Category Archives: Caveat lector!

GasLand

Am tot dat prin variate locuri (și-am primit direct, în special pe FaceBook) peste pseudo-documentarul cu titlul GasLand, mediatizat și în România în campania ideologică purtată împotriva exploatării gazelor de șist. N-am reușit să înțeleg de ce unii îl văd ca fiind un argument împotriva tehnologiei exploatării gazelor de șist și, în timp, am ajuns reacționez la tonul triumfal cu care este prezentat ca atare doar dându-mi ochii peste cap și ignorând mesajul. Ce urmează este, cu minime modificări, comentariul pe care l-am lăsat, la scurt timp după ce am vizionat (cât am suportat din) filmul ăsta, la o una din multele postări în care sus-numitul film era prezentat de câte-un dezorientat ca un argument împotriva tehnologiei de care care ziceam mai sus:

M-am uitat de curând la GasLand. Nu la tot filmul – pe la minutul 75 m-a părăsit răbdarea, din ce în ce mai încercată încă de la începutul filmului; și nici nu cred c-ar avea rost să văd și restul: sunt cam slabe șansele să se îmbunătățească brusc calitatea „argumentelor” de la min. 76 încolo. Pot să zic că am distins trei teme principale, brodate pe un fundal despre ruinarea peisajului (care, dealtfel, nici nu prea avea de-a face cu subiectul filmului, dat fiind că e vorba de terenuri private cesionate exploatatorului) și presărate cu apeluri sentimentaliste pe cât de cu priză la publicul ignorant, pe atât de rupte de realitate:

  1. Conspiraționită legată de variate bucăți de legislație americană – care, chiar îndreptățită, ține de politica americană și n-are nimic de-a face nici cu tehnologia fracturării hidraulice în sine, nici cu ce se întâmplă în alte țări.
  2. Probleme atribuite unora dintre exploatările „investigate”, în special infiltrări de variate substanțe în apă – care, chiar dacă țin de exploatările în cauză (și nu este deloc clar că ăsta ar fi cazul), din nou nu sunt probleme inerente tehnologiei: țin de neglijența companiilor (independent de prevederile legale privind siguranța exploatărilor).
  3. Sperietoarea cu „substanțele chimice”, atât de des folosită pentru a impresiona pulimea care nu stă nițel să cujete că „substanță chimică” nu e sinonim cu „neurotoxină” sau „chestie sintetizată de savanți nebuni care vor să depopuleze pământul”, sau mai știu eu ce alte sensuri sinistre atât de des folosite împreună cu sofismul naturalist (ideea scoasă din greu la înaintare, explicit sau implicit, că „natural = bun/prielnic” și „artificial/sintetic = dăunător”). Și asta asociată tot la câteva minute cu „șopârle” de genul „X se folosește la fabricarea plasticului” sau „Y se folosește în industria pesticidelor”. Dacă faptul că ceva se folosește într-o „chestie nasoală” ar fi un argument împotriva folosirii acelui „ceva” în alte locuri, ar trebui să ne lăsăm cu toții de băut apă, că și aia se folosește în… ei bine, efectiv în *toate* chestiile nasoale, de la cele mai inocue până la fabricarea de bombe nucleare! (www.dhmo.org/environment.html FTW)

Acuma… nu vreau să fiu înțeles greșit. Istoria exploatărilor petroliere și de gaz e plină de exemple de concerne care fac porcării sau sunt pur și simplu neglijente. Dar asta nu are de-a face cu tehnologia în sine și cu viabilitatea acesteia. Filmul ăsta, în cel mai bun caz, este un material care expune porcăriile pe care le-a făcut o anumită companie într-un anumit loc, din cauza proastei gestionări a instalațiilor de suprafață (și poate nici măcar atât, dacă e să-l iei la puricat). Dar nu spune absolut nimic despre impactul pe care-l are asupra mediului ceea ce se întâmplă în subteran, unde ale loc fracturarea propriu-zisă, nici despre viabilitatea tehnologiei etc., dincolo de aceea că trebuie luate măsuri de siguranță corespunzătoare la suprafață. E la fel de mult (sau de puțin!) un argument împotriva fractării hidraulice pe cât este dezastrul de la Thyssen-Krupp din Torino, de acum câțiva ani, unul împotriva siderurgiei.

Da’ de ce nu 12 decembrie 2012?

După cum cred că au aflat deja toți până acum, peste nouă zile e sfârșitul lumii. Cel puțin așa ne zic cei care trăiesc cu impresia că dacă dacă cineva nu se obosește să facă un calendar dincolo de o anumită dată înseamnă că are ceva informații de inspirație divină cum că ar veni sfârșitul lumii după acea ultimă zi însemnată.

Însă nu aiurelile cu sfârșitul lumii din motive de calendariști leneși și alinieri galactice inexistente mă preocupă acum. Am o nelămurire minoră vizavi de ziua de azi: dom’le, da’ pentru azi de ce dracu’ nu s-au prevăzut dezastre cosmice? Anul trecut apăruseră tot soiul de previziuni și profeții pentru 11 noiembrie (11.11.11!) – de la astrologi, de la numerologi, de la clarvăzători, de la tot felul de alți atotștiutori care nu pricep diferența dintre fantezie și realitate. (Mă rog, mai erau și cei care susțineau că vor avea loc niscai evenimente pozitive. La fel de magice și inefabile.)

După toată gălăgia de anul trecut, m-aș fi așteptat să se agite aceleași spirite și pentru astăzi (12.12.12), dar n-am prea dat peste previziuni de catastrofe. Din contră, printre puținele așteptări mistice legate de ziua de azi cele mai multe erau de bun augur: cică ziua asta, din cauza repetiției lui „12” cuplată cu niscai fantezii astrologice și numerologice, ar fi deosebit de propice pentru tot felul de acțiuni, încărcată cu „energie pozitivă” și altele. Mă întreb cum de nu au apărut și pentru azi povești de genul celor apărute pentru 11 noiembrie anul trecut. Nu că ar avea cine știe ce mare importanță – „just out of idle curiosity”, vorba americanului.

Și, pentru că data de 21 e de găsit la tot pasul legată de profeții despre sfârșitul lumii, Societatea Astronomică a Pacificului a declarat „Anti-Doomsday Day” data de 12, „inversul” lui 21. Just because.

 

 

 

Una caldă: Băse – veto legii parteneriatului stat-biserică

traian.basescu.jpg Am aflat ieri, via HotNews și MediaFax, că onor prezident Băsescu a trimis înapoi în Parlament Legea parteneriatului dintre stat și Biserică culte.

Retrimiterea a făcut-o, cum reiese din relatările celor două situri de știri, mai mult din cauza unor chestii tehnice. Ce mă râcâie este că n-a spus nimic despre  buba cea mai mare a legii ăsteia: faptul că acordă niște privilegii speciale unor entități deja mult prea privilegiate în România, cultele – în special BOR.

Președintele precizează că articolul 15 al legii transmise spre promulgare stabilește ca procedura de finanțare prevăzută de prezentul act normativ să deroge de la prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

Șeful statului menționează că în prezent, prestarea de servicii de asistență socială de către entități non-guvernamentale, în parteneriat cu autoritățile publice, este reglementată prin Legea 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială.

„Considerăm că statul ar trebui să încurajeze mai mult inserția socială a persoanelor care beneficiază de programele de servicii sociale în cadrul familiilor și nu în cadrul unor unități de asistență socială”, scrie Traian Băsescu.

Sunt observații bune și, chestie extrem de importantă pentru soarta Galaxiei, sunt și eu de acord cu ele.

Dacă scopul legii ar fi fost pur și simplu să îmbunătățească situația existentă în domeniul serviciilor sociale în România, ar fi fost suficientă o completare a legii deja existente. Lege care nu neagă cultelor posibilitatea de a fi furnizori de servicii sociale. Din contră, se pare că cea mai fructuoasă activitate de genul ăsta a avut-o anul trecut taman o organizație ținând de o biserică – Caritas. (E, da, știu: Caritas e a apostaților ălora blestemați de catolici… Deh, soarta!)

Ceea ce face însă efectiv legea este să creeze un canal de finanțare de la buget (și nu cu firimituri, ci cu mai bine de 3/4 in suma totală) a activităților de asistență socială, la care organizații foarte capabile, cu personal calificat și așa mai departe, nu vor avea acces; pentru simplul motiv că nu au patronajul autodeclaraților purtători de cuvânt ai lui Zeus, Vișnu și Quetzalcoatl Dumnezeu.

