Tag Archives: BOR

ASUR lansează campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”

Asociaţia Secular-Umanistă din România a lansat, pe 10 februarie a.c., campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”.

Pentru că Polymnia m-a lăsat cu ochii-n soare și-n prada Furiilor, o să mă mulțumesc să câteva fragmente din materialul publicat pe blogul ASUR.

Câteva cuvinte despre Legea educației naționale nr. 1/2011, proaspăt promulgată:

Prevederile Legii 1/2011 în privinţa predării religiei in şcoli vin în contradicţie flagrantă cu Constituţia României, cu Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (272/2004), cu Codul Muncii şi chiar şi cu Legea Cultelor (489/2006):

  • lipsa unui mecanism de înscriere voluntară, pe baza unei decizii informate a părinţilor şi a elevilor, instaurează obligativitatea de facto a studierii Religiei în şcoală, fapt ce violează art. 29 al. (1) din Constituţie
  • Prevederea conform căreia se poate solicita ca elevul să nu frecventeze orele de Religie este insuficientă în condiţiile în care, în practică, şcolile, din motive administrative, sînt extrem de reticente în a informa elevii şi părinţii şi de a accepta o astfel de opţiune. Trebuie menţionat şi că prevederile actualei legi sînt mai restrictive decît cele din anterioara Lege a învăţămîntului (84/1995), care recunoştea dreptul elevilor şi părinţilor de a alege religia şi confesiunea
  • includerea din oficiu a elevilor la orele de Religie, fără a se ţine cont de opinia lor, încalcă art. 24 al. (1) şi art. 25 din Legea drepturilor copilului (272/2004)
  • interzicerea dreptului la opţiune pentru elevii care au împlinit 16 ani este în contradicţie evidentă cu art. 3 al. (2) din Legea Cultelor (489/2006)
  • introducerea obligativităţii unui aviz din partea cultului la angajarea profesorilor de religie, pe lîngă accentuarea caracterului confesional al orelor de Religie, încalcă flagrant prevederile art. 5 din Codului Muncii

Maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării:

  • predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios
  • se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul “Să ne alegem prieteni credincioşi!” sau prin catalogarea drept “păcătoşi” a celor “care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă”
  • profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească; în caz contrar li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă

Chiar dacă din punct de vedere strict legal părinţii işi pot, teoretic, retrage copiii de la orele de religie, în lipsa unor instrucţiuni clare de aplicare, această prevedere este dificil de pus în practică la nivelul şcolilor. De cele mai multe ori, orele de religie fiind plasate în mijlocul zilei, administraţiile şcolare ar trebui să poată oferi copiilor care nu participă la Religie alternative educaţionale, lucru pentru care nu sînt, de obicei, pregătite. Mai mult, lipsa unei politici clare în această privinţă deschide calea abuzurilor şi riscului de ostracizare a copiilor în cadrul colectivului şcolar.

Pe situl pomenit se poate găsi, bineînțeles, și textul pe care eu nu l-am inclus aici, alături de fotografii ale panourilor amplasate în București, în vecinătatea Cotroceniului, Parlamentului și Patriarhiei.

Catedrala Mânturii Neamului: Patriarhia bosumflată pe ASUR

Drapel RORPe 3 septembrie, vinerea trecută, am fost înștiințați că patriarhul Daniel, a binecuvântat începerea lucrărilor de construire ale Catedralei pompos numită a „Mântuirii Neamului”. O catedrală care, după cum preafericitul prealuminat părinte patriarh al poporului ne-a arătat, „ nu este nici mare nici mică”; și care „este o necesitate practică ţinând seama de numărul mare aproape şaizeci de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care nu încap mai mult de doisprezece [sic] în Altarul Catedralei actuale de pe Dealul Mitropoliei.” (Conform CatedralaNeamului.ro)

Asociația Secular–Umanistă din România (ASUR) a publicat pe blogul propriu, sub titlul „Catedrala Mânturii Neamului – o necesitate practică?”, un scurt articol în care atrăgea atenția asupra superficialității motivației pomenite și asupra costurilor suportate de bugetul de stat.

