Tag Archives: legalitate

ASUR lansează campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”

Asociaţia Secular-Umanistă din România a lansat, pe 10 februarie a.c., campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”.

Pentru că Polymnia m-a lăsat cu ochii-n soare și-n prada Furiilor, o să mă mulțumesc să câteva fragmente din materialul publicat pe blogul ASUR.

Câteva cuvinte despre Legea educației naționale nr. 1/2011, proaspăt promulgată:

Prevederile Legii 1/2011 în privinţa predării religiei in şcoli vin în contradicţie flagrantă cu Constituţia României, cu Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (272/2004), cu Codul Muncii şi chiar şi cu Legea Cultelor (489/2006):

  • lipsa unui mecanism de înscriere voluntară, pe baza unei decizii informate a părinţilor şi a elevilor, instaurează obligativitatea de facto a studierii Religiei în şcoală, fapt ce violează art. 29 al. (1) din Constituţie
  • Prevederea conform căreia se poate solicita ca elevul să nu frecventeze orele de Religie este insuficientă în condiţiile în care, în practică, şcolile, din motive administrative, sînt extrem de reticente în a informa elevii şi părinţii şi de a accepta o astfel de opţiune. Trebuie menţionat şi că prevederile actualei legi sînt mai restrictive decît cele din anterioara Lege a învăţămîntului (84/1995), care recunoştea dreptul elevilor şi părinţilor de a alege religia şi confesiunea
  • includerea din oficiu a elevilor la orele de Religie, fără a se ţine cont de opinia lor, încalcă art. 24 al. (1) şi art. 25 din Legea drepturilor copilului (272/2004)
  • interzicerea dreptului la opţiune pentru elevii care au împlinit 16 ani este în contradicţie evidentă cu art. 3 al. (2) din Legea Cultelor (489/2006)
  • introducerea obligativităţii unui aviz din partea cultului la angajarea profesorilor de religie, pe lîngă accentuarea caracterului confesional al orelor de Religie, încalcă flagrant prevederile art. 5 din Codului Muncii

Maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării:

  • predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios
  • se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul “Să ne alegem prieteni credincioşi!” sau prin catalogarea drept “păcătoşi” a celor “care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă”
  • profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească; în caz contrar li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă

Chiar dacă din punct de vedere strict legal părinţii işi pot, teoretic, retrage copiii de la orele de religie, în lipsa unor instrucţiuni clare de aplicare, această prevedere este dificil de pus în practică la nivelul şcolilor. De cele mai multe ori, orele de religie fiind plasate în mijlocul zilei, administraţiile şcolare ar trebui să poată oferi copiilor care nu participă la Religie alternative educaţionale, lucru pentru care nu sînt, de obicei, pregătite. Mai mult, lipsa unei politici clare în această privinţă deschide calea abuzurilor şi riscului de ostracizare a copiilor în cadrul colectivului şcolar.

Pe situl pomenit se poate găsi, bineînțeles, și textul pe care eu nu l-am inclus aici, alături de fotografii ale panourilor amplasate în București, în vecinătatea Cotroceniului, Parlamentului și Patriarhiei.