii și părinții sunt puși în fața unui fapt împlinit, spre deosebire de situația în care cei interesați s-o facă ar trebui să opteze explicit pentru studierea religiei. Aceasta este cu atât mai mult o problemă cu cât părinții adesea nu sunt informați de opțiunea de a retrage copilul de la orele de religie, sau li se prezintă așa-zise argumente în care educația religioasă este echivalată cu educația etico-morală.

Minciuna privind autorizarea preparatelor homeopate

Zilele trecute, în timp ce citeam Comunicatul SRH din 2 februarie cu privire la Campania 10:23 și mai proaspătul „apel la pace” între homeopatie și „alopatie” al prof. dr. Dumitru Dobrescu, ceva din ce spuneau m-a râcâit iar și iar.

Nu era atât sublinierea repetată că la noi homeopatia e recunoscută de Ministerul Sănătății (din păcate așa e). Nici afirmația că e practicată doar de medici (pe de-o parte e bine; pe de alta, e rău că avem medici care se pretează la atare șarlatanie). Nici pretenția că ar fi recunoscută de OMS (i se recunoaște existența, nu eficacitatea – sunt două chestii foarte diferite). Acestea, după cum am mai spus, au fost tratate pe blogul Insula îndoielii; poate voi reveni și eu asupra lor, dar deocamdată alta-i buba pe care vreau s-o sparg.

La punctul 6 al Comunicatului, SRH ne explică:

6. Medicamentele homeopate sunt autorizate pentru punerea pe piata de catre Agentia Nationala a Medicamentului si recunoscute la nivelul Agentiei Europene a Medicamentului;

Asta e adevărat, dar cu un „dar”. Un mare „dar”.

Pe data de 4 februarie, undeva prin alegoria lui războinică presărată de laude de sine și declarații sforăitoare despre cât de nemaipomenit-de-extraordinar-de-super-mirobolantă-și-ultra-magnifică e homeopatia (pauză ca să trag aer în piept),  Dobrescu ne spune (boldarea îmi aparține):

La nivelul Uniunii Europene (UE) exista Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA) ((Agenția Europeană a Medicamentului și-a schimbat cam de prin decembrie 2009 acronimum în EMA, odată cu schimbarea logo-ului și sloganului. Ale naibii mărci poștale homeopate!)) care are ca obiectiv armonizarea legislatiilor privind calitatea, eficienta si securitatea medicamentelor. Toate normele si directivele elaborate, nu fac nici o deosebire intre medicamentul alopat si cel homeopat.

[F]orurile oficiale care raspund de sanatatea populatiei, tinand seama de realitatea dovedita stiintific, pun pe acelasi plan cele doua tipuri de medicament.

Minciună! Minciună cu M mare de la „vacă”!

În timp ce în România (și în UE în general, cu ale cărei reglementări s-a „armonizat” a noastră) medicamentele-medicamente, cele pe care homeopații le numesc „alopate”, trebuie să satisfacă o serie întreagă de cerințe privind siguranța și eficacitatea, dovedite prin studii și teste farmaceutice, farmacologice, preclinice și clinice ((Art. 702 din Legea 95/2006 alin. 4 prevede: „Cererea de autorizare de punere pe piață [a unui medicament] trebuie să fie însoțită de […] j) rezultatele: testelor farmaceutice (fizico-chimice, biologice și microbiologice); testelor preclinice (toxicologice și farmacologice [i.e., farmacocinetice și farmacodinamice]); testelor clinice.”)) și sunt retrase de pe piață dacă se dovedește că sunt ineficace ((Art. 828 alin. (1) din aceeași Lege prevede: „Agenția Națională a medicamentului retrage sau modifică o autorizație de punere pe piață dacă se dovedește că produsul este […] lipsit de eficacitate terapeutică…”)), pentru produsele homeopate nu mai sunt valabile aceleași reguli. În Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în mijlocul unei serii de articole care listează condițiile și testele pe care trebuie să le satisfacă un medicament pentru a putea fi comercializat (art. 701-710; v. notele de subsol pentru cele mai relevante), strălucește articolul 711, care la alin (1)  ne spune (sublinierile îmi aparțin, ca de obicei):

Pot face obiectul unei proceduri speciale de autorizare simplificată numai medicamentele homeopate care satisfac toate condițiile următoare:

  • cale de administrare orală sau externă;
  • absența unor indicații terapeutice specifice pe eticheta produsului sau în orice informație legată de produsul respectiv;
  • existența unui grad suficient de diluție pentru a garanta siguranța medicamentului; în particular, medicamentul nu poate conține nici mai multe de o parte în 10.000 din tinctura-mamă, nici mai mult de 1% din doza folosită în alopatie pentru substanțele active a căror prezență într-un medicament alopat necesită prezentarea unei prescripții medicale.

Ah! Procedură specială simplificată? Parcă era vorba că „directivele [europene] nu fac nicio deosebire între medicamentul alopat și cel homeopat” și că „forurile oficiale […] pun pe același plan cele două tipuri de medicament”. Textul citat mai sus pare să spună că „medicamentele homeopate” pot avea parte de o procedură specială (simplificată) atâta timp cât nu apar indicații terapeutice pe cutie sau în prospect ((Practic doar ce scrie pe cutie și în prospect intră sub incidența legii de față. Publicitatea și reclamele sunt reglementate de alte legi, mai permisive; și parcă controlate de CNA pentru radio/tv și de mai nimeni, în practică, pentru ziare și internet.)). O, dar asta doar din cauză că, date fiind cantitățile minimale (mult sub limita oricărui tip de activitate fiziologică detectabilă, tinzând la zero pentru cele mai multe preparate) de principiu activ și inexistența vreunui pericol de reacții adverse sau intoxicare, se pot relaxa un pic legile în ceea ce privește controlurile toxicologice etc. Cu siguranță sunt cerute aceleași dovezi pentru eficacitatea lor și se aplică și homeopaticelor prevederea de a le retrage de pe piață dacă se dovedesc a fi ineficace ((ref:2)), nu?

Da, însă doar în ziua de Sfântu’ Așteaptă – care pică așa, cam din an în paște, taman în joia de după Miercurea Ciuc.

La același art. 711, alin. (2), se face o minusculă precizare (evidențierea îmi aparține, of course):

Criteriile, regulile și prevederile [sunt listate o serie de articole care reglementează perioada maximă de așteptare și criteriile de siguranță și eficacitate pe care trebuie să le îndeplinească produsul pentru a putea fi pus pe piață, respectiv pentru a nu fi retras…] sunt aplicate prin analogie […] cu excepția dovedirii eficacității terapeutice.

Da, categoric, nu este nicio deosebire între medicamentul „alopat” și cel homeopat. Că pentru cel homeopat nu se fac teste și nu trebuie dovedită eficacitatea e doar așa, un mărunțiș birocratic, fără nici o influență reală. Aleluia, am văzut lumina: sunt amândouă exact „pe același plan” și trebuie ținut cont de „valoarea reală și de particularitățile fiecăruia dintre cele două tipuri de medicamente” ((Prof. dr. docent Dumitru Dobrescu, op. cit.)).

Campania 10:23 2011 încheiată în România

1023-homeopatia.jpg Pe plan mondial, Campania 10:23 2011 este încheiată prin conferința QED organizată la Manchester, în Marea Britanie. La conferință vor lua cuvântul o serie de personalități binecunoscute pe plan mondial, oameni de știință și jurnaliști, printre care Steven Novella (profesor de neurologie la Școala Medicală a Universității Yale, SUA), Eugenie Scott (dir. exec. al Consiliului Național pentru Educație Științifică, SUA), Simon Singh (fizician și autor a mai multor best-selleruri de popularizare științifică) și Christopher French (profesor de psihologie la Universitatea Goldsmiths din Londra, Marea Britanie).

În România, punctul culminanant al Campaniei 10:23 a fost atins ieri, cu puțin înainte de prânz, prin protestele organizate în mai multe orașe la inițiativa Asociației Secular-Umaniste din România și Sceptici în România. Oficial, protestul s-a desfășurat doar în București și în Iași; neoficial, mai pe oriunde a făcut cineva efortul să se filmeze „supradozând” cu un flacon de preparate homeopate.

2.jpg

În București, înainte de evenimentul „supradozei” de la orele 10:23, voluntari ai ASUR și Sceptici în România au făcut o scurtă demonstrație de preparare a unui remediu homeopat pornind de la o „tinctură-mamă”, însoțită de scurte explicații. Detalii și imagini se găsesc pe blogul ASUR și pe pagina FaceBook a Asociației.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai presei centrale. Chiar dacă reflectarea mediatică a evenimentului lasă de dorit din mai multe puncte de vedere (totuși, nu atât de mult cât lasă unele comentarii ale susținătorilor homeopatiei), iată o scurtă listă a reportajelor:

De pe bloguri adunate și-napoi pe bloguri date (ordonate la-ntâmplare):

Și, la final, un playlist cu clipuri culese din România (am găsit doar cinci; sunt binevenite orice alte clipuri care se potrivesc):

Și unul cu clipuri mai de prin toată lumea, strânse la un loc de userul Youtube ateitm:


UPDATE:
Am aflat că au scris și Cațavencii un articol, în stilul lor caracteristic – Homeopatul lui Procust, semnat de Raul Gheba și publicat azi, 8 februarie.

 

Societatea Română de Homeopatie răspunde Campaniei 10:23

Societatea Română de Homeopatie (SRH) „a luat notă” de inițiativa ASUR și „Sceptici în România” de a organiza un protest ca parte a campaniei internaționale „10:23 – Homeopatia e apă chioară” și a scos capul din nisip, dând un răspuns prin comunicatul publicat pe 2 februarie pe situl SRH.

Obiecțiile SRH la campania 1023

Comunicatul începe printr-o serie de „constatări”  de la care „poziția [SRH] pleacă” „în legătură cu acest eveniment”, presărată pe ici pe colo cu afirmații irelevante, înșelătoare sau de-a dreptul false. Voi trece peste ele deocamdată – cine dorește să le citească o poate face pe situl SRH.