Și asta doar din ce apare scriptic în legea respectivă. Că mai este și chestia ailaltă, pe care aș băga mâna-n foc că am vedea-o: BOR va profita de lege pentru a le da „categoriilor defavorizate” evanghelie pe pâine. Cum a făcut-o dintotdeauna cu „operele caritabile” pe care le-a întreprins, după cum se poate foarte bine într-o bună parte din materialele publicate de „Agenția de știri” Basilica și Ziarul Lumina.

 

Băse, folosește-ți dreptul de veto!

Ca urmare a adoptării de către Camera Deputaților, pe 8 martie, a Legii privind parteneriatul între stat și biserică în domeniul serviciilor sociale (despre care am scris și eu o tentativă de articol – mai mult o introducere pentru materialele altora, listate la sfârșit), o parte din societatea civilă a reacționat, aș zice eu, cu indignare îndreptățită.

Institutul pentru Politici Publice și alte 40 de ONG-uri românești care activează în domeniul serviciilor de asistență socială (lista completă apare la sfârșitul comunicatului publicat pe situl IPP) au adresat, pe 10 martie, președintelui României, o scrisoare deschisă prin care își exprimă protestul față de adoptarea acestei legi în Parlament și-i cereau să retrimită legea spre reexaminare. N-am reușit să găsesc pe niciunde o copie a scrisorii, dar în materialul publicat pe situl propriu, IPP ne spune:

Organizaţiile semnatare consideră că legea este în contradicţie flagrantă cu principiul competiţiei libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităţilor de cult, asupra furnizării de servicii de asistenţă socială finanţate în proporţie de 80% din bugetul de stat. În circuitul legislativ din Parlament se află deja un alt proiect de lege care are ca obiect reglementarea contractării serviciilor sociale în România şi unde unităţile de cult, în calitate de furnizori de servicii sociale acreditaţi în condiţiile legii, pot participa la procedurile transparente, competitive organizate de autorităţile publice de la nivel judeţean, pentru subcontractarea serviciilor sociale alături de alte entităţi, cum sunt organizaţiile neguvernamentale, recunoscute ca furnizori de servicii sociale în toate statele europene.

În al doilea rând, legea în cauză încalcă prevederile Convenţiilor internaţionale la care România este semnatară (Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi) în ceea ce priveşte angajarea finanţării din bani publici pentru procesul de instituţionalizare a persoanelor aflate în situaţii vulnerabile. Legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale nu promovează serviciile, ci permite finanţarea construcţiei de instituţii numite aşezăminte sociale, pe lângă unităţile de cult, fără a se specifica condiţii clare privind capacitatea acestora, limitele de finanţare etc.
Nu în ultimul rând, legea vine în contradicţie cu toate eforturile concentrate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în direcţia reformării sistemului de servicii sociale din România, în condiţii de transparenţă şi eficienţă.

 

Pe situl PetitiiOnline.ro a fost de asemeni inițiat un protest intitulat „Proiectul de Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale trebuie retras!” asupra căruia mi-a fost atrasă atenția astăzi. Mi-am permis să salvez în format PDF o copie a textului protestului:

[pdf http://caveatlector.eu/wp-content/uploads/2011/03/Petitie-pentru-respingerea-legii-parteneriatului.pdf%5D

Citiți, semnați și dați mai departe: http://bit.ly/stop-parteneriat

 

Nu prea am ce adăuga. Sper și eu ca preaiubitul nostru prezident să-și folosească dreptul de veto pentru a refuza promulgarea legii acesteia retrograde și discriminatorii al cărei unic scop pare a fi consolidarea poziției de stat în stat a BOR.

N-am ajuns însă la punctul de a trebui să scandăm în cor, în fiecare zi însemnată cu roz în calendarele BOR, „Trăiască prealuminăția sa Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și președinte al Republicii Ortodoxe România!”, dar în ritmul ăsta nu ne mai lipsește mult.

Parteneriatul dintre stat și BOR: încă un pas pe drumul spre ROR

Acu’ două zile, pe 8 martie, Parlamentul a pus bomboana pe coliva serviciilor sociale în România, în Camera Deputaților fiind aprobată cu o majoritate covârșitoare (254 voturi pentru, 7 contra și 5 abțineri) ceea ce acum se numește Legea privind parteneriatul dintre stat și culte în domeniul serviciilor sociale. Așa cum a fost adoptată, și cu efectele care se pot deja întrezări, această lege pare să fie o altă fază a perioadei de tranziție în care ne aflăm – tranziția de la RSR la ROR.

Care este de fapt rostul acestei legi? Nu neg că la capitolul „servicii sociale” România stă destul de prost. Însă, cum au semnalat și alții (inclusiv Guvernul, în „punctul de vedere” comunicat Parlamentului pe 19 februarie 2010 – v. fișierul PDF atașat), existau deja prevederi care tratau problema serviciilor sociale în toate aspectele relevante – organizare, finanțare, încurajare etc. Nu exista un vid legal în domeniul ăsta, chiar din contră.

De ce „parteneriat între stat și culte” și nu între stat și ONG-uri la modul general? Nu de alta, dar contextul este că România nu are o religie oficială, iar statul „nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii” niciunei religii (cel puțin așa se spune în Constituție și în Legea cultelor nr. 489/2006).

Mai mult de-atât, ce-i face pe legiuitorii noștri să-și imagineze că „parteneriatul” cu biserica ar rezolva problemele care există? Ce-i face să creadă că BOR este capabilă să administreze fondurile și serviciile mai eficient decât se face la ora actuală? Mai ales în condițiile în care BOR a devenit, în ultimul deceniu, un sac fără fund tot mai mare și mai adânc pentru bani de la buget? Vorbim, nu-i așa, de aceeași BOR care, în condițiile în care ia partea leului din bugetul pentru culte și se laudă pe toate drumurile cu activitățile sale (așa-zis) filantropice, a reușit performanța să se claseze în spatele asociației Caritas a Bisericii catolice în ceea ce privește filantropia. De aceeași BOR care a cerut 20 de milioane de la buget (ca aperitiv) pentru Catedrala Mânuirii Banului, la numai câteva luni după ce se bătea cu cărămida-n piept în comunicate oficiale că toate costurile vor fi suportate din credite bancare ce vor fi (chipurile) rambursate din donații. De aceeași BOR care doar ca „suplimentare” de fonduri a primit de la buget mai mulți bani decât tot restul fondurilor destinate celorlalte culte.

De ce-și închipuie legiuitorii noștri că BOR ar fi un partener potrivit al statului în privința serviciilor sociale? BOR, cu istoria de incompetență în administrarea de fonduri și servicii pe care o are. Cu istoria de obscurantism, discriminare, marginalizare a nonconformiștilor, xenofobie, homofobie, antifeminism, antisemitism, îndoctrinare pe orice căi, înșelăciune, minciună și abuzuri de tot felul pe care o are?

„Culte” sau BOR?

Știu, știu… În lege scrie „culte”, nu „Biserica Ortodoxă Română”. Dar hai să nu ne ascundem după deget!

O chestie ar fi că partea leului din orice finanțare a „cultelor” o ia de fapt BOR. De regulă în virtutea faptului că 87% din cetățenii României au figurat ca fiind ortodocși la ultimul recensământ.

O altă chestie ar fi că echivalența „culte = BOR” e transparentă, pentru cine e capabil să citească printre rânduri, până și în discursul neoficial de acum al susținătorilor legii. În actele oficiale se scrie „culte”; pe lângă ele, se vorbește de „biserică” – și adesea se înțelege „Biserică” (cu majusculă – cum, de exemplu, apărea în clar pe blogul Ralucăi Țurcan, una din inițiatoarele proiectului).

Formularea „culte” e de ochii lumii – politicienii noștii tot poala popii ortodoxe o pupă, nu pulpana predicatorului reformat sau papistaț, nici chipaua rabinului.

Resurse

Parcursul proiectului de lege prin Parlament poate fi consultat pe situl Camerei Deputaților – aici.

Legea a fost analizată mai pe larg și mai bine decât am făcut-o eu în multe locuri din blogosfera românească. Dintre siturile pe care le urmăresc, am găsit comentarii la:

Și mai multe surse se pot găsi consultând oracolul zeului Google.

