Category Archives: Social

Problema fundamentală cu predarea religiei în școli

Este îndoctrinare religioasă cvasi-obligatorie.

Religia se predă confesional ((Art. 17 alin. 2: «Disciplina Religie poate fi predata numai de personalul didactic […] abilitat, în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si cultele religioase recunoscute oficial de stat.»)). Nu ca educație despre religie (cum ar fi cazul dacă s-ar preda ca istoria religiilor sau religie comparată, care este abordarea din unele țări în care se predă religia în școală), ci din perspectiva unilaterală și îngustă a – în majoritatea covârșitoare a cazurilor – religiei ortodoxe. Cu dogmele, tradițiile și credințele ortodoxe prezentate ca adevăr imuabil și etern. Cu tabuurile și regulile bisericești prezentate ca norme sociale absolute. Cu noțiunile inepte de „păcat” și „virtute” ale religiei prezentate ca norme morale și etice indiscutabile.

Acest mod de predare al religiei este implicit în Legea educației nr. 1/2011, și este dictat de felul în care este introdusă religia în planul de ore (ca disciplină făcând parte din trunchiul comun ((Art. 17 alin. 1: «Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.»)) pe tot parcursul învățământului preuniversitar), de conținutul orelor de religie și de felul în care sunt selecționați profesorii – ultimele două rămânând la cheremul popimii ((ref:1)).

De aici decurge promovarea în școală de idei și uzul de proceduri care nu-și au locul în epoca modernă, sub pretextul că sunt „adevăruri de credință” indiscutabile:

  • folosirea terorii ca instrument educativ;
  • promovarea discriminării și segregării copiilor în grupuri determinate de religia lor (sau, mai bine zis, de religia părinților lor!);
  • inducerea unor perspective etice și morale contrare principiilor fundamentale ale drepturilor omului și generatoare de segregare socială, etnică și culturală;
  • tocirea spiritului critic al copiilor;
  • inducerea confuziei cu privire la conținutul materiilor studiate
  • promovarea ideii că valoarea de adevăr a unor afirmații se schimbă în funcție de clubul religios la care sunt înscriși copiii (respectiv părinții lor).

Toate acestea sunt inerente predării confesionale a religiei în școală pentru că sunt parte integrantă a dogmelor religioase și a modului în care este abordată perspectiva religiei: nu printr-o prezentare obiectivă și neutră a conținutului acesteia (cum ar fi în cazul unor ore de istoria religiilor sau religie comparată), ci prin prezentarea cu valoare de adevăr a tuturor afirmațiilor explicite și implicite ale dogmelor și tradițiilor unei anume confesiuni.

Contraargumentul conform căruia „copiii nu sunt obligați să studieze religia” este lipsit de valoare și de o ipocrizie străvezie în lumina prevederilor privind studiul religiei și a procedurilor prin care acestea se aplică. Prin înscrierea din oficiu a elevilor la orele de religie, elevii și părinții sunt puși în fața unui fapt împlinit, spre deosebire de situația în care cei interesați s-o facă ar trebui să opteze explicit pentru studierea religiei. Aceasta este cu atât mai mult o problemă cu cât părinții adesea nu sunt informați de opțiunea de a retrage copilul de la orele de religie, sau li se prezintă așa-zise argumente în care educația religioasă este echivalată cu educația etico-morală.

ASUR lansează campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”

Asociaţia Secular-Umanistă din România a lansat, pe 10 februarie a.c., campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”.

Pentru că Polymnia m-a lăsat cu ochii-n soare și-n prada Furiilor, o să mă mulțumesc să câteva fragmente din materialul publicat pe blogul ASUR.

Câteva cuvinte despre Legea educației naționale nr. 1/2011, proaspăt promulgată:

Prevederile Legii 1/2011 în privinţa predării religiei in şcoli vin în contradicţie flagrantă cu Constituţia României, cu Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (272/2004), cu Codul Muncii şi chiar şi cu Legea Cultelor (489/2006):