După cele nouă puncte de „constatări” este abordată campania 10:23 în sine într-o serie de precizări prezentate în cinci puncte diferite, la care se adaugă câteva paragrafe de încheiere constând în cea mai mare parte din enumerarea unei serii de linkuri către materiale care ar confirma validitatea homeopatiei.

Pregătirea participanților la protest

1. Protestul este organizat de persoane care nu au pregatire in domeniu, nefiind medici/farmacisti si nici nu isi revendica o pregatire stiintifica speciala; ei ne informeaza ca protesteaza ca activisti pentru drepturile consumatorilor, dar nu fac parte nici [sic] din Asociatia pentru protectia consumatorilor;

S-ar putea foarte bine să fie adevărat că la protestul din București nu participă medici sau farmaciști, dar este oarecum irelevant. Persoanele participante reflectă punctul de vedere prevalent în lumea medicală, conform cu întregul corp al cunoștințelor din biologie, chimie și fizică.

Pe de altă parte, participanții la protest fac parte dintre consumatorii din România și ca atare ar avea dreptul de a se declara „activiști pentru drepturile consumatorilor”; oricine o poate face. Apartenența la Asociația pentru protecția consumatorilor, un organism guvernamental, nu este o condiție sine qua non pentru a fi consumator, iar „calitatea” de activist decurge din întreprinderea unei acțiuni în sprijinul unei cauze, nu din existența unei diplome care să te declare ca atare; iar în măsura în care depinde de apartenența sau promovarea ideilor unei organizații, condiția e satisfăcută. Presupun că insistența asupra apartenenței la o organizație (folosită în acest caz și ca tentat argument în favoarea homeopatiei) este o reminescență de gândire nomenclaturistă, atâta timp cât existența în sine a unei organizații nu spune nimic despre adevărul sau deziderabilitatea țelulilor promovate de acea organizație.

„Pregătire științifică specială”… nu-mi dau seama ce-i de presupus să însemne sintagma asta. Pregătirea științifică care se obține în cursul liceului este mai mult decât suficientă pentru a putea vedea invaliditatea principiilor pe care se bazează homeopatia. O pregătire științifică pe care, deși e o condiție necesară pentru admiterea la facultățile de medicină și farmacie ((Cel puțin așa stăteau lucrurile „pe vremuri”, când se dădea examen de admitere din biologia umană (aia „de-a XI-a”), chimie organică și, pe alocuri, fizică.)), prea mulți medici și farmaciști au dat-o, pare-se, uitării.

„Designul”  protestului

2. Protestul este unul de tip experiment: se administreaza asa –zise supradoze de medicament homeopat, urmand a se constata rezultatele, pe care protestatarii considera ca le cunosc aprioric, [sic] ca fiind nule.
In aceasta situatie, ar fi fost necesar ca ei sa ceara indrumare metodologica de specialitate, referitoare la testarea medicamentelor homeopate pe voluntari sanatosi. Se stie din literatura de specialitate ca efectele medicamentelor homeopate nu depind de doza, ci de numarul de administrari, mai ales in cazul in care nu se respecta principiul individualizarii tratamentului. Ii invitam pe activistii respectivi sa faca un demers onest si sa constate care ar fi rezultatele administrarii medicamentelor homeopate administrate timp de 20-30 zile consecutive; dupa un numar suficient de administrari repetate, incep sa apara simptomele medicamentului testat.

Administrarea de „supradoze” în cadrul protestului nu are de fapt scopul de a „constata” rezultatele ci de a arăta, la modul ironic, care este efectul preparatelor homeopatice. Este voba de „cunoaștere apriorică” exact în același sens în care e vorba de cunoaștere apriorică ori de câte ori ne bazăm în acțiunile noastre pe rezultatele prevăzute de principiile științifice confirmate. Participanții „cunosc aprioric” că nu se va îmtâmpla nimic după înghițirea unui tub întreg de somnifere sau laxative homeopate, de exemplu, la fel cum „cunosc aprioric” că nimeni nu pățește nimic dacă înghite câteva picături de apă pură sau câteva granule de zahăr din altă sursă – indiferent dacă e vorba de apă și zahăr din bucătărie, de apă descântată de Marea Vrăjitoarea Safta și zahăr blestemat de Marele Preot al Templului Celest al lui Kali, sau de apă de conductivitate și zaharoză ori glucoză de puritate analitică din laboratoarele unei universități.

În ceea ce privește „literatura de specialitate” homeopatică, aș avea două observații. Pe de-o parte, chiar dacă s-ar fi publicat mii de tomuri și zeci de mii de articole dedicate homeopatiei, asta nu ar înseamna automat că ceea ce-i scris în ele are vreo bază în realitate; cu atât mai puțin că ar fi o reflectare fidelă a realității. Situația e perfect similară cu a astrologiei ((Un alt travesti cu pretenție de știință exactă, care parazitează astronomia și alte științe. O păcăleală susținută și promovată dealtfel și de SRH, printre ale cărei materiale de curs publicate pe situl oficial se află și elemente de „astrologie medicală”.)). Pe de altă parte, invit conducerea SRH ca, având în vedere cele spuse cu privire la numărul de administrări, să atragă atenția asupra acestui punct și membrilor săi care promovează, prescriu și comercializează preparate homeopate care se pretind a avea efect în timp mult mai scurt decât cele 20-30 de zile pomenite (somnifere, calmante, antigripale etc.).

Inițiatorii protestului

3. Ne exprimam mirarea in fata faptului ca protestul nu pleaca propriu-zis de la consumatorii romani nemultumiti de rezultatele aplicarii tratamentelor homeopate, fiind vorba de un protest organizat si coordonat din strainatate, in 10 tari simultan (23 de orase, printre care si Bucuresti) si fiind mai mult un protest de principiu impotriva unor principii.

Ne exprimăm mirarea la exprimarea mirării. Și observăm că este irelevant de unde pleacă inițiativa protestului și cine îl coordonează. Adăugăm, de asemeni, că protestul nu este (în înțelegerea noastră) atât împotriva principiilor ca atare, ci a felului cum sunt promovate și susținute acestea. Nu mi-e clar dacă descrierea ca „protest de principiu împotriva unor principii” se dorește a fi peiorativă, dar, cu toate că nici un „protest de principiu” nu este ceva intrinsec negativ, protestul 10:23 acesta nu este pur și simplu un protest de principiu inițiat, cum ni se trasmite printre rânduri că ar fi, în lipsa unui alt passe-temps mai interesant. Cine aruncă o privire pe situl 1023.ro poate vedea singur lucrul acesta.

Contestarea mecanismului de acțiune al preparatelor

4. Activistii contesta in principal mecanismul de actiune al medicamentelor homeopate, care contin doze subponderale de substanta, pe care ei le considera prin urmare inactive si avand un efect de placebo.

Așa-i. Cu precizarea că o formulare mai corectă ar fi „pretinsul mecanism de acțiune”, respectiv „doze zero/nule sau mult inferioare oricărei doze dovedite a avea efecte fiziologice”. Cel puțin pentru vasta majoritate a preparatelor homeopate. ((Se mai comercializează unele preparate în care apar ingrediente – în cantități foarte mici, de ordinul unei fracțiuni de miligram, ce-i drept – cu diluții relativ mici, de 3-4 CH.))

Contestarea studiilor care atestă eficacitatea preparatelor

5. Ei afirma ,de asemenea, ca nu exista studii stiintifice care sa ateste eficienta medicamentelor homeopate.

Pentru precizie, nu se afirmă la modul absolut că nu există nici un fel de studii științifice care să ateste eficiența medicamentelor homeopate.

Ideea este că pe de-o parte, pentru vasta majoritate a miilor de preparate homepate comercializate sau recomandate, nu există studii științifice riguroase care să ateste fără echivoc că „medicamentele” homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo; pe de altă parte, studiile favorabile homeopatiei (dintre care multe sunt sub semnul întrebării în ceea ce privește procedurile, tratamentul statistic al datelor și concluziile trase) sunt o minoritate în raport cu studiile inconclusive sau net defavorabile. Faptul că promotorii homeopatiei evită să analizeze critic studiile care le sunt favorabile și să prezinte și datele care sunt în defavoarea lor, în proporția în care acestea există, este una din diferențele cele mai săritoare în ochi între homeopatie (alături de restul „medicinei” alternative) și medicina mainstream.

Studii clinice prezentate de SRH

În continuare sunt prezentate, ca ilustrare a punctelor 4 și 5 o serie de  studii pe care, zice SRH, organizatorii protestului le-ar ignora. Aceste studii, aflăm, sunt în majoritatea lor rodul medicilor homeopați de la inexistenta Facultate Regală de Homeopatie din Londra ((Linkurile duc la situl organizației omologe britanice, British Homeopathic Association (BHA). Pe situl acestora se face referință la o facultate homeopatică, care însă se numește Faculty of Homeopathy (FoH), nu Royal Faculty of Homeopathy și nu prezintă niciunde pe situl său vreun suport din partea familiei regale britanice. Asta în condițiile în care alte instituții dedicate homeopatiei (de exemplu, fostul Spital Regal de Homeopatie, Royal London Homeopathic Hospital, recent redenumit ca Royal London Hospital for Integrated Medicine) beneficiau de suportul acesta onorific și cel puțin un membru marcant al familiei regale, prințul moștenitor Charles, este un cunoscut suporter al homeopatiei. Dar nu este un fapt extraordinar, în situația în care această Facultate nu este ceea ce se înțelege în România prin facultate – un corp al unei universități organizat în jurul unei discipline sau unui grup de discipline. Din ce se poate citi pe situl lor este un fel de asociație care oferă și oarece cursuri de pregătire în homeopatie, singura cerință sine qua non pentru a deveni „membru” sau „membru asociat” fiind de a avea calificarea necesară pentru a practica medicina pe teritoriul Marii Britanii. Semnificativ, de pe lista de calificări sunt explicit excluse BHMS și DHMS – Bachelor of, respectiv Diploma in Homeopathic Medicine and Surgery.)).

Pentru că sunt destul de multe și acelea dintre ele care merită un minim de atenție ar trebui discutate în detaliu pentru a pune în evidență lipsurile, mă voi mulțumi să fac o scurtă trecere în revistă; cu un minim de comentarii.

