Una caldă: Băse – veto legii parteneriatului stat-biserică

traian.basescu.jpg Am aflat ieri, via HotNews și MediaFax, că onor prezident Băsescu a trimis înapoi în Parlament Legea parteneriatului dintre stat și Biserică culte.

Retrimiterea a făcut-o, cum reiese din relatările celor două situri de știri, mai mult din cauza unor chestii tehnice. Ce mă râcâie este că n-a spus nimic despre  buba cea mai mare a legii ăsteia: faptul că acordă niște privilegii speciale unor entități deja mult prea privilegiate în România, cultele – în special BOR.

Președintele precizează că articolul 15 al legii transmise spre promulgare stabilește ca procedura de finanțare prevăzută de prezentul act normativ să deroge de la prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

Șeful statului menționează că în prezent, prestarea de servicii de asistență socială de către entități non-guvernamentale, în parteneriat cu autoritățile publice, este reglementată prin Legea 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială.

„Considerăm că statul ar trebui să încurajeze mai mult inserția socială a persoanelor care beneficiază de programele de servicii sociale în cadrul familiilor și nu în cadrul unor unități de asistență socială”, scrie Traian Băsescu.

Sunt observații bune și, chestie extrem de importantă pentru soarta Galaxiei, sunt și eu de acord cu ele.

Dacă scopul legii ar fi fost pur și simplu să îmbunătățească situația existentă în domeniul serviciilor sociale în România, ar fi fost suficientă o completare a legii deja existente. Lege care nu neagă cultelor posibilitatea de a fi furnizori de servicii sociale. Din contră, se pare că cea mai fructuoasă activitate de genul ăsta a avut-o anul trecut taman o organizație ținând de o biserică – Caritas. (E, da, știu: Caritas e a apostaților ălora blestemați de catolici… Deh, soarta!)

Ceea ce face însă efectiv legea este să creeze un canal de finanțare de la buget (și nu cu firimituri, ci cu mai bine de 3/4 in suma totală) a activităților de asistență socială, la care organizații foarte capabile, cu personal calificat și așa mai departe, nu vor avea acces; pentru simplul motiv că nu au patronajul autodeclaraților purtători de cuvânt ai lui Zeus, Vișnu și Quetzalcoatl Dumnezeu.

Și asta doar din ce apare scriptic în legea respectivă. Că mai este și chestia ailaltă, pe care aș băga mâna-n foc că am vedea-o: BOR va profita de lege pentru a le da „categoriilor defavorizate” evanghelie pe pâine. Cum a făcut-o dintotdeauna cu „operele caritabile” pe care le-a întreprins, după cum se poate foarte bine într-o bună parte din materialele publicate de „Agenția de știri” Basilica și Ziarul Lumina.

 

Greaua moștenire a Maicii Tereza

Nemții de la ARD au difuzat anul trecut, pe 25 august, un reportaj de 45 de minute pe tema arhicunoscutei Maici Tereza din Calcutta, a.k.a. Agnes Gonxha Bojaxhiu. M-a bucurat că n-a fost realizat cu filtrul „aura divină 3X” pe obiectiv, nici editat cu prea obișnuita periuță de sensibilități bisericești. E un material în stil aproape hitchensian, care trece în revistă azilurile înființate de Maica Tereza la Calcutta, scoțând în evidență mizeria, nepăsarea și iresponsabilitatea existente acolo.

Îmi propusesem mai demult să fac operațiile necesare, dar n-am apucat din variate motive (alea obișnuite: ba n-am avut chef, ba am avut altceva de făcut, ba am uitat de film etc.). Acum am apucat în sfârșit să-mi fac un pic (un pic mai mult, de fapt!) de timp, și voilà: am făcut în sfârșit titrarea în română.

Filmul este, după cum se poate vedea, cocoțat pe Youtube. Din cauza restricțiilor nenilor de la Youtube (max. 15 minute pentru fiecare filmuleț pentru cine n-are chef să le dea bani; și eu n-am), a trebuit să tai filmul  în trei bucăți. Cine ține neapărat să-l vadă „în original”, o poate face la http://bit.ly/mt-mediathek (deși nu prea văd care-ar fi rostul). ((Filmul nu mai este disponibil pe situl Mediathek.)) De asemeni, din motive neelucidate (posibil să fie tot vina celor de la Youtube), a trebuit să elimin „ș” și „ț” din subtitrarea de pe Youtube. Pentru cine vrea să descarce filmul ca să-l folosească cu un player „normal”, am atașat o arhivă .zip cu cele trei subtitrări în format .srt (și cu toate diacriticele la locul lor).

Cu siguranță am mai făcut și greșeli prin titrări. Sorry, n-am mai avut nervi și de corectură.

(Dacă nu apare automat subtitrarea, folosiți butonul ăla cu „CC” pe el.)

Câteva detalii:

  • Reportajul-documentar a fost difuzat de canalul german ARD pe 25 august 2010. (Am scris deja asta, nu?)
  • Realizatori: Michael Busse și Maria-Rosa Bobbi.
  • Pagina emisiunii, pe situl DasErste: http://bit.ly/mt-daserste (în germană) ((Se pare că nici pe situl Das Erste nu mai apare emisiunea.))
  • Sursa, pe situl ARD Mediathek: http://bit.ly/mt-mediathek (în germană) ((ref:1))

Pentru cine e interesat:

  • Download-ul l-am făcut de pe bit.ly/mt-mediathek ((ref:1)) cu un program numit Mediathek, făcut anume pentru arhivele TV nemțești.
  • Compresarea filmului am făcut-o cu Xilisoft Video Converter (care are darul să nu-mi facă nici nervi nici probleme, o chestie destul de ieșită din comun pentru un softuleț de genul ăsta).
  • Îmbucătățirea am făcut-o cu VirtualDub (cred).
  • Subtitrarea (atât pentru transcrierea în germană, cât și pentru traducerea ulterioară) am făcut-o cu VisualSubSync, un softuleț care merge excelent și nu multe din bubele-n cap pe care le au altele (inclusiv cea mai mare parte a softurilor așa-zis „profesionale”).

Ca să fie o treabă făcută ca la carte, ete ca bonus și documentarul-anchetă Hell’s Angel făcut în 1994 de – cine altul? – jurnalistul cu stilul cel mai hitchensian dintre toți, Christopher Hitchens:

Și, ca să rămânem oarecum pe aceeași lungime de undă, episodul Penn & Teller: Bullshit!  – Holier than Thou, dedicat, printre alții, Maicii Tereza (acei „alți” sunt Mahatma Ghandi și pe Dalai Lama):

Nu știu voi, dar mie filmulețele astea îmi mai taie greața provocată de siropurile religioase care se văd toată ziua, peste tot.

Hasta la vista, baby!

