Tag Archives: pseudoștiință

GasLand

Am tot dat prin variate locuri (și-am primit direct, în special pe FaceBook) peste pseudo-documentarul cu titlul GasLand, mediatizat și în România în campania ideologică purtată împotriva exploatării gazelor de șist. N-am reușit să înțeleg de ce unii îl văd ca fiind un argument împotriva tehnologiei exploatării gazelor de șist și, în timp, am ajuns reacționez la tonul triumfal cu care este prezentat ca atare doar dându-mi ochii peste cap și ignorând mesajul. Ce urmează este, cu minime modificări, comentariul pe care l-am lăsat, la scurt timp după ce am vizionat (cât am suportat din) filmul ăsta, la o una din multele postări în care sus-numitul film era prezentat de câte-un dezorientat ca un argument împotriva tehnologiei de care care ziceam mai sus:

M-am uitat de curând la GasLand. Nu la tot filmul – pe la minutul 75 m-a părăsit răbdarea, din ce în ce mai încercată încă de la începutul filmului; și nici nu cred c-ar avea rost să văd și restul: sunt cam slabe șansele să se îmbunătățească brusc calitatea „argumentelor” de la min. 76 încolo. Pot să zic că am distins trei teme principale, brodate pe un fundal despre ruinarea peisajului (care, dealtfel, nici nu prea avea de-a face cu subiectul filmului, dat fiind că e vorba de terenuri private cesionate exploatatorului) și presărate cu apeluri sentimentaliste pe cât de cu priză la publicul ignorant, pe atât de rupte de realitate:

  1. Conspiraționită legată de variate bucăți de legislație americană – care, chiar îndreptățită, ține de politica americană și n-are nimic de-a face nici cu tehnologia fracturării hidraulice în sine, nici cu ce se întâmplă în alte țări.
  2. Probleme atribuite unora dintre exploatările „investigate”, în special infiltrări de variate substanțe în apă – care, chiar dacă țin de exploatările în cauză (și nu este deloc clar că ăsta ar fi cazul), din nou nu sunt probleme inerente tehnologiei: țin de neglijența companiilor (independent de prevederile legale privind siguranța exploatărilor).
  3. Sperietoarea cu „substanțele chimice”, atât de des folosită pentru a impresiona pulimea care nu stă nițel să cujete că „substanță chimică” nu e sinonim cu „neurotoxină” sau „chestie sintetizată de savanți nebuni care vor să depopuleze pământul”, sau mai știu eu ce alte sensuri sinistre atât de des folosite împreună cu sofismul naturalist (ideea scoasă din greu la înaintare, explicit sau implicit, că „natural = bun/prielnic” și „artificial/sintetic = dăunător”). Și asta asociată tot la câteva minute cu „șopârle” de genul „X se folosește la fabricarea plasticului” sau „Y se folosește în industria pesticidelor”. Dacă faptul că ceva se folosește într-o „chestie nasoală” ar fi un argument împotriva folosirii acelui „ceva” în alte locuri, ar trebui să ne lăsăm cu toții de băut apă, că și aia se folosește în… ei bine, efectiv în *toate* chestiile nasoale, de la cele mai inocue până la fabricarea de bombe nucleare! (www.dhmo.org/environment.html FTW)

Acuma… nu vreau să fiu înțeles greșit. Istoria exploatărilor petroliere și de gaz e plină de exemple de concerne care fac porcării sau sunt pur și simplu neglijente. Dar asta nu are de-a face cu tehnologia în sine și cu viabilitatea acesteia. Filmul ăsta, în cel mai bun caz, este un material care expune porcăriile pe care le-a făcut o anumită companie într-un anumit loc, din cauza proastei gestionări a instalațiilor de suprafață (și poate nici măcar atât, dacă e să-l iei la puricat). Dar nu spune absolut nimic despre impactul pe care-l are asupra mediului ceea ce se întâmplă în subteran, unde ale loc fracturarea propriu-zisă, nici despre viabilitatea tehnologiei etc., dincolo de aceea că trebuie luate măsuri de siguranță corespunzătoare la suprafață. E la fel de mult (sau de puțin!) un argument împotriva fractării hidraulice pe cât este dezastrul de la Thyssen-Krupp din Torino, de acum câțiva ani, unul împotriva siderurgiei.

Campania 10:23 2011 încheiată în România

1023-homeopatia.jpg Pe plan mondial, Campania 10:23 2011 este încheiată prin conferința QED organizată la Manchester, în Marea Britanie. La conferință vor lua cuvântul o serie de personalități binecunoscute pe plan mondial, oameni de știință și jurnaliști, printre care Steven Novella (profesor de neurologie la Școala Medicală a Universității Yale, SUA), Eugenie Scott (dir. exec. al Consiliului Național pentru Educație Științifică, SUA), Simon Singh (fizician și autor a mai multor best-selleruri de popularizare științifică) și Christopher French (profesor de psihologie la Universitatea Goldsmiths din Londra, Marea Britanie).

În România, punctul culminanant al Campaniei 10:23 a fost atins ieri, cu puțin înainte de prânz, prin protestele organizate în mai multe orașe la inițiativa Asociației Secular-Umaniste din România și Sceptici în România. Oficial, protestul s-a desfășurat doar în București și în Iași; neoficial, mai pe oriunde a făcut cineva efortul să se filmeze „supradozând” cu un flacon de preparate homeopate.

2.jpg

În București, înainte de evenimentul „supradozei” de la orele 10:23, voluntari ai ASUR și Sceptici în România au făcut o scurtă demonstrație de preparare a unui remediu homeopat pornind de la o „tinctură-mamă”, însoțită de scurte explicații. Detalii și imagini se găsesc pe blogul ASUR și pe pagina FaceBook a Asociației.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai presei centrale. Chiar dacă reflectarea mediatică a evenimentului lasă de dorit din mai multe puncte de vedere (totuși, nu atât de mult cât lasă unele comentarii ale susținătorilor homeopatiei), iată o scurtă listă a reportajelor:

De pe bloguri adunate și-napoi pe bloguri date (ordonate la-ntâmplare):

Și, la final, un playlist cu clipuri culese din România (am găsit doar cinci; sunt binevenite orice alte clipuri care se potrivesc):

Și unul cu clipuri mai de prin toată lumea, strânse la un loc de userul Youtube ateitm:


UPDATE:
Am aflat că au scris și Cațavencii un articol, în stilul lor caracteristic – Homeopatul lui Procust, semnat de Raul Gheba și publicat azi, 8 februarie.

 

Societatea Română de Homeopatie răspunde Campaniei 10:23

Societatea Română de Homeopatie (SRH) „a luat notă” de inițiativa ASUR și „Sceptici în România” de a organiza un protest ca parte a campaniei internaționale „10:23 – Homeopatia e apă chioară” și a scos capul din nisip, dând un răspuns prin comunicatul publicat pe 2 februarie pe situl SRH.

Obiecțiile SRH la campania 1023

Comunicatul începe printr-o serie de „constatări”  de la care „poziția [SRH] pleacă” „în legătură cu acest eveniment”, presărată pe ici pe colo cu afirmații irelevante, înșelătoare sau de-a dreptul false. Voi trece peste ele deocamdată – cine dorește să le citească o poate face pe situl SRH.

După cele nouă puncte de „constatări” este abordată campania 10:23 în sine într-o serie de precizări prezentate în cinci puncte diferite, la care se adaugă câteva paragrafe de încheiere constând în cea mai mare parte din enumerarea unei serii de linkuri către materiale care ar confirma validitatea homeopatiei.

Pregătirea participanților la protest

1. Protestul este organizat de persoane care nu au pregatire in domeniu, nefiind medici/farmacisti si nici nu isi revendica o pregatire stiintifica speciala; ei ne informeaza ca protesteaza ca activisti pentru drepturile consumatorilor, dar nu fac parte nici [sic] din Asociatia pentru protectia consumatorilor;

S-ar putea foarte bine să fie adevărat că la protestul din București nu participă medici sau farmaciști, dar este oarecum irelevant. Persoanele participante reflectă punctul de vedere prevalent în lumea medicală, conform cu întregul corp al cunoștințelor din biologie, chimie și fizică.