Comentariu pe marginea unuia din Principiile umanismului secular

Am avut recent parte de câteva comentarii din partea cuiva care folosește nick-ul „Bonobo”. Printre altele, a lăsat un comentariu la pagina „Principii ale umanismului secular”. Paginile respective, spre deosebire de articolele/intrările de blog, le-am publicat cu intenția de a exista ca atare, ca materiale documentare; nu ca discuții. Am uitat însă să dezactivez comentariile la unele dintre pagini printre care și cea menționată. Am rezolvat acum problema, dar, pentru a nu șterge pur și simplu comentariile, și pentru că Bonobo și-a anunțat intenția de a „continua discuția”, redau în continuare comentariul lui și răspunsul meu.

Comentariul lui Bonobo:

la nr.1 ((Credem în aplicarea raţiunii şi ştiinţei la înţelegerea universului şi la rezolvarea problemelor umane.)) sunt de acord

2.Deplângem eforturile de a denigra inteligenţa omului, de a încerca explicarea lumii în termeni de supranatural, şi de a căuta o mântuire/salvare care să vină de altundeva.

asta e tare !
ateii care cred ca se trag din amoebe se cred mai destepti decat teistii care cred ca se trag dintr-o super-Inteligenta .

a denigra inteligenţa omului

ce sa mai denigrezi la inteligenta umana care e rezultatul unui microb si ala saracu aparut intamplator ? poti s-o denigrezi mai mult decat o fac ateii? nu e nici o valoare in ceva aparut intamplator ,dar exista o valoare foarte mare in ceva creat cu scop precis de o Inteligenta superioara.

cool!punctul asta din principii e impotriva ateismului .

nu mai am timp dar le putem discuta pe toate altadata.

Răspunsul meu:

Hm. Nu prevăzusem să las active comentariile la pagini, doar la blog. În fine, o să mă ocup altă dată de asta…

Știi ce te rog? Să nu începi cu rahaturi creaționiste înainte să vezi EXACT ce înseamnă și ce spune teoria evoluției. Am avut parte de destui trolli ignoranți până acum, iar pragul meu de toleranță la inepții e destul de jos. Dacă vrei discuție, străduiește-te te rog să fie o discuție, nu o înșiruire de invenții à la Banana Man Ray Comfort despre TE.

Acel „altă dată” de care pomeneam este acum, pentru că am nițel timp. Așa că voi continua cu câteva adăugiri:

E oarecum ironic că cineva care afirmă că-i de acord cu primul punct din Principii ((ref:1)), continuă cu aceeași grămadă de nonsensuri cu care ne-au obișnuit de foarte mult timp fundamentaliștii care-și bazează filozofia de viață pe negarea rolului și contribuției rațiunii și științei la înțelegerea universului și rezolvarea problemelor.

Chiar dacă inteligența umană ar fi rezultatul întâmplării sau al unui microb (idee care, dealtfel, trăiește numai în mintea creaționiștilor și altor specimene ignorante de Homo sapiens), n-ar însemna că inteligența este altceva decât ceea ce este și funcționează altcumva decât funcționează: o proprietate emergentă a materiei, cu funcționare imperfectă.

Denigrare a inteligenței umane, Bonobo? Vrei exemple? Debitarea de fantezii brodate pe marginea unui concept de care ai auzit doar vorbindu-se dar nu știi ce este (teoria evoluției, în instanța de față), este o denigrare a inteligenței umane. Refuzul de a accepta fapte și date concrete pe baza unor scrieri confuze și autocontradictorii din vechime este o denigrare a inteligenței umane. Ideea „există o valoare foarte mare [?] în ceva creat cu scop precis de o Inteligență superioară” este o denigrare a inteligenței umane. (Care-i „valoarea foarte mare” a, să zicem, malariei, uraganelor și stricninei? Și ce mama dracului înțelegi prin „valoare”? Ori te pomeni că e doar așa, un cuvânt-jolly pe care-l folosești ori de câte ori ai vreun lapsus linguae?)

Aproape tot ce-ai comentat până acum pe blogul ăsta este o formă de denigrare a inteligenței umane. Fiecare contradicție, răstălmăcire și neadevăr pe care le-ai debitat sunt forme de denigrare a inteligenței umane. Și, totodată, exemple perfecte pentru cât de defectuoasă poate deveni funcționarea numitei inteligențe când dogma se substituie rațiunii.

Mii de articole și cărți? Ei și?

Scriam ieri despre superconferința anti-porno de la Sibiu, așa cum a fost prezentată de Fițuica Lumina, și despre savantul de renume mondial (măcar ăsta nu e și „acadîrîing, prim vice prim-ministru al RSR”) Virgiliu Gheorghe, „oaspetele de seamă”. Și am spus că discursul lui, în care susținea că dependența de porn ar fi o problemă majoră, a fost introdus de declarația că  „[s]unt mii de articole, studii şi cărţi dedicate acestui subiect

Am comentat astfel:

Și ce dacă sunt? Sunt și mii de articole și cărți dedicate ufologiei […]. Sunt mii de articole și cărți dedicate astrologiei, chiro- și cartomanției, homeopatiei și restului de travestiuri cu pretenții de știință. Sunt mii de articole și cărți care și în ziua de azi propagă ideea primitivă și naivă că universul ar avea 6-10.000 de ani vechime — o întreagă industrie e dedicată răspândirii acestei superstiții.

Ce voiam să subliniez era că existența unei anumite cantități de materiale publicate pe o temă (sau dintr-o anumită perspectivă) nu legitimează automat subiectul și perspectiva abordate. (Cum nu o face, dealtfel, nici existența unora care fac bani din treaba respectivă sau costul înalt al procedurilor asociate.)

Prea ades se folosește acest „sunt mii de articole și cărți publicate” (sau alte formulări similare) ca argument în favoarea a tot felul de pseudoștiințe, curente de opinie, idei și practici, care mai de care mai abracadabrante. (Adesea? Este aproape nelipsit, de fapt!) Scopul este de a stabili legitimitatea ideii (sau domeniului) în cauză prin transmiterea sugestiei implicite că dacă ceva este studiat sau susținut de un număr suficient de persoane (cu atât mai multe cu atât mai bine), acel ceva este automat o idee corectă sau un domeniu de cunoaștere respectabil.

Este un truc retoric al cărui unic scop este manipularea audienței. „Uite, și alții s-au ocupat de asta, deci ceva-ceva este acolo. «Nu iese fum fără foc.»” sau, și mai bine, „Uite, sunt o grămadă care-s de acord cu mine, deci am dreptate!” sunt forme de apel la popularitate și (adesea) la autoritate care, în multe situații, sunt asociate și cu apelul la vechimea (de ex., pentru homeopatie sau astrologie) sau la noutatea (de ex., terapia holografică sau memoriei apei) unei practici sau idei.

Sunt erori logice – non-argumente pentru susținerea validității sau legitimității unei poziții.

„Mii de cărți și articole” nu schimbă cu nimic valoarea de adevăr a unei afirmații; nici nu transformă prin magie nonsensurile în idei corecte și coerente. Singurul lucru pe care îl fac este să le dea o aură de respectabilitate – sunt vopseaua de pe gardul care ascunde leopardul.

M-am săturat să tot văd variațiuni pe tema „mii de cărți și articole” ca argument pentru credibilitatea a tot felul de fantezii. Le-am tot văzut prin propaganda în favoarea unei infinități de nonsensuri și imbecilități și mi-au tot fost aruncate și direct, în diverse forme. Mă doare-n paișpe că pe tema astrologiei, magiei simpatice, alchimiei, vrăjitoriei, demonologiei, „artelor” sau „științelor” divinatorii, interpretării viselor, datului în ghioc, fantomelor, vorbitului cu morții etc. s-au publicat mii de cărți și articole, de mii de ani. Toate acele mii de cărți iau ca un dat fenomenul pe marginea căruia despică firul de păr în 16 – afirmă și acceptă existența lui, dar nu o argumentează; nu cu argumente care să stea în picioare. Nu mă interesează câte mii de cărți și articole s-au publicat pe tema homeopatiei, acupuncturii, iridologiei, reflexologiei, naturopatiei ș.a.m.d., în condițiile în care toate acele mii de cărți și articole nu fac decât să comenteze fenomene a căror existență însăși este sub semnul întrebării (și asta în cazurile mai fericite).