Replică la replică

Răspunsul din partea BOR n-a întârziat mult. A doua zi, pe situl Ziarului Lumina, organul oficial al Patriarhiei, apărea comunicatul de presă cu titlul „O nouă încercare de dezinformare a opiniei publice în legătură cu Catedrala Mântuirii Neamului”. În cuprinsul acestuia ni se „reamintesc” câteva vechi argumente în care cocleala e din nou mascată sub luciul argintiu al retoricii smiorcăite cu iz de mania persecuției.

Astfel, ni se spune că:

1. Chiar dacă legea nr. 261/2005 cu modificările ulterioare prevede sprijn [sic] de la bugetul de Stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, […] fondurile necesare vor fi obţinute printr-o linie de creditare de la una sau mai multe bănci. Creditul va avea o perioadă de graţie până la finalizarea construirii Catedralei şi va fi ramubursat [sic] din donaţiile credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate. În acelaşi timp, Patriarhia Română a anunţat că pentru construirea noii Catedralei patriarhale faza „la roşu”, costurile sunt estimate la aproximativ 100 milioane de euro.

Ah, deci fondurile nu sunt obținute de la stat, ci printr-un credit (probabil garantat de stat) ce va fi rambursat din… donațiile credincioșilor. Adică acele donații pe care credincioșii n-au putut fi convinși să le dea pentru a începe construirea Catedralei. Prevăd că, în cazul nefericit în care se va merge până la capăt cu construirea acestei monstruozități ortodoxe, bunii credincioși o să se facă că plouă, iar banii le vor fi luați cu de-a sila (adică va plăti garantul – statul – din bugetul public).

Ca atare, este nedemnă încercarea de manipulare a opinei publice de către ASUR, care în comunicatul de presă din 6 septembrie 2010, afirmă în mod tendenţios că, [sic] viitoarea Catedrală patriarhală „va fi construită cu bani care ar urma să provină, într-o proporţie semnificativă, de la bugetul de Stat…”, ascunzând adevărul că majoritatea contribuabililor la bugetul de Stat sunt românii creştini ortodocşi (87%).

Deci… viitoarea catedrală va fi, totuși, construită cu bani ce provin „într-o proporție semnificativă” de la bugetul de stat. Problema e că și admițând că bugetul ar fi constituit din impozite directe asupra cetățenilor (și evident nu e) și că procentul de 87% n-ar fi cam „umflat” (și este – voi reveni ulterior), tot nu ar fi relevant.

2. Noua catedrală patriarhală reprezintă, în mod indiscutabil, o necesitate practică, liturgică şi misionară şi un simbol al demnităţii naţionale.

Da, necesitatea practică de a asigura comoditatea popilor din Sinod, care nu pot oficia decât toți odată pentru că, probabil, nicicare nu vrea să cedeze locul de onoare de pe scena show-ului medieval. Am notat.

Terenul situat în Calea 13 Septembrie, nr. 4-60, sect. V, Bucureşti, destinat exclusiv construirii Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, atribuit legal în proprietate Patriarhiei Române de către Statul român reprezintă un act de dreptate, iar nu un privilegiu, aşa cum, în mod tendenţios, susţin cei se opun construirii Catedralei.

Ei, nu. Trecerea terenului respectiv în proprietatea privată a Patriarhiei a reprezentat și reprezintă o decizie extraordinară, pusă în fapt printr-o lege dubioasă (L. 261/2005) care aprobă o ordonanță de urgență  (OUG 19/2005) neconstituțională. De acord, nu e un privilegiu – e de-a dreptul un abuz.

Considerăm nedemnă şi antidemocratică atitudinea celor care persecută Biserica Ortodoxă Română pentru că îşi construieşte o Catedrală (situaţie nemaiîntâlnită în cazul construirii de lăcaşuri de cult de către alte confesiuni creştine din România) […]

Sau: „Ah, antidemocraticii ăștia nedemni care ne persecută și nu ne lasă să ne facem o bisericuță din banii noștri agonisiți cu greu!.

Numai că nu e bisericuță, ci ditamai bisericoiul de mai bine de jumate de miliard de euro (ba chiar de un miliard bătut pe muchie, după unele estimări). Și, după cum stau lucrurile, BOR nu își construiește nimic, ci manipulează politicienii care-i pupă mâna și profită cu nesimțire de o formulare vagă din lege, care spune că în țara noastră cultele sunt „sprijinite” de stat. La aceasta se mai adaugă, bineînțeles, și fățărnicia de a arăta cu degetul la „celelalte confesiuni creștine din România”, în condițiile în care BOR nu numai că ia partea leului din bugetul pentru culte, dar fondurile pe care statul „trebuie” să le pompeze în construirea acestei „bisericuțe” reprezintă, după ce tragi linia și faci socotelile, mai mult decât pomenitul buget pe zece ani.