  • lipsa unui mecanism de înscriere voluntară, pe baza unei decizii informate a părinţilor şi a elevilor, instaurează obligativitatea de facto a studierii Religiei în şcoală, fapt ce violează art. 29 al. (1) din Constituţie
  • Prevederea conform căreia se poate solicita ca elevul să nu frecventeze orele de Religie este insuficientă în condiţiile în care, în practică, şcolile, din motive administrative, sînt extrem de reticente în a informa elevii şi părinţii şi de a accepta o astfel de opţiune. Trebuie menţionat şi că prevederile actualei legi sînt mai restrictive decît cele din anterioara Lege a învăţămîntului (84/1995), care recunoştea dreptul elevilor şi părinţilor de a alege religia şi confesiunea
  • includerea din oficiu a elevilor la orele de Religie, fără a se ţine cont de opinia lor, încalcă art. 24 al. (1) şi art. 25 din Legea drepturilor copilului (272/2004)
  • interzicerea dreptului la opţiune pentru elevii care au împlinit 16 ani este în contradicţie evidentă cu art. 3 al. (2) din Legea Cultelor (489/2006)
  • introducerea obligativităţii unui aviz din partea cultului la angajarea profesorilor de religie, pe lîngă accentuarea caracterului confesional al orelor de Religie, încalcă flagrant prevederile art. 5 din Codului Muncii

Maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării:

  • predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios
  • se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul “Să ne alegem prieteni credincioşi!” sau prin catalogarea drept “păcătoşi” a celor “care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă”
  • profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească; în caz contrar li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă

Chiar dacă din punct de vedere strict legal părinţii işi pot, teoretic, retrage copiii de la orele de religie, în lipsa unor instrucţiuni clare de aplicare, această prevedere este dificil de pus în practică la nivelul şcolilor. De cele mai multe ori, orele de religie fiind plasate în mijlocul zilei, administraţiile şcolare ar trebui să poată oferi copiilor care nu participă la Religie alternative educaţionale, lucru pentru care nu sînt, de obicei, pregătite. Mai mult, lipsa unei politici clare în această privinţă deschide calea abuzurilor şi riscului de ostracizare a copiilor în cadrul colectivului şcolar.

Pe situl pomenit se poate găsi, bineînțeles, și textul pe care eu nu l-am inclus aici, alături de fotografii ale panourilor amplasate în București, în vecinătatea Cotroceniului, Parlamentului și Patriarhiei.

Campania 10:23 2011 încheiată în România

1023-homeopatia.jpg Pe plan mondial, Campania 10:23 2011 este încheiată prin conferința QED organizată la Manchester, în Marea Britanie. La conferință vor lua cuvântul o serie de personalități binecunoscute pe plan mondial, oameni de știință și jurnaliști, printre care Steven Novella (profesor de neurologie la Școala Medicală a Universității Yale, SUA), Eugenie Scott (dir. exec. al Consiliului Național pentru Educație Științifică, SUA), Simon Singh (fizician și autor a mai multor best-selleruri de popularizare științifică) și Christopher French (profesor de psihologie la Universitatea Goldsmiths din Londra, Marea Britanie).

În România, punctul culminanant al Campaniei 10:23 a fost atins ieri, cu puțin înainte de prânz, prin protestele organizate în mai multe orașe la inițiativa Asociației Secular-Umaniste din România și Sceptici în România. Oficial, protestul s-a desfășurat doar în București și în Iași; neoficial, mai pe oriunde a făcut cineva efortul să se filmeze „supradozând” cu un flacon de preparate homeopate.

2.jpg

În București, înainte de evenimentul „supradozei” de la orele 10:23, voluntari ai ASUR și Sceptici în România au făcut o scurtă demonstrație de preparare a unui remediu homeopat pornind de la o „tinctură-mamă”, însoțită de scurte explicații. Detalii și imagini se găsesc pe blogul ASUR și pe pagina FaceBook a Asociației.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai presei centrale. Chiar dacă reflectarea mediatică a evenimentului lasă de dorit din mai multe puncte de vedere (totuși, nu atât de mult cât lasă unele comentarii ale susținătorilor homeopatiei), iată o scurtă listă a reportajelor:

De pe bloguri adunate și-napoi pe bloguri date (ordonate la-ntâmplare):

Și, la final, un playlist cu clipuri culese din România (am găsit doar cinci; sunt binevenite orice alte clipuri care se potrivesc):

Și unul cu clipuri mai de prin toată lumea, strânse la un loc de userul Youtube ateitm:


UPDATE:
Am aflat că au scris și Cațavencii un articol, în stilul lor caracteristic – Homeopatul lui Procust, semnat de Raul Gheba și publicat azi, 8 februarie.