Pe de altă parte, participanții la protest fac parte dintre consumatorii din România și ca atare ar avea dreptul de a se declara „activiști pentru drepturile consumatorilor”; oricine o poate face. Apartenența la Asociația pentru protecția consumatorilor, un organism guvernamental, nu este o condiție sine qua non pentru a fi consumator, iar „calitatea” de activist decurge din întreprinderea unei acțiuni în sprijinul unei cauze, nu din existența unei diplome care să te declare ca atare; iar în măsura în care depinde de apartenența sau promovarea ideilor unei organizații, condiția e satisfăcută. Presupun că insistența asupra apartenenței la o organizație (folosită în acest caz și ca tentat argument în favoarea homeopatiei) este o reminescență de gândire nomenclaturistă, atâta timp cât existența în sine a unei organizații nu spune nimic despre adevărul sau deziderabilitatea țelulilor promovate de acea organizație.

„Pregătire științifică specială”… nu-mi dau seama ce-i de presupus să însemne sintagma asta. Pregătirea științifică care se obține în cursul liceului este mai mult decât suficientă pentru a putea vedea invaliditatea principiilor pe care se bazează homeopatia. O pregătire științifică pe care, deși e o condiție necesară pentru admiterea la facultățile de medicină și farmacie ((Cel puțin așa stăteau lucrurile „pe vremuri”, când se dădea examen de admitere din biologia umană (aia „de-a XI-a”), chimie organică și, pe alocuri, fizică.)), prea mulți medici și farmaciști au dat-o, pare-se, uitării.

„Designul”  protestului

2. Protestul este unul de tip experiment: se administreaza asa –zise supradoze de medicament homeopat, urmand a se constata rezultatele, pe care protestatarii considera ca le cunosc aprioric, [sic] ca fiind nule.
In aceasta situatie, ar fi fost necesar ca ei sa ceara indrumare metodologica de specialitate, referitoare la testarea medicamentelor homeopate pe voluntari sanatosi. Se stie din literatura de specialitate ca efectele medicamentelor homeopate nu depind de doza, ci de numarul de administrari, mai ales in cazul in care nu se respecta principiul individualizarii tratamentului. Ii invitam pe activistii respectivi sa faca un demers onest si sa constate care ar fi rezultatele administrarii medicamentelor homeopate administrate timp de 20-30 zile consecutive; dupa un numar suficient de administrari repetate, incep sa apara simptomele medicamentului testat.

Administrarea de „supradoze” în cadrul protestului nu are de fapt scopul de a „constata” rezultatele ci de a arăta, la modul ironic, care este efectul preparatelor homeopatice. Este voba de „cunoaștere apriorică” exact în același sens în care e vorba de cunoaștere apriorică ori de câte ori ne bazăm în acțiunile noastre pe rezultatele prevăzute de principiile științifice confirmate. Participanții „cunosc aprioric” că nu se va îmtâmpla nimic după înghițirea unui tub întreg de somnifere sau laxative homeopate, de exemplu, la fel cum „cunosc aprioric” că nimeni nu pățește nimic dacă înghite câteva picături de apă pură sau câteva granule de zahăr din altă sursă – indiferent dacă e vorba de apă și zahăr din bucătărie, de apă descântată de Marea Vrăjitoarea Safta și zahăr blestemat de Marele Preot al Templului Celest al lui Kali, sau de apă de conductivitate și zaharoză ori glucoză de puritate analitică din laboratoarele unei universități.

În ceea ce privește „literatura de specialitate” homeopatică, aș avea două observații. Pe de-o parte, chiar dacă s-ar fi publicat mii de tomuri și zeci de mii de articole dedicate homeopatiei, asta nu ar înseamna automat că ceea ce-i scris în ele are vreo bază în realitate; cu atât mai puțin că ar fi o reflectare fidelă a realității. Situația e perfect similară cu a astrologiei ((Un alt travesti cu pretenție de știință exactă, care parazitează astronomia și alte științe. O păcăleală susținută și promovată dealtfel și de SRH, printre ale cărei materiale de curs publicate pe situl oficial se află și elemente de „astrologie medicală”.)). Pe de altă parte, invit conducerea SRH ca, având în vedere cele spuse cu privire la numărul de administrări, să atragă atenția asupra acestui punct și membrilor săi care promovează, prescriu și comercializează preparate homeopate care se pretind a avea efect în timp mult mai scurt decât cele 20-30 de zile pomenite (somnifere, calmante, antigripale etc.).

Inițiatorii protestului

3. Ne exprimam mirarea in fata faptului ca protestul nu pleaca propriu-zis de la consumatorii romani nemultumiti de rezultatele aplicarii tratamentelor homeopate, fiind vorba de un protest organizat si coordonat din strainatate, in 10 tari simultan (23 de orase, printre care si Bucuresti) si fiind mai mult un protest de principiu impotriva unor principii.

Ne exprimăm mirarea la exprimarea mirării. Și observăm că este irelevant de unde pleacă inițiativa protestului și cine îl coordonează. Adăugăm, de asemeni, că protestul nu este (în înțelegerea noastră) atât împotriva principiilor ca atare, ci a felului cum sunt promovate și susținute acestea. Nu mi-e clar dacă descrierea ca „protest de principiu împotriva unor principii” se dorește a fi peiorativă, dar, cu toate că nici un „protest de principiu” nu este ceva intrinsec negativ, protestul 10:23 acesta nu este pur și simplu un protest de principiu inițiat, cum ni se trasmite printre rânduri că ar fi, în lipsa unui alt passe-temps mai interesant. Cine aruncă o privire pe situl 1023.ro poate vedea singur lucrul acesta.

Contestarea mecanismului de acțiune al preparatelor

4. Activistii contesta in principal mecanismul de actiune al medicamentelor homeopate, care contin doze subponderale de substanta, pe care ei le considera prin urmare inactive si avand un efect de placebo.

Așa-i. Cu precizarea că o formulare mai corectă ar fi „pretinsul mecanism de acțiune”, respectiv „doze zero/nule sau mult inferioare oricărei doze dovedite a avea efecte fiziologice”. Cel puțin pentru vasta majoritate a preparatelor homeopate. ((Se mai comercializează unele preparate în care apar ingrediente – în cantități foarte mici, de ordinul unei fracțiuni de miligram, ce-i drept – cu diluții relativ mici, de 3-4 CH.))

Contestarea studiilor care atestă eficacitatea preparatelor

5. Ei afirma ,de asemenea, ca nu exista studii stiintifice care sa ateste eficienta medicamentelor homeopate.

Pentru precizie, nu se afirmă la modul absolut că nu există nici un fel de studii științifice care să ateste eficiența medicamentelor homeopate.

Ideea este că pe de-o parte, pentru vasta majoritate a miilor de preparate homepate comercializate sau recomandate, nu există studii științifice riguroase care să ateste fără echivoc că „medicamentele” homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo; pe de altă parte, studiile favorabile homeopatiei (dintre care multe sunt sub semnul întrebării în ceea ce privește procedurile, tratamentul statistic al datelor și concluziile trase) sunt o minoritate în raport cu studiile inconclusive sau net defavorabile. Faptul că promotorii homeopatiei evită să analizeze critic studiile care le sunt favorabile și să prezinte și datele care sunt în defavoarea lor, în proporția în care acestea există, este una din diferențele cele mai săritoare în ochi între homeopatie (alături de restul „medicinei” alternative) și medicina mainstream.

Studii clinice prezentate de SRH

În continuare sunt prezentate, ca ilustrare a punctelor 4 și 5 o serie de  studii pe care, zice SRH, organizatorii protestului le-ar ignora. Aceste studii, aflăm, sunt în majoritatea lor rodul medicilor homeopați de la inexistenta Facultate Regală de Homeopatie din Londra ((Linkurile duc la situl organizației omologe britanice, British Homeopathic Association (BHA). Pe situl acestora se face referință la o facultate homeopatică, care însă se numește Faculty of Homeopathy (FoH), nu Royal Faculty of Homeopathy și nu prezintă niciunde pe situl său vreun suport din partea familiei regale britanice. Asta în condițiile în care alte instituții dedicate homeopatiei (de exemplu, fostul Spital Regal de Homeopatie, Royal London Homeopathic Hospital, recent redenumit ca Royal London Hospital for Integrated Medicine) beneficiau de suportul acesta onorific și cel puțin un membru marcant al familiei regale, prințul moștenitor Charles, este un cunoscut suporter al homeopatiei. Dar nu este un fapt extraordinar, în situația în care această Facultate nu este ceea ce se înțelege în România prin facultate – un corp al unei universități organizat în jurul unei discipline sau unui grup de discipline. Din ce se poate citi pe situl lor este un fel de asociație care oferă și oarece cursuri de pregătire în homeopatie, singura cerință sine qua non pentru a deveni „membru” sau „membru asociat” fiind de a avea calificarea necesară pentru a practica medicina pe teritoriul Marii Britanii. Semnificativ, de pe lista de calificări sunt explicit excluse BHMS și DHMS – Bachelor of, respectiv Diploma in Homeopathic Medicine and Surgery.)).