Existența a „mii de cărți și articole” despre un subiect nu spune absolut nimic despre subiectul în sine, ci doar că există un număr de oameni interesați de subiect. Este, în cel mai bun caz, o măsură pentru popularitatea unei idei – nu pentru veracitatea ei. Și, când este folosită ca argument pentru ceva, este mai degrabă un incidiu al neverosimilității acelui „ceva”.

Vicii ale prevederilor legale privind predarea religiei în școală

Legea educației naționale nr. 1/2011 ((LEN fost adoptată de Parlament pe 14 decembrie 2010, după ce Guvernul și-a asumat răspunderea pe 28 octombrie2010,  și promulgată de președinde pe 5 ianuarie, cu nr. 1/2011)) a fost adoptată practic fără a fi supusă unei dezbateri în Parlament ((Detalii și documentele în cauză se pot găsi pe situl Camerei Deputaților.)), prin asumarea răspunderii Guvernului ((Potrivit art. 114 din Constituție, un proiect de lege pentru care guvernul își asumă răspunderea este adoptat automat, cu modificările propuse de Parlament și acceptate de guvern, dacă Guvernul nu este demis prin moțiune de cenzură introdusă la cel mult 3 zile de la prezentarea proiectului de lege.)), trecându-se peste două sesizări de neconstituționalitate venite, una din partea a 108 deputați PSD, PC și PNL, cealaltă din partea Președintelui Senatului, Mircea Geoană ((ref:2)). Motivația oficială a acestei proceduri a fost, presupun (nu mi-am dat osteneala să caut și este, oricum, irelevant), urgența cu care se impunea adoptarea unei noi legi a învățământului, în condițiile în care vechea lege era considerată inadecvată (aceasta este cauza oricărei schimbări legislative, nu-i așa?).

Adoptarea în pripă, însă, și fără o discuție detaliată a unei legi cu consecințe atât de profunde asupra învățământului în ansamblul său, după două decenii în care s-a tot fușărit pe ici pe colo – mai peticind câte-o gaură, mai adăugând câte-un zorzon inutil –, nu prea are cum să fie de bun augur. Nu contest nevoia reformării legislației în domeniul învățământului, dar înlocuirea unei legislații defectuoase cu alta la fel de (sau și mai) defectuoasă nu este o soluție, ci doar o sursă de noi probleme care vor trebui să fie adresate ulterior.

Nu contest existența unor prevederi benefice (ca exemplu, cele referitoare la incompatibilități, cumul de funcții sau destinate a pune o piedică nepotismului). Dar acestea nu pot servi de contragreutate unor alte prevederi a căror caracterizare variază de la „discutabil” (pensionarea obligatorie la 65  de ani, de exemplu) la „dezastruos” (prevederile privind studiul religiei) și destul de numeroaselor contradicții ale Legii cu sine însăși, alte legi, Constituția și dreptul internațional.

Lăsând la o parte detaliul că un an în plus sau în minus în care învățământul să funcționeze după vechea lege nu face cine știe ce diferență, rezultatul a fost unul singur: legea a fost adoptată în forma prezentată de Guvern fără a discutată, cu toate consecințele care decurg de aici. Unele dintre prevederile ei au fost contestate din primul moment în care a fost făcută publică propunerea legislativă, dar aceasta „a trecut” în ciuda acestora și a celor două sesizări de neconstituționalitate al căror obiect l-a făcut.

Printre prevederile cu bube-n cap din noua Lege a învățământului educației naționale (care-i diferența?) sunt și cele privind predarea religiei în învățământul public preuniversitar. (Ăla pentru muritorii de rând, nu liceele teologice… Ca să nu nu zică nimeni că aș căuta nod în papură legându-mă și de fabricile de popi subvenționate de la buget. Ce puțin, nu în articolul de față.)

Inconsistențe interne ale LEN cu privire la religie

În primul rând, avem inconsistențele interne ale Legii nr. 1/2011 în ceea ce privește religia. Astfel, pe de-o parte avem prevederile art. 18 din Lege:

(1) Planurile-cadrul ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. […]

(3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și cultele religioase recunoscute oficial de stat.

Această introducere a a materiei Religie, în lumina prevederii că profesorii de religie trebuie „abilitați” în funcție de poziția cultelor religioase, este sinonimă cu introducerea îndoctrinării religioase în curriculumul școlar.

Art. 3 al aceleiași legi, prevede:

(1) Principiile care guvernează învățământul  preuniversitar […] din România sunt:

n) principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice;

precum și cu art. 7, care prevede:

(1)  În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise […] activitățile de natură politică și prozelitismul religios.

Lăsând la o parte orice fel de sensuri peiorative, conotații și metafore legate de termenii „îndoctrinare” și „prozelitism” ((Acești termeni nu sunt definiți explicit în lege și, ca atare, se consideră a fi folosiți în sensul lor comun, care este în uz și apare în dicționarele limbii române, inclusiv DEX.)):

  • predarea confesională a religiei, în conformitate deci cu normele/dogmele unei confesiuni, constituie îndoctrinare religioasă în sensul cel mai simplu și mai de bază al cuvântului;
  • tentativa de îndoctrinare a elevilor, concretizată faptul de a fi înscriși „din oficiu” la orele de religie (și nu în urma unei cereri sau alegeri explicite a lor sau părinților lor) și coroborată cu cerința unei proceduri extraordinare pentru a nu lua parte la aceste ore, constituie prozelitism religios în favoarea cultului ales pentru clasa din care face parte elevul în cauză (cel mai adesea fiind vorba de BOR, bineînțeles).

Ca atare, prevederile art. 18 privind studiul religiei în școală se află în contradicție cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. n) și ale art. 7 alin. 1).

Ca să fiu puțin mai optimist decât ar fi cazul (ținând cont de ce alte imbecilități au trecut prin Parlament și de câți dreptcredincioși de paradă sunt printre parlamentarii noștri), vreau să cred că această contradicție ar fi fost pusă în evidență în cadrul discuțiilor purtate în parlament asupra proiectului LEN introdus de Guvern. Sigur, cum stau lucrurile, speranța asta a mea rămâne la nivelul de speculație dat fiind că n-a avut loc niciun fel de dezbatere pe marginea proiectului ((ref:1)).

Alte dispoziții legale

Dintre alte legi care ar putea intra în contradicție cu LEN, în ceea ce privește predarea religiei, m-am uitat doar la prevederile cele mai evident relevante: Legea cultelor nr. 489/2006 ((Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 11 din 08 ianuarie 2007; poate fi găsită aici.)) și Legea fundamentală, a.k.a. Constituția României.

Contradicții cu Legea cultelor

Lăsând la o parte lipsurile proprii ale Legii nr. 489/2006, dintre care una este ideea dominantă că toți trebuie să aparțină unei religii și trebuie să aibă parte de „educație religioasă” (termenul folosit în limba legaleză pentru „îndoctrinare”), una din prevederile LEN intră în contradicție flagrantă cu una din prevederile Legii cultelo. Astfel, art. 18 alin. (2) din LEN prevede:

La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.

Înafară de aspectul oarecum sensibil, și deja atins în treacăt, al cerinței unui demers extraordinar pentru a evita îndoctrinarea religioasă în doctrina cultului ales de școală/diriginte, această prevedere se bate cap în cap cu art. 3 alin (2) din Legea cultelor nr. 489/2006:

… [C]opilul care a împlinit 16 ani are dreptul să-și aleagă singur religia.

Carevasăzică, minorii care au împlinit 16 ani pot să-și aleagă singuri religia (cf. Legii cultelor), dar nu pot să studieze religia pe care și-au ales-o (cf. LEN), decizia aceasta rămânând în continuare la latitudinea părinților. (Asta chiar și în situația ideală în care nu i se pun bețe-n roate la școală în momentul în care dorește să renunțe la orele de religie.) … Și nu pot, bineînțeles, nici să opteze să nu studieze nicio religie, în cazul în care asta e alegerea lor.

Aceasta ar fi, cum ziceam, contradicția cea mai săritoare în ochi. Mai rămâne și micul amănunt legat de prevederea primului articol din Legea cultelor:

(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie sau să adere la o credință religioasă contrară convingerilor sale […]

Sigur, nu poate fi constrâns. Dar se pot face presiuni punându-l în fața unui fapt împlinit (înscrierea din oficiu la ora de îndoctrinare religioasă) și cerându-i să facă demersuri extraordinare pentru a i se respecta dreptul enunțat.