 

De ce Campania 10:23 e o inițiativă bună

Pentru că orice campanie care trage un semnal de alarmă împotriva șarlataniei instituționalizate este o inițiativă bună. Excelentă chiar! De repetat cât mai des și insistent și de mediatizat cât mai pe larg.

Adepții homeopatiei o prezintă ca pe o ramură a medicinei, la fel de eficientă ca medicina „tradițională” – medicina bazată pe principii și dovezi științifice, care în jargonul homeopat e numită (oarecum peiorativ) „alopatie” sau „medicină alopată”. „La fel de eficientă” am scris? Am greșit! Cel mai adesea e prezentată ca fiind chiar superioară medicinei clasice, argumentul fiind că preparatele homeopate (refuz să le creditez cu denumirea de „medicamente”) nu au efecte secundare și adverse ca „otrăvurile chimice” folosite în medicina „alopată”.

Descrierea homeopatiei, așa cum ne este dată de practicanții ei, variază în detalii în funcție de cine o face, dar toate descrierile pe care le-am văzut gravitează în jurul a două puncte centrale: „cui pe cui se scoate” (similia similibus curantur, axioma imbecilă avansată de însuși Hahnemann, inventatorul homeopatiei) și ideea că cu cât e mai diluat preparatul, cu atât e mai puternic.  Pe fundamentele acestea sunt grefate tot felul de idei pseudoștiințifice, argumentate cu întorsături de condei și figuri de stil din tot spectrul procedeelor literare, condimentate din plin cu termeni științifici reali sau inventați, și cimentate cu argumentul suprem: mărturiile pacienților convinși de puterea tămăduitoare a homeopatiei. Adesea mai sunt invocate și tot felul de teorii conspiraționiste, cele mai des pomenite fiind legate de o așa-zisă mafie a marilor concerne farmaceutice, disperate de pierderea pieței în favoarea produselor homeopate care sunt, nu-i așa , superioare din toate punctele de vedere.

Aceste descrieri ale homeopatiei sunt înșelătoare de la cap la coadă. Indiferent de buna sau reaua credință a celor care le avansează, afirmațiile false rămân afirmații false. Sunt chiar înclinat să cred că cea mai mare parte a susținătorilor homeopatiei sunt de bună credință și sunt convinși că aceasta „funcționează”. (Din păcate, acesta e un aspect care nu crediteză în nici un fel homeopatia ca metodă de tratament, la fel cum Soarele nu se învârte în jurul Pământului indiferent de părerea a opt milioane de români care cred opusul.) Cel puțin sunt înclinat să fiu mai împăciuitor când e vorba de publicul „laic”. Nu pot însă face același compromis pentru mult prea mulții medici care promovează homeopatia: în cazul lor ignoranța nu e o scuză.

Ce nu este homeopatia

Vreau să fac o foarte scurtă trecere în revistă a câtorva afirmații false sau înșelătoare mult prea des făcute cu privire la homeopatie de către susținătorii acesteia:

  • „Homeopatia este o ramură a medicinei.” – Nu este. Homeopatia este unul dintre domeniile de „medicină alternativă”. Cu alte cuvinte, una din practicile care nu sunt incluse în medicina mainstream pentru că ori n-au fost dovedite a da rezultate, ori s-a dovedit că nu dau rezultate.  Ca să repet ceea ce alții au spus mai bine ca mine: practicile medicinei „alternative” au fost testate de-a lungul timpului, iar cele care s-au dovedit a funcționa au devenit medicină.
  • Homeopatia este o terapie eficace. – Fals. Nu există nici măcar un singur studiu riguros care să confirme că preparatele homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo. După toți parametrii obiectivi, preparatele homeopate sunt placebo.
  • Homeopatia nu tratează boli, ci pacienți. – De fapt, nu tratează nimic. Afirmație e de obicei făcută în contextul prezentării homeopatiei ca o metodă de tratament „holistică”, care ar lua chipurile în considerare întreaga persoană, în opoziție cu medicina „alopată” care ar lucra după o schemă fixă, mecanic. Această dihotomie este însă nu doar simplistă și naivă, ci chiar mincinoasă. Pe de-o parte, faptul că există specializări și tratamente specifice anumitor boli sau grupuri de boli nu înseamnă că medicii ignoră tabloul general al stării pacientului. Pe de alta, chiar în cazul pseudomedicinei homeopate există rețetare și sistematizări în care anumite preparate sunt indicate pentru anumite simptome și vice versa.
  • Homeopatia tratează cauza bolii, nu doar simptomele. – Repet: de fapt nu tratează nimic. Și această declarație, un exercițiu de ipocrizie întocmai ca cea precedentă, conține un atac implicit la adresa medicinei: ideea că medicina „tradițională” tratează doar simptomele, nu și cauzele bolilor – un fals grosolan adesea ascuns sub niște bâlbe pseudoștiințifice care identifică „cauzele” cu presupuse „dezechilibre” din organism, pe care știința nu le-ar poate detecta sau medicina nu le-ar aborda.
  • Preparatele homeopatice sunt inofensive. – Afirmația este de obicei făcută în contextul în care medicamentele („chimice”, mai ales) au (adesea?) efecte secundare sau adverse neplăcute, în unele cazuri chiar periculoase. În timp ce  faptul din urmă este abordat în mod corespunzător în medicină (se iau precauții pentru a contracara sau minimiza efectele nedorite ale medicamentelor, și cu cât o terapie are efecte neplăcute majore, cu atât mai mult se evită administrarea ei), ideea că homeopatia nu este dăunătoare este un fel de minciună prin omisiune. E adevărat că preparatele homeopate în sine nu sunt dăunătoare, și cu atât mai puțin toxice: câteva picături de apă pură n-au cum să fie toxice, iar câteva zeci de miligrame de glucoză (din care sunt făcute preparatele homeopate vândute sub formă de granule) nu sunt dăunătoare nici măcar pentru diabeticii insulinodependenți. Este însă cât se poate de dăunătoare administrarea acestor preparate inofensive în locul unui tratament adecvat.
  • Homeopatia este un tratament natural. – Homeopații rar scapă ocazia să sublinieze că se folosesc ca materie primă doar substanțe naturale. Lăsând la o parte sofismul naturalist la care apelează („natural” nu e nici pe departe sinonim cu „bun” sau „sănătos”), este irelevant de la ce se pleacă. Pentru diluțiile folosite în mod tipic (cel mai adesea 30C, care corespunde cu o concentrație teoretică de 1:1060 a principiului activ) este infimă probabilitatea de a găsi în preparatul final până și o singură particulă din materia primă.

Lista ar putea continua cu cel puțin o duzină de afirmații. Mă opresc aici, după ce-am pomenit câteva dintre cele mai flagrant false dintre afirmațiile pe care le-am întâlnit în ultimul timp. Voi încerca pe viitor să detaliez punctele trecute în revistă aici… în măsura în care voi reuși să mă urnesc.

Homeopatia e apă chioară – Campania 10:23 în România

1023-homeopatia.jpg Anul trecut, pe 30 ianuarie la ora 10:23, în Marea Britanie s-au organizat o serie de proteste simbolice împotriva așa-zisei medicine homeopatice, în cadrul primei încarnări a Campaniei 10:23. La inițiativa Societății Scepticilor din Merseyside, Marea Britanie, aproximativ 400 de participanți au înghițit cutii întregi de preparate homeopatice ca o demonstrație a sloganului campaniei, „Homeopathy: There’s nothing in it”., în semn de protest împotriva comercializării acestora de către compania Boots.

Campania a fost mediatizată pe larg în mass media și pe internet și, cu toate că nu prea și-a atins obiectivul declarat ((Boots comercializează în continuare produse homeopate, cel puțin online. Singura îmbunătățire vizibilă este că la unele dintre acestea, în dreptul rubricii „informații despre produs” apare mențiunea „produs medical homeopatic fără indicații terapeutice aprobate ” (homeopathic medicinal product without approved therapeutic indications).)), semnalul de alarmă tras nu a trecut nici pe departe neobservat. Unul din rezultate a fost că anul acesta campania a atins un nivel global ((La momentul scrierii acestui articol pe lista participanților de la 1023.org.uk erau înregistrate 60 de orașe din 25 de țări de pe patru continente. Asia este din păcate complet absentă, iar din Africa se înregistrează o singură prezență.)),  după cum putem afla de pe situl „cartierului general mondial” al campaniei, 1023.co.uk.