Dar ajungem la penultimul paragraf, unde se poate citi:

Patriarhia Română are dreptul şi responsabilitatea de a a construi viitoarea Catedrală patriarhală, indiferent de complexele şi interesele oculte ale celor care, cu ostilitate, încearcă pe orice cale să împiedice construirea acesteia în Bucureşti – singura capitală a unei ţări membre a Uniunii Europene fără o catedrală reprezentativă pentru credinţa şi demnitatea poporului ei.

Patriarhia Română are, cu alte cuvinte, „dreptul și responsabilitatea” să facă ce vrea cu banii publici. (Sau cel puțin așa pretinde.) Pentru că, se știe, BOR este stat în stat în România, și cetățenii sunt niște sclavi păcătoși care trebuie să urmeze voia Domnului – așa cum ne este comunicată prin prealuminarea preafericitului patriarh Daniel. Și, mai presus de toate, are dreptul ăsta indiferent de interesele „robilor păcătoși” care, până în coadă, sunt obligați pe căi ocolite să plătească capriciile unor călugări spoiți cu aur.

Da, n-avem în București o catedrală asemeni Notre Dame-ului.

Nu ne lipsește însă un monument faraonic, construit cu bani luați cu de-a sila poporului, închinat megalomaniei unui individ obscur profesând modestia și practicând luxul exorbitant. Ne lipsește perechea sa. Amplasamentul Catedralei, indiferent de cum a fost obținut terenul, e cât se poate de bine ales: ce poate fi mai potrivit decât să împerechezi simbolul totalitarismului comunist cu cel al colaboratoarei sale de nădejde, Biserica Ortodoxă Română?

Cenzurită acută… ameliorată?

Unii dintre preaiubiții și preaiubitorii noștri parlamentari s-au decis să demonstreze grija pe care ne-o poartă propunând reglementări menite să ocrotească integritatea intelectuală a odraslelor oamenilor muncii.  Iar calea aleasă este purificarea și optimizarea informațiilor care ajung la numitele odrasle. Nu printr-un control mai atent al conținutului manualelor școlare, nici prin (doamne-fere!) excluderea îndoctrinării religioase din programa școlară sau introducerea logicii ca obiect de studiu din clasa a V-a. Nici măcar prin stoparea promovării pseudoștiinței și șarlataniei pe posturile publice TV.

Metoda aleasă părea inițial una menită să ne ducă un pas înainte pe drumul spre o formă modernă a unuia din semnele distinctive ale totalitarismului: cenzura – prin filtrarea și cenzurarea internetului (sau, cel puțin, a siturilor românești).  Citește în continuare

Deşteaptă-te române!

… din somnul cel de moarte

Am impresia că aceasta este singura parte care are vreo legătură cu realitatea din tot imnul nostru naţional. Restul este însă emblematic pentru mania persecuţiei şi credulitatea cronică ce bântuie pe la noi. Acest prim vers ar trebui o bună parte a conaţionalilor noştri să-l scrie CU LITERE MARI pe o coală de bloc de desen MARE (mai greu de găsit, dar asta e altă poveste) şi să şi-l lipească undeva la vedere, să-l citească şi să-l repete de ‘şpe ori pe zi, până le intră în cap!

Trezeşte-te române! Prea înghiţi pe nemestecate, nu porumbei, ci de-a dreptul balene zburătoare!

Thou shalt not 666!

Acum este în mare vogă mania (declanşată în principal de „părintele” Iustin Pârvu, un călugăr ignorant, rupt de realitate şi probabil şi senil) cu „semnul fiarei” şi 666 în paşapoartele biometrice şi cipuri şi alte cele. Problema cea mare a cipurilor este, se pare, prezenţa în vreun fel, a numărului 666, presupusul „număr al fiarei” din Apocalipsa lui Ioan (şi zic presupusul pentru că, după unii, şi cu argumente destul de solide, numărul din cartea biblică ar fi 616).

