Category Archives: Noțiuni

Comentariu pe marginea unuia din Principiile umanismului secular

Am avut recent parte de câteva comentarii din partea cuiva care folosește nick-ul „Bonobo”. Printre altele, a lăsat un comentariu la pagina „Principii ale umanismului secular”. Paginile respective, spre deosebire de articolele/intrările de blog, le-am publicat cu intenția de a exista ca atare, ca materiale documentare; nu ca discuții. Am uitat însă să dezactivez comentariile la unele dintre pagini printre care și cea menționată. Am rezolvat acum problema, dar, pentru a nu șterge pur și simplu comentariile, și pentru că Bonobo și-a anunțat intenția de a „continua discuția”, redau în continuare comentariul lui și răspunsul meu.

Comentariul lui Bonobo:

la nr.1 ((Credem în aplicarea raţiunii şi ştiinţei la înţelegerea universului şi la rezolvarea problemelor umane.)) sunt de acord

2.Deplângem eforturile de a denigra inteligenţa omului, de a încerca explicarea lumii în termeni de supranatural, şi de a căuta o mântuire/salvare care să vină de altundeva.

asta e tare !
ateii care cred ca se trag din amoebe se cred mai destepti decat teistii care cred ca se trag dintr-o super-Inteligenta .

a denigra inteligenţa omului

ce sa mai denigrezi la inteligenta umana care e rezultatul unui microb si ala saracu aparut intamplator ? poti s-o denigrezi mai mult decat o fac ateii? nu e nici o valoare in ceva aparut intamplator ,dar exista o valoare foarte mare in ceva creat cu scop precis de o Inteligenta superioara.

cool!punctul asta din principii e impotriva ateismului .

nu mai am timp dar le putem discuta pe toate altadata.

Răspunsul meu:

Hm. Nu prevăzusem să las active comentariile la pagini, doar la blog. În fine, o să mă ocup altă dată de asta…

Știi ce te rog? Să nu începi cu rahaturi creaționiste înainte să vezi EXACT ce înseamnă și ce spune teoria evoluției. Am avut parte de destui trolli ignoranți până acum, iar pragul meu de toleranță la inepții e destul de jos. Dacă vrei discuție, străduiește-te te rog să fie o discuție, nu o înșiruire de invenții à la Banana Man Ray Comfort despre TE.

Acel „altă dată” de care pomeneam este acum, pentru că am nițel timp. Așa că voi continua cu câteva adăugiri:

E oarecum ironic că cineva care afirmă că-i de acord cu primul punct din Principii ((ref:1)), continuă cu aceeași grămadă de nonsensuri cu care ne-au obișnuit de foarte mult timp fundamentaliștii care-și bazează filozofia de viață pe negarea rolului și contribuției rațiunii și științei la înțelegerea universului și rezolvarea problemelor.

Chiar dacă inteligența umană ar fi rezultatul întâmplării sau al unui microb (idee care, dealtfel, trăiește numai în mintea creaționiștilor și altor specimene ignorante de Homo sapiens), n-ar însemna că inteligența este altceva decât ceea ce este și funcționează altcumva decât funcționează: o proprietate emergentă a materiei, cu funcționare imperfectă.

Denigrare a inteligenței umane, Bonobo? Vrei exemple? Debitarea de fantezii brodate pe marginea unui concept de care ai auzit doar vorbindu-se dar nu știi ce este (teoria evoluției, în instanța de față), este o denigrare a inteligenței umane. Refuzul de a accepta fapte și date concrete pe baza unor scrieri confuze și autocontradictorii din vechime este o denigrare a inteligenței umane. Ideea „există o valoare foarte mare [?] în ceva creat cu scop precis de o Inteligență superioară” este o denigrare a inteligenței umane. (Care-i „valoarea foarte mare” a, să zicem, malariei, uraganelor și stricninei? Și ce mama dracului înțelegi prin „valoare”? Ori te pomeni că e doar așa, un cuvânt-jolly pe care-l folosești ori de câte ori ai vreun lapsus linguae?)

Aproape tot ce-ai comentat până acum pe blogul ăsta este o formă de denigrare a inteligenței umane. Fiecare contradicție, răstălmăcire și neadevăr pe care le-ai debitat sunt forme de denigrare a inteligenței umane. Și, totodată, exemple perfecte pentru cât de defectuoasă poate deveni funcționarea numitei inteligențe când dogma se substituie rațiunii.

Mii de articole și cărți? Ei și?

Scriam ieri despre superconferința anti-porno de la Sibiu, așa cum a fost prezentată de Fițuica Lumina, și despre savantul de renume mondial (măcar ăsta nu e și „acadîrîing, prim vice prim-ministru al RSR”) Virgiliu Gheorghe, „oaspetele de seamă”. Și am spus că discursul lui, în care susținea că dependența de porn ar fi o problemă majoră, a fost introdus de declarația că  „[s]unt mii de articole, studii şi cărţi dedicate acestui subiect

Am comentat astfel:

Și ce dacă sunt? Sunt și mii de articole și cărți dedicate ufologiei […]. Sunt mii de articole și cărți dedicate astrologiei, chiro- și cartomanției, homeopatiei și restului de travestiuri cu pretenții de știință. Sunt mii de articole și cărți care și în ziua de azi propagă ideea primitivă și naivă că universul ar avea 6-10.000 de ani vechime — o întreagă industrie e dedicată răspândirii acestei superstiții.