Pentru că sunt destul de multe și acelea dintre ele care merită un minim de atenție ar trebui discutate în detaliu pentru a pune în evidență lipsurile, mă voi mulțumi să fac o scurtă trecere în revistă; cu un minim de comentarii.

Studii de pe situl BHA

http://www.britishhomeopathic.org/research/the_evidence_for_homeopathy.html

Pentru a găsi vreo urmă de studiu, am fost nevoit să navighez prin câteva linkuri până la pagina „Cercetare” de pe situl organizației Faculty of Homeopathy (FoH), unde apar linkuri la câteva liste de studii și teste. Acestea constau din:

  • 142 de studii clinice, ale căror rezultate au fost publicate în 129 de articole și al căror rezultat este condesat astfel:  63 (44%) din studii au găsit efecte pozitive ale homeopatiei, 11 (8%) au fost negative, iar 68 (48%) au fost inconclusive. Partea cea mai remarcabilă a materialului este că din toate aceste studii, au fost găsite efecte pozitive ((„Statistic semnificative”, mai bine spus; o expresie din jargonul statistic care se traduce în limbaj comun prin „marginal semnificative” sau „s-a văzut nițel efect, da’ nu prea mult”.)) ale homeopatiei pentru amețitorul număr de șapte condiții, cele mai multe fiind din cele care de obicei „trec de la sine” (gripă, diaree la copii), a căror evaluare este extrem de subiectivă (vertij, alergii sezonale, fibromialgie), sau care sunt sindromuri cu care pot avea cauze multiple sau chiar neclare și diagnostic oarecum incert (firbromialgia, sinuzite).
  • O serie de review-uri și metaanalize publicate în ultimii douăzeci de ani. Cele mai multe sunt doar pomenite, fără a se spune pentru ce afecțiuni și în ce măsură s-au înregistrat rezultate pozitive. (Bănuiala mea este că și aici e vorba în cea mai mare parte de rezultate marginal pozitive pentru afecțiuni care „trec de la sine” și a căror evaluare este extrem de subiectivă.) Este prezentată explicit lista de afecțiuni pentru care s-au observat rezultate pozitive într-un număr de 24 de studii concentrate pe arii clinice. Oarecum de așteptat, lista conține afecțiuni precum: gripa/guturaiul, rinite alergice sezoniere, vertij, afecțiuni reumatice (grupate generic, fără detalii), alergii, infecții și „boli” ale căilor aeriene superioare.
  • Studii ale rezultatelor clinice din British Homeopathic Hospital și Royal London Homeopathic Hospital. Din puținele detalii date, reiese din nou că este vorba preponderent de afecțiuni ușoare, auto-limitative și/sau la care evaluarea stării clinice este extrem de subiectivă. Pentru ambele spitale se dă un procent de cca. 70% pentru numărul de pacienți care au raportat îmbunătățirea stării de sănătate. Ce-aș vrea eu să știu ar fi ce anume înseamnă asta. Trebuie totuși să le dau o bulină albă pentru mențiunea că nu s-a înregistrat nicio „reducere” (ameliorare?) pentru pacienții bolnavi de cancere.

Materiale de pe situl Parlamentului britanic

http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/cmsctech/45/09112511.htm
http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/cmsctech/45/45we21.htm

Presupun că prin publicarea acestor două linkuri s-a marșat pe aura de prestigiu pe care o dă publicarea pe situl unui parlament – și nu a oricărui parlament, ci a celui englez, unul din cele mai vechi și „respectabile” din lume.

Problema este că publicarea pe situl Parlamentului englez nu acordă nici un fel de calitate intrinsecă materialului prezentat. Documentele de la aceste două linkuri sunt două mărturii pro-homeopatie depuse în fața unei comisii parlamentare în cadrul unei anchete desfășurate relativ recent în scopul de a decide între continuare și încetarea finanțării homeopatiei din fondurile publice prin National Health Service. Și în timp ce unul concluzionează fad că „e nevoie de mai multe cercetări”, celălalt se axeaxă pe ponegrigrea industriei medicale și pe sublinierea avantajelor homeopatiei: costurile mai mici și popularitatea printre pacienți. Foarte puțin se spune despre eficacitatea homeopatiei ca tratament, iar printre punctele vag atinse se regăsesc aceleași afecțiuni și sindromuri pe care le-am pomenit mai sus.

Și asta în mărturiile pro-homeopatie! Pentru că SRH a „uitat” foarte convenabil să pomenească și celelalte documente, provenind de la variate instituții clinice și organizații profesionale britanice (o parte se pot găsi aici), precum și concluzia comisiei (pe care unii, care urmăresc ce se mai întâmplă în restul lumii – înafară crime, violuri, inundații și bombe – probabil o cunosc, cel puțin în linii mari). E un document de aproape 300 de pagini, așa că mă voi limita să citez câteva pasaje relevante din „Concluziile și recomandările” Raportului al 4-lea al sesiunii 2009-2010 a Comitetului pentru Știință și Tehnologie [fișier PDF de 1,7 MB] al Camerei Comunelor din Parlamentul britanic:

7. Concluzionăm că principiul „cui pe cui se scoate” este slab susțnut d.p.d.v. teoretic. Nu reușește să propună un model de acțiune, care să fie credibil din punct de vedere fiziologic, pentru produsele homeopate. Notăm că acesta este punctul de vedere bine stabilit de știința medicală. ((„We conclude that the principle of like-cures-like is theoretically weak. It fails to provide a credible physiological mode of action for homeopathic products. We note that this is the settled view of medical science.”))

8. Considerăm științific implauzibilă noțiunea că ultra-diluțiile ar putea păstra o memorie a substanțelor care au fost în prealabil dizolvate în ele. ((„We consider the notion that ultra-dilutions can maintain an imprint of substances previously dissolved in them to be scientifically implausible.”))

11. În opinia noastră, review-urile sistematice și metaanalizele [prezentate] demonstrează conclusiv că produsele homeopatice nu au efecte superioare unui placebo. ((„In our view, the systematic reviews and meta-analyses conclusively demonstrate that homeopathic products perform no better than placebos.”))

14. S-au condus destule teste și există suficiente dovezi care arată că homeopatia nu este eficace. […] ((„There has been enough testing of homeopathy and plenty of evidence showing that it is not efficacious. Competition for research funding is fierce and we cannot see how further research on the efficacy of homeopathy is justified in the face of competing priorities.”))

20. Pentru ca alegerea pacienților să fie într-adevăr o alegere [i.e., pentru ca dreptul de a alege să le fie respectat], pacienții trebuie să fie informați în detaliu cu privire la tratamente și trebuie să înțeleagă consecințele/implicațiile acestora. Pentru homeopatie, aceasta înseamnă cu siguranță și explicarea faptului că homeopatia e un placebo. Când aceasta nu se face, decizia pacientului e lipsită de semnificație. Când aceasta se face, eficacitatea unui placebo – a preparatului homeopat în cazul de față – ar putea fi mai diminuată. Susținem că păstrarea homeopatiei printre opțiunile [promovate de] NHS diminuează, în loc să crească, gradul informării pacienților care-și dau consimțământul. ((„For patient choice to be real choice, patients must be adequately informed to understand the implications of treatments. For homeopathy this would certainly require an explanation that homeopathy is a placebo. When this is not done, patient choice is meaningless. When it is done, the effectiveness of the placebo—that is, homeopathy—may be diminished. We argue that the provision of homeopathy on the NHS, in effect, diminishes, not increases, informed patient choice.”))