Studii de pe situl BHA

http://www.britishhomeopathic.org/research/the_evidence_for_homeopathy.html

Pentru a găsi vreo urmă de studiu, am fost nevoit să navighez prin câteva linkuri până la pagina „Cercetare” de pe situl organizației Faculty of Homeopathy (FoH), unde apar linkuri la câteva liste de studii și teste. Acestea constau din:

  • 142 de studii clinice, ale căror rezultate au fost publicate în 129 de articole și al căror rezultat este condesat astfel:  63 (44%) din studii au găsit efecte pozitive ale homeopatiei, 11 (8%) au fost negative, iar 68 (48%) au fost inconclusive. Partea cea mai remarcabilă a materialului este că din toate aceste studii, au fost găsite efecte pozitive ((„Statistic semnificative”, mai bine spus; o expresie din jargonul statistic care se traduce în limbaj comun prin „marginal semnificative” sau „s-a văzut nițel efect, da’ nu prea mult”.)) ale homeopatiei pentru amețitorul număr de șapte condiții, cele mai multe fiind din cele care de obicei „trec de la sine” (gripă, diaree la copii), a căror evaluare este extrem de subiectivă (vertij, alergii sezonale, fibromialgie), sau care sunt sindromuri cu care pot avea cauze multiple sau chiar neclare și diagnostic oarecum incert (firbromialgia, sinuzite).
  • O serie de review-uri și metaanalize publicate în ultimii douăzeci de ani. Cele mai multe sunt doar pomenite, fără a se spune pentru ce afecțiuni și în ce măsură s-au înregistrat rezultate pozitive. (Bănuiala mea este că și aici e vorba în cea mai mare parte de rezultate marginal pozitive pentru afecțiuni care „trec de la sine” și a căror evaluare este extrem de subiectivă.) Este prezentată explicit lista de afecțiuni pentru care s-au observat rezultate pozitive într-un număr de 24 de studii concentrate pe arii clinice. Oarecum de așteptat, lista conține afecțiuni precum: gripa/guturaiul, rinite alergice sezoniere, vertij, afecțiuni reumatice (grupate generic, fără detalii), alergii, infecții și „boli” ale căilor aeriene superioare.
  • Studii ale rezultatelor clinice din British Homeopathic Hospital și Royal London Homeopathic Hospital. Din puținele detalii date, reiese din nou că este vorba preponderent de afecțiuni ușoare, auto-limitative și/sau la care evaluarea stării clinice este extrem de subiectivă. Pentru ambele spitale se dă un procent de cca. 70% pentru numărul de pacienți care au raportat îmbunătățirea stării de sănătate. Ce-aș vrea eu să știu ar fi ce anume înseamnă asta. Trebuie totuși să le dau o bulină albă pentru mențiunea că nu s-a înregistrat nicio „reducere” (ameliorare?) pentru pacienții bolnavi de cancere.

Materiale de pe situl Parlamentului britanic

http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/cmsctech/45/09112511.htm
http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/cmsctech/45/45we21.htm

Presupun că prin publicarea acestor două linkuri s-a marșat pe aura de prestigiu pe care o dă publicarea pe situl unui parlament – și nu a oricărui parlament, ci a celui englez, unul din cele mai vechi și „respectabile” din lume.

Problema este că publicarea pe situl Parlamentului englez nu acordă nici un fel de calitate intrinsecă materialului prezentat. Documentele de la aceste două linkuri sunt două mărturii pro-homeopatie depuse în fața unei comisii parlamentare în cadrul unei anchete desfășurate relativ recent în scopul de a decide între continuare și încetarea finanțării homeopatiei din fondurile publice prin National Health Service. Și în timp ce unul concluzionează fad că „e nevoie de mai multe cercetări”, celălalt se axeaxă pe ponegrigrea industriei medicale și pe sublinierea avantajelor homeopatiei: costurile mai mici și popularitatea printre pacienți. Foarte puțin se spune despre eficacitatea homeopatiei ca tratament, iar printre punctele vag atinse se regăsesc aceleași afecțiuni și sindromuri pe care le-am pomenit mai sus.

Și asta în mărturiile pro-homeopatie! Pentru că SRH a „uitat” foarte convenabil să pomenească și celelalte documente, provenind de la variate instituții clinice și organizații profesionale britanice (o parte se pot găsi aici), precum și concluzia comisiei (pe care unii, care urmăresc ce se mai întâmplă în restul lumii – înafară crime, violuri, inundații și bombe – probabil o cunosc, cel puțin în linii mari). E un document de aproape 300 de pagini, așa că mă voi limita să citez câteva pasaje relevante din „Concluziile și recomandările” Raportului al 4-lea al sesiunii 2009-2010 a Comitetului pentru Știință și Tehnologie [fișier PDF de 1,7 MB] al Camerei Comunelor din Parlamentul britanic:

7. Concluzionăm că principiul „cui pe cui se scoate” este slab susțnut d.p.d.v. teoretic. Nu reușește să propună un model de acțiune, care să fie credibil din punct de vedere fiziologic, pentru produsele homeopate. Notăm că acesta este punctul de vedere bine stabilit de știința medicală. ((„We conclude that the principle of like-cures-like is theoretically weak. It fails to provide a credible physiological mode of action for homeopathic products. We note that this is the settled view of medical science.”))

8. Considerăm științific implauzibilă noțiunea că ultra-diluțiile ar putea păstra o memorie a substanțelor care au fost în prealabil dizolvate în ele. ((„We consider the notion that ultra-dilutions can maintain an imprint of substances previously dissolved in them to be scientifically implausible.”))

11. În opinia noastră, review-urile sistematice și metaanalizele [prezentate] demonstrează conclusiv că produsele homeopatice nu au efecte superioare unui placebo. ((„In our view, the systematic reviews and meta-analyses conclusively demonstrate that homeopathic products perform no better than placebos.”))

14. S-au condus destule teste și există suficiente dovezi care arată că homeopatia nu este eficace. […] ((„There has been enough testing of homeopathy and plenty of evidence showing that it is not efficacious. Competition for research funding is fierce and we cannot see how further research on the efficacy of homeopathy is justified in the face of competing priorities.”))

20. Pentru ca alegerea pacienților să fie într-adevăr o alegere [i.e., pentru ca dreptul de a alege să le fie respectat], pacienții trebuie să fie informați în detaliu cu privire la tratamente și trebuie să înțeleagă consecințele/implicațiile acestora. Pentru homeopatie, aceasta înseamnă cu siguranță și explicarea faptului că homeopatia e un placebo. Când aceasta nu se face, decizia pacientului e lipsită de semnificație. Când aceasta se face, eficacitatea unui placebo – a preparatului homeopat în cazul de față – ar putea fi mai diminuată. Susținem că păstrarea homeopatiei printre opțiunile [promovate de] NHS diminuează, în loc să crească, gradul informării pacienților care-și dau consimțământul. ((„For patient choice to be real choice, patients must be adequately informed to understand the implications of treatments. For homeopathy this would certainly require an explanation that homeopathy is a placebo. When this is not done, patient choice is meaningless. When it is done, the effectiveness of the placebo—that is, homeopathy—may be diminished. We argue that the provision of homeopathy on the NHS, in effect, diminishes, not increases, informed patient choice.”))

33. Prin punerea la dispoziție a homeopatiei prin NHS ((Homeopatia în Marea Britanie a fost finanțată din fonduri publice, prin NHS, încă din 1950. Probabil și ca urmare a intervențiilor familiei regale – explicite sau de culise.)) și prin acordarea de licențe prin MHRA produselor homeopate, care apoi apar pe rafturile farmaciilor, Guvernul riscă să sprijine prezentarea homeopatiei ca sistem medical eficace. Pentru a menține încrederea, dreptul de a alege și siguranța pacienților, Guvernul nu ar trebui să sprijine folosirea de tratamente cu placebo, inclusiv homeopatia. Homeopatia nu ar trebui să fie finanțată de NHS, iar MHRA ar trebui să înceteze acordarea de licențe produselor homeopate. ((„By providing homeopathy on the NHS and allowing MHRA licensing of products which subsequently appear on pharmacy shelves, the Government runs the risk of endorsing homeopathy as an efficacious system of medicine. To maintain patient trust, choice and safety, the Government should not endorse the use of placebo treatments, including homeopathy. Homeopathy should not be funded on the NHS and the MHRA should stop licensing homeopathic products.”))

Mai sunt prezentate o serie de materiale și liste de articole (unele dubioase, altele fără legătură cu subiectul, multe mergând de la oarecum implauzibil la absurdul cel mai grotesc), inclusiv o pagină de pe Knoll (da, imitația ratată de Wikipedia pe care-a pus-o pe roate Google!), creație a „faimosului” Dana Ullman – cel care trăiește cumva cu impresia că „leading proselytizer” (cum a fost numit de revista Time), e cumva un titlu de apreciere. N-am suficientă energie nici măcar pentru a le pomeni.

Bomboana pe colivă: un articol al lui Montagnier, via Dana Ullman

În încheierea comunicatului este prezentat ceea ce se dorește, fără îndoială, a fi argumentul suprem: un studiu pro-homeopatie al unui laureat Nobel – în cazul acesta Luc Montagnier, unul din co-laureații Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2008, care i-a fost acordat pentru descoperirea virusului HIV. O să-mi permit să ignor cele două articole (unul fiind semnat de același Dana Ullman și publicat în Huffington Post) menționate în comunicatul SRH, care nu fac decât să bată apa în piuă, și o să fac două scurte observații asupra lui Montagnier și a articolului său.

În primul rând, faptul că lui Montagnier i-a fost decernat un Nobel nu îl face un papă al științei – cu alte cuvinte, nu-l face infailibil. Au mai fost și alte cazuri în care un laureat Nobel a luat-o pe arătură, unul din cele mai cunoscute și recente fiind cel al lui Linus Pauling cu ale sale „megavitamine” (sau megadoze de vitamine).

