Tag Archives: natural

De ce Campania 10:23 e o inițiativă bună

Pentru că orice campanie care trage un semnal de alarmă împotriva șarlataniei instituționalizate este o inițiativă bună. Excelentă chiar! De repetat cât mai des și insistent și de mediatizat cât mai pe larg.

Adepții homeopatiei o prezintă ca pe o ramură a medicinei, la fel de eficientă ca medicina „tradițională” – medicina bazată pe principii și dovezi științifice, care în jargonul homeopat e numită (oarecum peiorativ) „alopatie” sau „medicină alopată”. „La fel de eficientă” am scris? Am greșit! Cel mai adesea e prezentată ca fiind chiar superioară medicinei clasice, argumentul fiind că preparatele homeopate (refuz să le creditez cu denumirea de „medicamente”) nu au efecte secundare și adverse ca „otrăvurile chimice” folosite în medicina „alopată”.

Descrierea homeopatiei, așa cum ne este dată de practicanții ei, variază în detalii în funcție de cine o face, dar toate descrierile pe care le-am văzut gravitează în jurul a două puncte centrale: „cui pe cui se scoate” (similia similibus curantur, axioma imbecilă avansată de însuși Hahnemann, inventatorul homeopatiei) și ideea că cu cât e mai diluat preparatul, cu atât e mai puternic.  Pe fundamentele acestea sunt grefate tot felul de idei pseudoștiințifice, argumentate cu întorsături de condei și figuri de stil din tot spectrul procedeelor literare, condimentate din plin cu termeni științifici reali sau inventați, și cimentate cu argumentul suprem: mărturiile pacienților convinși de puterea tămăduitoare a homeopatiei. Adesea mai sunt invocate și tot felul de teorii conspiraționiste, cele mai des pomenite fiind legate de o așa-zisă mafie a marilor concerne farmaceutice, disperate de pierderea pieței în favoarea produselor homeopate care sunt, nu-i așa , superioare din toate punctele de vedere.

Aceste descrieri ale homeopatiei sunt înșelătoare de la cap la coadă. Indiferent de buna sau reaua credință a celor care le avansează, afirmațiile false rămân afirmații false. Sunt chiar înclinat să cred că cea mai mare parte a susținătorilor homeopatiei sunt de bună credință și sunt convinși că aceasta „funcționează”. (Din păcate, acesta e un aspect care nu crediteză în nici un fel homeopatia ca metodă de tratament, la fel cum Soarele nu se învârte în jurul Pământului indiferent de părerea a opt milioane de români care cred opusul.) Cel puțin sunt înclinat să fiu mai împăciuitor când e vorba de publicul „laic”. Nu pot însă face același compromis pentru mult prea mulții medici care promovează homeopatia: în cazul lor ignoranța nu e o scuză.

Ce nu este homeopatia

Vreau să fac o foarte scurtă trecere în revistă a câtorva afirmații false sau înșelătoare mult prea des făcute cu privire la homeopatie de către susținătorii acesteia:

  • „Homeopatia este o ramură a medicinei.” – Nu este. Homeopatia este unul dintre domeniile de „medicină alternativă”. Cu alte cuvinte, una din practicile care nu sunt incluse în medicina mainstream pentru că ori n-au fost dovedite a da rezultate, ori s-a dovedit că nu dau rezultate.  Ca să repet ceea ce alții au spus mai bine ca mine: practicile medicinei „alternative” au fost testate de-a lungul timpului, iar cele care s-au dovedit a funcționa au devenit medicină.
  • Homeopatia este o terapie eficace. – Fals. Nu există nici măcar un singur studiu riguros care să confirme că preparatele homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo. După toți parametrii obiectivi, preparatele homeopate sunt placebo.
  • Homeopatia nu tratează boli, ci pacienți. – De fapt, nu tratează nimic. Afirmație e de obicei făcută în contextul prezentării homeopatiei ca o metodă de tratament „holistică”, care ar lua chipurile în considerare întreaga persoană, în opoziție cu medicina „alopată” care ar lucra după o schemă fixă, mecanic. Această dihotomie este însă nu doar simplistă și naivă, ci chiar mincinoasă. Pe de-o parte, faptul că există specializări și tratamente specifice anumitor boli sau grupuri de boli nu înseamnă că medicii ignoră tabloul general al stării pacientului. Pe de alta, chiar în cazul pseudomedicinei homeopate există rețetare și sistematizări în care anumite preparate sunt indicate pentru anumite simptome și vice versa.
  • Homeopatia tratează cauza bolii, nu doar simptomele. – Repet: de fapt nu tratează nimic. Și această declarație, un exercițiu de ipocrizie întocmai ca cea precedentă, conține un atac implicit la adresa medicinei: ideea că medicina „tradițională” tratează doar simptomele, nu și cauzele bolilor – un fals grosolan adesea ascuns sub niște bâlbe pseudoștiințifice care identifică „cauzele” cu presupuse „dezechilibre” din organism, pe care știința nu le-ar poate detecta sau medicina nu le-ar aborda.
  • Preparatele homeopatice sunt inofensive. – Afirmația este de obicei făcută în contextul în care medicamentele („chimice”, mai ales) au (adesea?) efecte secundare sau adverse neplăcute, în unele cazuri chiar periculoase. În timp ce  faptul din urmă este abordat în mod corespunzător în medicină (se iau precauții pentru a contracara sau minimiza efectele nedorite ale medicamentelor, și cu cât o terapie are efecte neplăcute majore, cu atât mai mult se evită administrarea ei), ideea că homeopatia nu este dăunătoare este un fel de minciună prin omisiune. E adevărat că preparatele homeopate în sine nu sunt dăunătoare, și cu atât mai puțin toxice: câteva picături de apă pură n-au cum să fie toxice, iar câteva zeci de miligrame de glucoză (din care sunt făcute preparatele homeopate vândute sub formă de granule) nu sunt dăunătoare nici măcar pentru diabeticii insulinodependenți. Este însă cât se poate de dăunătoare administrarea acestor preparate inofensive în locul unui tratament adecvat.
  • Homeopatia este un tratament natural. – Homeopații rar scapă ocazia să sublinieze că se folosesc ca materie primă doar substanțe naturale. Lăsând la o parte sofismul naturalist la care apelează („natural” nu e nici pe departe sinonim cu „bun” sau „sănătos”), este irelevant de la ce se pleacă. Pentru diluțiile folosite în mod tipic (cel mai adesea 30C, care corespunde cu o concentrație teoretică de 1:1060 a principiului activ) este infimă probabilitatea de a găsi în preparatul final până și o singură particulă din materia primă.

Lista ar putea continua cu cel puțin o duzină de afirmații. Mă opresc aici, după ce-am pomenit câteva dintre cele mai flagrant false dintre afirmațiile pe care le-am întâlnit în ultimul timp. Voi încerca pe viitor să detaliez punctele trecute în revistă aici… în măsura în care voi reuși să mă urnesc.

Biowash(my)balls

Motto: Dacă deschizi o cutie cu râme, ai întotdeauna nevoie de una mai mare pentru a le închide la loc.

Am mai văzut pomenit obiectul ăsta prin unele locuri, dar nu l-am băgat prea mult în seamă – nu mă agit, de felul meu, cu variate care circulă peste tot (şi mai ales la emisiuni „ştiinţifico-educative” de tip teleshopping), aşa că aveam o idee destul de vagă despre el. Dar azi, dis de dimineaţă, m-am trezit cu o vecină care găsise un fel pliant publicitar în cutia poştală, se entuziasmase instantaneu şi apela la mine să-i arăt cum să comande obiectul pe Internet. „De când îl căutam! Trebuie să funcţioneze, l-am văzut şi în show la Beppe Grillo.” (Beppe Grillo e un fel de Gică Contra italian, o combinaţie de Vadim Tudor şi nebunul regelui, pe cât de vehement pe atât de credul şi ignorant.)