Mai există apoi enunțul de principiu din art. 9:

(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.

(2) Cultele sunt egale în fața legii și autorității publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult.

Neutralitatea aceasta a statului este încălcată în momentul în care în școlile de stat/publice sunt promovate ideologii religioase; cu atât mai mult cu cât promovarea aceasta se face preferențial – indiferent de criteriile pe baza cărora se decid preferințele.

Includerea orelor de îndoctrinare religioasă în trunchiul comun al curriculumului școlar constituie în sine un privilegiu și un favor acordat doar cultelor „recunoscute” de stat ((Art. 18 alin (1) și alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011.)); În plus, în lipsa unor dispoziții exprese, alegerea cultului promovat rămâne de facto la latitudinea școlii, care poate alege să ignore orice relație între religia declarată a elevilor și ideologia religioasă impusă în orele de religie. În ciuda precizării explicite din lege că astfel se asigură elevilor „dreptul constituțional de a participa la ora de religie” ((Art. 18 alin. (1): «Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat […] li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie […].»)), este profund neconstituțională însăși limitarea acestui drept doar la „elevii aparținând cultelor recunoscute de stat”.

Constituția României

Chiar dacă nu am găsit contradicții directe și explicite între prevederile din Legea educației și Legea fundamentală, felul în care este promovată îndoctrinarea religioasă  în LEN se află cel puțin în disonanță cu prevederile art. 29 din Constituție privind libertatea conștiinței, care declară:

(1)  Libertatea […] credințelor religioase nu [poate] fi îngrădită sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.

(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Chiar dacă nu este încălcată direct și explicit această prevedere a Constituției, în sensul că elevii nu sunt obligați să participe la ore de îndoctrinare religioasă, presiunea exercitată prin înscrierea din oficiu la aceste ore și piedicile puse în calea renunțării la frecventarea lor sunt ele însele forme de constrângere.

Un drept (în speță, dreptul individului de a urma sau nu o credință și de a nu fi îndoctrinat contra voinței sale) este și trebuie să fie recunoscut ca atare – fără a fi cerșit, fără să fie nevoie de demersuri extraodinare pentru a cere respectarea lui. Altfel, încetează a fi un drept și devine un privilegiu.


Ca notă de sfârșit: am abordat situația doar perspectiva elevului din învățământul preuniversitar de stat. Tabloul general este, evident, mai larg, și include contradicții cu alte legi și norme de drept comun, prin care se încalcă presupusa și declarata neutralitate a statului față de culte și se discriminează pe baza religiei sau în funcție de poziția unui anumit cult.

În particular, prin prevederile art. 18 alin. (3) ((Art. 18 alin. (3) din LEN nr. 1/2011: «Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.»)) din Lege, se discriminează pe baze religioase (în funcție de poziția unui cult religios) împotriva cadrelor didactice care predau religia în școli. Astfel, în situația în care cadrele didactice sunt angajate și pot fi concediate pe criterii care nu țin de calificările și performanțele lor didactice, ci de părerea și regulile interne ale unui cult, ne aflăm în situația unei discriminări clare și explicite pe motive religioase și a unei alte încălcări a principiului neutralității față de religii a instituțiilor statului.

Minciuna privind autorizarea preparatelor homeopate

Zilele trecute, în timp ce citeam Comunicatul SRH din 2 februarie cu privire la Campania 10:23 și mai proaspătul „apel la pace” între homeopatie și „alopatie” al prof. dr. Dumitru Dobrescu, ceva din ce spuneau m-a râcâit iar și iar.

Nu era atât sublinierea repetată că la noi homeopatia e recunoscută de Ministerul Sănătății (din păcate așa e). Nici afirmația că e practicată doar de medici (pe de-o parte e bine; pe de alta, e rău că avem medici care se pretează la atare șarlatanie). Nici pretenția că ar fi recunoscută de OMS (i se recunoaște existența, nu eficacitatea – sunt două chestii foarte diferite). Acestea, după cum am mai spus, au fost tratate pe blogul Insula îndoielii; poate voi reveni și eu asupra lor, dar deocamdată alta-i buba pe care vreau s-o sparg.

La punctul 6 al Comunicatului, SRH ne explică:

6. Medicamentele homeopate sunt autorizate pentru punerea pe piata de catre Agentia Nationala a Medicamentului si recunoscute la nivelul Agentiei Europene a Medicamentului;

Asta e adevărat, dar cu un „dar”. Un mare „dar”.

Pe data de 4 februarie, undeva prin alegoria lui războinică presărată de laude de sine și declarații sforăitoare despre cât de nemaipomenit-de-extraordinar-de-super-mirobolantă-și-ultra-magnifică e homeopatia (pauză ca să trag aer în piept),  Dobrescu ne spune (boldarea îmi aparține):

La nivelul Uniunii Europene (UE) exista Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA) ((Agenția Europeană a Medicamentului și-a schimbat cam de prin decembrie 2009 acronimum în EMA, odată cu schimbarea logo-ului și sloganului. Ale naibii mărci poștale homeopate!)) care are ca obiectiv armonizarea legislatiilor privind calitatea, eficienta si securitatea medicamentelor. Toate normele si directivele elaborate, nu fac nici o deosebire intre medicamentul alopat si cel homeopat.

[F]orurile oficiale care raspund de sanatatea populatiei, tinand seama de realitatea dovedita stiintific, pun pe acelasi plan cele doua tipuri de medicament.

Minciună! Minciună cu M mare de la „vacă”!

În timp ce în România (și în UE în general, cu ale cărei reglementări s-a „armonizat” a noastră) medicamentele-medicamente, cele pe care homeopații le numesc „alopate”, trebuie să satisfacă o serie întreagă de cerințe privind siguranța și eficacitatea, dovedite prin studii și teste farmaceutice, farmacologice, preclinice și clinice ((Art. 702 din Legea 95/2006 alin. 4 prevede: „Cererea de autorizare de punere pe piață [a unui medicament] trebuie să fie însoțită de […] j) rezultatele: testelor farmaceutice (fizico-chimice, biologice și microbiologice); testelor preclinice (toxicologice și farmacologice [i.e., farmacocinetice și farmacodinamice]); testelor clinice.”)) și sunt retrase de pe piață dacă se dovedește că sunt ineficace ((Art. 828 alin. (1) din aceeași Lege prevede: „Agenția Națională a medicamentului retrage sau modifică o autorizație de punere pe piață dacă se dovedește că produsul este […] lipsit de eficacitate terapeutică…”)), pentru produsele homeopate nu mai sunt valabile aceleași reguli. În Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în mijlocul unei serii de articole care listează condițiile și testele pe care trebuie să le satisfacă un medicament pentru a putea fi comercializat (art. 701-710; v. notele de subsol pentru cele mai relevante), strălucește articolul 711, care la alin (1)  ne spune (sublinierile îmi aparțin, ca de obicei):

Pot face obiectul unei proceduri speciale de autorizare simplificată numai medicamentele homeopate care satisfac toate condițiile următoare:

  • cale de administrare orală sau externă;
  • absența unor indicații terapeutice specifice pe eticheta produsului sau în orice informație legată de produsul respectiv;
  • existența unui grad suficient de diluție pentru a garanta siguranța medicamentului; în particular, medicamentul nu poate conține nici mai multe de o parte în 10.000 din tinctura-mamă, nici mai mult de 1% din doza folosită în alopatie pentru substanțele active a căror prezență într-un medicament alopat necesită prezentarea unei prescripții medicale.

Ah! Procedură specială simplificată? Parcă era vorba că „directivele [europene] nu fac nicio deosebire între medicamentul alopat și cel homeopat” și că „forurile oficiale […] pun pe același plan cele două tipuri de medicament”. Textul citat mai sus pare să spună că „medicamentele homeopate” pot avea parte de o procedură specială (simplificată) atâta timp cât nu apar indicații terapeutice pe cutie sau în prospect ((Practic doar ce scrie pe cutie și în prospect intră sub incidența legii de față. Publicitatea și reclamele sunt reglementate de alte legi, mai permisive; și parcă controlate de CNA pentru radio/tv și de mai nimeni, în practică, pentru ziare și internet.)). O, dar asta doar din cauză că, date fiind cantitățile minimale (mult sub limita oricărui tip de activitate fiziologică detectabilă, tinzând la zero pentru cele mai multe preparate) de principiu activ și inexistența vreunui pericol de reacții adverse sau intoxicare, se pot relaxa un pic legile în ceea ce privește controlurile toxicologice etc. Cu siguranță sunt cerute aceleași dovezi pentru eficacitatea lor și se aplică și homeopaticelor prevederea de a le retrage de pe piață dacă se dovedesc a fi ineficace ((ref:2)), nu?