În al doilea rând, articolul în sine (care a dispărut în mod misterios de pe situl Fundației Luc Montagnier), pe lângă faptul că nu a avut parte de nici un fel de peer-review demn de numele ăsta (ghici ciupercă cine-i președindele comitetului editorial al revistei în care și-a publicat articolul?), este catastrofic în ceea ce privește rigoarea științifică și metodologia. A fost disecat pe îndelete de biologul PZ Myers și de Harriet Hall de la Science Based Medicine.

Încheierea comunicatului

Comunicatul SRH se încheie astfel:

Concluzie: In fata tuturor acestor evidente, consideram ca protestul din 5 februarie este lipsit de obiect si ca nu are nimic de demonstrat.

Zău? Protestul, chiar de-ar fi făcut pentru a promova ceva cu totul și cu totul fals și rupt de realitate, tot n-ar fi lipsit de obiect. Dar diferența dintre obiectul unul protest și validitatea obiectului este probabil una mult prea subtilă. În plus, mi-e teamă că indiferent de părerea SRH, demonstrația va fi cât se poate de clară: preparatele homeopate n-au nici un efect (înafară de ce te-ai aștepta de la câteva grame de apă, zahăr sau alcool) – cu alte cuvinte, preparatele homeopate sunt apă chioară, iar pretențiile homeopaților sunt apă de ploaieQui habet aures audiendi audiat!

Ne exprimam convingerea ca el va fi primit de publicul din Romania cu multe rezerve si cu foarte mult scepticism.

Din păcate, aproape că am aceeași convingere. Chiar dacă nu tot publicul îl va primi cu rezerve (nu, nu scepticism; ăla-i altceva decât incredulitatea ignoranței), mult prea mulți sigur o vor face. Nimic ieșit din comun, în condițiile în care aproape jumătate din acest „public” n-a aflat încă minunata noutate că soarele nu se învârte în jurul Pământului. Recomand doze masive de epistemofilină!

Resurse

Iată câteva linkuri la situri unde sunt, printre altele, disecate o parte din materialele pro-homeopatie care merită un minim de atenție:

 

 

UPDATE:

La blogul Insula îndoielii este este excelent abordată, în articolul SRH și adevărul despre homeopatie, prima parte a comunicatului Societății Române de Homeopatie, cea în care SRH înșiră o serie de puncte care se vor a fi în sprijinul homeopatiei – așa-zisele „constatări” pe care eu le-am lăsat de-o parte.

De ce Campania 10:23 e o inițiativă bună

Pentru că orice campanie care trage un semnal de alarmă împotriva șarlataniei instituționalizate este o inițiativă bună. Excelentă chiar! De repetat cât mai des și insistent și de mediatizat cât mai pe larg.

Adepții homeopatiei o prezintă ca pe o ramură a medicinei, la fel de eficientă ca medicina „tradițională” – medicina bazată pe principii și dovezi științifice, care în jargonul homeopat e numită (oarecum peiorativ) „alopatie” sau „medicină alopată”. „La fel de eficientă” am scris? Am greșit! Cel mai adesea e prezentată ca fiind chiar superioară medicinei clasice, argumentul fiind că preparatele homeopate (refuz să le creditez cu denumirea de „medicamente”) nu au efecte secundare și adverse ca „otrăvurile chimice” folosite în medicina „alopată”.

Descrierea homeopatiei, așa cum ne este dată de practicanții ei, variază în detalii în funcție de cine o face, dar toate descrierile pe care le-am văzut gravitează în jurul a două puncte centrale: „cui pe cui se scoate” (similia similibus curantur, axioma imbecilă avansată de însuși Hahnemann, inventatorul homeopatiei) și ideea că cu cât e mai diluat preparatul, cu atât e mai puternic.  Pe fundamentele acestea sunt grefate tot felul de idei pseudoștiințifice, argumentate cu întorsături de condei și figuri de stil din tot spectrul procedeelor literare, condimentate din plin cu termeni științifici reali sau inventați, și cimentate cu argumentul suprem: mărturiile pacienților convinși de puterea tămăduitoare a homeopatiei. Adesea mai sunt invocate și tot felul de teorii conspiraționiste, cele mai des pomenite fiind legate de o așa-zisă mafie a marilor concerne farmaceutice, disperate de pierderea pieței în favoarea produselor homeopate care sunt, nu-i așa , superioare din toate punctele de vedere.

Aceste descrieri ale homeopatiei sunt înșelătoare de la cap la coadă. Indiferent de buna sau reaua credință a celor care le avansează, afirmațiile false rămân afirmații false. Sunt chiar înclinat să cred că cea mai mare parte a susținătorilor homeopatiei sunt de bună credință și sunt convinși că aceasta „funcționează”. (Din păcate, acesta e un aspect care nu crediteză în nici un fel homeopatia ca metodă de tratament, la fel cum Soarele nu se învârte în jurul Pământului indiferent de părerea a opt milioane de români care cred opusul.) Cel puțin sunt înclinat să fiu mai împăciuitor când e vorba de publicul „laic”. Nu pot însă face același compromis pentru mult prea mulții medici care promovează homeopatia: în cazul lor ignoranța nu e o scuză.

Ce nu este homeopatia

Vreau să fac o foarte scurtă trecere în revistă a câtorva afirmații false sau înșelătoare mult prea des făcute cu privire la homeopatie de către susținătorii acesteia:

  • „Homeopatia este o ramură a medicinei.” – Nu este. Homeopatia este unul dintre domeniile de „medicină alternativă”. Cu alte cuvinte, una din practicile care nu sunt incluse în medicina mainstream pentru că ori n-au fost dovedite a da rezultate, ori s-a dovedit că nu dau rezultate.  Ca să repet ceea ce alții au spus mai bine ca mine: practicile medicinei „alternative” au fost testate de-a lungul timpului, iar cele care s-au dovedit a funcționa au devenit medicină.
  • Homeopatia este o terapie eficace. – Fals. Nu există nici măcar un singur studiu riguros care să confirme că preparatele homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo. După toți parametrii obiectivi, preparatele homeopate sunt placebo.
  • Homeopatia nu tratează boli, ci pacienți. – De fapt, nu tratează nimic. Afirmație e de obicei făcută în contextul prezentării homeopatiei ca o metodă de tratament „holistică”, care ar lua chipurile în considerare întreaga persoană, în opoziție cu medicina „alopată” care ar lucra după o schemă fixă, mecanic. Această dihotomie este însă nu doar simplistă și naivă, ci chiar mincinoasă. Pe de-o parte, faptul că există specializări și tratamente specifice anumitor boli sau grupuri de boli nu înseamnă că medicii ignoră tabloul general al stării pacientului. Pe de alta, chiar în cazul pseudomedicinei homeopate există rețetare și sistematizări în care anumite preparate sunt indicate pentru anumite simptome și vice versa.
  • Homeopatia tratează cauza bolii, nu doar simptomele. – Repet: de fapt nu tratează nimic. Și această declarație, un exercițiu de ipocrizie întocmai ca cea precedentă, conține un atac implicit la adresa medicinei: ideea că medicina „tradițională” tratează doar simptomele, nu și cauzele bolilor – un fals grosolan adesea ascuns sub niște bâlbe pseudoștiințifice care identifică „cauzele” cu presupuse „dezechilibre” din organism, pe care știința nu le-ar poate detecta sau medicina nu le-ar aborda.
  • Preparatele homeopatice sunt inofensive. – Afirmația este de obicei făcută în contextul în care medicamentele („chimice”, mai ales) au (adesea?) efecte secundare sau adverse neplăcute, în unele cazuri chiar periculoase. În timp ce  faptul din urmă este abordat în mod corespunzător în medicină (se iau precauții pentru a contracara sau minimiza efectele nedorite ale medicamentelor, și cu cât o terapie are efecte neplăcute majore, cu atât mai mult se evită administrarea ei), ideea că homeopatia nu este dăunătoare este un fel de minciună prin omisiune. E adevărat că preparatele homeopate în sine nu sunt dăunătoare, și cu atât mai puțin toxice: câteva picături de apă pură n-au cum să fie toxice, iar câteva zeci de miligrame de glucoză (din care sunt făcute preparatele homeopate vândute sub formă de granule) nu sunt dăunătoare nici măcar pentru diabeticii insulinodependenți. Este însă cât se poate de dăunătoare administrarea acestor preparate inofensive în locul unui tratament adecvat.
  • Homeopatia este un tratament natural. – Homeopații rar scapă ocazia să sublinieze că se folosesc ca materie primă doar substanțe naturale. Lăsând la o parte sofismul naturalist la care apelează („natural” nu e nici pe departe sinonim cu „bun” sau „sănătos”), este irelevant de la ce se pleacă. Pentru diluțiile folosite în mod tipic (cel mai adesea 30C, care corespunde cu o concentrație teoretică de 1:1060 a principiului activ) este infimă probabilitatea de a găsi în preparatul final până și o singură particulă din materia primă.

Lista ar putea continua cu cel puțin o duzină de afirmații. Mă opresc aici, după ce-am pomenit câteva dintre cele mai flagrant false dintre afirmațiile pe care le-am întâlnit în ultimul timp. Voi încerca pe viitor să detaliez punctele trecute în revistă aici… în măsura în care voi reuși să mă urnesc.

Papa Ratzinger: demență senilă?

Am fost curios să văd cum decurge mult-mediatizata vizită a papei în Anglia, după toate controversele și protestele care au precedat-o.

Mă așteptam ca Ratzinger să continue ignorarea deliberată a scandalurilor care au implicat în ultima perioadă Biserica Catolică, și mă așteptam să-și continue discursurile în care demonizează orice nu este pe gustul dogmei catolice, de la secularismul în creștere în societatea occidentală, la eutanasie și orice are de-a face cu viața sexuală a oamenilor. Mă așteptam la răbufniri retorice împotriva oricărei forme de contracepție (pentru că sunt „atentate la demnitatea persoanei”), mai ales a folosirii prezervativelor (care, printre altele, „contribuie la răspândirea HIV/SIDA”), împotriva avortului („crimă”), homosexualității (un „rău moral intrinsec”) și așa mai departe.