Calmati, cara mia!” Mi-am făcut un pic de timp să scobesc pe net după obiectul în cauză şi am găsit repede (long live Google!)  situl de prezentare Biowashball. Nici n-am îndrăznit să-mi închipui ce ditamai lada de râme mă aşteaptă acolo!

Sloganuri publicitare

Citez de pe situl lor:

Using Biowashball can eliminate the use of detergents. You therefore avoid risks of allergic reactions due to detergent residues on clothing or linen. It safeguards your linen from bleaching, oxidation, caused by chlorine diluted in water. Fabrics remain elastic.

Sigur, reziduurile de detergenţi se pot elimina clătind rufele cu apă curată, dar ăsta e doar un fapt de importanţă secundară – lucrul cel mai important este că nu mai trebuie să folosim detergenţi! Ah, şi… ca efect secundar nu se mai decolorează şi nu se mai oxidează nemaifiind prezent clorul în apă, iar ţesăturile rămân elastice.

În plus, mai are şi alte numeroase calităţi, deloc de nebăgat în seamă:

The BIOWASHBALL is composed uniquely of natural ceramics contained in a plastic non-toxic sphere.

Compared to a normal washing process, Biowashball reduces risks of allergic reactions linked to the use of detergent, eliminates germs, contributes to well-being, saves money and protects nature.

  • Well-being: no side effects due to detergent residue on your linen.
  • Antibacterial: eliminates pathogen germs.
  • Economical: eliminates detergents (a saving of approximately 1000 € over a 3 year period), on the electricity bill (washing at 50°C maximum for all your linen, even your white linen)..
  • Ecological: (without phosphates) protects water and ground water.

Un produs cu adevărat revoluţionar: ecologic 100%, cu efect antibacterial, economic şi, mai ales, natural (cu excepţia involucrului de plastic – dar „principiul activ”, respectiv biluţele de ceramică, sunt ceea ce contează).

Pare perfect. Exact produsul minune pe care-l aşteaptă adepţii naturalismului cu orice preţ, care cumpără, consumă şi fac orice conţine una din sintagmele: ecologic, protejează natura/apa/aerul/pădurea, reduce poluarea, energizează (preferabil cu energie astrală), curăţă etc.

You can also place a Biowashball in the refrigerator, it helps maintain the freshness of fruit, vegetables, meat and fish.

Parcă era pentru spălat rufele…

Biowashball_and_box.jpg

Dar asta e doar cutia. Urmează râmele.

Cum face – ionii negativi

Da, să trecem la treburi serioase şi să vedem, concret, ce face minunata mingiuţă verde ecologică şi economică… Şi din nou aflăm de pe situl de prezentare o multitudine de informaţii utile şi interesante. Le voi enumera punctual, începând cu cele (pretins) ştiinţifice, de pe situl Biowashball.ch al distribuitorului Emker S.A.:

The Biowashball emits negative ions which weaken the adherence of dirt on fabric so that it is easily removed without the use of detergent. The Biowashball has a pH of about 10 which is equivalent to that of an ordinary chemical detergent.

Dacă ar „emite ioni negativi” în apă, ar trebui a) să conţină un electrolit care să se dizolve şi atunci ar „emite” în egală măsură ioni pozivi; iar b) pentru ca pH-ul să crească ar trebui ca ionii respectivi să fie ioni hidroxil (HO). Or, din nimic, tot nimic! Dacă e vorba de ioni negativi emişi aşa, pur şi simplu, ar trebui să ia Nobelul pentru fizică pentru descoperirea razelor catodice ceramice!

Noţiunea de pH nu este definită decât pentru soluţii apoase, punct – în nici un caz pentru o bilă solidă de plastic cu biluţe solide de ceramică; doar dacă nu s-au schimbat fundamentele chimiei de 10 ani încoace… Dar stai, că e vorba de pH-ul soluţiei, pe care bila magică îl modifică prin telepatie ionii negativi emişi. Iată şi dovada:

Mişto „esperiment”, convingător… pentru ţaţa Leana, din bucătăria căreia şi-a luat jucăriile chinezoiul care se joacă de-a chimistul folosind carafa de apă, paharele şi linguriţa lu’ mămica pentru a trage o filmare în seră, printre păsărele!