33. Prin punerea la dispoziție a homeopatiei prin NHS ((Homeopatia în Marea Britanie a fost finanțată din fonduri publice, prin NHS, încă din 1950. Probabil și ca urmare a intervențiilor familiei regale – explicite sau de culise.)) și prin acordarea de licențe prin MHRA produselor homeopate, care apoi apar pe rafturile farmaciilor, Guvernul riscă să sprijine prezentarea homeopatiei ca sistem medical eficace. Pentru a menține încrederea, dreptul de a alege și siguranța pacienților, Guvernul nu ar trebui să sprijine folosirea de tratamente cu placebo, inclusiv homeopatia. Homeopatia nu ar trebui să fie finanțată de NHS, iar MHRA ar trebui să înceteze acordarea de licențe produselor homeopate. ((„By providing homeopathy on the NHS and allowing MHRA licensing of products which subsequently appear on pharmacy shelves, the Government runs the risk of endorsing homeopathy as an efficacious system of medicine. To maintain patient trust, choice and safety, the Government should not endorse the use of placebo treatments, including homeopathy. Homeopathy should not be funded on the NHS and the MHRA should stop licensing homeopathic products.”))

Mai sunt prezentate o serie de materiale și liste de articole (unele dubioase, altele fără legătură cu subiectul, multe mergând de la oarecum implauzibil la absurdul cel mai grotesc), inclusiv o pagină de pe Knoll (da, imitația ratată de Wikipedia pe care-a pus-o pe roate Google!), creație a „faimosului” Dana Ullman – cel care trăiește cumva cu impresia că „leading proselytizer” (cum a fost numit de revista Time), e cumva un titlu de apreciere. N-am suficientă energie nici măcar pentru a le pomeni.

Bomboana pe colivă: un articol al lui Montagnier, via Dana Ullman

În încheierea comunicatului este prezentat ceea ce se dorește, fără îndoială, a fi argumentul suprem: un studiu pro-homeopatie al unui laureat Nobel – în cazul acesta Luc Montagnier, unul din co-laureații Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2008, care i-a fost acordat pentru descoperirea virusului HIV. O să-mi permit să ignor cele două articole (unul fiind semnat de același Dana Ullman și publicat în Huffington Post) menționate în comunicatul SRH, care nu fac decât să bată apa în piuă, și o să fac două scurte observații asupra lui Montagnier și a articolului său.

În primul rând, faptul că lui Montagnier i-a fost decernat un Nobel nu îl face un papă al științei – cu alte cuvinte, nu-l face infailibil. Au mai fost și alte cazuri în care un laureat Nobel a luat-o pe arătură, unul din cele mai cunoscute și recente fiind cel al lui Linus Pauling cu ale sale „megavitamine” (sau megadoze de vitamine).

În al doilea rând, articolul în sine (care a dispărut în mod misterios de pe situl Fundației Luc Montagnier), pe lângă faptul că nu a avut parte de nici un fel de peer-review demn de numele ăsta (ghici ciupercă cine-i președindele comitetului editorial al revistei în care și-a publicat articolul?), este catastrofic în ceea ce privește rigoarea științifică și metodologia. A fost disecat pe îndelete de biologul PZ Myers și de Harriet Hall de la Science Based Medicine.

Încheierea comunicatului

Comunicatul SRH se încheie astfel:

Concluzie: In fata tuturor acestor evidente, consideram ca protestul din 5 februarie este lipsit de obiect si ca nu are nimic de demonstrat.

Zău? Protestul, chiar de-ar fi făcut pentru a promova ceva cu totul și cu totul fals și rupt de realitate, tot n-ar fi lipsit de obiect. Dar diferența dintre obiectul unul protest și validitatea obiectului este probabil una mult prea subtilă. În plus, mi-e teamă că indiferent de părerea SRH, demonstrația va fi cât se poate de clară: preparatele homeopate n-au nici un efect (înafară de ce te-ai aștepta de la câteva grame de apă, zahăr sau alcool) – cu alte cuvinte, preparatele homeopate sunt apă chioară, iar pretențiile homeopaților sunt apă de ploaieQui habet aures audiendi audiat!

Ne exprimam convingerea ca el va fi primit de publicul din Romania cu multe rezerve si cu foarte mult scepticism.

Din păcate, aproape că am aceeași convingere. Chiar dacă nu tot publicul îl va primi cu rezerve (nu, nu scepticism; ăla-i altceva decât incredulitatea ignoranței), mult prea mulți sigur o vor face. Nimic ieșit din comun, în condițiile în care aproape jumătate din acest „public” n-a aflat încă minunata noutate că soarele nu se învârte în jurul Pământului. Recomand doze masive de epistemofilină!

Resurse

Iată câteva linkuri la situri unde sunt, printre altele, disecate o parte din materialele pro-homeopatie care merită un minim de atenție:

 

 

UPDATE:

La blogul Insula îndoielii este este excelent abordată, în articolul SRH și adevărul despre homeopatie, prima parte a comunicatului Societății Române de Homeopatie, cea în care SRH înșiră o serie de puncte care se vor a fi în sprijinul homeopatiei – așa-zisele „constatări” pe care eu le-am lăsat de-o parte.

De ce Campania 10:23 e o inițiativă bună

Pentru că orice campanie care trage un semnal de alarmă împotriva șarlataniei instituționalizate este o inițiativă bună. Excelentă chiar! De repetat cât mai des și insistent și de mediatizat cât mai pe larg.

Adepții homeopatiei o prezintă ca pe o ramură a medicinei, la fel de eficientă ca medicina „tradițională” – medicina bazată pe principii și dovezi științifice, care în jargonul homeopat e numită (oarecum peiorativ) „alopatie” sau „medicină alopată”. „La fel de eficientă” am scris? Am greșit! Cel mai adesea e prezentată ca fiind chiar superioară medicinei clasice, argumentul fiind că preparatele homeopate (refuz să le creditez cu denumirea de „medicamente”) nu au efecte secundare și adverse ca „otrăvurile chimice” folosite în medicina „alopată”.

Descrierea homeopatiei, așa cum ne este dată de practicanții ei, variază în detalii în funcție de cine o face, dar toate descrierile pe care le-am văzut gravitează în jurul a două puncte centrale: „cui pe cui se scoate” (similia similibus curantur, axioma imbecilă avansată de însuși Hahnemann, inventatorul homeopatiei) și ideea că cu cât e mai diluat preparatul, cu atât e mai puternic.  Pe fundamentele acestea sunt grefate tot felul de idei pseudoștiințifice, argumentate cu întorsături de condei și figuri de stil din tot spectrul procedeelor literare, condimentate din plin cu termeni științifici reali sau inventați, și cimentate cu argumentul suprem: mărturiile pacienților convinși de puterea tămăduitoare a homeopatiei. Adesea mai sunt invocate și tot felul de teorii conspiraționiste, cele mai des pomenite fiind legate de o așa-zisă mafie a marilor concerne farmaceutice, disperate de pierderea pieței în favoarea produselor homeopate care sunt, nu-i așa , superioare din toate punctele de vedere.

Aceste descrieri ale homeopatiei sunt înșelătoare de la cap la coadă. Indiferent de buna sau reaua credință a celor care le avansează, afirmațiile false rămân afirmații false. Sunt chiar înclinat să cred că cea mai mare parte a susținătorilor homeopatiei sunt de bună credință și sunt convinși că aceasta „funcționează”. (Din păcate, acesta e un aspect care nu crediteză în nici un fel homeopatia ca metodă de tratament, la fel cum Soarele nu se învârte în jurul Pământului indiferent de părerea a opt milioane de români care cred opusul.) Cel puțin sunt înclinat să fiu mai împăciuitor când e vorba de publicul „laic”. Nu pot însă face același compromis pentru mult prea mulții medici care promovează homeopatia: în cazul lor ignoranța nu e o scuză.