Mă așteptam, cu alte cuvinte, să-și continue discursurile rupte de realitate și îmbibate în doctrine catolice rămase de pe vremea când Biserica Catolică ardea pe rug vrăjitoarele, tortura eretici și practica exorcismul. (Ups, am dat-o-n bară, așa-i? Biserica Catolică mai are și acum exorciști…)

Trebuie să recunosc că Ratzinger, a.k.a. Benedict XVI, mi-a depășit cu mult așteptările. A ajuns în discursul lui să egaleze și chiar să întreacă cei mai retardați popi ortodocși ai ROR și predicatori evaghelici din străfundurile neoprotestantismului american (importat și pe la noi).

Într-o vizită prefațată de  cardinalul Walter Casper, care a declarat Anglia o țară de lumea a treia (o comparație de care nu sunt sigur dacă e o expresie de snobism sau pur și simplu rasism și xenofobie), care acum s-a îmbolnăvit strategic, Ratzinger a reușit să-și depăseașcă propriul record de imbecilitate, orbire și dogmatism retrograd în discursul ținut la Holyroodhouse, castelul monarhilor Scoției, unde a fost primit de regina Elisabeta a II-a pe 16 septembrie, la debutul vizitei sale în Marea Britanie (discursul e redat în întregime aici, pe situl ziarului britanic Catholic Herald):

Ne putem aminti cum, chiar în timpul vieții noastre, Marea Britanie și conducătorii săi s-au ridicat împotriva tiraniei naziste care dorea să-l înlăture pe Dumnezeu din societate și să ne nege multora umanitatea pe care toți o avem în comun – în special evreilor, care erau considerați nedemni de a trăi. Îmi amintesc de asemeni atitudinea regimului față de pastorii și religioșii creștini care glăsuiau adevărul din iubire, care s-au opus naziștilor și au plătit pentru aceasta cu viața. Reflectând la lecțiile aspre ale extremismului ateu în secolul XX, să nu uităm niciodată cum excluderea lui Dumnezeu, a religiei și a virtuții din viața publică duce în final la o viziune deformată a omului și societății și deci la o „viziune reductivă a persoanei și destinul ei” (Caritas in Veritate, 29). [Sublinierile îmi aparțin.] ((«Even in our own lifetime, we can recall how Britain and her leaders stood against a Nazi tyranny that wished to eradicate God from society and denied our common humanity to many, especially the Jews, who were thought unfit to live. I also recall the regime’s attitude to Christian pastors and religious who spoke the truth in love, opposed the Nazis and paid for that opposition with their lives. As we reflect on the sobering lessons of the atheist extremism of the twentieth century, let us never forget how the exclusion of God, religion and virtue from public life leads ultimately to a truncated vision of man and of society and thus to a “reductive vision of the person and his destiny” (Caritas in Veritate, 29).» ))

M-am obișnuit deja și cu retorica lui găunoasă împotriva secularismului pe care el, de pe tronul ultimei monarhii absolute occidentale, îl declară cancerul societății moderne, dar asta chiar le întrece pe toate. A reușit prin aceste cuvinte să-i ajungă și chiar să-i întreacă pe cei mai josnici dintre scursurile fundamentaliste ce infestează Sudul Statelor Unite și schiturile de pe Muntele Athos.

Tirania nazistă = Extremism ateu? Nu zău!

Tirania nazistă era foarte departe de a dori înlăturarea lui Dumnezeu din societate.

  • Liderul absolut al „tiraniei naziste”, ultrafaimosul Adolf Hitler, era catolic prin botez și educație și, după propriile lui cuvinte, credea că epurând societatea de „elementele necurate” nu făcea altceva decât să îndeplinească voia Domnului.
  • Conducerea Reichului, ca și trupele acestuia (inclusiv infamul SS din subordinea lui Heinrich Himmler) era majoritar catolică, restul fiind în cea mai mare parte luterani.
  • Niciodată – înainte, în timpul sau chiar după cel de-al doilea Război Mondial – nu a fost excomunicat vreunul liderii sau ofițerii naziști pentru crimele atroce pe care le-au comis. ((Se spune că singurul căruia i-a fost aplicată această pedeapsă supremă a Bisericii Catolice, ar fi fost Joseph Göbbels, pentru infama crimă de a se căsători cu o protestantă.))
  • Tirania nazistă a fost atât de extremist atee și Biserica Catolică atât de nefavorabilă regimului lui Hitler, încât primul tratat internațional al Germaniei după ce naziștii au câștigat alegerile a fost faimosul Reichskonkordat– negociat și semnat din partea Vaticanului de cardinalul Eugenio Pacelli, viitorul papă Pius XII. Concordatul prevedea, printre altele:
    • controlul Bisericii asupra educației, prin obligativitatea orelor de religie catolică și a rugăciunilor în școli, și menținând facultățile teologice catolice în universitățile de stat;
    • dispense și excepții de la practica de drept comun pentru clericii și organizațiile  catolice;
    • avantaje fiscale pentru Biserica Catolică și cler;
    • depunerea unui jurământ de credință către Stat din partea episcopilor;
    • garantarea canalelor de comunicare între Vatican și episcopi, precum și inviolabilitatea „clădirilor dedicate serviciilor religioase”;
    • celebrarea căsătoriei religioase înainte de a o putea efectua pe cea civilă.

Lista ar putea continua. De exemplu, cu citate din Mein Kampf, opus magnus al lui Dolfi. Dar n-am la-ndemână o versiune în română a cărții. O listă luuuungă de citate în engleză a fost însă  (re)publicată recent de biologul PZ Myers, pe Pharyngula… „în onoarea vizitei papei în Marea Britanie”. Poate fi citită aici.

Nu numai că Hitler „și ai lui” au avut relații cât se poate de cordiale și reciproc avantajoase cu biserica (în special Biserica Catolică), dar nu au privit cu ochi prea buni liber-cugetătorii din Germania interbelică, unele dintre primele acte după instaurarea regimului nazist fiind de a interzice majoritatea organizațiilor „nealiniate”. Atât de extremist-ateu a fost Hitler și regimul lui, încât Führerul însuși a crezut de cuviință să menționeze, ca pe un succes al regimului său, că s-a reușit eradicarea ateismului din societatea germană.

Culmea este că dintre toți cei care au asistat la discursul lui Raztinger, tocmai el ar fi trebuit să știe cel mai bine cum stăteau treburile cu naziștii și ateismul lor. Nu numai că a crescut în „perioada de glorie” a naziștilor, dar a și făcut parte din organizația lor de tineret, Hitlerjugend. ((Contrar unora care văd în apartenența lui Ratzinger la Hitlerjugend un semn că ar fi simpatizat cu hitleriștii, nu mi se pare un detaliu semnificativ. Dacă l-oi gratula vreodată cu epitetul de „nazist”, va fi pentru similitudinea ideilor sale cu idealurile naziste. Similitudine care n-ar fi întâmplătoare, dat fiind că trăsătura cea mai mediatizată a nazismului, anti-semitismul, a fost standard oficial sau oficios al doctrinei catolice pentru mai bine de un mileniu și jumătate.)) Chiar dacă nu le împărtășea ideologia și idealurile, e de neconceput că nu știa care sunt acestea.

In nomine patris et filii et spiritus sancti!

Catedrala Mânturii Neamului: Patriarhia bosumflată pe ASUR

Drapel RORPe 3 septembrie, vinerea trecută, am fost înștiințați că patriarhul Daniel, a binecuvântat începerea lucrărilor de construire ale Catedralei pompos numită a „Mântuirii Neamului”. O catedrală care, după cum preafericitul prealuminat părinte patriarh al poporului ne-a arătat, „ nu este nici mare nici mică”; și care „este o necesitate practică ţinând seama de numărul mare aproape şaizeci de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care nu încap mai mult de doisprezece [sic] în Altarul Catedralei actuale de pe Dealul Mitropoliei.” (Conform CatedralaNeamului.ro)

Asociația Secular–Umanistă din România (ASUR) a publicat pe blogul propriu, sub titlul „Catedrala Mânturii Neamului – o necesitate practică?”, un scurt articol în care atrăgea atenția asupra superficialității motivației pomenite și asupra costurilor suportate de bugetul de stat.

Replică la replică

Răspunsul din partea BOR n-a întârziat mult. A doua zi, pe situl Ziarului Lumina, organul oficial al Patriarhiei, apărea comunicatul de presă cu titlul „O nouă încercare de dezinformare a opiniei publice în legătură cu Catedrala Mântuirii Neamului”. În cuprinsul acestuia ni se „reamintesc” câteva vechi argumente în care cocleala e din nou mascată sub luciul argintiu al retoricii smiorcăite cu iz de mania persecuției.

Astfel, ni se spune că:

1. Chiar dacă legea nr. 261/2005 cu modificările ulterioare prevede sprijn [sic] de la bugetul de Stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, […] fondurile necesare vor fi obţinute printr-o linie de creditare de la una sau mai multe bănci. Creditul va avea o perioadă de graţie până la finalizarea construirii Catedralei şi va fi ramubursat [sic] din donaţiile credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate. În acelaşi timp, Patriarhia Română a anunţat că pentru construirea noii Catedralei patriarhale faza „la roşu”, costurile sunt estimate la aproximativ 100 milioane de euro.

Ah, deci fondurile nu sunt obținute de la stat, ci printr-un credit (probabil garantat de stat) ce va fi rambursat din… donațiile credincioșilor. Adică acele donații pe care credincioșii n-au putut fi convinși să le dea pentru a începe construirea Catedralei. Prevăd că, în cazul nefericit în care se va merge până la capăt cu construirea acestei monstruozități ortodoxe, bunii credincioși o să se facă că plouă, iar banii le vor fi luați cu de-a sila (adică va plăti garantul – statul – din bugetul public).

Ca atare, este nedemnă încercarea de manipulare a opinei publice de către ASUR, care în comunicatul de presă din 6 septembrie 2010, afirmă în mod tendenţios că, [sic] viitoarea Catedrală patriarhală „va fi construită cu bani care ar urma să provină, într-o proporţie semnificativă, de la bugetul de Stat…”, ascunzând adevărul că majoritatea contribuabililor la bugetul de Stat sunt românii creştini ortodocşi (87%).