1 aprilie

Așa, a cam trecut și ziua păcălelilor. La voi, deja; la mine, aproape.

Îmi pusesem în gând, ieri seară (adică pe 31 martie seara, ca să fie limpede), să trântesc și eu o păcăleală, ceva. Poate o poveste cum mi-am făcut horoscopul (o, da, chiar mă pricep la astrologie, BION!) și am decis să devin un pravoslavnic dreptcredincios ortodox (ia de-aci dublu pleonasm, neamule!). Dar, în parte din lene, în parte pentru că am avut de lucru, n-am scris mai nimic. Și puținul pe care l-am scris au fost comentarii pe blogurile altora… cu care sunt în general mai harnic decât cu scrisul aici.

Și, bineînțeles, înafară de făcut comentarii sictirite, am și citit ce-au scris alții. Din materialele de pe blogurile românești pe care le vizitez mai des (a se citi „când îmi aterizează un update pe RSS sau văd un titlu interesant pe vreun blogroll”), cel mai mult mi-a plăcut articolul S-a dus să mimeze îngerilor. Dan Puric s-a stins din viață, publicat de Buer. (Și zău acum: cine citește materialul și are nevoie să i se dea mură-n gură că e la mișto… trebuie să învețe să citească.)

Băse, folosește-ți dreptul de veto!

Ca urmare a adoptării de către Camera Deputaților, pe 8 martie, a Legii privind parteneriatul între stat și biserică în domeniul serviciilor sociale (despre care am scris și eu o tentativă de articol – mai mult o introducere pentru materialele altora, listate la sfârșit), o parte din societatea civilă a reacționat, aș zice eu, cu indignare îndreptățită.

Institutul pentru Politici Publice și alte 40 de ONG-uri românești care activează în domeniul serviciilor de asistență socială (lista completă apare la sfârșitul comunicatului publicat pe situl IPP) au adresat, pe 10 martie, președintelui României, o scrisoare deschisă prin care își exprimă protestul față de adoptarea acestei legi în Parlament și-i cereau să retrimită legea spre reexaminare. N-am reușit să găsesc pe niciunde o copie a scrisorii, dar în materialul publicat pe situl propriu, IPP ne spune:

Organizaţiile semnatare consideră că legea este în contradicţie flagrantă cu principiul competiţiei libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităţilor de cult, asupra furnizării de servicii de asistenţă socială finanţate în proporţie de 80% din bugetul de stat. În circuitul legislativ din Parlament se află deja un alt proiect de lege care are ca obiect reglementarea contractării serviciilor sociale în România şi unde unităţile de cult, în calitate de furnizori de servicii sociale acreditaţi în condiţiile legii, pot participa la procedurile transparente, competitive organizate de autorităţile publice de la nivel judeţean, pentru subcontractarea serviciilor sociale alături de alte entităţi, cum sunt organizaţiile neguvernamentale, recunoscute ca furnizori de servicii sociale în toate statele europene.

În al doilea rând, legea în cauză încalcă prevederile Convenţiilor internaţionale la care România este semnatară (Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi) în ceea ce priveşte angajarea finanţării din bani publici pentru procesul de instituţionalizare a persoanelor aflate în situaţii vulnerabile. Legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale nu promovează serviciile, ci permite finanţarea construcţiei de instituţii numite aşezăminte sociale, pe lângă unităţile de cult, fără a se specifica condiţii clare privind capacitatea acestora, limitele de finanţare etc.
Nu în ultimul rând, legea vine în contradicţie cu toate eforturile concentrate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în direcţia reformării sistemului de servicii sociale din România, în condiţii de transparenţă şi eficienţă.

 

Pe situl PetitiiOnline.ro a fost de asemeni inițiat un protest intitulat „Proiectul de Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale trebuie retras!” asupra căruia mi-a fost atrasă atenția astăzi. Mi-am permis să salvez în format PDF o copie a textului protestului:

[pdf http://caveatlector.eu/wp-content/uploads/2011/03/Petitie-pentru-respingerea-legii-parteneriatului.pdf%5D

Citiți, semnați și dați mai departe: http://bit.ly/stop-parteneriat

 

Nu prea am ce adăuga. Sper și eu ca preaiubitul nostru prezident să-și folosească dreptul de veto pentru a refuza promulgarea legii acesteia retrograde și discriminatorii al cărei unic scop pare a fi consolidarea poziției de stat în stat a BOR.

N-am ajuns însă la punctul de a trebui să scandăm în cor, în fiecare zi însemnată cu roz în calendarele BOR, „Trăiască prealuminăția sa Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și președinte al Republicii Ortodoxe România!”, dar în ritmul ăsta nu ne mai lipsește mult.

Parteneriatul dintre stat și BOR: încă un pas pe drumul spre ROR

Acu’ două zile, pe 8 martie, Parlamentul a pus bomboana pe coliva serviciilor sociale în România, în Camera Deputaților fiind aprobată cu o majoritate covârșitoare (254 voturi pentru, 7 contra și 5 abțineri) ceea ce acum se numește Legea privind parteneriatul dintre stat și culte în domeniul serviciilor sociale. Așa cum a fost adoptată, și cu efectele care se pot deja întrezări, această lege pare să fie o altă fază a perioadei de tranziție în care ne aflăm – tranziția de la RSR la ROR.

Care este de fapt rostul acestei legi? Nu neg că la capitolul „servicii sociale” România stă destul de prost. Însă, cum au semnalat și alții (inclusiv Guvernul, în „punctul de vedere” comunicat Parlamentului pe 19 februarie 2010 – v. fișierul PDF atașat), existau deja prevederi care tratau problema serviciilor sociale în toate aspectele relevante – organizare, finanțare, încurajare etc. Nu exista un vid legal în domeniul ăsta, chiar din contră.

De ce „parteneriat între stat și culte” și nu între stat și ONG-uri la modul general? Nu de alta, dar contextul este că România nu are o religie oficială, iar statul „nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii” niciunei religii (cel puțin așa se spune în Constituție și în Legea cultelor nr. 489/2006).

Mai mult de-atât, ce-i face pe legiuitorii noștri să-și imagineze că „parteneriatul” cu biserica ar rezolva problemele care există? Ce-i face să creadă că BOR este capabilă să administreze fondurile și serviciile mai eficient decât se face la ora actuală? Mai ales în condițiile în care BOR a devenit, în ultimul deceniu, un sac fără fund tot mai mare și mai adânc pentru bani de la buget? Vorbim, nu-i așa, de aceeași BOR care, în condițiile în care ia partea leului din bugetul pentru culte și se laudă pe toate drumurile cu activitățile sale (așa-zis) filantropice, a reușit performanța să se claseze în spatele asociației Caritas a Bisericii catolice în ceea ce privește filantropia. De aceeași BOR care a cerut 20 de milioane de la buget (ca aperitiv) pentru Catedrala Mânuirii Banului, la numai câteva luni după ce se bătea cu cărămida-n piept în comunicate oficiale că toate costurile vor fi suportate din credite bancare ce vor fi (chipurile) rambursate din donații. De aceeași BOR care doar ca „suplimentare” de fonduri a primit de la buget mai mulți bani decât tot restul fondurilor destinate celorlalte culte.