Ce nu este homeopatia

Vreau să fac o foarte scurtă trecere în revistă a câtorva afirmații false sau înșelătoare mult prea des făcute cu privire la homeopatie de către susținătorii acesteia:

  • „Homeopatia este o ramură a medicinei.” – Nu este. Homeopatia este unul dintre domeniile de „medicină alternativă”. Cu alte cuvinte, una din practicile care nu sunt incluse în medicina mainstream pentru că ori n-au fost dovedite a da rezultate, ori s-a dovedit că nu dau rezultate.  Ca să repet ceea ce alții au spus mai bine ca mine: practicile medicinei „alternative” au fost testate de-a lungul timpului, iar cele care s-au dovedit a funcționa au devenit medicină.
  • Homeopatia este o terapie eficace. – Fals. Nu există nici măcar un singur studiu riguros care să confirme că preparatele homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo. După toți parametrii obiectivi, preparatele homeopate sunt placebo.
  • Homeopatia nu tratează boli, ci pacienți. – De fapt, nu tratează nimic. Afirmație e de obicei făcută în contextul prezentării homeopatiei ca o metodă de tratament „holistică”, care ar lua chipurile în considerare întreaga persoană, în opoziție cu medicina „alopată” care ar lucra după o schemă fixă, mecanic. Această dihotomie este însă nu doar simplistă și naivă, ci chiar mincinoasă. Pe de-o parte, faptul că există specializări și tratamente specifice anumitor boli sau grupuri de boli nu înseamnă că medicii ignoră tabloul general al stării pacientului. Pe de alta, chiar în cazul pseudomedicinei homeopate există rețetare și sistematizări în care anumite preparate sunt indicate pentru anumite simptome și vice versa.
  • Homeopatia tratează cauza bolii, nu doar simptomele. – Repet: de fapt nu tratează nimic. Și această declarație, un exercițiu de ipocrizie întocmai ca cea precedentă, conține un atac implicit la adresa medicinei: ideea că medicina „tradițională” tratează doar simptomele, nu și cauzele bolilor – un fals grosolan adesea ascuns sub niște bâlbe pseudoștiințifice care identifică „cauzele” cu presupuse „dezechilibre” din organism, pe care știința nu le-ar poate detecta sau medicina nu le-ar aborda.
  • Preparatele homeopatice sunt inofensive. – Afirmația este de obicei făcută în contextul în care medicamentele („chimice”, mai ales) au (adesea?) efecte secundare sau adverse neplăcute, în unele cazuri chiar periculoase. În timp ce  faptul din urmă este abordat în mod corespunzător în medicină (se iau precauții pentru a contracara sau minimiza efectele nedorite ale medicamentelor, și cu cât o terapie are efecte neplăcute majore, cu atât mai mult se evită administrarea ei), ideea că homeopatia nu este dăunătoare este un fel de minciună prin omisiune. E adevărat că preparatele homeopate în sine nu sunt dăunătoare, și cu atât mai puțin toxice: câteva picături de apă pură n-au cum să fie toxice, iar câteva zeci de miligrame de glucoză (din care sunt făcute preparatele homeopate vândute sub formă de granule) nu sunt dăunătoare nici măcar pentru diabeticii insulinodependenți. Este însă cât se poate de dăunătoare administrarea acestor preparate inofensive în locul unui tratament adecvat.
  • Homeopatia este un tratament natural. – Homeopații rar scapă ocazia să sublinieze că se folosesc ca materie primă doar substanțe naturale. Lăsând la o parte sofismul naturalist la care apelează („natural” nu e nici pe departe sinonim cu „bun” sau „sănătos”), este irelevant de la ce se pleacă. Pentru diluțiile folosite în mod tipic (cel mai adesea 30C, care corespunde cu o concentrație teoretică de 1:1060 a principiului activ) este infimă probabilitatea de a găsi în preparatul final până și o singură particulă din materia primă.

Lista ar putea continua cu cel puțin o duzină de afirmații. Mă opresc aici, după ce-am pomenit câteva dintre cele mai flagrant false dintre afirmațiile pe care le-am întâlnit în ultimul timp. Voi încerca pe viitor să detaliez punctele trecute în revistă aici… în măsura în care voi reuși să mă urnesc.

Deşteaptă-te române!

… din somnul cel de moarte

Am impresia că aceasta este singura parte care are vreo legătură cu realitatea din tot imnul nostru naţional. Restul este însă emblematic pentru mania persecuţiei şi credulitatea cronică ce bântuie pe la noi. Acest prim vers ar trebui o bună parte a conaţionalilor noştri să-l scrie CU LITERE MARI pe o coală de bloc de desen MARE (mai greu de găsit, dar asta e altă poveste) şi să şi-l lipească undeva la vedere, să-l citească şi să-l repete de ‘şpe ori pe zi, până le intră în cap!

Trezeşte-te române! Prea înghiţi pe nemestecate, nu porumbei, ci de-a dreptul balene zburătoare!

Thou shalt not 666!

Acum este în mare vogă mania (declanşată în principal de „părintele” Iustin Pârvu, un călugăr ignorant, rupt de realitate şi probabil şi senil) cu „semnul fiarei” şi 666 în paşapoartele biometrice şi cipuri şi alte cele. Problema cea mare a cipurilor este, se pare, prezenţa în vreun fel, a numărului 666, presupusul „număr al fiarei” din Apocalipsa lui Ioan (şi zic presupusul pentru că, după unii, şi cu argumente destul de solide, numărul din cartea biblică ar fi 616).

Popa pomenit argumentează undeva într-unul din discursurile lui că „niciunul din producătorii de cipuri n-a dovedit” că numărul 666 e absent din cipurile respective.

Am o veste proastă pentru maniacii anti-666: Numărul 666 este cu siguranţă folosit în vreun fel cel puţin de-o parte din cipurile respective. La fel cum este cu siguranţă folosit în telefoanele mobile şi calculatoare şi cam orice aparatură electronică. Şi apare cu siguranţă şi pe o parte din codurile de bare, în orice bază de date. Şi pe biletele de autobuz, şi pe facturi şi chitanţe şi pe câte o bancnotă din fiecare mie. Şi în  bilanţurile contabile anuale. Şi în general peste tot unde se numerotează sau înseriază ceva – în general peste tot unde se lucrează cu numere.

Cred şi eu. Pentru matematică şi pentru informatică şi pentru orice programator, 666 este doar un număr natural oarecare, aflat între 665 şi 667 – şi cu o însemnătate la fel de specială ca acestea două; adică în nici un fel specială. Care ar fi soluţia? Să scoatem din mânecă o a 11-a poruncă care să glăsuiască „Nu vei folosi numărul 666 în matematică” şi s-o promovăm la rang de lemă fundamentală alături de Axioma lui Euclid?

Cipuri biometrice, paranoia şi Big Brother

O altă componentă a delirului este că „nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsa 13), semnul fiind identificat cu aceste cipuri,  şi altele asemenea.

Să ne înţelegem, în cipurile respective vor fi înregistrate date care erau deja înregistrate, dar în altă formă (mai uşor de falsificat, printre altele). Cine a avut până acum un paşaport în mână poate a observat că se trecea acolo înălţimea şi culoarea ochilor (ultimul detaliu fiind, presupun, un arhaism de pe vremea când se foloseau fotografii alb-negru sau chiar dinainte, când în paşapoarte, sau echivalentul acestora, se trecea o descriere a titularului pentru că nu se inventase încă fotografia). Că vine codificată, eventual, şi amprenta digitală se datorează faptului că, spre deosebire de trăsăturile faciale şi semnătură, aceasta nu se poate falsifica; şi nici nu se poate fura (cum este cazul unei parole sau cod PIN).

Că la un moment dat e probabil ca documentele „electronice” să devină norma, pentru ca mai apoi să fie singurele acceptate, este doar un pas normal condiţionat de evoluţia tehnicii. La fel cum de aproape un secol încoace sunt obligatorii fotografiile color în paşapoarte (în ciuda obiecţiilor iniţiale, făcute cam în aceiaşi termeni). La fel cum documentele de identitate sunt, în general, obligatorii şi prezentarea lor condiţionează obţinerea unor drepturi, produse şi servicii.

Şi n-aş vrea să-mi închipui ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi folosite, iar fiecare ar putea declara că este oricine altcineva, şi face orice în numele acelui altcineva, fără ca nimeni să poată verifica identitatea personajului. Un astfel de sistem poate funcţiona într-o societate tribală sau, în general, într-o comunitate mică şi închisă: la bunica la ţară, unde dau câte 2-3 săptămâni pe an, îi cunosc pe toţi şi toţi mă cunosc pe mine; acasă, unde locuiesc de când m-am născut, ştiu numele cam a 1-2% din cocitadini şi mai cunosc vag, din vedere, încă, să zicem, 5%… şi e vorba de un oraş destul de mic, care nu ajunge nici la 100.000 de locuitori.