Popa pomenit argumentează undeva într-unul din discursurile lui că „niciunul din producătorii de cipuri n-a dovedit” că numărul 666 e absent din cipurile respective.

Am o veste proastă pentru maniacii anti-666: Numărul 666 este cu siguranţă folosit în vreun fel cel puţin de-o parte din cipurile respective. La fel cum este cu siguranţă folosit în telefoanele mobile şi calculatoare şi cam orice aparatură electronică. Şi apare cu siguranţă şi pe o parte din codurile de bare, în orice bază de date. Şi pe biletele de autobuz, şi pe facturi şi chitanţe şi pe câte o bancnotă din fiecare mie. Şi în  bilanţurile contabile anuale. Şi în general peste tot unde se numerotează sau înseriază ceva – în general peste tot unde se lucrează cu numere.

Cred şi eu. Pentru matematică şi pentru informatică şi pentru orice programator, 666 este doar un număr natural oarecare, aflat între 665 şi 667 – şi cu o însemnătate la fel de specială ca acestea două; adică în nici un fel specială. Care ar fi soluţia? Să scoatem din mânecă o a 11-a poruncă care să glăsuiască „Nu vei folosi numărul 666 în matematică” şi s-o promovăm la rang de lemă fundamentală alături de Axioma lui Euclid?

Cipuri biometrice, paranoia şi Big Brother

O altă componentă a delirului este că „nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsa 13), semnul fiind identificat cu aceste cipuri,  şi altele asemenea.

Să ne înţelegem, în cipurile respective vor fi înregistrate date care erau deja înregistrate, dar în altă formă (mai uşor de falsificat, printre altele). Cine a avut până acum un paşaport în mână poate a observat că se trecea acolo înălţimea şi culoarea ochilor (ultimul detaliu fiind, presupun, un arhaism de pe vremea când se foloseau fotografii alb-negru sau chiar dinainte, când în paşapoarte, sau echivalentul acestora, se trecea o descriere a titularului pentru că nu se inventase încă fotografia). Că vine codificată, eventual, şi amprenta digitală se datorează faptului că, spre deosebire de trăsăturile faciale şi semnătură, aceasta nu se poate falsifica; şi nici nu se poate fura (cum este cazul unei parole sau cod PIN).

Că la un moment dat e probabil ca documentele „electronice” să devină norma, pentru ca mai apoi să fie singurele acceptate, este doar un pas normal condiţionat de evoluţia tehnicii. La fel cum de aproape un secol încoace sunt obligatorii fotografiile color în paşapoarte (în ciuda obiecţiilor iniţiale, făcute cam în aceiaşi termeni). La fel cum documentele de identitate sunt, în general, obligatorii şi prezentarea lor condiţionează obţinerea unor drepturi, produse şi servicii.

Şi n-aş vrea să-mi închipui ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi folosite, iar fiecare ar putea declara că este oricine altcineva, şi face orice în numele acelui altcineva, fără ca nimeni să poată verifica identitatea personajului. Un astfel de sistem poate funcţiona într-o societate tribală sau, în general, într-o comunitate mică şi închisă: la bunica la ţară, unde dau câte 2-3 săptămâni pe an, îi cunosc pe toţi şi toţi mă cunosc pe mine; acasă, unde locuiesc de când m-am născut, ştiu numele cam a 1-2% din cocitadini şi mai cunosc vag, din vedere, încă, să zicem, 5%… şi e vorba de un oraş destul de mic, care nu ajunge nici la 100.000 de locuitori.

Care este temerea cea mare? Că autorităţile pot să te urmărească, să vadă unde te afli şi ce faci? Asta este o problemă doar dacă „autorităţile” au dreptul şi puterea să facă orice cu datele respective – exact fenomenul împotriva căruia există prevederile legale pentru protecţia informaţiilor personale şi a drepturilor individului: în variate legi, în Constituţie şi în tratatele internaţionale la care România este semnatară (şi care, conform Constituţiei, au putere legală egală cu a legilor interne… ba chiar mai mare, ţinând cont de prevederile Art. 20, unde se prevede că dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile sunt interpretate conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a tratatelor internaţionale).