Da, însă doar în ziua de Sfântu’ Așteaptă – care pică așa, cam din an în paște, taman în joia de după Miercurea Ciuc.

La același art. 711, alin. (2), se face o minusculă precizare (evidențierea îmi aparține, of course):

Criteriile, regulile și prevederile [sunt listate o serie de articole care reglementează perioada maximă de așteptare și criteriile de siguranță și eficacitate pe care trebuie să le îndeplinească produsul pentru a putea fi pus pe piață, respectiv pentru a nu fi retras…] sunt aplicate prin analogie […] cu excepția dovedirii eficacității terapeutice.

Da, categoric, nu este nicio deosebire între medicamentul „alopat” și cel homeopat. Că pentru cel homeopat nu se fac teste și nu trebuie dovedită eficacitatea e doar așa, un mărunțiș birocratic, fără nici o influență reală. Aleluia, am văzut lumina: sunt amândouă exact „pe același plan” și trebuie ținut cont de „valoarea reală și de particularitățile fiecăruia dintre cele două tipuri de medicamente” ((Prof. dr. docent Dumitru Dobrescu, op. cit.)).

Societatea Română de Homeopatie răspunde Campaniei 10:23

Societatea Română de Homeopatie (SRH) „a luat notă” de inițiativa ASUR și „Sceptici în România” de a organiza un protest ca parte a campaniei internaționale „10:23 – Homeopatia e apă chioară” și a scos capul din nisip, dând un răspuns prin comunicatul publicat pe 2 februarie pe situl SRH.

Obiecțiile SRH la campania 1023

Comunicatul începe printr-o serie de „constatări”  de la care „poziția [SRH] pleacă” „în legătură cu acest eveniment”, presărată pe ici pe colo cu afirmații irelevante, înșelătoare sau de-a dreptul false. Voi trece peste ele deocamdată – cine dorește să le citească o poate face pe situl SRH.

După cele nouă puncte de „constatări” este abordată campania 10:23 în sine într-o serie de precizări prezentate în cinci puncte diferite, la care se adaugă câteva paragrafe de încheiere constând în cea mai mare parte din enumerarea unei serii de linkuri către materiale care ar confirma validitatea homeopatiei.

Pregătirea participanților la protest

1. Protestul este organizat de persoane care nu au pregatire in domeniu, nefiind medici/farmacisti si nici nu isi revendica o pregatire stiintifica speciala; ei ne informeaza ca protesteaza ca activisti pentru drepturile consumatorilor, dar nu fac parte nici [sic] din Asociatia pentru protectia consumatorilor;

S-ar putea foarte bine să fie adevărat că la protestul din București nu participă medici sau farmaciști, dar este oarecum irelevant. Persoanele participante reflectă punctul de vedere prevalent în lumea medicală, conform cu întregul corp al cunoștințelor din biologie, chimie și fizică.

Pe de altă parte, participanții la protest fac parte dintre consumatorii din România și ca atare ar avea dreptul de a se declara „activiști pentru drepturile consumatorilor”; oricine o poate face. Apartenența la Asociația pentru protecția consumatorilor, un organism guvernamental, nu este o condiție sine qua non pentru a fi consumator, iar „calitatea” de activist decurge din întreprinderea unei acțiuni în sprijinul unei cauze, nu din existența unei diplome care să te declare ca atare; iar în măsura în care depinde de apartenența sau promovarea ideilor unei organizații, condiția e satisfăcută. Presupun că insistența asupra apartenenței la o organizație (folosită în acest caz și ca tentat argument în favoarea homeopatiei) este o reminescență de gândire nomenclaturistă, atâta timp cât existența în sine a unei organizații nu spune nimic despre adevărul sau deziderabilitatea țelulilor promovate de acea organizație.

„Pregătire științifică specială”… nu-mi dau seama ce-i de presupus să însemne sintagma asta. Pregătirea științifică care se obține în cursul liceului este mai mult decât suficientă pentru a putea vedea invaliditatea principiilor pe care se bazează homeopatia. O pregătire științifică pe care, deși e o condiție necesară pentru admiterea la facultățile de medicină și farmacie ((Cel puțin așa stăteau lucrurile „pe vremuri”, când se dădea examen de admitere din biologia umană (aia „de-a XI-a”), chimie organică și, pe alocuri, fizică.)), prea mulți medici și farmaciști au dat-o, pare-se, uitării.

„Designul”  protestului

2. Protestul este unul de tip experiment: se administreaza asa –zise supradoze de medicament homeopat, urmand a se constata rezultatele, pe care protestatarii considera ca le cunosc aprioric, [sic] ca fiind nule.
In aceasta situatie, ar fi fost necesar ca ei sa ceara indrumare metodologica de specialitate, referitoare la testarea medicamentelor homeopate pe voluntari sanatosi. Se stie din literatura de specialitate ca efectele medicamentelor homeopate nu depind de doza, ci de numarul de administrari, mai ales in cazul in care nu se respecta principiul individualizarii tratamentului. Ii invitam pe activistii respectivi sa faca un demers onest si sa constate care ar fi rezultatele administrarii medicamentelor homeopate administrate timp de 20-30 zile consecutive; dupa un numar suficient de administrari repetate, incep sa apara simptomele medicamentului testat.

Administrarea de „supradoze” în cadrul protestului nu are de fapt scopul de a „constata” rezultatele ci de a arăta, la modul ironic, care este efectul preparatelor homeopatice. Este voba de „cunoaștere apriorică” exact în același sens în care e vorba de cunoaștere apriorică ori de câte ori ne bazăm în acțiunile noastre pe rezultatele prevăzute de principiile științifice confirmate. Participanții „cunosc aprioric” că nu se va îmtâmpla nimic după înghițirea unui tub întreg de somnifere sau laxative homeopate, de exemplu, la fel cum „cunosc aprioric” că nimeni nu pățește nimic dacă înghite câteva picături de apă pură sau câteva granule de zahăr din altă sursă – indiferent dacă e vorba de apă și zahăr din bucătărie, de apă descântată de Marea Vrăjitoarea Safta și zahăr blestemat de Marele Preot al Templului Celest al lui Kali, sau de apă de conductivitate și zaharoză ori glucoză de puritate analitică din laboratoarele unei universități.

În ceea ce privește „literatura de specialitate” homeopatică, aș avea două observații. Pe de-o parte, chiar dacă s-ar fi publicat mii de tomuri și zeci de mii de articole dedicate homeopatiei, asta nu ar înseamna automat că ceea ce-i scris în ele are vreo bază în realitate; cu atât mai puțin că ar fi o reflectare fidelă a realității. Situația e perfect similară cu a astrologiei ((Un alt travesti cu pretenție de știință exactă, care parazitează astronomia și alte științe. O păcăleală susținută și promovată dealtfel și de SRH, printre ale cărei materiale de curs publicate pe situl oficial se află și elemente de „astrologie medicală”.)). Pe de altă parte, invit conducerea SRH ca, având în vedere cele spuse cu privire la numărul de administrări, să atragă atenția asupra acestui punct și membrilor săi care promovează, prescriu și comercializează preparate homeopate care se pretind a avea efect în timp mult mai scurt decât cele 20-30 de zile pomenite (somnifere, calmante, antigripale etc.).

Inițiatorii protestului

3. Ne exprimam mirarea in fata faptului ca protestul nu pleaca propriu-zis de la consumatorii romani nemultumiti de rezultatele aplicarii tratamentelor homeopate, fiind vorba de un protest organizat si coordonat din strainatate, in 10 tari simultan (23 de orase, printre care si Bucuresti) si fiind mai mult un protest de principiu impotriva unor principii.