Care este temerea cea mare? Că autorităţile pot să te urmărească, să vadă unde te afli şi ce faci? Asta este o problemă doar dacă „autorităţile” au dreptul şi puterea să facă orice cu datele respective – exact fenomenul împotriva căruia există prevederile legale pentru protecţia informaţiilor personale şi a drepturilor individului: în variate legi, în Constituţie şi în tratatele internaţionale la care România este semnatară (şi care, conform Constituţiei, au putere legală egală cu a legilor interne… ba chiar mai mare, ţinând cont de prevederile Art. 20, unde se prevede că dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile sunt interpretate conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a tratatelor internaţionale).

Big Brother” era o realitatea în societatea comunistă, când (poate unii îşi mai amintesc) se trăia cu frica-n sân: nu care cumva să spui ceva „greşit” şi să audă „tovarăşii” (micuţii cu ochi albaştri, cum erau pe alocuri supranumiţi lucrătorii M.I. – nu cei de la miliţie, ci ceilalţi) sau variaţi „binevoitori”; nu care cumva să cunoşti vreo persoană „indeziderabilă” (şi asta era o vină, să cunoşti pe cineva cu „vederi greşite”). România „antedecembristă” era un exemplu bun de societate închisă şi controlată… pe vremea aceea n-ar fi fost cu siguranţă o problemă cipurile pe paşapoarte. Pentru simplul motiv că erau puţini „privilegiaţii” care aveau paşaport, şi şi mai puţini cei care ajungeau să-l folosească; şi, în plus, trebuia oricum predat la miliţie în termen de 24 sau 48 de ore de la întoarcerea în ţară (ţin minte că regula aceasta, tipărită pe coperta III a primului meu paşaport, eliberat în 1993 dar încă „de tip vechi”, m-a uimit).

„Semnul fiarei”?

Pe de altă parte, în acelaşi capitol al aceleiaşi cărţi biblice şi doar la un verset distanţă, este specificat: „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte„. Aş pune o întrebare credulilor ortodoxoizi (deşi e probabil să rămână doar o întrebare retorică, date fiind capacităţile de a raţiona de care respectvii au dat dovadă): Chiar nu vedeţi nici o diferenţă între o bucată de hârtie plastifiată care se poartă în buzunar şi o parte a corpului? (De fapt, două părţi distincte ale corpului.)

Cu un pic de răbdare şi stăruinţă, cum ziceau şi alţii, poţi liniştit să găseşti 666 aproape oriunde. Cum ziceam, este un număr oarecare între 1 şi 1000 şi inevitabil apare explicit în orice listă secvenţială de numere, indiferent ce numerotezi. Dacă te mai pui să şi cauţi după el, interpretând numerologic orice-ţi pică în mână, cu atât mai mult o să-l găseşti.

Fir-ar să fie! Însuşi iniţiatorul paranoiei ăsteia colective „poartă semnul fiarei„:

P >A R I N T E L E I U S T I N P A R V U
7 1 9 9 5 2 5 3 5 9 3 1 2 9 5 7 1 9 4 3
7+1+9+9+5+2+5+3+5=46; 4+6=10; 1+0=1 9+3+1+2+9+5=29; 2+9=11 7+1+9+4+3=24; 2+4=6
Dar, „Părintele Iustin”= 1+11=12, deci 2×6 deci 6 6 6
Deci „Părintele Iustin Pârvu„, numerologic, ne dă „666„. Q.E.D.

Cui are de contestat interpretarea mea, îi adresez invitaţia de a-şi documenta mai întâi calificarea ca numerolog, de preferinţă cu o diplomă de doctor în numerologie eliberată de Sorbona sau Oxford!

Între timp, pe tărâmul realităţii…

Avem legi care ne protejează intimitatea şi care reglementează cine şi în ce măsură poate accesa datele noastre personale, respectiv ce poate face cu ele. Legile acestea pot fi perfectate, nu neg, dar soluţia nu este să ne ascundem într-o peşteră (sau într-o chilie, tot aia!). Soluţia este o legislaţie care să limiteze libertatea unui individ doar în punctul în care încalcă libertatea altuia. Parte a acestei soluţii este dezvoltarea de instrumente şi proceduri care să limiteze posibilităţile de a încălca libertatea unui individ, inclusiv prin eliminarea birocraţiei în măsura posibilului; sau, unde nu se poate elimina, folosirea de metode mai eficiente.

În condiţiile unei legislaţii adecvate, singurii care trag avantaje din imposibilitatea de a identifica corect o persoană sunt cei care îşi asumă identităţi false sau au interesul de a nu fi descoperiţi când fac ceva ilegal. Şi în condiţiile în care „ilegal” înseamnă o daună provocată cuiva, nu orice i se năzare unuia sau altuia.

Stocarea datelor personale pe cipuri nu este decât o metodă de a eficientiza comunicarea şi verificarea acestora unde şi când este nevoie să se facă aceasta.

Pe tărâmul fabulaţiei

Pe tărâmul fabulaţiei prosperă simbolomania şi tehnofobia. Şi ambele s-au manifestat din plin cu fiecare pas pe care l-a făcut societatea umană după descoperirea focului şi inventarea roţii. De fiecare dată când apare un element nou, o tehnică nouă, au existat grupuri care găseau tot felul de semne ascunse şi proroceau tot felul de nenorociri care se vor abate asupra noastră. În lumea creştină, „semnul fiarei” şi apelurile la Legea Divină au fost întotdeauna asociate cu orice nu era „tradiţional”. De fiecare dată făcute de încuiaţi ignoranţi… care de fiecare dată au nimeric ca nuca-n perete cu prevestirile lor.

Mania anti-cip care se manifestă acum la noi nu este altceva. Nu este principial diferită de obsesiile împotriva a orice a uşurat în vreun fel viaţa noastră, împotriva a orice a facilitat comunicarea şi deplasarea. S-au susţinut opinii asemănătoare împotriva tiparniţei lui Gutenberg, împotriva lunetei lui Galilei şi a motorului cu aburi al lui Watt. Sau, în vremuri mai recente, împotriva radioului („tranzistorului” mai apoi), televizorului, avionului, codurilor de bare, cardurilor de credit etc.

O propunere

Aş propune ca cine vrea să promoveze opoziţia la „cipurile biometrice” (am înţeles că deja vreo zece mii de imbecili au semnat lista), să iniţieze în paralel şi câteva liste care să ceară, din aceleaşi motive a:

  • Folosirii CNP-ului (ăla da semn al fiarei… aproape că nu mai există act oficial pe care să nu fie o rubrică în care să completezi CNP-ul)
  • Folosirii cardurilor, fie ele de debit sau de credit (doar pe Internet nu poţi cumpăra fără ele: clar, trebuie să ai semnul fiarei în mâna dreaptă ca să faci o achiziţie… şi îţi mai şi cere, ca confirmare, un grup de trei cifre scris pe spatele cardului, care, statistic, la un card din o mie, este tocmai 666…)
  • Anularea tuturor facturilor, bonurilor, bancnotelor, documentelor al cărur număr de serie se termină în 666 (sau unde 666 se poate obţine, prin vreo metodă, din numerele existente).
  • Modificarea tuturor programelor astfel încât, atunci când generează numere aleatoare (necesare pentru variate operaţii), să nu genereze 666; de asemeni.
  • Modificarea legislaţiei financiare astfel încât la o sumă care se termină în 666 să se adune sau scadă o unitate (că ar genera un haos total în finanţe e o problemă minoră).

Anti-cip şi pe messenger

Da, aproape uitasem… am primit aseară pe Y!M (de la unul care între timp a ajuns pe lista neagră de ID-uri blocate) următorul mesaj:

Un anunt ffoarte important pentru credinta noastra,Parintele Arhimandrit Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda incearca sa lupte pt credinta noastra si pt intimitatea noastra,Uniunea Europeana vrea sa ne faca pasapoarte cu cipuri biometrice ca sa contina toate in el,si dupa va urma sa ne pune cum au pus si la animale cerceii aia galbeni co codul de bare al satanei,asa vor face dupa acel pasaport ne vor pune cipuri ca la animale sa fim identificati cu acel cod al satanei,asa ca acesta este un semn de la dumnezeu ca trebuie sa luptam impotriva acelui cip,este venit de la Diavol,Grecia a strans semnaturi si si au iesit in starda si nu li sa pus acele cipuri,asa ca noi nu putem lupata pt credinta noastra!!!!!!Ganditiva cu acel cip ne dam viata in mainile diavolului se apropie Apocalipsa…

(Do I need to mention how much I love chain-letters?)