This treats grease, organic or chemical stains efficiently. The Biowashball eliminates chlorine compounds in water and decreases its superficial pressure, increasing therefore its washing power.

O, da. Atât de eficient încât şi ei recomandă folosirea detergentului pentru petele „persistente” şi „încăpăţânate”

Elimină clorul din apă? Say what! Parcă era inertă chimic. Sau sunt ionii negativi cei care acţionează asupra ionilor clorură (Cl) şi hipoclorit (ClO) din apă? Eventual prin „principiul similitudinii”, atât de drag homeopaţilor.

Iar presiunea superficială nu e o noţiune cunoscută chimiei sau fizicii, aşa că subiectul ăsta e închis. (Tensiunea superficială e altceva!)

Dar ne prezintă domnii de la firma-lu’-peşte şi un certificat pentru proprietăţile tensioactive ale BWB, semnat de un laborator coreean (mda… revin asupra aspectului):

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%205316.pdf%5D

Mda, deci condiţiile în care s-a făcut testul: 3 kg material de bumbac, spălat la 30°C în 60 L de apă, cu înmuiere de 1 oră, folosind Biowashball şi – surprize, surprize! – 10 g detergent! În împrejurările astea poţi înlocui BWB cu o talpă de cizmă sau cu o ceaşcă de ceai (care e din ceramică, ca biluţele din bilă!)  şi să-ţi iasă aceleaşi proprietăţi tensioactive la iveală.

Pentru cine nu e încă pe deplin convins de puterile BWB, compania mai anexează un al doilea certificat al detergenţei minunăţiei, bazat pe „reflectanţa” sau „geadul de alb” al materialelor după spălare, în ideea că, cu cât spală mai bine un detergent, cu atât creşte cantitatea de lumină reflectată de material (idee în bună măsură corectă când e vorba de materiale albe sau deschise la culoare):

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%204651.pdf%5D

Aici au dat frumos de tot cu dreptu-n stângul, pentru că 2 (două)  BWB au obţinut un scor cu cca. 20% mai mic decât 5 g detergent (de 10-20 de ori mai puţin decât o doză obişnuită), restul condiţiilor fiind identice(30 +/- 2°C, 60 L apă, 3 kg material de bumbac, pată artificială JIS, un amestec de materiale organice şi anorganice considerat sol mediu-dificil/greu) – respectiv 20,37% pentru BWB faţă de 25,14% detergentul. Şi au avut şi ideea magnifică de a-şi bate cuie în talpă singuri, publicând pe situl de prezentare al produsului-minune teste atât de defavorabile. Mai bine ar fi făcut să rămână la primul test, făcut cu cca. 10-15 zile înaintea acestora (respectiv, pe 18-28 aprilie 2004, faţă de 5 şi 6 mai 2004), care măcar îi avantajează:

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%203851.pdf%5D

Aici, cu 2 BWB au obţinut tot 20,4%, pe când cu 60 g detergent, ceteris paribus, s-a obţinut un amărât 16% „eficacitate/albire/whatever”. La 15°C! O temperatură nu tocmai ideală pentru tratat petele de cafea. În plus, personal suspectez (presupunând că testele au fost corecte…) detergentul folosit de a fi reacţionat chimic cu cafeaua, funcţionând ca un mordant pentru coloranţii conţinuţi în aceasta – nu e un fenomen tocmai rar întâlnit la detergenţii de două parale.

Oricum, pentru a fi teste valide lipsea în toate trei un lucru esenţial: proba-martor, spălarea făcută doar cu apă şi optimism, fără nimic altceva. Cu siguranţă rezultatele ar fi fost identice cu cele ale probelor efectuate cu BWB – iar producătorii şi disctribuitorii înşelătoriei cu biluţe ceramice o ştiau foarte bine.

[Voi reveni cu razele infraroşii şi super-bacteriile folosite –n.a.]