În România, ca parte a campaniei globale, demonstrația este organizată în București, sâmbătă, 5 februarie 2011, de către Asociația Secular-Umanistă din România și de Sceptici în România. Protestul se va desfășura lângă  fântâna de la Universitate, întrele orele 10:00 și 11:30. Pentru detalii suplimentare și discuții puteți vizita:


UPDATE: $cityCount++;

Am aflat de curând că va fi organizată o ediție a protestului și la Iași,  în Piața Unirii, la aceeași dată și oră ca cea de la București. Pentru detalii și discuții vizitați cu încredere pagina de pe FaceBook a evenimentului.


Un nou update:

De curând am observat că a fost finalizat situl 1023.ro, versiunea românească a „cartierului general” de la 1023.org.uk. Conține, asemeni variantei engleze, harta locurilor unde se vor organiza proteste, precum și detalii despre organizatorii campaniei și o secțiune de „Întrebări frecvente” (FAQ) cu privire la homeopatie și campania însăși.

Catedrala Mânturii Neamului: Patriarhia bosumflată pe ASUR

Drapel RORPe 3 septembrie, vinerea trecută, am fost înștiințați că patriarhul Daniel, a binecuvântat începerea lucrărilor de construire ale Catedralei pompos numită a „Mântuirii Neamului”. O catedrală care, după cum preafericitul prealuminat părinte patriarh al poporului ne-a arătat, „ nu este nici mare nici mică”; și care „este o necesitate practică ţinând seama de numărul mare aproape şaizeci de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care nu încap mai mult de doisprezece [sic] în Altarul Catedralei actuale de pe Dealul Mitropoliei.” (Conform CatedralaNeamului.ro)

Asociația Secular–Umanistă din România (ASUR) a publicat pe blogul propriu, sub titlul „Catedrala Mânturii Neamului – o necesitate practică?”, un scurt articol în care atrăgea atenția asupra superficialității motivației pomenite și asupra costurilor suportate de bugetul de stat.

Replică la replică

Răspunsul din partea BOR n-a întârziat mult. A doua zi, pe situl Ziarului Lumina, organul oficial al Patriarhiei, apărea comunicatul de presă cu titlul „O nouă încercare de dezinformare a opiniei publice în legătură cu Catedrala Mântuirii Neamului”. În cuprinsul acestuia ni se „reamintesc” câteva vechi argumente în care cocleala e din nou mascată sub luciul argintiu al retoricii smiorcăite cu iz de mania persecuției.

Astfel, ni se spune că:

1. Chiar dacă legea nr. 261/2005 cu modificările ulterioare prevede sprijn [sic] de la bugetul de Stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, […] fondurile necesare vor fi obţinute printr-o linie de creditare de la una sau mai multe bănci. Creditul va avea o perioadă de graţie până la finalizarea construirii Catedralei şi va fi ramubursat [sic] din donaţiile credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate. În acelaşi timp, Patriarhia Română a anunţat că pentru construirea noii Catedralei patriarhale faza „la roşu”, costurile sunt estimate la aproximativ 100 milioane de euro.

Ah, deci fondurile nu sunt obținute de la stat, ci printr-un credit (probabil garantat de stat) ce va fi rambursat din… donațiile credincioșilor. Adică acele donații pe care credincioșii n-au putut fi convinși să le dea pentru a începe construirea Catedralei. Prevăd că, în cazul nefericit în care se va merge până la capăt cu construirea acestei monstruozități ortodoxe, bunii credincioși o să se facă că plouă, iar banii le vor fi luați cu de-a sila (adică va plăti garantul – statul – din bugetul public).

Ca atare, este nedemnă încercarea de manipulare a opinei publice de către ASUR, care în comunicatul de presă din 6 septembrie 2010, afirmă în mod tendenţios că, [sic] viitoarea Catedrală patriarhală „va fi construită cu bani care ar urma să provină, într-o proporţie semnificativă, de la bugetul de Stat…”, ascunzând adevărul că majoritatea contribuabililor la bugetul de Stat sunt românii creştini ortodocşi (87%).