Deci… viitoarea catedrală va fi, totuși, construită cu bani ce provin „într-o proporție semnificativă” de la bugetul de stat. Problema e că și admițând că bugetul ar fi constituit din impozite directe asupra cetățenilor (și evident nu e) și că procentul de 87% n-ar fi cam „umflat” (și este – voi reveni ulterior), tot nu ar fi relevant.

2. Noua catedrală patriarhală reprezintă, în mod indiscutabil, o necesitate practică, liturgică şi misionară şi un simbol al demnităţii naţionale.

Da, necesitatea practică de a asigura comoditatea popilor din Sinod, care nu pot oficia decât toți odată pentru că, probabil, nicicare nu vrea să cedeze locul de onoare de pe scena show-ului medieval. Am notat.

Terenul situat în Calea 13 Septembrie, nr. 4-60, sect. V, Bucureşti, destinat exclusiv construirii Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, atribuit legal în proprietate Patriarhiei Române de către Statul român reprezintă un act de dreptate, iar nu un privilegiu, aşa cum, în mod tendenţios, susţin cei se opun construirii Catedralei.

Ei, nu. Trecerea terenului respectiv în proprietatea privată a Patriarhiei a reprezentat și reprezintă o decizie extraordinară, pusă în fapt printr-o lege dubioasă (L. 261/2005) care aprobă o ordonanță de urgență  (OUG 19/2005) neconstituțională. De acord, nu e un privilegiu – e de-a dreptul un abuz.

Considerăm nedemnă şi antidemocratică atitudinea celor care persecută Biserica Ortodoxă Română pentru că îşi construieşte o Catedrală (situaţie nemaiîntâlnită în cazul construirii de lăcaşuri de cult de către alte confesiuni creştine din România) […]

Sau: „Ah, antidemocraticii ăștia nedemni care ne persecută și nu ne lasă să ne facem o bisericuță din banii noștri agonisiți cu greu!.

Numai că nu e bisericuță, ci ditamai bisericoiul de mai bine de jumate de miliard de euro (ba chiar de un miliard bătut pe muchie, după unele estimări). Și, după cum stau lucrurile, BOR nu își construiește nimic, ci manipulează politicienii care-i pupă mâna și profită cu nesimțire de o formulare vagă din lege, care spune că în țara noastră cultele sunt „sprijinite” de stat. La aceasta se mai adaugă, bineînțeles, și fățărnicia de a arăta cu degetul la „celelalte confesiuni creștine din România”, în condițiile în care BOR nu numai că ia partea leului din bugetul pentru culte, dar fondurile pe care statul „trebuie” să le pompeze în construirea acestei „bisericuțe” reprezintă, după ce tragi linia și faci socotelile, mai mult decât pomenitul buget pe zece ani.

Dar ajungem la penultimul paragraf, unde se poate citi:

Patriarhia Română are dreptul şi responsabilitatea de a a construi viitoarea Catedrală patriarhală, indiferent de complexele şi interesele oculte ale celor care, cu ostilitate, încearcă pe orice cale să împiedice construirea acesteia în Bucureşti – singura capitală a unei ţări membre a Uniunii Europene fără o catedrală reprezentativă pentru credinţa şi demnitatea poporului ei.

Patriarhia Română are, cu alte cuvinte, „dreptul și responsabilitatea” să facă ce vrea cu banii publici. (Sau cel puțin așa pretinde.) Pentru că, se știe, BOR este stat în stat în România, și cetățenii sunt niște sclavi păcătoși care trebuie să urmeze voia Domnului – așa cum ne este comunicată prin prealuminarea preafericitului patriarh Daniel. Și, mai presus de toate, are dreptul ăsta indiferent de interesele „robilor păcătoși” care, până în coadă, sunt obligați pe căi ocolite să plătească capriciile unor călugări spoiți cu aur.

Da, n-avem în București o catedrală asemeni Notre Dame-ului.

Nu ne lipsește însă un monument faraonic, construit cu bani luați cu de-a sila poporului, închinat megalomaniei unui individ obscur profesând modestia și practicând luxul exorbitant. Ne lipsește perechea sa. Amplasamentul Catedralei, indiferent de cum a fost obținut terenul, e cât se poate de bine ales: ce poate fi mai potrivit decât să împerechezi simbolul totalitarismului comunist cu cel al colaboratoarei sale de nădejde, Biserica Ortodoxă Română?

Biserica în spitale…

Scria Leviatan recent, pe blogul propriu, despre o experienţă recentă cu popi prin spitale…

Anul trecut am fost şi eu, pentru câteva luni bune, internat în spital… E un fost sanatoriu TBC construit la scurt timp după Al Doilea Război, care acum funcţionează ca spital de mai toate cele, având în uz şase „pavilioane” de opt etaje, din care unul serveşte doar ca clădire administrativă. Înafară de acesta din urmă, toate au la parter o „capelă”, unde popa spitalului, pe jumătate senil deja, ţine slujbe prin rotaţie. Şi când nu ţine slujbe, se plimbă prin spital să „ducă mângâiere” bolnavilor şi să vândă rozarii, crucifixuri şi Biblii. M-a vizitat şi pe mine. De trei ori. A treia oară i-am explicat zâmbitor că ar fi foarte prudent din partea lui să noteze numărul camerei şi să nu mai calce pe acolo…

Biserici în spital! (Diferenţa dintre o capelă şi o biserică este, evident, doar cantitativă şi arhitecturală.) În secolul XXI!

O imagine mai ridicolă de atât ar putea fi doar o biserică în incinta unui institut de fizică nucleară! De exemplu la Geneva, plasată strategic în apropierea reactorului cu care se speră detectarea bosonului Higgs particulei lui Dumnezeu…

Revenons à nos moutons.

Făcând o socoteală, aş spune că sunt minim 500 de crucifixuri şi vreo sută de madone împrăştiate în tot spitalul (şi numerele sunt modeste – aproape în toate sălile se află un crucioi şi aproape pe fiecare hol o statuetă).

Credincioşii ar argumenta, sunt convins, că toate astea „ajută”. De fapt, au şi făcut-o unii… Dar ironia este că tocmai în secţiile cu procentajul de mortalitate cel mai ridicat, e şi concentraţia cea mai mare de obiecte „sfinte” şi „sfinţite” (cruci, altare miniaturale, statuete ale Madonei, iconiţe; în medie cam trei-patru obiecte pe cap de pacient) – s-ar zice că în loc să ajute au chiar efectul contrar. Oarecum exact invers decât ce se pretinde, că toate alea „ajută”. Este vorba de cele două etaje ale secţiei de pneumologie (unde mai mult de jumătate din pacienţi sunt bolnavi de forme de TBC rezistente aproape la orice tuberculostatic şi mai bine de o treime din total au SIDA) şi de cele trei ale secţiei de Hematologie (eufemism pentru Oncologie).

Urări de bine de la Vatican

Ieri, 22 decembrie, în Observatorul Roman, gazeta oficială a Vaticanului, a fost publicat discursul de Crăciun al papei. Un discurs dulce-amar şi condimentat cu obişnuitele obsesii, din ultima vreme, ale Scaunului.

Mierea

A trecut destul de repede peste urările de bine şi altele asemenea, pentru a face un bilanţ al împlinirilor Bisericii Catolice din 2008, începând cu variate aniversări (50 de ani de la aia, 10 de la ailaltă etc.) şi terminând cu minunatele acţiuni întreprinse de BC pentru a „duce lumina în lume” prin vizitele în SUA şi Franţa şi, mai ales,  în Australia – pentru proaspăta Zi Mondială a Tinerilor. Mai bine de o mie de cuvinte vesel-sforăitoare despre „atmosfera de graţie” a Crăciunului, a cărui bucurie „nu găseşte nicio explicaţie” şi vine doar şi numai de la Duhul Sfânt şi alte asemenea aiureli mistico-metafizice specifice… totul este roz şi frumos şi armonios. Pentru că trebuie să fie consecvent, nu-i aşa, cu politica struţului aplicată de atâta timp, care îmbină simbolomania cu pragmatofobia şi neagă realitatea a mai tot ce este tangibil şi cognoscibil altfel decât prin „revelaţie”. Aşa că zâmbiţi şi îmbrăţişaţi-vă, că toţi, nu-i aşa, suntem un pic mai buni de Crăciun şi totul este, nu-i aşa, un pic mai frumos – sau aşa se vede de la înălţimea fotoliului tapiţat în catifea roşie unde stă Papa, închipuindu-şi că Utopia catolică ar avea vreo legătură cu lumea în care trăim.

In cauda venenum

Nu putea lipsi, nu-i aşa?  În spiritul de armonie care ne uneşte pe toţi de Crăciun, papa a considerat necesar să adreseze din nou unul din subiectele preferate ale BC, rolul desemnat de Dumnezeu fiecăruia, printr-o preacuvioasă comparaţie între subiectul atât de popular al ecologiei şi dorinţa BC de a-şi impune weltanschauung-ul primitiv şi retardat:

În credinţă stă fundamentul ultim al responsabilităţii noastre  pentru planetă. Aceasta [planeta –n.t.] nu este pur şi simplu proprietatea noastră, pe care să o putem sfruta după interesele şi dorinţele noastre. […] Ea [Biserica Catolică] are o responsabilitate faţă de creaţie şi trebuie să afirme public această responsabilitate. Şi făcând-o, trebuie să apere nu numai pământul, apa şi aerul ca daruri ale creaţiei aparţinându-ne tuturor. Trebuie să protejeze şi omul împotriva autodistrugerii. E necesar să existe ceva ca o ecologie a omului, înţeleasă în sensul just. Nu este o metazifică depăşită dacă Biserica vorbeşte despre natura fiinţei umane ca bărbat şi femeie şi cere ca această ordine a creţiei să fie respectată. […] Ceea ce adesea se înţelege prin termenul „gender” se traduce în definitiv în autoemanciparea omului şi deci într-o distrugere a însăşi operei lui Dumnezeu. Omul vrea să fie independent şi să dispună de unul singur şi pentru totdeauna de ceea ce-l priveşte. Dar în acest mod trăieşte împotriva adevărului, împotriva Spiritului creator. Pădurile tropicale, da, merită protecţia noastră, dar nu mai puţin o merită omul ca creatură […] Filozofii scolastici au calificat căsătoria, adică uniunea pentru întreaga viaţă dintre bărbat şi femeie, ca sacrament al creaţiei, pe care Creatorul însuşi a instituit-o şi pe care Christos – fără a modifica mesajul creaţiei – a preluat apoi în mesajul salvării ca sacrament al noii alianţe. [Bla bla bla…] apărarea iubirii împotriva sexualităţii de consum, a viitorului împotriva pretenţiilor exclusiviste ale prezentului şi a naturii omului împotriva manipulării. [Sublinierile îmi aparţin –n.a.]