De ce-și închipuie legiuitorii noștri că BOR ar fi un partener potrivit al statului în privința serviciilor sociale? BOR, cu istoria de incompetență în administrarea de fonduri și servicii pe care o are. Cu istoria de obscurantism, discriminare, marginalizare a nonconformiștilor, xenofobie, homofobie, antifeminism, antisemitism, îndoctrinare pe orice căi, înșelăciune, minciună și abuzuri de tot felul pe care o are?

„Culte” sau BOR?

Știu, știu… În lege scrie „culte”, nu „Biserica Ortodoxă Română”. Dar hai să nu ne ascundem după deget!

O chestie ar fi că partea leului din orice finanțare a „cultelor” o ia de fapt BOR. De regulă în virtutea faptului că 87% din cetățenii României au figurat ca fiind ortodocși la ultimul recensământ.

O altă chestie ar fi că echivalența „culte = BOR” e transparentă, pentru cine e capabil să citească printre rânduri, până și în discursul neoficial de acum al susținătorilor legii. În actele oficiale se scrie „culte”; pe lângă ele, se vorbește de „biserică” – și adesea se înțelege „Biserică” (cu majusculă – cum, de exemplu, apărea în clar pe blogul Ralucăi Țurcan, una din inițiatoarele proiectului).

Formularea „culte” e de ochii lumii – politicienii noștii tot poala popii ortodoxe o pupă, nu pulpana predicatorului reformat sau papistaț, nici chipaua rabinului.

Resurse

Parcursul proiectului de lege prin Parlament poate fi consultat pe situl Camerei Deputaților – aici.

Legea a fost analizată mai pe larg și mai bine decât am făcut-o eu în multe locuri din blogosfera românească. Dintre siturile pe care le urmăresc, am găsit comentarii la:

Și mai multe surse se pot găsi consultând oracolul zeului Google.

Reacția isterică a BOR la campania ASUR

Am citit răspunsul Patriarhiei BOR la comunicatul ASUR privind campania „Stop îndoctrinarea religioasă în școli” încă de marți seara, când mi-a aterizat pe fluxul RSS de la Basilica.ro. De atunci l-am mai recitit de câteva ori, ca să-mi dau seama în ce fel corespunde imaginii unei organizații care se declară a fi păstrătoarea Adevărului (cu majusculă, neapărat) și autoritatea ultimă în probleme de moralitate – o organizație care pretinde respect și ascultare, în pretinsa ei poziție de intermediară și mesageră a divinității. Nu corespunde defel.

Laitmotivele din răspunsul BOR sunt cam aceleași cu care ne-a obișnuit de ceva timp încoace:

  • punerea semnului de egalitate între spiritual și religios (respectiv între spiritualitate și religiozitate); între „educație religioasă” și moralitate;
  • punerea semnului de egalitate între secularism și comunism (cu catalogarea ASUR ca fiind „continuatoarea procesului de «ateizare prin informare» pe care comunismul l-a propus”);
  • demonizarea secularismului promovat de ASUR ca fiind „umanism antireligios” (ba chiar „fundamentalism antireligios”) –, „vădit anticreștin”, intoleranță și exclusivism;
  • pretenția că valorile propuse la disciplina religie (a se citi „în interpretarea ortodoxă”!) ar fi „valori spirituale și morale” care „stau la baza culturii europene și naționale”; cu sugestia că în lipsa orelor cvasi-obligatorii de religie din școală elevilor cumva le-ar fi interzis accesul la ele;
  • sugestia că eliminarea religiei ca materie (cvasi) obligatorie în școală e totuna cu o interdicție privind educația religioasă.

Ideile acestea sunt repetate iar și iar, insistent, de-a lungul întregului document. Un document care începe cu un citat el însuși relevând, după cum am mai spus, o discriminare pozitivă, anticonstituțională, în favoarea „cultelor recunoscute de stat”, și se termină cu citarea art. 26 alin. (3) din DUDO („părinții au dreptul de prioritate în alegerea modului de educație acordată copiilor lor”), având nerușinarea să sugereze că dreptul acesta de prioritate ar fi respectat în aranjamentul actual. Să ne înțelegem: în situația în care școala (sau dirigintele, sau directorul școlii, sau cine mama naibii ia decizia) înscrie din oficiu un copil la o anumită oră de religie, iar părintele trebuie mai apoi să umble cu miloaga cu cereri la direcțiune pentru a schimba această „alegere”, nici prin vis nu mai poate fi vorba de vreo prioritate a părintelui.

Spuneam că imaginea care se desprinde din acest răspuns nu corespunde defel cu cea pe care vrea s-o proiecteze BOR. Corespunde, în schimb, cu aceea a unei organizații care își susține ideologia și acțiunile prin orice mijloace. Și, pentru că ideologia respectivă este găunoasă și pute a totalitarism, mijloacele acestea sunt pe măsură. Rar mi-a fost dat să citesc un ghem atât de dens de deformări, jumătăți de adevăruri și minciuni sfruntate, cimentate într-un amalgam mai lipicios de venin și noroi. Aproape fiecare paragraf al sus-numitului răspuns a constat din denigrarea și demonizarea secularismului, respectiv ASUR sau a ideilor promovate de aceasta, combinate cu afirmații și interpretări ale legii și limbajului comun care par desprinse dintr-o distopie orwelliană.

Replica Asociației Secular-Umaniste din România a atins doar câteva din problemele cele mai săritoare în ochi din numitul răspuns al Patriarhiei – după cum e cazul și cu articolașul ăsta al meu. Dincolo de acestea se află însă un întreg mod de gândire care nu este altceva decât un ecou al acelor zone întunecate ale istoriei și politicii unde  totalitarismul e norma, cu întregul lor arsenal demagogic – de la demonizarea celor care au o altă opinie la cenzură, îndoctrinare și distorsionarea ideilor de libertate și democrație.