Ne exprimăm mirarea la exprimarea mirării. Și observăm că este irelevant de unde pleacă inițiativa protestului și cine îl coordonează. Adăugăm, de asemeni, că protestul nu este (în înțelegerea noastră) atât împotriva principiilor ca atare, ci a felului cum sunt promovate și susținute acestea. Nu mi-e clar dacă descrierea ca „protest de principiu împotriva unor principii” se dorește a fi peiorativă, dar, cu toate că nici un „protest de principiu” nu este ceva intrinsec negativ, protestul 10:23 acesta nu este pur și simplu un protest de principiu inițiat, cum ni se trasmite printre rânduri că ar fi, în lipsa unui alt passe-temps mai interesant. Cine aruncă o privire pe situl 1023.ro poate vedea singur lucrul acesta.

Contestarea mecanismului de acțiune al preparatelor

4. Activistii contesta in principal mecanismul de actiune al medicamentelor homeopate, care contin doze subponderale de substanta, pe care ei le considera prin urmare inactive si avand un efect de placebo.

Așa-i. Cu precizarea că o formulare mai corectă ar fi „pretinsul mecanism de acțiune”, respectiv „doze zero/nule sau mult inferioare oricărei doze dovedite a avea efecte fiziologice”. Cel puțin pentru vasta majoritate a preparatelor homeopate. ((Se mai comercializează unele preparate în care apar ingrediente – în cantități foarte mici, de ordinul unei fracțiuni de miligram, ce-i drept – cu diluții relativ mici, de 3-4 CH.))

Contestarea studiilor care atestă eficacitatea preparatelor

5. Ei afirma ,de asemenea, ca nu exista studii stiintifice care sa ateste eficienta medicamentelor homeopate.

Pentru precizie, nu se afirmă la modul absolut că nu există nici un fel de studii științifice care să ateste eficiența medicamentelor homeopate.

Ideea este că pe de-o parte, pentru vasta majoritate a miilor de preparate homepate comercializate sau recomandate, nu există studii științifice riguroase care să ateste fără echivoc că „medicamentele” homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo; pe de altă parte, studiile favorabile homeopatiei (dintre care multe sunt sub semnul întrebării în ceea ce privește procedurile, tratamentul statistic al datelor și concluziile trase) sunt o minoritate în raport cu studiile inconclusive sau net defavorabile. Faptul că promotorii homeopatiei evită să analizeze critic studiile care le sunt favorabile și să prezinte și datele care sunt în defavoarea lor, în proporția în care acestea există, este una din diferențele cele mai săritoare în ochi între homeopatie (alături de restul „medicinei” alternative) și medicina mainstream.

Studii clinice prezentate de SRH

În continuare sunt prezentate, ca ilustrare a punctelor 4 și 5 o serie de  studii pe care, zice SRH, organizatorii protestului le-ar ignora. Aceste studii, aflăm, sunt în majoritatea lor rodul medicilor homeopați de la inexistenta Facultate Regală de Homeopatie din Londra ((Linkurile duc la situl organizației omologe britanice, British Homeopathic Association (BHA). Pe situl acestora se face referință la o facultate homeopatică, care însă se numește Faculty of Homeopathy (FoH), nu Royal Faculty of Homeopathy și nu prezintă niciunde pe situl său vreun suport din partea familiei regale britanice. Asta în condițiile în care alte instituții dedicate homeopatiei (de exemplu, fostul Spital Regal de Homeopatie, Royal London Homeopathic Hospital, recent redenumit ca Royal London Hospital for Integrated Medicine) beneficiau de suportul acesta onorific și cel puțin un membru marcant al familiei regale, prințul moștenitor Charles, este un cunoscut suporter al homeopatiei. Dar nu este un fapt extraordinar, în situația în care această Facultate nu este ceea ce se înțelege în România prin facultate – un corp al unei universități organizat în jurul unei discipline sau unui grup de discipline. Din ce se poate citi pe situl lor este un fel de asociație care oferă și oarece cursuri de pregătire în homeopatie, singura cerință sine qua non pentru a deveni „membru” sau „membru asociat” fiind de a avea calificarea necesară pentru a practica medicina pe teritoriul Marii Britanii. Semnificativ, de pe lista de calificări sunt explicit excluse BHMS și DHMS – Bachelor of, respectiv Diploma in Homeopathic Medicine and Surgery.)).

Pentru că sunt destul de multe și acelea dintre ele care merită un minim de atenție ar trebui discutate în detaliu pentru a pune în evidență lipsurile, mă voi mulțumi să fac o scurtă trecere în revistă; cu un minim de comentarii.

Studii de pe situl BHA

http://www.britishhomeopathic.org/research/the_evidence_for_homeopathy.html

Pentru a găsi vreo urmă de studiu, am fost nevoit să navighez prin câteva linkuri până la pagina „Cercetare” de pe situl organizației Faculty of Homeopathy (FoH), unde apar linkuri la câteva liste de studii și teste. Acestea constau din:

  • 142 de studii clinice, ale căror rezultate au fost publicate în 129 de articole și al căror rezultat este condesat astfel:  63 (44%) din studii au găsit efecte pozitive ale homeopatiei, 11 (8%) au fost negative, iar 68 (48%) au fost inconclusive. Partea cea mai remarcabilă a materialului este că din toate aceste studii, au fost găsite efecte pozitive ((„Statistic semnificative”, mai bine spus; o expresie din jargonul statistic care se traduce în limbaj comun prin „marginal semnificative” sau „s-a văzut nițel efect, da’ nu prea mult”.)) ale homeopatiei pentru amețitorul număr de șapte condiții, cele mai multe fiind din cele care de obicei „trec de la sine” (gripă, diaree la copii), a căror evaluare este extrem de subiectivă (vertij, alergii sezonale, fibromialgie), sau care sunt sindromuri cu care pot avea cauze multiple sau chiar neclare și diagnostic oarecum incert (firbromialgia, sinuzite).
  • O serie de review-uri și metaanalize publicate în ultimii douăzeci de ani. Cele mai multe sunt doar pomenite, fără a se spune pentru ce afecțiuni și în ce măsură s-au înregistrat rezultate pozitive. (Bănuiala mea este că și aici e vorba în cea mai mare parte de rezultate marginal pozitive pentru afecțiuni care „trec de la sine” și a căror evaluare este extrem de subiectivă.) Este prezentată explicit lista de afecțiuni pentru care s-au observat rezultate pozitive într-un număr de 24 de studii concentrate pe arii clinice. Oarecum de așteptat, lista conține afecțiuni precum: gripa/guturaiul, rinite alergice sezoniere, vertij, afecțiuni reumatice (grupate generic, fără detalii), alergii, infecții și „boli” ale căilor aeriene superioare.
  • Studii ale rezultatelor clinice din British Homeopathic Hospital și Royal London Homeopathic Hospital. Din puținele detalii date, reiese din nou că este vorba preponderent de afecțiuni ușoare, auto-limitative și/sau la care evaluarea stării clinice este extrem de subiectivă. Pentru ambele spitale se dă un procent de cca. 70% pentru numărul de pacienți care au raportat îmbunătățirea stării de sănătate. Ce-aș vrea eu să știu ar fi ce anume înseamnă asta. Trebuie totuși să le dau o bulină albă pentru mențiunea că nu s-a înregistrat nicio „reducere” (ameliorare?) pentru pacienții bolnavi de cancere.

Materiale de pe situl Parlamentului britanic

http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/cmsctech/45/09112511.htm
http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/cmsctech/45/45we21.htm

Presupun că prin publicarea acestor două linkuri s-a marșat pe aura de prestigiu pe care o dă publicarea pe situl unui parlament – și nu a oricărui parlament, ci a celui englez, unul din cele mai vechi și „respectabile” din lume.

Problema este că publicarea pe situl Parlamentului englez nu acordă nici un fel de calitate intrinsecă materialului prezentat. Documentele de la aceste două linkuri sunt două mărturii pro-homeopatie depuse în fața unei comisii parlamentare în cadrul unei anchete desfășurate relativ recent în scopul de a decide între continuare și încetarea finanțării homeopatiei din fondurile publice prin National Health Service. Și în timp ce unul concluzionează fad că „e nevoie de mai multe cercetări”, celălalt se axeaxă pe ponegrigrea industriei medicale și pe sublinierea avantajelor homeopatiei: costurile mai mici și popularitatea printre pacienți. Foarte puțin se spune despre eficacitatea homeopatiei ca tratament, iar printre punctele vag atinse se regăsesc aceleași afecțiuni și sindromuri pe care le-am pomenit mai sus.