Incidental, mă întreb dacă cei care trimit mai departe (şi în general, cei care subscriu şi participă la campania asta panicardă) astfel de mesaje în care se pot număra pe puţin zece diavoli şi satane per una bucată frază ineptă şi agramată, au idee cu se ce mănâncă chestii precum „cip” şi „biometric”. Aş fi gata să bag mâna în foc (fără să mă ard!) că n-ar putea să expli
ce – nu ştiinţific, dar măcar coerent – noţiunile respective. Când deconectezi creierul şi înghiţi fără discernămânf orice gogomămie asociată de cineva cu „semn de la Dumnezeu” şi „credinţă”, în spiritul oilor Domnului (de a urma măgarul din fruntea turmei sau oaia cu talangă, indiferent unde se duce numita), informaţiile reale nu mai au niciun rost.

Biowash(my)balls

Motto: Dacă deschizi o cutie cu râme, ai întotdeauna nevoie de una mai mare pentru a le închide la loc.

Am mai văzut pomenit obiectul ăsta prin unele locuri, dar nu l-am băgat prea mult în seamă – nu mă agit, de felul meu, cu variate care circulă peste tot (şi mai ales la emisiuni „ştiinţifico-educative” de tip teleshopping), aşa că aveam o idee destul de vagă despre el. Dar azi, dis de dimineaţă, m-am trezit cu o vecină care găsise un fel pliant publicitar în cutia poştală, se entuziasmase instantaneu şi apela la mine să-i arăt cum să comande obiectul pe Internet. „De când îl căutam! Trebuie să funcţioneze, l-am văzut şi în show la Beppe Grillo.” (Beppe Grillo e un fel de Gică Contra italian, o combinaţie de Vadim Tudor şi nebunul regelui, pe cât de vehement pe atât de credul şi ignorant.)

Calmati, cara mia!” Mi-am făcut un pic de timp să scobesc pe net după obiectul în cauză şi am găsit repede (long live Google!)  situl de prezentare Biowashball. Nici n-am îndrăznit să-mi închipui ce ditamai lada de râme mă aşteaptă acolo!

Sloganuri publicitare

Citez de pe situl lor:

Using Biowashball can eliminate the use of detergents. You therefore avoid risks of allergic reactions due to detergent residues on clothing or linen. It safeguards your linen from bleaching, oxidation, caused by chlorine diluted in water. Fabrics remain elastic.

Sigur, reziduurile de detergenţi se pot elimina clătind rufele cu apă curată, dar ăsta e doar un fapt de importanţă secundară – lucrul cel mai important este că nu mai trebuie să folosim detergenţi! Ah, şi… ca efect secundar nu se mai decolorează şi nu se mai oxidează nemaifiind prezent clorul în apă, iar ţesăturile rămân elastice.

În plus, mai are şi alte numeroase calităţi, deloc de nebăgat în seamă:

The BIOWASHBALL is composed uniquely of natural ceramics contained in a plastic non-toxic sphere.

Compared to a normal washing process, Biowashball reduces risks of allergic reactions linked to the use of detergent, eliminates germs, contributes to well-being, saves money and protects nature.

  • Well-being: no side effects due to detergent residue on your linen.
  • Antibacterial: eliminates pathogen germs.
  • Economical: eliminates detergents (a saving of approximately 1000 € over a 3 year period), on the electricity bill (washing at 50°C maximum for all your linen, even your white linen)..
  • Ecological: (without phosphates) protects water and ground water.

Un produs cu adevărat revoluţionar: ecologic 100%, cu efect antibacterial, economic şi, mai ales, natural (cu excepţia involucrului de plastic – dar „principiul activ”, respectiv biluţele de ceramică, sunt ceea ce contează).

Pare perfect. Exact produsul minune pe care-l aşteaptă adepţii naturalismului cu orice preţ, care cumpără, consumă şi fac orice conţine una din sintagmele: ecologic, protejează natura/apa/aerul/pădurea, reduce poluarea, energizează (preferabil cu energie astrală), curăţă etc.

You can also place a Biowashball in the refrigerator, it helps maintain the freshness of fruit, vegetables, meat and fish.

Parcă era pentru spălat rufele…

Biowashball_and_box.jpg

Dar asta e doar cutia. Urmează râmele.

Cum face – ionii negativi

Da, să trecem la treburi serioase şi să vedem, concret, ce face minunata mingiuţă verde ecologică şi economică… Şi din nou aflăm de pe situl de prezentare o multitudine de informaţii utile şi interesante. Le voi enumera punctual, începând cu cele (pretins) ştiinţifice, de pe situl Biowashball.ch al distribuitorului Emker S.A.:

The Biowashball emits negative ions which weaken the adherence of dirt on fabric so that it is easily removed without the use of detergent. The Biowashball has a pH of about 10 which is equivalent to that of an ordinary chemical detergent.

Dacă ar „emite ioni negativi” în apă, ar trebui a) să conţină un electrolit care să se dizolve şi atunci ar „emite” în egală măsură ioni pozivi; iar b) pentru ca pH-ul să crească ar trebui ca ionii respectivi să fie ioni hidroxil (HO). Or, din nimic, tot nimic! Dacă e vorba de ioni negativi emişi aşa, pur şi simplu, ar trebui să ia Nobelul pentru fizică pentru descoperirea razelor catodice ceramice!

Noţiunea de pH nu este definită decât pentru soluţii apoase, punct – în nici un caz pentru o bilă solidă de plastic cu biluţe solide de ceramică; doar dacă nu s-au schimbat fundamentele chimiei de 10 ani încoace… Dar stai, că e vorba de pH-ul soluţiei, pe care bila magică îl modifică prin telepatie ionii negativi emişi. Iată şi dovada:

Mişto „esperiment”, convingător… pentru ţaţa Leana, din bucătăria căreia şi-a luat jucăriile chinezoiul care se joacă de-a chimistul folosind carafa de apă, paharele şi linguriţa lu’ mămica pentru a trage o filmare în seră, printre păsărele!

This treats grease, organic or chemical stains efficiently. The Biowashball eliminates chlorine compounds in water and decreases its superficial pressure, increasing therefore its washing power.

O, da. Atât de eficient încât şi ei recomandă folosirea detergentului pentru petele „persistente” şi „încăpăţânate”

Elimină clorul din apă? Say what! Parcă era inertă chimic. Sau sunt ionii negativi cei care acţionează asupra ionilor clorură (Cl) şi hipoclorit (ClO) din apă? Eventual prin „principiul similitudinii”, atât de drag homeopaţilor.

Iar presiunea superficială nu e o noţiune cunoscută chimiei sau fizicii, aşa că subiectul ăsta e închis. (Tensiunea superficială e altceva!)

Dar ne prezintă domnii de la firma-lu’-peşte şi un certificat pentru proprietăţile tensioactive ale BWB, semnat de un laborator coreean (mda… revin asupra aspectului):

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%205316.pdf%5D

Mda, deci condiţiile în care s-a făcut testul: 3 kg material de bumbac, spălat la 30°C în 60 L de apă, cu înmuiere de 1 oră, folosind Biowashball şi – surprize, surprize! – 10 g detergent! În împrejurările astea poţi înlocui BWB cu o talpă de cizmă sau cu o ceaşcă de ceai (care e din ceramică, ca biluţele din bilă!)  şi să-ţi iasă aceleaşi proprietăţi tensioactive la iveală.