În România, fenomenul s-a văzut foarte bine în perioada comunistă – o perioadă în care, în ciuda pretențiilor de martiriu ale BOR, ortodoxia a înflorit în țară. E adevărat că în școli nu existau orele de religie, dar nu era nici pe departe interzisă educația și practica religioasă, cum încearcă să sugereze BOR. Dacă ar fi fost interzise, evident n-ar fi existat „fabrici de popi” – seminare și facultăți de teologie ortodoxă, organizate în Republica Socialistă România, și finanțate de la bugetul de stat: actualul patriarh este absolventul unei astfel de „fabrici”, după cum putem afla din CV-ul său, laolaltă cu toți ierarhii BOR și o bună parte a popilor din țară. Dacă BOR ar fi fost atât de nedreptățită și abuzată cum pretinde, n-ar fi avut parte de favoruri și nu i-ar fi fost atribuite imobile și terenuri care aparțineau altor culte, așa cum s-a întâmplat – imobile și terenuri pe care acum refuză, bineînțeles, să le restituie. Dacă clericii ortodocși – din nou, în frunte cu patriarhul și restul ierarhilor – ar fi fost dizidenți persecutați de securitate așa cum pretind, n-ar avea motive să se opună din răsputeri deconspirării colaboratorilor securității din rândul BOR.

Unde nu le iese acum întrutotul socoteala este micul amănunt că nimeni nu mai are monopolul informațiilor în România. În ciuda faptului că li se acordă disproporționat de mult timp de antenă la posturile radio și TV naționale (plătite, adică, de la bugetul unui stat care de ochii lumii se pretinde a fi secular), și în ciuda faptului că prea mulți din politicieni au pupatul poalelor popii pe agenda zilnică (lucru care se poate vedea în mass-media și în Parlament, și s-a reflectat în multe din legile ultimului deceniu), nu au cum să amuțească vocile care le critică poziția. Nu au mijloacele de a le face neauzite, nici de a le vârî pumnul pe gât. Ceea ce nu înseamnă, bineînțeles, că n-au încercat; doar că n-au reușit întotdeuna.

Din fericire. Pentru că dacă am avea legile construite după dorința BOR, am fi un fel de versiune ortodoxă a Iranului; sau a RSR, cu Biserica ținând locul Partidului.

Comentariu pe marginea unuia din Principiile umanismului secular

Am avut recent parte de câteva comentarii din partea cuiva care folosește nick-ul „Bonobo”. Printre altele, a lăsat un comentariu la pagina „Principii ale umanismului secular”. Paginile respective, spre deosebire de articolele/intrările de blog, le-am publicat cu intenția de a exista ca atare, ca materiale documentare; nu ca discuții. Am uitat însă să dezactivez comentariile la unele dintre pagini printre care și cea menționată. Am rezolvat acum problema, dar, pentru a nu șterge pur și simplu comentariile, și pentru că Bonobo și-a anunțat intenția de a „continua discuția”, redau în continuare comentariul lui și răspunsul meu.

Comentariul lui Bonobo:

la nr.1 ((Credem în aplicarea raţiunii şi ştiinţei la înţelegerea universului şi la rezolvarea problemelor umane.)) sunt de acord

2.Deplângem eforturile de a denigra inteligenţa omului, de a încerca explicarea lumii în termeni de supranatural, şi de a căuta o mântuire/salvare care să vină de altundeva.

asta e tare !
ateii care cred ca se trag din amoebe se cred mai destepti decat teistii care cred ca se trag dintr-o super-Inteligenta .

a denigra inteligenţa omului

ce sa mai denigrezi la inteligenta umana care e rezultatul unui microb si ala saracu aparut intamplator ? poti s-o denigrezi mai mult decat o fac ateii? nu e nici o valoare in ceva aparut intamplator ,dar exista o valoare foarte mare in ceva creat cu scop precis de o Inteligenta superioara.

cool!punctul asta din principii e impotriva ateismului .

nu mai am timp dar le putem discuta pe toate altadata.

Răspunsul meu:

Hm. Nu prevăzusem să las active comentariile la pagini, doar la blog. În fine, o să mă ocup altă dată de asta…

Știi ce te rog? Să nu începi cu rahaturi creaționiste înainte să vezi EXACT ce înseamnă și ce spune teoria evoluției. Am avut parte de destui trolli ignoranți până acum, iar pragul meu de toleranță la inepții e destul de jos. Dacă vrei discuție, străduiește-te te rog să fie o discuție, nu o înșiruire de invenții à la Banana Man Ray Comfort despre TE.

Acel „altă dată” de care pomeneam este acum, pentru că am nițel timp. Așa că voi continua cu câteva adăugiri:

E oarecum ironic că cineva care afirmă că-i de acord cu primul punct din Principii ((ref:1)), continuă cu aceeași grămadă de nonsensuri cu care ne-au obișnuit de foarte mult timp fundamentaliștii care-și bazează filozofia de viață pe negarea rolului și contribuției rațiunii și științei la înțelegerea universului și rezolvarea problemelor.

Chiar dacă inteligența umană ar fi rezultatul întâmplării sau al unui microb (idee care, dealtfel, trăiește numai în mintea creaționiștilor și altor specimene ignorante de Homo sapiens), n-ar însemna că inteligența este altceva decât ceea ce este și funcționează altcumva decât funcționează: o proprietate emergentă a materiei, cu funcționare imperfectă.

Denigrare a inteligenței umane, Bonobo? Vrei exemple? Debitarea de fantezii brodate pe marginea unui concept de care ai auzit doar vorbindu-se dar nu știi ce este (teoria evoluției, în instanța de față), este o denigrare a inteligenței umane. Refuzul de a accepta fapte și date concrete pe baza unor scrieri confuze și autocontradictorii din vechime este o denigrare a inteligenței umane. Ideea „există o valoare foarte mare [?] în ceva creat cu scop precis de o Inteligență superioară” este o denigrare a inteligenței umane. (Care-i „valoarea foarte mare” a, să zicem, malariei, uraganelor și stricninei? Și ce mama dracului înțelegi prin „valoare”? Ori te pomeni că e doar așa, un cuvânt-jolly pe care-l folosești ori de câte ori ai vreun lapsus linguae?)

Aproape tot ce-ai comentat până acum pe blogul ăsta este o formă de denigrare a inteligenței umane. Fiecare contradicție, răstălmăcire și neadevăr pe care le-ai debitat sunt forme de denigrare a inteligenței umane. Și, totodată, exemple perfecte pentru cât de defectuoasă poate deveni funcționarea numitei inteligențe când dogma se substituie rațiunii.

Mii de articole și cărți? Ei și?

Scriam ieri despre superconferința anti-porno de la Sibiu, așa cum a fost prezentată de Fițuica Lumina, și despre savantul de renume mondial (măcar ăsta nu e și „acadîrîing, prim vice prim-ministru al RSR”) Virgiliu Gheorghe, „oaspetele de seamă”. Și am spus că discursul lui, în care susținea că dependența de porn ar fi o problemă majoră, a fost introdus de declarația că  „[s]unt mii de articole, studii şi cărţi dedicate acestui subiect

Am comentat astfel:

Și ce dacă sunt? Sunt și mii de articole și cărți dedicate ufologiei […]. Sunt mii de articole și cărți dedicate astrologiei, chiro- și cartomanției, homeopatiei și restului de travestiuri cu pretenții de știință. Sunt mii de articole și cărți care și în ziua de azi propagă ideea primitivă și naivă că universul ar avea 6-10.000 de ani vechime — o întreagă industrie e dedicată răspândirii acestei superstiții.

