Tag Archives: mărturie

De ce Campania 10:23 e o inițiativă bună

Pentru că orice campanie care trage un semnal de alarmă împotriva șarlataniei instituționalizate este o inițiativă bună. Excelentă chiar! De repetat cât mai des și insistent și de mediatizat cât mai pe larg.

Adepții homeopatiei o prezintă ca pe o ramură a medicinei, la fel de eficientă ca medicina „tradițională” – medicina bazată pe principii și dovezi științifice, care în jargonul homeopat e numită (oarecum peiorativ) „alopatie” sau „medicină alopată”. „La fel de eficientă” am scris? Am greșit! Cel mai adesea e prezentată ca fiind chiar superioară medicinei clasice, argumentul fiind că preparatele homeopate (refuz să le creditez cu denumirea de „medicamente”) nu au efecte secundare și adverse ca „otrăvurile chimice” folosite în medicina „alopată”.

Descrierea homeopatiei, așa cum ne este dată de practicanții ei, variază în detalii în funcție de cine o face, dar toate descrierile pe care le-am văzut gravitează în jurul a două puncte centrale: „cui pe cui se scoate” (similia similibus curantur, axioma imbecilă avansată de însuși Hahnemann, inventatorul homeopatiei) și ideea că cu cât e mai diluat preparatul, cu atât e mai puternic.  Pe fundamentele acestea sunt grefate tot felul de idei pseudoștiințifice, argumentate cu întorsături de condei și figuri de stil din tot spectrul procedeelor literare, condimentate din plin cu termeni științifici reali sau inventați, și cimentate cu argumentul suprem: mărturiile pacienților convinși de puterea tămăduitoare a homeopatiei. Adesea mai sunt invocate și tot felul de teorii conspiraționiste, cele mai des pomenite fiind legate de o așa-zisă mafie a marilor concerne farmaceutice, disperate de pierderea pieței în favoarea produselor homeopate care sunt, nu-i așa , superioare din toate punctele de vedere.

Aceste descrieri ale homeopatiei sunt înșelătoare de la cap la coadă. Indiferent de buna sau reaua credință a celor care le avansează, afirmațiile false rămân afirmații false. Sunt chiar înclinat să cred că cea mai mare parte a susținătorilor homeopatiei sunt de bună credință și sunt convinși că aceasta „funcționează”. (Din păcate, acesta e un aspect care nu crediteză în nici un fel homeopatia ca metodă de tratament, la fel cum Soarele nu se învârte în jurul Pământului indiferent de părerea a opt milioane de români care cred opusul.) Cel puțin sunt înclinat să fiu mai împăciuitor când e vorba de publicul „laic”. Nu pot însă face același compromis pentru mult prea mulții medici care promovează homeopatia: în cazul lor ignoranța nu e o scuză.

Ce nu este homeopatia

Vreau să fac o foarte scurtă trecere în revistă a câtorva afirmații false sau înșelătoare mult prea des făcute cu privire la homeopatie de către susținătorii acesteia:

  • „Homeopatia este o ramură a medicinei.” – Nu este. Homeopatia este unul dintre domeniile de „medicină alternativă”. Cu alte cuvinte, una din practicile care nu sunt incluse în medicina mainstream pentru că ori n-au fost dovedite a da rezultate, ori s-a dovedit că nu dau rezultate.  Ca să repet ceea ce alții au spus mai bine ca mine: practicile medicinei „alternative” au fost testate de-a lungul timpului, iar cele care s-au dovedit a funcționa au devenit medicină.
  • Homeopatia este o terapie eficace. – Fals. Nu există nici măcar un singur studiu riguros care să confirme că preparatele homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo. După toți parametrii obiectivi, preparatele homeopate sunt placebo.
  • Homeopatia nu tratează boli, ci pacienți. – De fapt, nu tratează nimic. Afirmație e de obicei făcută în contextul prezentării homeopatiei ca o metodă de tratament „holistică”, care ar lua chipurile în considerare întreaga persoană, în opoziție cu medicina „alopată” care ar lucra după o schemă fixă, mecanic. Această dihotomie este însă nu doar simplistă și naivă, ci chiar mincinoasă. Pe de-o parte, faptul că există specializări și tratamente specifice anumitor boli sau grupuri de boli nu înseamnă că medicii ignoră tabloul general al stării pacientului. Pe de alta, chiar în cazul pseudomedicinei homeopate există rețetare și sistematizări în care anumite preparate sunt indicate pentru anumite simptome și vice versa.
  • Homeopatia tratează cauza bolii, nu doar simptomele. – Repet: de fapt nu tratează nimic. Și această declarație, un exercițiu de ipocrizie întocmai ca cea precedentă, conține un atac implicit la adresa medicinei: ideea că medicina „tradițională” tratează doar simptomele, nu și cauzele bolilor – un fals grosolan adesea ascuns sub niște bâlbe pseudoștiințifice care identifică „cauzele” cu presupuse „dezechilibre” din organism, pe care știința nu le-ar poate detecta sau medicina nu le-ar aborda.
  • Preparatele homeopatice sunt inofensive. – Afirmația este de obicei făcută în contextul în care medicamentele („chimice”, mai ales) au (adesea?) efecte secundare sau adverse neplăcute, în unele cazuri chiar periculoase. În timp ce  faptul din urmă este abordat în mod corespunzător în medicină (se iau precauții pentru a contracara sau minimiza efectele nedorite ale medicamentelor, și cu cât o terapie are efecte neplăcute majore, cu atât mai mult se evită administrarea ei), ideea că homeopatia nu este dăunătoare este un fel de minciună prin omisiune. E adevărat că preparatele homeopate în sine nu sunt dăunătoare, și cu atât mai puțin toxice: câteva picături de apă pură n-au cum să fie toxice, iar câteva zeci de miligrame de glucoză (din care sunt făcute preparatele homeopate vândute sub formă de granule) nu sunt dăunătoare nici măcar pentru diabeticii insulinodependenți. Este însă cât se poate de dăunătoare administrarea acestor preparate inofensive în locul unui tratament adecvat.
  • Homeopatia este un tratament natural. – Homeopații rar scapă ocazia să sublinieze că se folosesc ca materie primă doar substanțe naturale. Lăsând la o parte sofismul naturalist la care apelează („natural” nu e nici pe departe sinonim cu „bun” sau „sănătos”), este irelevant de la ce se pleacă. Pentru diluțiile folosite în mod tipic (cel mai adesea 30C, care corespunde cu o concentrație teoretică de 1:1060 a principiului activ) este infimă probabilitatea de a găsi în preparatul final până și o singură particulă din materia primă.

Lista ar putea continua cu cel puțin o duzină de afirmații. Mă opresc aici, după ce-am pomenit câteva dintre cele mai flagrant false dintre afirmațiile pe care le-am întâlnit în ultimul timp. Voi încerca pe viitor să detaliez punctele trecute în revistă aici… în măsura în care voi reuși să mă urnesc.

Mărturii şi credibilitate

Povestea cu mărturiile trebuie să mărturisesc (sic!) că îmi stă pe creier de ceva timp. Personal nu le prea bag în seamă şi în general am tendinţa de a lua cum grano salis cam orice povesteşte lumea, de la proverbialul „am prins un peşte aşaaaaaaaaaaaaaa de mare” până la, mai ales, tot ce înseamnă publicitate.

Unul din lucrurile pe care le-am observat la mărturii este că, înafară de sala de judecată, au tendinţa să apară prin locuri unde se afirmă câte una şi alta fără nicio dovadă, sau se promite una şi alta fără nicio garanţie. Sigur, sunt conştient că poate fi o interpretare personală şi că, fiind o generalizare, nu este o dovadă–dar, totuşi, mi-a atras atenţia pe de-o parte apariţia frecventă în anumite tipuri de locuri, pe de altă parte absenţa aproape totală din alte tipuri de locuri.

Locurile în care aproape întotdeauna am întâlnit „mărturii” sunt multe, dar mai mult decât orice, în ultimul timp, cel puţin, le-am găsit înafară de pliante publicitare, la întâlniri/conferinţe şi, bineînţeles, pe situri web ale:

  • Campaniilor publicitare la produse de îndoielnică valoare şi calitate, multe din ele fabricate pe vapor în ape internaţionale sau fiind o evidentă inepţie fără alt folos practic decât de a aduce bani în contul fabricantului (cum este nemaipomenitul Colon Cleanse despre care am aflat de pe blogul TLP că i se face un intens marketing şi în România acum… şi care nu e altceva decât un dispozitiv de clismă supradimensionat la preţ, măsuri şi presupusă funcţionalitate).
  • Produselor şi serviciilor unor specialişti care, chiar de bună credinţă fiind, n-au suficientă experienţă în ceea ce fac. (Rezultatul, pentru client, depinde evident mai mult de calificarea şi capacitatea ofertantului de servicii decât de bunăvoinţa lui.)
  • Variatelor religii şi culte (numărul mărturiilor pare să varieze invers proporţional cu numărul de enoriaşi), ofertanţi de servicii de medicină alternativă (numărul variază oarecum invers proporţional cu verosimilitatea procedurilor şi efectelor scontate), şi tot felul de divinatori şi cititori în câte cele (astrologi, chiromanţi, iridologi, grafologi, coprologi, cartomanţi etc.).
  • Fraude evidente şi cunoscute – uneori chiar probate în justiţie ca atare.

Ceea ce au de regulă în comun aceste „mărturii” (în afară de situaţii izolate, unde sunt de-a dreptul penibile) este, logic, că folosesc toate tehnici de marketing devenite clasice:

  • Un ton pozitiv, evitând pe cât posibil formulările negative. (Una din „regulile de aur” ale publicităţii este de a nu se folosi structuri negative deoarece clientul, care adesea citeşte en passant textul, le asociază inconştient cu produsul în cauză – efect evident nedorit.)
  • Entuziasm pentru produsul sau serviciul oferit; asta fiind cireaşa pe tortul tonului pozitiv. (Adesea cuplat cu formulări de genul „n-aş fi crezut niciodată… dar funcţionează”, „nu mai speram să… dar am găsit X” et cetera)
  • Sublinierea avantajelor şi efectelor pozitive, adesea reale dar „înfrumuseţate”, uneori de-a dreptul scornite, fără a se trece în revistă eventualele defecte sau efecte nedorite sau, atunci când sunt pomenite, minimizându-le.
  • Inducerea neîncrederii potenţialei victime în metodele clasice sau produsele cunoscute şi consacrate, care nu sunt, chipurile, nici pe departe atât de eficace ca „această nouă metodă revoluţionară”. (De obicei variaţii pe tema „X şi Y n-au funcţionat”.)
  • Sublinierea satisfacţiei personale resimţite de pe urma utilizării produsului sau serviciului în cauză, de parcă ar avea vreo relevanţă pentru calitatea, utilitatea, funcţionarea sau valoarea de adevăr a celor pretinse.
  • Avertismente asupra efectelor negative pe care le poate avea nefolosirea produsului/serviciului sau neurmarea sfatului în cauză. (Un numitor comun în special pentru variate doctrine mistice şi scrisorile-lanţ, numite şi chain-letters.)

Mai toate acestea au de regulă şi alte elemente în comun: unul este că sunt fabricate. Nu toate, e drept – există, fără îndoială, „mărturii” autentice (dar şi acelea venite de multe ori din partea unor exaltaţi). Iar dintre cele fabricate/false, multe se trădează involuntar prin perfecţiune – se simte mâna unui copywriter în structura logică şi corectitudinea gramaticală cu care sunt scrise. Mai cu seamă atunci când e de presupus să fie feedback-uri directe. (Oamenii nu prea dau atenţie maximă textelor scrise în medii/situaţii informale. Am văzut greşeli pe blogurile şi siturile unor scriitori publicaţi şi cunoscuţi – şi nu se poate argumenta despre un scriitor recunoscut că nu cunoaşte reguli elementare de gramatică şi stil.)

Oarecum (vorba vine) în contrast cu prezenţa şi forma testimonianţelor la „vânzătorii de iluzii”, în materialele profesioniştilor acestea de cele mai multe ori lipsesc – şi, în schimb, sunt prezentate fapte (portofoliu, listă de clienţi, servicii oferite, detalii concrete etc.).

Sigur, nu este o dovadă sau o regulă absolută că prezenţa de „mărturii” în materialele publicitare şi pe situl persoanei/organizaţiei implică neapărat o fraudă, ori că absenţa înseamnă obligatoriu seriozitate – vorba proverbului: „nu e pădure fără uscături”. Dar este un indiciu că ceva poate „e putred în Danemarca” şi ar fi cazul să se acorde mai multă atenţie problemei. Şi, evident, să se coreleze cu alte date. (Există Internetul ăsta atât de vast, unde poţi găsi aproape orice înseamnă informaţie. Iar creierul e pentru a fi folosit, nu doar ca să împiedice formarea curenţilor de aer în craniu.)