Big Brother” era o realitatea în societatea comunistă, când (poate unii îşi mai amintesc) se trăia cu frica-n sân: nu care cumva să spui ceva „greşit” şi să audă „tovarăşii” (micuţii cu ochi albaştri, cum erau pe alocuri supranumiţi lucrătorii M.I. – nu cei de la miliţie, ci ceilalţi) sau variaţi „binevoitori”; nu care cumva să cunoşti vreo persoană „indeziderabilă” (şi asta era o vină, să cunoşti pe cineva cu „vederi greşite”). România „antedecembristă” era un exemplu bun de societate închisă şi controlată… pe vremea aceea n-ar fi fost cu siguranţă o problemă cipurile pe paşapoarte. Pentru simplul motiv că erau puţini „privilegiaţii” care aveau paşaport, şi şi mai puţini cei care ajungeau să-l folosească; şi, în plus, trebuia oricum predat la miliţie în termen de 24 sau 48 de ore de la întoarcerea în ţară (ţin minte că regula aceasta, tipărită pe coperta III a primului meu paşaport, eliberat în 1993 dar încă „de tip vechi”, m-a uimit).

„Semnul fiarei”?

Pe de altă parte, în acelaşi capitol al aceleiaşi cărţi biblice şi doar la un verset distanţă, este specificat: „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte„. Aş pune o întrebare credulilor ortodoxoizi (deşi e probabil să rămână doar o întrebare retorică, date fiind capacităţile de a raţiona de care respectvii au dat dovadă): Chiar nu vedeţi nici o diferenţă între o bucată de hârtie plastifiată care se poartă în buzunar şi o parte a corpului? (De fapt, două părţi distincte ale corpului.)

Cu un pic de răbdare şi stăruinţă, cum ziceau şi alţii, poţi liniştit să găseşti 666 aproape oriunde. Cum ziceam, este un număr oarecare între 1 şi 1000 şi inevitabil apare explicit în orice listă secvenţială de numere, indiferent ce numerotezi. Dacă te mai pui să şi cauţi după el, interpretând numerologic orice-ţi pică în mână, cu atât mai mult o să-l găseşti.

Fir-ar să fie! Însuşi iniţiatorul paranoiei ăsteia colective „poartă semnul fiarei„:

P >A R I N T E L E I U S T I N P A R V U
7 1 9 9 5 2 5 3 5 9 3 1 2 9 5 7 1 9 4 3
7+1+9+9+5+2+5+3+5=46; 4+6=10; 1+0=1 9+3+1+2+9+5=29; 2+9=11 7+1+9+4+3=24; 2+4=6
Dar, „Părintele Iustin”= 1+11=12, deci 2×6 deci 6 6 6
Deci „Părintele Iustin Pârvu„, numerologic, ne dă „666„. Q.E.D.

Cui are de contestat interpretarea mea, îi adresez invitaţia de a-şi documenta mai întâi calificarea ca numerolog, de preferinţă cu o diplomă de doctor în numerologie eliberată de Sorbona sau Oxford!

Între timp, pe tărâmul realităţii…

Avem legi care ne protejează intimitatea şi care reglementează cine şi în ce măsură poate accesa datele noastre personale, respectiv ce poate face cu ele. Legile acestea pot fi perfectate, nu neg, dar soluţia nu este să ne ascundem într-o peşteră (sau într-o chilie, tot aia!). Soluţia este o legislaţie care să limiteze libertatea unui individ doar în punctul în care încalcă libertatea altuia. Parte a acestei soluţii este dezvoltarea de instrumente şi proceduri care să limiteze posibilităţile de a încălca libertatea unui individ, inclusiv prin eliminarea birocraţiei în măsura posibilului; sau, unde nu se poate elimina, folosirea de metode mai eficiente.

În condiţiile unei legislaţii adecvate, singurii care trag avantaje din imposibilitatea de a identifica corect o persoană sunt cei care îşi asumă identităţi false sau au interesul de a nu fi descoperiţi când fac ceva ilegal. Şi în condiţiile în care „ilegal” înseamnă o daună provocată cuiva, nu orice i se năzare unuia sau altuia.

Stocarea datelor personale pe cipuri nu este decât o metodă de a eficientiza comunicarea şi verificarea acestora unde şi când este nevoie să se facă aceasta.