Ce voiam să subliniez era că existența unei anumite cantități de materiale publicate pe o temă (sau dintr-o anumită perspectivă) nu legitimează automat subiectul și perspectiva abordate. (Cum nu o face, dealtfel, nici existența unora care fac bani din treaba respectivă sau costul înalt al procedurilor asociate.)

Prea ades se folosește acest „sunt mii de articole și cărți publicate” (sau alte formulări similare) ca argument în favoarea a tot felul de pseudoștiințe, curente de opinie, idei și practici, care mai de care mai abracadabrante. (Adesea? Este aproape nelipsit, de fapt!) Scopul este de a stabili legitimitatea ideii (sau domeniului) în cauză prin transmiterea sugestiei implicite că dacă ceva este studiat sau susținut de un număr suficient de persoane (cu atât mai multe cu atât mai bine), acel ceva este automat o idee corectă sau un domeniu de cunoaștere respectabil.

Este un truc retoric al cărui unic scop este manipularea audienței. „Uite, și alții s-au ocupat de asta, deci ceva-ceva este acolo. «Nu iese fum fără foc.»” sau, și mai bine, „Uite, sunt o grămadă care-s de acord cu mine, deci am dreptate!” sunt forme de apel la popularitate și (adesea) la autoritate care, în multe situații, sunt asociate și cu apelul la vechimea (de ex., pentru homeopatie sau astrologie) sau la noutatea (de ex., terapia holografică sau memoriei apei) unei practici sau idei.

Sunt erori logice – non-argumente pentru susținerea validității sau legitimității unei poziții.

„Mii de cărți și articole” nu schimbă cu nimic valoarea de adevăr a unei afirmații; nici nu transformă prin magie nonsensurile în idei corecte și coerente. Singurul lucru pe care îl fac este să le dea o aură de respectabilitate – sunt vopseaua de pe gardul care ascunde leopardul.

M-am săturat să tot văd variațiuni pe tema „mii de cărți și articole” ca argument pentru credibilitatea a tot felul de fantezii. Le-am tot văzut prin propaganda în favoarea unei infinități de nonsensuri și imbecilități și mi-au tot fost aruncate și direct, în diverse forme. Mă doare-n paișpe că pe tema astrologiei, magiei simpatice, alchimiei, vrăjitoriei, demonologiei, „artelor” sau „științelor” divinatorii, interpretării viselor, datului în ghioc, fantomelor, vorbitului cu morții etc. s-au publicat mii de cărți și articole, de mii de ani. Toate acele mii de cărți iau ca un dat fenomenul pe marginea căruia despică firul de păr în 16 – afirmă și acceptă existența lui, dar nu o argumentează; nu cu argumente care să stea în picioare. Nu mă interesează câte mii de cărți și articole s-au publicat pe tema homeopatiei, acupuncturii, iridologiei, reflexologiei, naturopatiei ș.a.m.d., în condițiile în care toate acele mii de cărți și articole nu fac decât să comenteze fenomene a căror existență însăși este sub semnul întrebării (și asta în cazurile mai fericite).

Existența a „mii de cărți și articole” despre un subiect nu spune absolut nimic despre subiectul în sine, ci doar că există un număr de oameni interesați de subiect. Este, în cel mai bun caz, o măsură pentru popularitatea unei idei – nu pentru veracitatea ei. Și, când este folosită ca argument pentru ceva, este mai degrabă un incidiu al neverosimilității acelui „ceva”.

BOR ne oferă soluția pentru „dependența” de pornografie

Pornografia este o mare problemă, știați asta? Pardon, „o problemă mondială”. Iar „dependența” de pornografie un pericol, „maladia secolului XXI”! Sau invers, pornografia maladia secolului și dependența de porn o problemă mondială. Ceva de genu’ ăsta…

Ah, nu știați încă? Aflați acum. Cine vrea să cunoască detaliile exacte, poa’ să meargă pe situl Ziarului Lumina (nu, nu pun linkul), de unde-am cules știrea ((De fapt, mi-a aterizat pe fluxul RSS al ziarului. Mai arunc câte-un ochi pe el când îmi scade tensiunea prea mult – remediu excelent, cu efect instantaneu și garantat, nu ca vinul roșu, cafeaua și chimicalele inventate de Big Pharma, la ordinul Conspirației Mondiale Masono-Sionisto-Reptiliene, cu scopul de a ne extermina!)) despre conferința ținută miercuri, 9 februarie a.c. (ah, am pus totuși linkul) la Sibiu, taman pe tema asta. Participanții la conferință care, cum se îmtâmplă la mai orice conferință, au fără îndoială o vastă și bogată experiență în domeniul abordat au fost, după cum aflăm:

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, conf. dr. Ciprian Streza de la facultatea amintită, Ciprian Onica, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Sibiu, studenţi, liceeni, tinere cadre didactice din învăţământul sibian, precum şi alte cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Organizarea conferinţei s-a datorat parteneriatului dintre ASCOR Sibiu, Mitropolia Ardealului, facultatea sibiană amintită şi Asociaţia „Familia noastră”.

(Ce naiba, în România toate ONG-urile cu „familie” în denumire sunt din astea, ortodoxoide?)

Oh, lume selectă și bine intenționată, care și-a suflecat poalele ca să facă „prezentarea sistematică şi bazată pe studii necunoscute opiniei publice din cauza dezinteresului mass-media, a pericolelor fizice şi psihice pe care le are consumul de pornografie”! E de bine, nu? Cineva se mai ocupă și de pericolele reale care ne pasc – spre deosebire de cele imaginare, ca pandemii și alte boli, cutremure, corupție, inundații, șarlatani cu diplomă lăsați de capul lor să se joace de-a doctorii și alte forme de criminalitate etc.

Uite, o noutate am aflat-o deja: mass-media conspiră pentru a ține ascunse pericolele consumului de pornografie. Știți voi – violuri, pedofilie și păr în palmă! Probabil era vorba de mass-media din alte țări, că pe la noi abundă tot felul știri pe marginea basmelor apocaliptice ale unora sau maniilor puritano- cristo-fasciste ale altora.

Dar, din fericire, biserica și bisericoizii sunt pe baricade și vor lupta până la ultima suflare și la ultima picătură de sudoare, sânge și alte fluide corporale, pentru a păstra puritatea minților și ochilor noștri neîntinată de demonul pornografiei. De a ne apăra, în cuvintele fițuicii sus-numite, de „efectele fizice și psihice devastatoare pe care le are consumul de pornografie”. Despre acestea ar fi ținut o prelegere „oaspetele de seamă” (de ce naiba se simt datori redactorii ăștia bisericoși să folosească tot felul de formulări arhaico-ridicole?), un ilustru necunoscut pe nume Virgiliu Gheorghe.