Nu a pomenit explicit cuvântul „homosexual„, dar aluziile sunt mai mult decât transparente, cum şi metafora „ecologie umană” este foarte uşor de tradus prin „impunerea regulilor decretate de noi„. Marea şi grava preocupare a BC – că oamenii pot să iubească şi fără îndobitocirea indusă cu Rozariul şi că pot accepta şi se pot accepta şi altfel decât autoflagelându-se de fiecare dată când gândesc sau fac ceva ce iese din tiparul prejudecăţilor unor triburi nomade semisălbatice, aşa cum au fost ele „revelate” şi interpretate de zeci de generaţii de sfinţi schizofrenici şi popi frustraţi! Şi ruptura de realitate este şi aici vizibilă. Legătura pe viaţă dintre bărbat şi femeie, aşa cum defineşte BC căsătoria, este din nou ceva ce ţine de Utopia catolică, nu de realitate; statistica divorţurilor, înclusiv pentru cei care se declară creştini în general, şi catolici în speţă, ajunge cu vârf şi îndesat ca argument. Probabil că, făcând referire la căsătorie ca formă de uniune stabilită la creaţie (chit că în toată Geneza nu prea se pomeneşte despre căsătorie!) între bărbat şi femeie, papa se referea la problema atât de spinoasă (pentru el, papa, şi ea, biserica) a căsătoriilor gay şi legalizarea acestora. Dar… hei, şi aici avem o ruptură de realitate! De mult, foarte mult timp, căsătoria religioasă şi cea civilă sunt două lucruri cât se poate de distincte, oricât de puţin ar conveni lucrul acesta papei, patriarhilor şi variilor predicatori şi profeţi de peste tot! Căsătoria unui bărbat cu altul, la primărie, are cam la fel de mult de-a face cu BC (şi cu orice biserică, în general), cât are căsătoria unui bărbat cu o femeie: NIMIC. În Utopia catolică, bărbaţii şi femeile „rămân puri” până la căsătorie şi apoi rămân împreună pentru vecii vecilor, amin.

  • în Realitate, tinerii (şi adulţii, deşi mult mai puţin frecvent) se masturbează – de multe ori începând să o facă dinainte de a deveni efectiv „funcţionali” d.p.d.v. sexual;
  • în Realitate, nu prea se întâmplă ca un băiat să se apropie (în toate sensurile cuvântului!) de o fată (sau de alt băiat, că tot veni vorba) dacă nu simte o oarecare atracţie fizică – au contraire;
  • în Realitate, abstinenţa este o practică sado-masochistă – fie ca atare, fie sublimată în noţiunea NEnaturală de „castitate”;
  • în Realitate tinerii nu aşteaptă prea mult pentru a face sex (ce să mai zicem de aşteptat până la căsătorie!), nici nu cer permisiunea părinţilor pentru a o face, nici nu-i consultă pe aceştia cu privire la persoana cu care o fac – cu excepţia celor care au fost cu succes condiţionaţi psihic;
  • în Realitate, chiar dacă cei mai mulţi respectă „ordinea stabilită la creaţie” (şi nu neapărat din motive mistico-religioase), unii sunt atraşi şi se îndrăgostesc de persoane de acelaşi sex – şi  nu puţini:  procentul de 5-7%, acceptat de cei mai „conservatori” ca reprezentând proporţia homosexualilor raportată la totalul populaţiei, poate părea puţin, însă doar pentru cine are o problemă cu numerele; 7% reprezintă 1,4 milioane de români, sau 4,2 milioane de italieni, sau 50 de milioane de europeni, sau 30 de milioane de nord-americani!
  • în Realitate, mai puţin de jumătate din căsătorii durează „pentru tot restul vieţii” şi doar într-un procent nesemnificativ din acestea nici unul din soţi nu „calcă strâmb” vreodată.

Sau poate greşesc eu. Poate Binecuvântatul nr. 16 este perfect conştient că Realitatea nu are legătură cu fanteziile sadico-megalomano-teocratice ale clericilor, mai ales ale celor de rang mai înalt. Şi poate subscrie la teoria conspiraţiei enunţată cu nu mai mult decât vreo câteva zile în urmă (pe 18 sau 19 decembrie a.c.) de cardinalul Angelo Amato (lb. it.: „înger iubit” – sic!), arhiepiscop titular de Sila şi secretarul Academiei Pontificale de Teologie, care declara cu nonşalanţă într-un interviu:

Creştinii sunt persecutaţi în Italia. […] Prin norme de lege şi sentinţe judecătoreşti se promovează un comportament contrar învăţăturilor evanghelice şi doctrinei catolice, care ia în derâdere pe Sfântul Părinte şi Biserica…

Halal persecuţie! Dreptul unora de a-şi trăi viaţa după alte reguli decât prejudecăţile retrograde ale unui grup de fanatici înseamnă persecuţia celor din urmă?! Dreptul de a nu respecta nişte porunci declarate de sorginte divină de către unii, care ei înşişi nu prea se obosesc mult să le respecte, înseamnă persecuţia acestora din urmă! Şi eu, biet ignorant, care trăiam cu impresia că persecuţie înseamnă altceva – de exemplu lapidări, torturi, arderi pe rug, marginalizare, discriminare, violenţă fizică şi psihică şi alte asemenea intrumente ale… hm… justiţiei divine! Dar la ce altceva să mă aştept de la conducătorii unei organizaţii care cu nu mai mult de un secol în urmă susţinea că însăşi noţiunea de „drepturile omului” este o pervertire a datoriei faţă de [imaginarul] Creator?

Incoerenţă… şi prostie

Papa e totuşi conştient de ceea ce se spune prin lume despre instituţia pe care o conduce – ar fi de neconceput să fie altfel acum, în secolul al XXI-lea, când virtual orice informaţie e la câteva clicuri distanţă! În speţă, are cunoştinţă de vocile care acuză Vaticanul de făţărnicie pentru că pe de-o parte predică sărăcia şi umilinţa, iar pe de alta se lăfăie în lux şi spectacole pline de fast. Spune, în acelaşi discurs de Crăciun:

Analize în vogă tind să considere aceste zile de sărbătoare [se referea la serbările de Ziua Mondială a Tinereţii la care a participat şi pe care a promovat-o în Australia –n.a.] ca pe o variantă a culturii moderne a tinerilor, ca pe un fel de festival rock modificat în sens bisericesc şi cu Papa ca star. Cu sau fără credinţă, aceste festivale ar fi în fond acelaşi lucru, şi astfel se crede că se pot înlătura chestiunile legate de Dumnezeu. Există chiar şi voci catolice care merg în această direcţie, evaluând toate acestea ca pe un mare spectacol – frumos, dar puţin semnificativ pentru credinţă şi pentru prezenţa Evangheliei în timpurile noastre. Ar fi [se spune] momente de extaz sărbătoresc care,  la sfârşit, i-ar lăsa pe toţi ca înainte, fără a le influenţa în mod mai prodund viaţa. Cu toate acestea particularităţile acestor zile [sărbătoreşti] şi caracterul special al bucuriei pe care o dau, forţa lor generatoare de comuniune, nu găsesc nicio explicaţie.

Au contraire! Psihologia şi sociologia explică foarte bine. Doar pentru că se postulează ex cathedra că „bucuria” şi „sentimentul de comuniune” sunt diferite de entuziasmul indus şi de spiritul de turmă de care profită politicienii, starurile şi tot felul de pseudosavanţi, nu înseamnă că aşa şi este. Circulă o vorbă „prin popor”, care zice că şi căcatul (sit venia verbo) se vinde bine dacă e frumos ambalat. Iar religia, printr-o practică multimilenară, a devenit specialistă în manipularea maselor şi… ambalaje frumoase. Papa dixit:

Credinţa, în felul său, are nevoia de a vedea şi de a atinge. Întâlnirea cu crucea, care vine atinsă şi purtată, devine o întâlnire interioară cu Cel care pe cruce a murit pentru noi. […] Astfel nici Papa nu e starul în jurul căruia se învârte totul. El e doar vicarul lui Christos.

Da… „nevoia de a vedea şi a atinge” – nevoia de a avea o imagine a imaginarului pentru a-l putea vârî lumii pe gât. Dacă chiar şi acum e „nevoie” de această imagine, îmi imaginez câtă nevoie era pe vremea când a fost imaginată imaginea imaginarului (sic!) pentru a stimula imaginaţia analfabeţilor care erau „evanghelizaţi”. Bomboana pe colivă, cheia de boltă şi cireaşa pe tortul festivalurilor care „nu sunt spectacole rock” şi al papei care „nu e star” este citatul pe care l-a găsit papa oportun de adus în sprijinul raţionalizărilor sale dubioase. Papa dixit:

E aceasta [prezenţa „Lui” în mijlocul nostru] ceea ce face viaţa plăcută şi deschisă şi ne uneşte unii cu alţii într-o bucurie ce nu e comparabilă cu extazul unui festival rock. Friedrich Nietzsche a spus odată: „Abilitatea nu constă în organizarea unei sărbători, ci în găsirea persoanelor capabile să se bucure de ea.