Ce voiam să subliniez era că existența unei anumite cantități de materiale publicate pe o temă (sau dintr-o anumită perspectivă) nu legitimează automat subiectul și perspectiva abordate. (Cum nu o face, dealtfel, nici existența unora care fac bani din treaba respectivă sau costul înalt al procedurilor asociate.)

Prea ades se folosește acest „sunt mii de articole și cărți publicate” (sau alte formulări similare) ca argument în favoarea a tot felul de pseudoștiințe, curente de opinie, idei și practici, care mai de care mai abracadabrante. (Adesea? Este aproape nelipsit, de fapt!) Scopul este de a stabili legitimitatea ideii (sau domeniului) în cauză prin transmiterea sugestiei implicite că dacă ceva este studiat sau susținut de un număr suficient de persoane (cu atât mai multe cu atât mai bine), acel ceva este automat o idee corectă sau un domeniu de cunoaștere respectabil.

Este un truc retoric al cărui unic scop este manipularea audienței. „Uite, și alții s-au ocupat de asta, deci ceva-ceva este acolo. «Nu iese fum fără foc.»” sau, și mai bine, „Uite, sunt o grămadă care-s de acord cu mine, deci am dreptate!” sunt forme de apel la popularitate și (adesea) la autoritate care, în multe situații, sunt asociate și cu apelul la vechimea (de ex., pentru homeopatie sau astrologie) sau la noutatea (de ex., terapia holografică sau memoriei apei) unei practici sau idei.

Sunt erori logice – non-argumente pentru susținerea validității sau legitimității unei poziții.

„Mii de cărți și articole” nu schimbă cu nimic valoarea de adevăr a unei afirmații; nici nu transformă prin magie nonsensurile în idei corecte și coerente. Singurul lucru pe care îl fac este să le dea o aură de respectabilitate – sunt vopseaua de pe gardul care ascunde leopardul.

M-am săturat să tot văd variațiuni pe tema „mii de cărți și articole” ca argument pentru credibilitatea a tot felul de fantezii. Le-am tot văzut prin propaganda în favoarea unei infinități de nonsensuri și imbecilități și mi-au tot fost aruncate și direct, în diverse forme. Mă doare-n paișpe că pe tema astrologiei, magiei simpatice, alchimiei, vrăjitoriei, demonologiei, „artelor” sau „științelor” divinatorii, interpretării viselor, datului în ghioc, fantomelor, vorbitului cu morții etc. s-au publicat mii de cărți și articole, de mii de ani. Toate acele mii de cărți iau ca un dat fenomenul pe marginea căruia despică firul de păr în 16 – afirmă și acceptă existența lui, dar nu o argumentează; nu cu argumente care să stea în picioare. Nu mă interesează câte mii de cărți și articole s-au publicat pe tema homeopatiei, acupuncturii, iridologiei, reflexologiei, naturopatiei ș.a.m.d., în condițiile în care toate acele mii de cărți și articole nu fac decât să comenteze fenomene a căror existență însăși este sub semnul întrebării (și asta în cazurile mai fericite).

Existența a „mii de cărți și articole” despre un subiect nu spune absolut nimic despre subiectul în sine, ci doar că există un număr de oameni interesați de subiect. Este, în cel mai bun caz, o măsură pentru popularitatea unei idei – nu pentru veracitatea ei. Și, când este folosită ca argument pentru ceva, este mai degrabă un incidiu al neverosimilității acelui „ceva”.

Mărturii şi credibilitate

Povestea cu mărturiile trebuie să mărturisesc (sic!) că îmi stă pe creier de ceva timp. Personal nu le prea bag în seamă şi în general am tendinţa de a lua cum grano salis cam orice povesteşte lumea, de la proverbialul „am prins un peşte aşaaaaaaaaaaaaaa de mare” până la, mai ales, tot ce înseamnă publicitate.

Unul din lucrurile pe care le-am observat la mărturii este că, înafară de sala de judecată, au tendinţa să apară prin locuri unde se afirmă câte una şi alta fără nicio dovadă, sau se promite una şi alta fără nicio garanţie. Sigur, sunt conştient că poate fi o interpretare personală şi că, fiind o generalizare, nu este o dovadă–dar, totuşi, mi-a atras atenţia pe de-o parte apariţia frecventă în anumite tipuri de locuri, pe de altă parte absenţa aproape totală din alte tipuri de locuri.