Stop. Google time.

Autorul unei serii de carti despre efectele televiziunii asupra mintii umane:

  • Efectele televiziunii asupra mintii umane
  • Efectele micului ecran asupra mintii copilului
  • Stiinta si razboiul sfarsitului lumii. Fata nevazuta a tele-viziunii

Conferinţe

  • Manipularea magica si pericolul pornografiei
  • Formatarea si programarea creierului uman prin televizor
  • Efectele televiziunii şi ale internetului asupra sănătăţii mentale

Ah. Misticul suferind de conspiraționită, de se dă biofizician ((A nu se confunda Virgiliu Gheorghe, teolog prezentat ca biofizician pe unele bloguri ortodoxoide, cu Zeno Virgil Gheorghe (Simon) – chimist și biofizician, fost profesor de chimie fizică și biofizică la Universitatea de Vest și UMF Timișoara, fost director al Institutului de Chimie Timișoara și membru corespondent al Academiei Române și al Academiei de Științe Medicale din România din 1997, respectiv 1994.)),  delirează despre tot felul de pericole imaginare până face spume la gură (metaforic vorbind, bineînțeles) și e luat foarte în serios pe diverse situri ortodoxoido-conspiraționiste. De aia-mi părea cunoscut numele… l-a luat în răspăr și TLP în articolele Savanţi fantomă ai româniei – Expertul anti-porno (din 27 noiembrie 2010) și Poporul Român – Popor Superstiţios XII – Radio România (din 26 noiembrie 2010).

Resume.

Aflăm că ilustrul necunoscut oaspetele de seamă ar fi prezentat, fără îndoială din străfundurile imaginației sale sixsixsixiste, tot felul de numere date ca reprezentând consecințele consumului de pornografie în America, prefațate cu introducerea:

Sunt mii de articole, studii şi cărţi dedicate acestui subiect. Există acolo mii de psihoterapeuţi şi costă enorm această terapie.

Și ce dacă sunt? Sunt și mii de articole și cărți dedicate ufologiei și mii de așa-ziși psihoterapeuți (kilu’ de diplome îl au, le lipsește altceva!) care tratează zecile de mii de presupuși răpiți de extratereștri. Sunt mii de articole și cărți dedicate astrologiei, chiro- și cartomanției, homeopatiei și restului de travestiuri cu pretenții de știință. Sunt mii de articole și cărți care și în ziua de azi propagă ideea primitivă și naivă că universul ar avea 6-10.000 de ani vechime – o întreagă industrie e dedicată răspândirii acestei superstiții. Aceeași industrie care face în bloc opoziție împotriva a orice înseamnă sex (sau reprezentare a acestuia; sau chiar discuție despre) înafara unei relații monogame eterne, consfințite ca atare de-un popă – cu poziții, circumstanțe și frecvență strict în conformitate cu părerea aceluiași popă.

Dar poate, știu și eu… bat câmpii? Poate că ilustrul necunoscut oaspetele de seamă a prezentat fenomenul, dincolo de numere inventate, dintr-o perspectivă mai ancorată în realitate:

Pornografia acţionează la fel ca heroina sau cocaina, producând dopamina, un neurotransmiţător care ajută la comunicarea dintre neuroni şi este implicat în toată activitatea umană pentru că mediază procesul de atenţie. În momentul în care te gândeşti la ceva, creşte nivelul dopaminei dacă te interesează şi scade dacă nu te interesează. Dopamina controlează comportamentul, atenţia. Atunci când omul vede un chip dezbrăcat, creşte valul dopaminei„, a spus Virgiliu Gheorghe.

(Ce mama dracu e aia „chip dezbrăcat”? Și cum faci să nu-l vezi? Ubli cu ochii închiși? Obligi pe toți să poarte mască oriunde se duc? A naibii pudibonderie cu eufemisme inventate pentru cuvintele cele mai banale și folosite!)

Pornografia e la fel ca heroina sau cocaina? Ce-mi plac metaforele astea împinse până-n pânzele albe! Dincolo de microscopicele obiecții că heroina și cocaina au efecte oarecum antagonice și mecanisme de acțiune diferite, și că dopamina împreună cu receptorii îs altă mâncare de pește, și că comparația este simplificată, forțată, greșită și ineptă într-o grămadă de feluri și așa mai departe… Care-i ideea?

Că orice îți reține atenția (sau te interesează; sau îți face plăcere) este un drog? De unde vine ideea asta imbecilă?

De unde ideea imbecilă că orice faci din proprie inițiativă, indiferent cât de rar sau de des (cu condiția s-o faci în mod repetat), înseamnă dependență? De unde ideea și mai imbecilă că dependența definită atât de imbecil este automat dăunătoare? Fucking slippery slope!

Dacă e s-o luăm după criteriile astea, suntem toți într-un pericol mortal, în fiecare secundă de trezie a vieții noastre. Toți avem chestii care ne interesează și ne plac, pe care le facem des (cel puțin o dată pe lună, ha-ha!) pe care le căutăm și cărora le simțim lipsa. Punem în aceeași categorie cu dependența de heroină și cititul cărților și ziarelor, ascultatul muzicii, mersul la film/club/bar/discotecă, vorbitul la telefon sau pe chat/messenger, jucatul de cărți/șah/biliard/FPS/MMRPG, joggingul, plimbatul câinelui, rosul unghiilor și scobitul în nas?

Soluția oferită de BOR

Buuun. Acum, după ce am stabilit că pornografia este pericolul major pentru societatea civilă, stabilitatea familiilor și securitatea statului, să vedem ce soluție inovativă și genială a găsit BOR. (Trebuie să fie inovativă și genială, altfel s-ar fi gândit deja altcineva la ea în miile de ani de când există pornografia!)

În intervenţia din timpul conferinţei, IPS Mitropolit Laurenţiu a amintit de canalele de televiziune şi radio, precum şi de publicaţiile Patriarhiei Române ca o alternativă la internet şi la programele periculoase pentru copii şi tineri.

Ha? Am văzut bine? Canalele TV și radio ale BOR ca alternativă la internet și „programele periculoase pentru tineri”. Poate-o fi o greșeală de culegere a cui a trântit textul pe pagina web. Să vedem mai departe:

„Există o strategie a Bisericii. Am luat atitudine şi discutăm mereu şi în Sfântul Sinod. Avem mijloacele noastre mass-media. În momentul în care avem un program de televiziune care este o alternativă la celelalte canale, problema se poate rezolva. Există canalul TV Trinitas unde se transmit slujbe şi programe folositoare pentru suflet”, a spus IPS Laurenţiu.

Ah, nu era o greșeală. Este chiar o strategie a Bisericii.