Ăăă… da… Nietzsche… Drăguţ citatul… dar… Nietzsche? Friedrich Nietzsche, cel care a scris „Anticristul„, „Ecce homo” şi „Aşa grăit-a Zarathustra„?! Nietzsche, care zicea că „a crede înseamnă să nu vrei să ştii ce-i adevărat„? Nietzsche, care spunea că „Dumnezeu e mort şi rămâne mort” pentru a declara triumful raţiunii omului şi ştiinţei asupra condiţionării psihice a religiei? Acelaşi Nietsche care spunea că „păcatul a fost inventat pentru a face imposibile ştiinţa, cultura şi orice elevare sau înnobilare a omului„, şi că preoţii „domnesc prin inventarea păcatului„?! Ce drakku spui acolo, Sanctitatea Ta?!  Tu te auzi?  Pe altcineva n-ai găsit de citat? Ajuns aici, putea foarte bine să-l citeze pe vechiul prieten al Bisericii Catolice, acum renegat, Adolf Hitler, care zicea că „religiile sunt cele mai stabile forme statale” şi invoca graţia divină ca ajutor în eforturile sale şi împotriva Diavolului, care îl invoca pe Dumnezeu pentru a „câştiga încrederea poporului„. Ar fi fost, fără îndoială, mai potrivit! Aştept cu nerăbdare citatele din Bertrand Russell de Revelion, H.L. Mencke de Bobotează şi Mark Twain sau Isaac Asimov de Paşte!

Biowash(my)balls

Motto: Dacă deschizi o cutie cu râme, ai întotdeauna nevoie de una mai mare pentru a le închide la loc.

Am mai văzut pomenit obiectul ăsta prin unele locuri, dar nu l-am băgat prea mult în seamă – nu mă agit, de felul meu, cu variate care circulă peste tot (şi mai ales la emisiuni „ştiinţifico-educative” de tip teleshopping), aşa că aveam o idee destul de vagă despre el. Dar azi, dis de dimineaţă, m-am trezit cu o vecină care găsise un fel pliant publicitar în cutia poştală, se entuziasmase instantaneu şi apela la mine să-i arăt cum să comande obiectul pe Internet. „De când îl căutam! Trebuie să funcţioneze, l-am văzut şi în show la Beppe Grillo.” (Beppe Grillo e un fel de Gică Contra italian, o combinaţie de Vadim Tudor şi nebunul regelui, pe cât de vehement pe atât de credul şi ignorant.)

Calmati, cara mia!” Mi-am făcut un pic de timp să scobesc pe net după obiectul în cauză şi am găsit repede (long live Google!)  situl de prezentare Biowashball. Nici n-am îndrăznit să-mi închipui ce ditamai lada de râme mă aşteaptă acolo!

Sloganuri publicitare

Citez de pe situl lor:

Using Biowashball can eliminate the use of detergents. You therefore avoid risks of allergic reactions due to detergent residues on clothing or linen. It safeguards your linen from bleaching, oxidation, caused by chlorine diluted in water. Fabrics remain elastic.

Sigur, reziduurile de detergenţi se pot elimina clătind rufele cu apă curată, dar ăsta e doar un fapt de importanţă secundară – lucrul cel mai important este că nu mai trebuie să folosim detergenţi! Ah, şi… ca efect secundar nu se mai decolorează şi nu se mai oxidează nemaifiind prezent clorul în apă, iar ţesăturile rămân elastice.

În plus, mai are şi alte numeroase calităţi, deloc de nebăgat în seamă:

The BIOWASHBALL is composed uniquely of natural ceramics contained in a plastic non-toxic sphere.

Compared to a normal washing process, Biowashball reduces risks of allergic reactions linked to the use of detergent, eliminates germs, contributes to well-being, saves money and protects nature.

  • Well-being: no side effects due to detergent residue on your linen.
  • Antibacterial: eliminates pathogen germs.
  • Economical: eliminates detergents (a saving of approximately 1000 € over a 3 year period), on the electricity bill (washing at 50°C maximum for all your linen, even your white linen)..
  • Ecological: (without phosphates) protects water and ground water.

Un produs cu adevărat revoluţionar: ecologic 100%, cu efect antibacterial, economic şi, mai ales, natural (cu excepţia involucrului de plastic – dar „principiul activ”, respectiv biluţele de ceramică, sunt ceea ce contează).

Pare perfect. Exact produsul minune pe care-l aşteaptă adepţii naturalismului cu orice preţ, care cumpără, consumă şi fac orice conţine una din sintagmele: ecologic, protejează natura/apa/aerul/pădurea, reduce poluarea, energizează (preferabil cu energie astrală), curăţă etc.

You can also place a Biowashball in the refrigerator, it helps maintain the freshness of fruit, vegetables, meat and fish.

Parcă era pentru spălat rufele…

Biowashball_and_box.jpg

Dar asta e doar cutia. Urmează râmele.

Cum face – ionii negativi

Da, să trecem la treburi serioase şi să vedem, concret, ce face minunata mingiuţă verde ecologică şi economică… Şi din nou aflăm de pe situl de prezentare o multitudine de informaţii utile şi interesante. Le voi enumera punctual, începând cu cele (pretins) ştiinţifice, de pe situl Biowashball.ch al distribuitorului Emker S.A.:

The Biowashball emits negative ions which weaken the adherence of dirt on fabric so that it is easily removed without the use of detergent. The Biowashball has a pH of about 10 which is equivalent to that of an ordinary chemical detergent.

Dacă ar „emite ioni negativi” în apă, ar trebui a) să conţină un electrolit care să se dizolve şi atunci ar „emite” în egală măsură ioni pozivi; iar b) pentru ca pH-ul să crească ar trebui ca ionii respectivi să fie ioni hidroxil (HO). Or, din nimic, tot nimic! Dacă e vorba de ioni negativi emişi aşa, pur şi simplu, ar trebui să ia Nobelul pentru fizică pentru descoperirea razelor catodice ceramice!

Noţiunea de pH nu este definită decât pentru soluţii apoase, punct – în nici un caz pentru o bilă solidă de plastic cu biluţe solide de ceramică; doar dacă nu s-au schimbat fundamentele chimiei de 10 ani încoace… Dar stai, că e vorba de pH-ul soluţiei, pe care bila magică îl modifică prin telepatie ionii negativi emişi. Iată şi dovada:

Mişto „esperiment”, convingător… pentru ţaţa Leana, din bucătăria căreia şi-a luat jucăriile chinezoiul care se joacă de-a chimistul folosind carafa de apă, paharele şi linguriţa lu’ mămica pentru a trage o filmare în seră, printre păsărele!

This treats grease, organic or chemical stains efficiently. The Biowashball eliminates chlorine compounds in water and decreases its superficial pressure, increasing therefore its washing power.

O, da. Atât de eficient încât şi ei recomandă folosirea detergentului pentru petele „persistente” şi „încăpăţânate”

Elimină clorul din apă? Say what! Parcă era inertă chimic. Sau sunt ionii negativi cei care acţionează asupra ionilor clorură (Cl) şi hipoclorit (ClO) din apă? Eventual prin „principiul similitudinii”, atât de drag homeopaţilor.

Iar presiunea superficială nu e o noţiune cunoscută chimiei sau fizicii, aşa că subiectul ăsta e închis. (Tensiunea superficială e altceva!)

Dar ne prezintă domnii de la firma-lu’-peşte şi un certificat pentru proprietăţile tensioactive ale BWB, semnat de un laborator coreean (mda… revin asupra aspectului):

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%205316.pdf%5D

Mda, deci condiţiile în care s-a făcut testul: 3 kg material de bumbac, spălat la 30°C în 60 L de apă, cu înmuiere de 1 oră, folosind Biowashball şi – surprize, surprize! – 10 g detergent! În împrejurările astea poţi înlocui BWB cu o talpă de cizmă sau cu o ceaşcă de ceai (care e din ceramică, ca biluţele din bilă!)  şi să-ţi iasă aceleaşi proprietăţi tensioactive la iveală.

Pentru cine nu e încă pe deplin convins de puterile BWB, compania mai anexează un al doilea certificat al detergenţei minunăţiei, bazat pe „reflectanţa” sau „geadul de alb” al materialelor după spălare, în ideea că, cu cât spală mai bine un detergent, cu atât creşte cantitatea de lumină reflectată de material (idee în bună măsură corectă când e vorba de materiale albe sau deschise la culoare):

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%204651.pdf%5D

Aici au dat frumos de tot cu dreptu-n stângul, pentru că 2 (două)  BWB au obţinut un scor cu cca. 20% mai mic decât 5 g detergent (de 10-20 de ori mai puţin decât o doză obişnuită), restul condiţiilor fiind identice(30 +/- 2°C, 60 L apă, 3 kg material de bumbac, pată artificială JIS, un amestec de materiale organice şi anorganice considerat sol mediu-dificil/greu) – respectiv 20,37% pentru BWB faţă de 25,14% detergentul. Şi au avut şi ideea magnifică de a-şi bate cuie în talpă singuri, publicând pe situl de prezentare al produsului-minune teste atât de defavorabile. Mai bine ar fi făcut să rămână la primul test, făcut cu cca. 10-15 zile înaintea acestora (respectiv, pe 18-28 aprilie 2004, faţă de 5 şi 6 mai 2004), care măcar îi avantajează:

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%203851.pdf%5D

Aici, cu 2 BWB au obţinut tot 20,4%, pe când cu 60 g detergent, ceteris paribus, s-a obţinut un amărât 16% „eficacitate/albire/whatever”. La 15°C! O temperatură nu tocmai ideală pentru tratat petele de cafea. În plus, personal suspectez (presupunând că testele au fost corecte…) detergentul folosit de a fi reacţionat chimic cu cafeaua, funcţionând ca un mordant pentru coloranţii conţinuţi în aceasta – nu e un fenomen tocmai rar întâlnit la detergenţii de două parale.

Oricum, pentru a fi teste valide lipsea în toate trei un lucru esenţial: proba-martor, spălarea făcută doar cu apă şi optimism, fără nimic altceva. Cu siguranţă rezultatele ar fi fost identice cu cele ale probelor efectuate cu BWB – iar producătorii şi disctribuitorii înşelătoriei cu biluţe ceramice o ştiau foarte bine.

[Voi reveni cu razele infraroşii şi super-bacteriile folosite –n.a.]