Pe tărâmul fabulaţiei

Pe tărâmul fabulaţiei prosperă simbolomania şi tehnofobia. Şi ambele s-au manifestat din plin cu fiecare pas pe care l-a făcut societatea umană după descoperirea focului şi inventarea roţii. De fiecare dată când apare un element nou, o tehnică nouă, au existat grupuri care găseau tot felul de semne ascunse şi proroceau tot felul de nenorociri care se vor abate asupra noastră. În lumea creştină, „semnul fiarei” şi apelurile la Legea Divină au fost întotdeauna asociate cu orice nu era „tradiţional”. De fiecare dată făcute de încuiaţi ignoranţi… care de fiecare dată au nimeric ca nuca-n perete cu prevestirile lor.

Mania anti-cip care se manifestă acum la noi nu este altceva. Nu este principial diferită de obsesiile împotriva a orice a uşurat în vreun fel viaţa noastră, împotriva a orice a facilitat comunicarea şi deplasarea. S-au susţinut opinii asemănătoare împotriva tiparniţei lui Gutenberg, împotriva lunetei lui Galilei şi a motorului cu aburi al lui Watt. Sau, în vremuri mai recente, împotriva radioului („tranzistorului” mai apoi), televizorului, avionului, codurilor de bare, cardurilor de credit etc.

O propunere

Aş propune ca cine vrea să promoveze opoziţia la „cipurile biometrice” (am înţeles că deja vreo zece mii de imbecili au semnat lista), să iniţieze în paralel şi câteva liste care să ceară, din aceleaşi motive a:

  • Folosirii CNP-ului (ăla da semn al fiarei… aproape că nu mai există act oficial pe care să nu fie o rubrică în care să completezi CNP-ul)
  • Folosirii cardurilor, fie ele de debit sau de credit (doar pe Internet nu poţi cumpăra fără ele: clar, trebuie să ai semnul fiarei în mâna dreaptă ca să faci o achiziţie… şi îţi mai şi cere, ca confirmare, un grup de trei cifre scris pe spatele cardului, care, statistic, la un card din o mie, este tocmai 666…)
  • Anularea tuturor facturilor, bonurilor, bancnotelor, documentelor al cărur număr de serie se termină în 666 (sau unde 666 se poate obţine, prin vreo metodă, din numerele existente).
  • Modificarea tuturor programelor astfel încât, atunci când generează numere aleatoare (necesare pentru variate operaţii), să nu genereze 666; de asemeni.
  • Modificarea legislaţiei financiare astfel încât la o sumă care se termină în 666 să se adune sau scadă o unitate (că ar genera un haos total în finanţe e o problemă minoră).

Anti-cip şi pe messenger

Da, aproape uitasem… am primit aseară pe Y!M (de la unul care între timp a ajuns pe lista neagră de ID-uri blocate) următorul mesaj:

Un anunt ffoarte important pentru credinta noastra,Parintele Arhimandrit Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda incearca sa lupte pt credinta noastra si pt intimitatea noastra,Uniunea Europeana vrea sa ne faca pasapoarte cu cipuri biometrice ca sa contina toate in el,si dupa va urma sa ne pune cum au pus si la animale cerceii aia galbeni co codul de bare al satanei,asa vor face dupa acel pasaport ne vor pune cipuri ca la animale sa fim identificati cu acel cod al satanei,asa ca acesta este un semn de la dumnezeu ca trebuie sa luptam impotriva acelui cip,este venit de la Diavol,Grecia a strans semnaturi si si au iesit in starda si nu li sa pus acele cipuri,asa ca noi nu putem lupata pt credinta noastra!!!!!!Ganditiva cu acel cip ne dam viata in mainile diavolului se apropie Apocalipsa…

(Do I need to mention how much I love chain-letters?)

Incidental, mă întreb dacă cei care trimit mai departe (şi în general, cei care subscriu şi participă la campania asta panicardă) astfel de mesaje în care se pot număra pe puţin zece diavoli şi satane per una bucată frază ineptă şi agramată, au idee cu se ce mănâncă chestii precum „cip” şi „biometric”. Aş fi gata să bag mâna în foc (fără să mă ard!) că n-ar putea să expli
ce – nu ştiinţific, dar măcar coerent – noţiunile respective. Când deconectezi creierul şi înghiţi fără discernămânf orice gogomămie asociată de cineva cu „semn de la Dumnezeu” şi „credinţă”, în spiritul oilor Domnului (de a urma măgarul din fruntea turmei sau oaia cu talangă, indiferent unde se duce numita), informaţiile reale nu mai au niciun rost.