Fenomenală idee! Hip, hip, ura! (De 3 ori!)

Pentru a rezolva problema imaginară a pornografiei, cea mai bună soluție găsită de cele mai luminate minți ale ortodoxiei bisericești și laice din România a fost să… declare că problema e rezolvată (sau, mă rog, „se poate rezolva”) pentru că biserica are un canal TV.

Stau și mă întreb așa, într-o doară: Ăstora chiar nu le-a trecut prin cap că pe canalul lor se uită cine are chef să se uite? Adică, na – cam cum stă treaba cu orice canal TV. Americanii de care tot pomenea, zice-se, ilustrul necunoscut oaspetele de seamă au mii de canale TV și posturi de radio religioase, iar rezultatul este exact acela la care s-ar aștepta orice om întreg la minte: se uită la ele cine are chef să se uite.

Oh, dar nu! În universul paralel în care trăiesc pomenitele luminate minți (univers care nu are, după cum știm, nicio legătură cu ăsta de-aci), lucrurile stau altfel. Cine are chef de-un film erotic sau porno bineînțeles că telecomandește (telecomandează? telecomandă?) pe Trinitas TV să vadă un moș bărbos îmbrăcat ca boierii fanarioți vorbind într-o doară despre… ceva.  Cum să n-o facă, doar… „există alternativa asta”. La fel, bineînțeles, pentru posturi de radio, ziare și situri internet; și pentru orice tip de conținut, nu doar porn. Toți facem așa, nu? Doar „există alternativa asta”!

Uite, eu mai aseară am făcut așa. De… sâmbătă seara… singur și gripat… nu prea mi se arăta să ies, așa că frecat menta pe-aci. Am terminat o bucată de text ce-o aveam în lucru (deși mai putea să aștepte pentru că am deadline abia miercuri) și după aia mi-am zis să-mi spăl nițel ochii cu oarece pornache cu starurile preferate. Dar, pentru că „există alternativa asta”, nu-i așa?, am intrat întâi pe Youtube (nu prind Trinitas aici) și m-am uitat la toate filmele cu Justin Pârvu, apoi am citit un pic din Biblie…

Și uite așa am îndepărtat aseară de mine demonul pornografiei (și p-ălalalt, al dopaminei) și m-am sustras pentru încă o zi celui mai mare pericol care ne paște în secolul XXI. Sau boală. Sau ce-o fi.

Serios! Pe cuvânt de pionier.

Vicii ale prevederilor legale privind predarea religiei în școală

Legea educației naționale nr. 1/2011 ((LEN fost adoptată de Parlament pe 14 decembrie 2010, după ce Guvernul și-a asumat răspunderea pe 28 octombrie2010,  și promulgată de președinde pe 5 ianuarie, cu nr. 1/2011)) a fost adoptată practic fără a fi supusă unei dezbateri în Parlament ((Detalii și documentele în cauză se pot găsi pe situl Camerei Deputaților.)), prin asumarea răspunderii Guvernului ((Potrivit art. 114 din Constituție, un proiect de lege pentru care guvernul își asumă răspunderea este adoptat automat, cu modificările propuse de Parlament și acceptate de guvern, dacă Guvernul nu este demis prin moțiune de cenzură introdusă la cel mult 3 zile de la prezentarea proiectului de lege.)), trecându-se peste două sesizări de neconstituționalitate venite, una din partea a 108 deputați PSD, PC și PNL, cealaltă din partea Președintelui Senatului, Mircea Geoană ((ref:2)). Motivația oficială a acestei proceduri a fost, presupun (nu mi-am dat osteneala să caut și este, oricum, irelevant), urgența cu care se impunea adoptarea unei noi legi a învățământului, în condițiile în care vechea lege era considerată inadecvată (aceasta este cauza oricărei schimbări legislative, nu-i așa?).

Adoptarea în pripă, însă, și fără o discuție detaliată a unei legi cu consecințe atât de profunde asupra învățământului în ansamblul său, după două decenii în care s-a tot fușărit pe ici pe colo – mai peticind câte-o gaură, mai adăugând câte-un zorzon inutil –, nu prea are cum să fie de bun augur. Nu contest nevoia reformării legislației în domeniul învățământului, dar înlocuirea unei legislații defectuoase cu alta la fel de (sau și mai) defectuoasă nu este o soluție, ci doar o sursă de noi probleme care vor trebui să fie adresate ulterior.

Nu contest existența unor prevederi benefice (ca exemplu, cele referitoare la incompatibilități, cumul de funcții sau destinate a pune o piedică nepotismului). Dar acestea nu pot servi de contragreutate unor alte prevederi a căror caracterizare variază de la „discutabil” (pensionarea obligatorie la 65  de ani, de exemplu) la „dezastruos” (prevederile privind studiul religiei) și destul de numeroaselor contradicții ale Legii cu sine însăși, alte legi, Constituția și dreptul internațional.

Lăsând la o parte detaliul că un an în plus sau în minus în care învățământul să funcționeze după vechea lege nu face cine știe ce diferență, rezultatul a fost unul singur: legea a fost adoptată în forma prezentată de Guvern fără a discutată, cu toate consecințele care decurg de aici. Unele dintre prevederile ei au fost contestate din primul moment în care a fost făcută publică propunerea legislativă, dar aceasta „a trecut” în ciuda acestora și a celor două sesizări de neconstituționalitate al căror obiect l-a făcut.

Printre prevederile cu bube-n cap din noua Lege a învățământului educației naționale (care-i diferența?) sunt și cele privind predarea religiei în învățământul public preuniversitar. (Ăla pentru muritorii de rând, nu liceele teologice… Ca să nu nu zică nimeni că aș căuta nod în papură legându-mă și de fabricile de popi subvenționate de la buget. Ce puțin, nu în articolul de față.)

Inconsistențe interne ale LEN cu privire la religie

În primul rând, avem inconsistențele interne ale Legii nr. 1/2011 în ceea ce privește religia. Astfel, pe de-o parte avem prevederile art. 18 din Lege:

(1) Planurile-cadrul ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. […]

(3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și cultele religioase recunoscute oficial de stat.

Această introducere a a materiei Religie, în lumina prevederii că profesorii de religie trebuie „abilitați” în funcție de poziția cultelor religioase, este sinonimă cu introducerea îndoctrinării religioase în curriculumul școlar.

Art. 3 al aceleiași legi, prevede:

(1) Principiile care guvernează învățământul  preuniversitar […] din România sunt:

n) principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice;

precum și cu art. 7, care prevede:

(1)  În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise […] activitățile de natură politică și prozelitismul religios.