Și asta în mărturiile pro-homeopatie! Pentru că SRH a „uitat” foarte convenabil să pomenească și celelalte documente, provenind de la variate instituții clinice și organizații profesionale britanice (o parte se pot găsi aici), precum și concluzia comisiei (pe care unii, care urmăresc ce se mai întâmplă în restul lumii – înafară crime, violuri, inundații și bombe – probabil o cunosc, cel puțin în linii mari). E un document de aproape 300 de pagini, așa că mă voi limita să citez câteva pasaje relevante din „Concluziile și recomandările” Raportului al 4-lea al sesiunii 2009-2010 a Comitetului pentru Știință și Tehnologie [fișier PDF de 1,7 MB] al Camerei Comunelor din Parlamentul britanic:

7. Concluzionăm că principiul „cui pe cui se scoate” este slab susțnut d.p.d.v. teoretic. Nu reușește să propună un model de acțiune, care să fie credibil din punct de vedere fiziologic, pentru produsele homeopate. Notăm că acesta este punctul de vedere bine stabilit de știința medicală. ((„We conclude that the principle of like-cures-like is theoretically weak. It fails to provide a credible physiological mode of action for homeopathic products. We note that this is the settled view of medical science.”))

8. Considerăm științific implauzibilă noțiunea că ultra-diluțiile ar putea păstra o memorie a substanțelor care au fost în prealabil dizolvate în ele. ((„We consider the notion that ultra-dilutions can maintain an imprint of substances previously dissolved in them to be scientifically implausible.”))

11. În opinia noastră, review-urile sistematice și metaanalizele [prezentate] demonstrează conclusiv că produsele homeopatice nu au efecte superioare unui placebo. ((„In our view, the systematic reviews and meta-analyses conclusively demonstrate that homeopathic products perform no better than placebos.”))

14. S-au condus destule teste și există suficiente dovezi care arată că homeopatia nu este eficace. […] ((„There has been enough testing of homeopathy and plenty of evidence showing that it is not efficacious. Competition for research funding is fierce and we cannot see how further research on the efficacy of homeopathy is justified in the face of competing priorities.”))

20. Pentru ca alegerea pacienților să fie într-adevăr o alegere [i.e., pentru ca dreptul de a alege să le fie respectat], pacienții trebuie să fie informați în detaliu cu privire la tratamente și trebuie să înțeleagă consecințele/implicațiile acestora. Pentru homeopatie, aceasta înseamnă cu siguranță și explicarea faptului că homeopatia e un placebo. Când aceasta nu se face, decizia pacientului e lipsită de semnificație. Când aceasta se face, eficacitatea unui placebo – a preparatului homeopat în cazul de față – ar putea fi mai diminuată. Susținem că păstrarea homeopatiei printre opțiunile [promovate de] NHS diminuează, în loc să crească, gradul informării pacienților care-și dau consimțământul. ((„For patient choice to be real choice, patients must be adequately informed to understand the implications of treatments. For homeopathy this would certainly require an explanation that homeopathy is a placebo. When this is not done, patient choice is meaningless. When it is done, the effectiveness of the placebo—that is, homeopathy—may be diminished. We argue that the provision of homeopathy on the NHS, in effect, diminishes, not increases, informed patient choice.”))

33. Prin punerea la dispoziție a homeopatiei prin NHS ((Homeopatia în Marea Britanie a fost finanțată din fonduri publice, prin NHS, încă din 1950. Probabil și ca urmare a intervențiilor familiei regale – explicite sau de culise.)) și prin acordarea de licențe prin MHRA produselor homeopate, care apoi apar pe rafturile farmaciilor, Guvernul riscă să sprijine prezentarea homeopatiei ca sistem medical eficace. Pentru a menține încrederea, dreptul de a alege și siguranța pacienților, Guvernul nu ar trebui să sprijine folosirea de tratamente cu placebo, inclusiv homeopatia. Homeopatia nu ar trebui să fie finanțată de NHS, iar MHRA ar trebui să înceteze acordarea de licențe produselor homeopate. ((„By providing homeopathy on the NHS and allowing MHRA licensing of products which subsequently appear on pharmacy shelves, the Government runs the risk of endorsing homeopathy as an efficacious system of medicine. To maintain patient trust, choice and safety, the Government should not endorse the use of placebo treatments, including homeopathy. Homeopathy should not be funded on the NHS and the MHRA should stop licensing homeopathic products.”))

Mai sunt prezentate o serie de materiale și liste de articole (unele dubioase, altele fără legătură cu subiectul, multe mergând de la oarecum implauzibil la absurdul cel mai grotesc), inclusiv o pagină de pe Knoll (da, imitația ratată de Wikipedia pe care-a pus-o pe roate Google!), creație a „faimosului” Dana Ullman – cel care trăiește cumva cu impresia că „leading proselytizer” (cum a fost numit de revista Time), e cumva un titlu de apreciere. N-am suficientă energie nici măcar pentru a le pomeni.

Bomboana pe colivă: un articol al lui Montagnier, via Dana Ullman

În încheierea comunicatului este prezentat ceea ce se dorește, fără îndoială, a fi argumentul suprem: un studiu pro-homeopatie al unui laureat Nobel – în cazul acesta Luc Montagnier, unul din co-laureații Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2008, care i-a fost acordat pentru descoperirea virusului HIV. O să-mi permit să ignor cele două articole (unul fiind semnat de același Dana Ullman și publicat în Huffington Post) menționate în comunicatul SRH, care nu fac decât să bată apa în piuă, și o să fac două scurte observații asupra lui Montagnier și a articolului său.

În primul rând, faptul că lui Montagnier i-a fost decernat un Nobel nu îl face un papă al științei – cu alte cuvinte, nu-l face infailibil. Au mai fost și alte cazuri în care un laureat Nobel a luat-o pe arătură, unul din cele mai cunoscute și recente fiind cel al lui Linus Pauling cu ale sale „megavitamine” (sau megadoze de vitamine).

În al doilea rând, articolul în sine (care a dispărut în mod misterios de pe situl Fundației Luc Montagnier), pe lângă faptul că nu a avut parte de nici un fel de peer-review demn de numele ăsta (ghici ciupercă cine-i președindele comitetului editorial al revistei în care și-a publicat articolul?), este catastrofic în ceea ce privește rigoarea științifică și metodologia. A fost disecat pe îndelete de biologul PZ Myers și de Harriet Hall de la Science Based Medicine.

Încheierea comunicatului

Comunicatul SRH se încheie astfel:

Concluzie: In fata tuturor acestor evidente, consideram ca protestul din 5 februarie este lipsit de obiect si ca nu are nimic de demonstrat.

Zău? Protestul, chiar de-ar fi făcut pentru a promova ceva cu totul și cu totul fals și rupt de realitate, tot n-ar fi lipsit de obiect. Dar diferența dintre obiectul unul protest și validitatea obiectului este probabil una mult prea subtilă. În plus, mi-e teamă că indiferent de părerea SRH, demonstrația va fi cât se poate de clară: preparatele homeopate n-au nici un efect (înafară de ce te-ai aștepta de la câteva grame de apă, zahăr sau alcool) – cu alte cuvinte, preparatele homeopate sunt apă chioară, iar pretențiile homeopaților sunt apă de ploaieQui habet aures audiendi audiat!

Ne exprimam convingerea ca el va fi primit de publicul din Romania cu multe rezerve si cu foarte mult scepticism.

Din păcate, aproape că am aceeași convingere. Chiar dacă nu tot publicul îl va primi cu rezerve (nu, nu scepticism; ăla-i altceva decât incredulitatea ignoranței), mult prea mulți sigur o vor face. Nimic ieșit din comun, în condițiile în care aproape jumătate din acest „public” n-a aflat încă minunata noutate că soarele nu se învârte în jurul Pământului. Recomand doze masive de epistemofilină!

Resurse

Iată câteva linkuri la situri unde sunt, printre altele, disecate o parte din materialele pro-homeopatie care merită un minim de atenție:

 

 

UPDATE:

La blogul Insula îndoielii este este excelent abordată, în articolul SRH și adevărul despre homeopatie, prima parte a comunicatului Societății Române de Homeopatie, cea în care SRH înșiră o serie de puncte care se vor a fi în sprijinul homeopatiei – așa-zisele „constatări” pe care eu le-am lăsat de-o parte.