Locurile în care aproape întotdeauna am întâlnit „mărturii” sunt multe, dar mai mult decât orice, în ultimul timp, cel puţin, le-am găsit înafară de pliante publicitare, la întâlniri/conferinţe şi, bineînţeles, pe situri web ale:

  • Campaniilor publicitare la produse de îndoielnică valoare şi calitate, multe din ele fabricate pe vapor în ape internaţionale sau fiind o evidentă inepţie fără alt folos practic decât de a aduce bani în contul fabricantului (cum este nemaipomenitul Colon Cleanse despre care am aflat de pe blogul TLP că i se face un intens marketing şi în România acum… şi care nu e altceva decât un dispozitiv de clismă supradimensionat la preţ, măsuri şi presupusă funcţionalitate).
  • Produselor şi serviciilor unor specialişti care, chiar de bună credinţă fiind, n-au suficientă experienţă în ceea ce fac. (Rezultatul, pentru client, depinde evident mai mult de calificarea şi capacitatea ofertantului de servicii decât de bunăvoinţa lui.)
  • Variatelor religii şi culte (numărul mărturiilor pare să varieze invers proporţional cu numărul de enoriaşi), ofertanţi de servicii de medicină alternativă (numărul variază oarecum invers proporţional cu verosimilitatea procedurilor şi efectelor scontate), şi tot felul de divinatori şi cititori în câte cele (astrologi, chiromanţi, iridologi, grafologi, coprologi, cartomanţi etc.).
  • Fraude evidente şi cunoscute – uneori chiar probate în justiţie ca atare.

Ceea ce au de regulă în comun aceste „mărturii” (în afară de situaţii izolate, unde sunt de-a dreptul penibile) este, logic, că folosesc toate tehnici de marketing devenite clasice:

  • Un ton pozitiv, evitând pe cât posibil formulările negative. (Una din „regulile de aur” ale publicităţii este de a nu se folosi structuri negative deoarece clientul, care adesea citeşte en passant textul, le asociază inconştient cu produsul în cauză – efect evident nedorit.)
  • Entuziasm pentru produsul sau serviciul oferit; asta fiind cireaşa pe tortul tonului pozitiv. (Adesea cuplat cu formulări de genul „n-aş fi crezut niciodată… dar funcţionează”, „nu mai speram să… dar am găsit X” et cetera)
  • Sublinierea avantajelor şi efectelor pozitive, adesea reale dar „înfrumuseţate”, uneori de-a dreptul scornite, fără a se trece în revistă eventualele defecte sau efecte nedorite sau, atunci când sunt pomenite, minimizându-le.
  • Inducerea neîncrederii potenţialei victime în metodele clasice sau produsele cunoscute şi consacrate, care nu sunt, chipurile, nici pe departe atât de eficace ca „această nouă metodă revoluţionară”. (De obicei variaţii pe tema „X şi Y n-au funcţionat”.)
  • Sublinierea satisfacţiei personale resimţite de pe urma utilizării produsului sau serviciului în cauză, de parcă ar avea vreo relevanţă pentru calitatea, utilitatea, funcţionarea sau valoarea de adevăr a celor pretinse.
  • Avertismente asupra efectelor negative pe care le poate avea nefolosirea produsului/serviciului sau neurmarea sfatului în cauză. (Un numitor comun în special pentru variate doctrine mistice şi scrisorile-lanţ, numite şi chain-letters.)

Mai toate acestea au de regulă şi alte elemente în comun: unul este că sunt fabricate. Nu toate, e drept – există, fără îndoială, „mărturii” autentice (dar şi acelea venite de multe ori din partea unor exaltaţi). Iar dintre cele fabricate/false, multe se trădează involuntar prin perfecţiune – se simte mâna unui copywriter în structura logică şi corectitudinea gramaticală cu care sunt scrise. Mai cu seamă atunci când e de presupus să fie feedback-uri directe. (Oamenii nu prea dau atenţie maximă textelor scrise în medii/situaţii informale. Am văzut greşeli pe blogurile şi siturile unor scriitori publicaţi şi cunoscuţi – şi nu se poate argumenta despre un scriitor recunoscut că nu cunoaşte reguli elementare de gramatică şi stil.)

Oarecum (vorba vine) în contrast cu prezenţa şi forma testimonianţelor la „vânzătorii de iluzii”, în materialele profesioniştilor acestea de cele mai multe ori lipsesc – şi, în schimb, sunt prezentate fapte (portofoliu, listă de clienţi, servicii oferite, detalii concrete etc.).

Sigur, nu este o dovadă sau o regulă absolută că prezenţa de „mărturii” în materialele publicitare şi pe situl persoanei/organizaţiei implică neapărat o fraudă, ori că absenţa înseamnă obligatoriu seriozitate – vorba proverbului: „nu e pădure fără uscături”. Dar este un indiciu că ceva poate „e putred în Danemarca” şi ar fi cazul să se acorde mai multă atenţie problemei. Şi, evident, să se coreleze cu alte date. (Există Internetul ăsta atât de vast, unde poţi găsi aproape orice înseamnă informaţie. Iar creierul e pentru a fi folosit, nu doar ca să împiedice formarea curenţilor de aer în craniu.)