Lăsând la o parte orice fel de sensuri peiorative, conotații și metafore legate de termenii „îndoctrinare” și „prozelitism” ((Acești termeni nu sunt definiți explicit în lege și, ca atare, se consideră a fi folosiți în sensul lor comun, care este în uz și apare în dicționarele limbii române, inclusiv DEX.)):

  • predarea confesională a religiei, în conformitate deci cu normele/dogmele unei confesiuni, constituie îndoctrinare religioasă în sensul cel mai simplu și mai de bază al cuvântului;
  • tentativa de îndoctrinare a elevilor, concretizată faptul de a fi înscriși „din oficiu” la orele de religie (și nu în urma unei cereri sau alegeri explicite a lor sau părinților lor) și coroborată cu cerința unei proceduri extraordinare pentru a nu lua parte la aceste ore, constituie prozelitism religios în favoarea cultului ales pentru clasa din care face parte elevul în cauză (cel mai adesea fiind vorba de BOR, bineînțeles).

Ca atare, prevederile art. 18 privind studiul religiei în școală se află în contradicție cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. n) și ale art. 7 alin. 1).

Ca să fiu puțin mai optimist decât ar fi cazul (ținând cont de ce alte imbecilități au trecut prin Parlament și de câți dreptcredincioși de paradă sunt printre parlamentarii noștri), vreau să cred că această contradicție ar fi fost pusă în evidență în cadrul discuțiilor purtate în parlament asupra proiectului LEN introdus de Guvern. Sigur, cum stau lucrurile, speranța asta a mea rămâne la nivelul de speculație dat fiind că n-a avut loc niciun fel de dezbatere pe marginea proiectului ((ref:1)).

Alte dispoziții legale

Dintre alte legi care ar putea intra în contradicție cu LEN, în ceea ce privește predarea religiei, m-am uitat doar la prevederile cele mai evident relevante: Legea cultelor nr. 489/2006 ((Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 11 din 08 ianuarie 2007; poate fi găsită aici.)) și Legea fundamentală, a.k.a. Constituția României.

Contradicții cu Legea cultelor

Lăsând la o parte lipsurile proprii ale Legii nr. 489/2006, dintre care una este ideea dominantă că toți trebuie să aparțină unei religii și trebuie să aibă parte de „educație religioasă” (termenul folosit în limba legaleză pentru „îndoctrinare”), una din prevederile LEN intră în contradicție flagrantă cu una din prevederile Legii cultelo. Astfel, art. 18 alin. (2) din LEN prevede:

La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.

Înafară de aspectul oarecum sensibil, și deja atins în treacăt, al cerinței unui demers extraordinar pentru a evita îndoctrinarea religioasă în doctrina cultului ales de școală/diriginte, această prevedere se bate cap în cap cu art. 3 alin (2) din Legea cultelor nr. 489/2006:

… [C]opilul care a împlinit 16 ani are dreptul să-și aleagă singur religia.

Carevasăzică, minorii care au împlinit 16 ani pot să-și aleagă singuri religia (cf. Legii cultelor), dar nu pot să studieze religia pe care și-au ales-o (cf. LEN), decizia aceasta rămânând în continuare la latitudinea părinților. (Asta chiar și în situația ideală în care nu i se pun bețe-n roate la școală în momentul în care dorește să renunțe la orele de religie.) … Și nu pot, bineînțeles, nici să opteze să nu studieze nicio religie, în cazul în care asta e alegerea lor.

Aceasta ar fi, cum ziceam, contradicția cea mai săritoare în ochi. Mai rămâne și micul amănunt legat de prevederea primului articol din Legea cultelor:

(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie sau să adere la o credință religioasă contrară convingerilor sale […]

Sigur, nu poate fi constrâns. Dar se pot face presiuni punându-l în fața unui fapt împlinit (înscrierea din oficiu la ora de îndoctrinare religioasă) și cerându-i să facă demersuri extraordinare pentru a i se respecta dreptul enunțat.

Mai există apoi enunțul de principiu din art. 9:

(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.

(2) Cultele sunt egale în fața legii și autorității publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult.

Neutralitatea aceasta a statului este încălcată în momentul în care în școlile de stat/publice sunt promovate ideologii religioase; cu atât mai mult cu cât promovarea aceasta se face preferențial – indiferent de criteriile pe baza cărora se decid preferințele.

Includerea orelor de îndoctrinare religioasă în trunchiul comun al curriculumului școlar constituie în sine un privilegiu și un favor acordat doar cultelor „recunoscute” de stat ((Art. 18 alin (1) și alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011.)); În plus, în lipsa unor dispoziții exprese, alegerea cultului promovat rămâne de facto la latitudinea școlii, care poate alege să ignore orice relație între religia declarată a elevilor și ideologia religioasă impusă în orele de religie. În ciuda precizării explicite din lege că astfel se asigură elevilor „dreptul constituțional de a participa la ora de religie” ((Art. 18 alin. (1): «Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat […] li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie […].»)), este profund neconstituțională însăși limitarea acestui drept doar la „elevii aparținând cultelor recunoscute de stat”.

Constituția României

Chiar dacă nu am găsit contradicții directe și explicite între prevederile din Legea educației și Legea fundamentală, felul în care este promovată îndoctrinarea religioasă  în LEN se află cel puțin în disonanță cu prevederile art. 29 din Constituție privind libertatea conștiinței, care declară:

(1)  Libertatea […] credințelor religioase nu [poate] fi îngrădită sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.

(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Chiar dacă nu este încălcată direct și explicit această prevedere a Constituției, în sensul că elevii nu sunt obligați să participe la ore de îndoctrinare religioasă, presiunea exercitată prin înscrierea din oficiu la aceste ore și piedicile puse în calea renunțării la frecventarea lor sunt ele însele forme de constrângere.

Un drept (în speță, dreptul individului de a urma sau nu o credință și de a nu fi îndoctrinat contra voinței sale) este și trebuie să fie recunoscut ca atare – fără a fi cerșit, fără să fie nevoie de demersuri extraodinare pentru a cere respectarea lui. Altfel, încetează a fi un drept și devine un privilegiu.


Ca notă de sfârșit: am abordat situația doar perspectiva elevului din învățământul preuniversitar de stat. Tabloul general este, evident, mai larg, și include contradicții cu alte legi și norme de drept comun, prin care se încalcă presupusa și declarata neutralitate a statului față de culte și se discriminează pe baza religiei sau în funcție de poziția unui anumit cult.

În particular, prin prevederile art. 18 alin. (3) ((Art. 18 alin. (3) din LEN nr. 1/2011: «Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.»)) din Lege, se discriminează pe baze religioase (în funcție de poziția unui cult religios) împotriva cadrelor didactice care predau religia în școli. Astfel, în situația în care cadrele didactice sunt angajate și pot fi concediate pe criterii care nu țin de calificările și performanțele lor didactice, ci de părerea și regulile interne ale unui cult, ne aflăm în situația unei discriminări clare și explicite pe motive religioase și a unei alte încălcări a principiului neutralității față de religii a instituțiilor statului.