Deci… viitoarea catedrală va fi, totuși, construită cu bani ce provin „într-o proporție semnificativă” de la bugetul de stat. Problema e că și admițând că bugetul ar fi constituit din impozite directe asupra cetățenilor (și evident nu e) și că procentul de 87% n-ar fi cam „umflat” (și este – voi reveni ulterior), tot nu ar fi relevant.

2. Noua catedrală patriarhală reprezintă, în mod indiscutabil, o necesitate practică, liturgică şi misionară şi un simbol al demnităţii naţionale.

Da, necesitatea practică de a asigura comoditatea popilor din Sinod, care nu pot oficia decât toți odată pentru că, probabil, nicicare nu vrea să cedeze locul de onoare de pe scena show-ului medieval. Am notat.

Terenul situat în Calea 13 Septembrie, nr. 4-60, sect. V, Bucureşti, destinat exclusiv construirii Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, atribuit legal în proprietate Patriarhiei Române de către Statul român reprezintă un act de dreptate, iar nu un privilegiu, aşa cum, în mod tendenţios, susţin cei se opun construirii Catedralei.

Ei, nu. Trecerea terenului respectiv în proprietatea privată a Patriarhiei a reprezentat și reprezintă o decizie extraordinară, pusă în fapt printr-o lege dubioasă (L. 261/2005) care aprobă o ordonanță de urgență  (OUG 19/2005) neconstituțională. De acord, nu e un privilegiu – e de-a dreptul un abuz.

Considerăm nedemnă şi antidemocratică atitudinea celor care persecută Biserica Ortodoxă Română pentru că îşi construieşte o Catedrală (situaţie nemaiîntâlnită în cazul construirii de lăcaşuri de cult de către alte confesiuni creştine din România) […]

Sau: „Ah, antidemocraticii ăștia nedemni care ne persecută și nu ne lasă să ne facem o bisericuță din banii noștri agonisiți cu greu!.

Numai că nu e bisericuță, ci ditamai bisericoiul de mai bine de jumate de miliard de euro (ba chiar de un miliard bătut pe muchie, după unele estimări). Și, după cum stau lucrurile, BOR nu își construiește nimic, ci manipulează politicienii care-i pupă mâna și profită cu nesimțire de o formulare vagă din lege, care spune că în țara noastră cultele sunt „sprijinite” de stat. La aceasta se mai adaugă, bineînțeles, și fățărnicia de a arăta cu degetul la „celelalte confesiuni creștine din România”, în condițiile în care BOR nu numai că ia partea leului din bugetul pentru culte, dar fondurile pe care statul „trebuie” să le pompeze în construirea acestei „bisericuțe” reprezintă, după ce tragi linia și faci socotelile, mai mult decât pomenitul buget pe zece ani.

Dar ajungem la penultimul paragraf, unde se poate citi:

Patriarhia Română are dreptul şi responsabilitatea de a a construi viitoarea Catedrală patriarhală, indiferent de complexele şi interesele oculte ale celor care, cu ostilitate, încearcă pe orice cale să împiedice construirea acesteia în Bucureşti – singura capitală a unei ţări membre a Uniunii Europene fără o catedrală reprezentativă pentru credinţa şi demnitatea poporului ei.

Patriarhia Română are, cu alte cuvinte, „dreptul și responsabilitatea” să facă ce vrea cu banii publici. (Sau cel puțin așa pretinde.) Pentru că, se știe, BOR este stat în stat în România, și cetățenii sunt niște sclavi păcătoși care trebuie să urmeze voia Domnului – așa cum ne este comunicată prin prealuminarea preafericitului patriarh Daniel. Și, mai presus de toate, are dreptul ăsta indiferent de interesele „robilor păcătoși” care, până în coadă, sunt obligați pe căi ocolite să plătească capriciile unor călugări spoiți cu aur.

Da, n-avem în București o catedrală asemeni Notre Dame-ului.

Nu ne lipsește însă un monument faraonic, construit cu bani luați cu de-a sila poporului, închinat megalomaniei unui individ obscur profesând modestia și practicând luxul exorbitant. Ne lipsește perechea sa. Amplasamentul Catedralei, indiferent de cum a fost obținut terenul, e cât se poate de bine ales: ce poate fi mai potrivit decât să împerechezi simbolul totalitarismului comunist cu cel al colaboratoarei sale de nădejde, Biserica Ortodoxă Română?