Pentru cine nu e încă pe deplin convins de puterile BWB, compania mai anexează un al doilea certificat al detergenţei minunăţiei, bazat pe „reflectanţa” sau „geadul de alb” al materialelor după spălare, în ideea că, cu cât spală mai bine un detergent, cu atât creşte cantitatea de lumină reflectată de material (idee în bună măsură corectă când e vorba de materiale albe sau deschise la culoare):

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%204651.pdf%5D

Aici au dat frumos de tot cu dreptu-n stângul, pentru că 2 (două)  BWB au obţinut un scor cu cca. 20% mai mic decât 5 g detergent (de 10-20 de ori mai puţin decât o doză obişnuită), restul condiţiilor fiind identice(30 +/- 2°C, 60 L apă, 3 kg material de bumbac, pată artificială JIS, un amestec de materiale organice şi anorganice considerat sol mediu-dificil/greu) – respectiv 20,37% pentru BWB faţă de 25,14% detergentul. Şi au avut şi ideea magnifică de a-şi bate cuie în talpă singuri, publicând pe situl de prezentare al produsului-minune teste atât de defavorabile. Mai bine ar fi făcut să rămână la primul test, făcut cu cca. 10-15 zile înaintea acestora (respectiv, pe 18-28 aprilie 2004, faţă de 5 şi 6 mai 2004), care măcar îi avantajează:

[pdf http://www.biowashball.ch/images/telechargements/Certificat%203851.pdf%5D

Aici, cu 2 BWB au obţinut tot 20,4%, pe când cu 60 g detergent, ceteris paribus, s-a obţinut un amărât 16% „eficacitate/albire/whatever”. La 15°C! O temperatură nu tocmai ideală pentru tratat petele de cafea. În plus, personal suspectez (presupunând că testele au fost corecte…) detergentul folosit de a fi reacţionat chimic cu cafeaua, funcţionând ca un mordant pentru coloranţii conţinuţi în aceasta – nu e un fenomen tocmai rar întâlnit la detergenţii de două parale.

Oricum, pentru a fi teste valide lipsea în toate trei un lucru esenţial: proba-martor, spălarea făcută doar cu apă şi optimism, fără nimic altceva. Cu siguranţă rezultatele ar fi fost identice cu cele ale probelor efectuate cu BWB – iar producătorii şi disctribuitorii înşelătoriei cu biluţe ceramice o ştiau foarte bine.

[Voi reveni cu razele infraroşii şi super-bacteriile folosite –n.a.]

 

 

Apă chioară la un pol chilu’

Au botezat-o QlariviaTM şi au supranumit-o ba „apă imaculată”, ba „apă vie”. Se vinde în sticle de 0,5 L, la preţul de „numai” 12-14 lei (!) bucata – dar sănătatea nu are preţ, aşa se spune. „Apa imaculată” are diverse efecte benefice, în general grupate vag sub sintagma „menţine starea de bine”, singurul enunţat în clar fiind că încetineşte îmbătrânirea.

Este un nou produs miraculos care face şi drege şi pe care, din cauza legislaţiei prea neîngăduitoare  din România sunt nevoiţi să-l comercializeze ca „apă potabilă” în loc de „medicament”, aum s-ar fi dorit.

Apă uşoară, apă grea

De pe situl ApaSaracitaInDeuteriu.ro aflăm că:

Cercetarile efectuate de institute specializate din tara si strainatate au evidentiat efecte bioactive de necontestat ale ASD asupra viului: cresterea reactivitatii vasculare, stimularea imunitatii, cresterea rezistentei animalelor la doze de radiatii subletale si letale, remisia liniilor celulare tumorale si a afectiunilor dermatologice.

De asemenea, pe Qlarivia.ro aflăm că apa în cauză, datorită conţinutului scăzut de deuteriu:

(…) are influenţă asupra diviziunii celulare. Cu cât concentraţia de deuteriu din apă este mai mică, cu atât va fi mai lent procesul de diviziune celulară, ceea ce înseamnă că „îmbătrânirea” organismului va fi încetinită. De asemenea, în cazul unei diviziuni celulare rapide, cresc şi şansele apariţiei defectelor de diviziune.

De fapt, singurele lucruri concret şi în clar constatate/declarate de persoane neinteresate material în subiectul „apă vie” sunt că aceasta nu este dăunătoare şi că nu are efecte toxice. Efectele benefice presupuse sunt speculaţii pe marginea efectelor negative pe care le are consumul de apă grea de concentraţie mare (25-50%). Şi mai mult de atât, se contrazic unele pe altele. De exemplu, în fragmentul de mai sus se zice: „cu cât concentraţia de deuteriu din apă este mai mică cu atât va fi mai lent procesul de diviziune celulară” – afirmaţie care intră în contradicţie cu efectele cunoscute ale apei grele de a încetini diviziunea celulară, după cum chiar pe situl ApaSaracitaInDeuteriu.ro se confirmă în articolul In the Search of the Fountain of Youth.

Nu există studii care să confirme că apa sărăcită în deuteriu (25-120 ppm D) ar avea vreun efect curativ per se, comparativ cu apa „obişnuită”, care are o concentraţie de deuteriu de 2-5 ori mai mare (140-155 ppm D). Există studii asupra toxicităţii apei grele asupra organismelor vegetale şi animale, în care s-au folosit concentraţii simţitor mai mari de D2O – 25% şi 50% apă grea (corespunzând cu, respectiv, 50.000 şi 100.000 ppm D). Există studii care certifică faptul că apa sărăcită în deuteriu nu este toxică. Există studii teoretice referitoare la influenţa tăriei punţilor de hidrogen asupra mecanismelor chimice la nivel subcelular.

Există, în schimb speculaţii şi mărturii asupra efectelor benefice ale apei sărăcite în deuteriu. Există articole unde se prezintă corect efectul negativ al apei grele în concentraţie mare (25-50%), dar se schimbă tonul şi se folosesc expresii care sunt vagi şi cu conţinut informativ relevant quasi-nul, deşi sunt impresionante şi pline de superlative, când se vorbeşte de apa obişnuită (cu concentraţie de D2O de 0,015%) şi de apa „sărăcită în deuteriu” (cu conţinut de D2O de 0,003-0,012%). Şi există mărturii despre miraculoasele efecte ale apei sărăcite în deuteriu asupra tumorilor, grupate pe forum la ApaSaracitaInDeuteriu.ro.

În plus, apare foarte misterioasă recomandarea că  „pentru oamenii sănătoşi, apa sărăcită trebuie înmulţită cu două treimi de apă normală„. Adică… se ia apa „sărăcită” în deuteriu şi se amestecă cu apă normală, mai „bogată” în deuteriu pentrua creşte concentraţia în deuteriu!

Tehnologia folosită

Se marşează mult pe a sublinia că apa respectivă este obţinută printr-un procedeu brevetat şi cu o tehnologie brevetată şi medialiată la saloane de inventică.

Şi ce dacă? Tehnologia folosită nu are nicio influenţă magică asupra produsului. Atâta timp cât asigură respectarea parametrilor şi purităţii declarate, nu are absolut nicio relevanţă. Nu mai mult decât au premiile câştigate de maşina care fabrică pastilele de aspirină pe care le iei când te doare capul: aspirina rămâne acid acetilsalicilic, indiferent că e sintetizată acasă (valabil pentru chimiştii care şi-au amenajat un laborator acasă, bineînţeles) sau fabricată de Bayer, compania care a „dat lovitura” cu medicamentul ăsta.

Singurul merit pe care îl au brevetele este de a impresiona publicul lăsând impresia că un brevet este ceva extraordinar, ieşit din comun, nemaiîntâlnit. Ei bine, nu este. Aproape fiecare obiect pe care-l folosim cotidian este cel puţin la fel de „brevetat” – unitatea DVD a calculatorului pe care-l folosesc acum are „în spate” vreo 15-20 de brevete. Ei şi? Un brevet nu este decât un instrument care împiedică pe alţii să folosească tehnologia ta, nimic mai mult. Iar brevetul atât de publicizat este exact atât: un brevet pentru tehnologia folosită pentru a „extrage” ceva apă grea din apa obişnuită.

Situl Qlarivia.ro

Situl în sine este un site de prezentare aproape excelent realizat, dacă facem abstracţie de conţinut. Trecând peste niscai inconveniente minore, este simplu şi aerisit – întotdeauna un plus pentru un site de prezentare a unui produs.

Conţinutul? Conţinutul este cu totul altă poveste.  Chiar nu ţin minte să mai fi văzut vreodată o asemenea colecţie de falsuri, truisme, teorii fantastice şi inepţii concentrate într-un spaţiu atât de mic.

Doar câteva exemple! Pe pagina întitulată „Ce este deuteriul şi apa cu conţinut scăzut în deuteriu” putem citi:

Concentraţia de deuteriu din organismul unui adult este de circa 120-140 ppm. Cu toate că nu pare mult, dacă comparăm această cantitate cu masa altor elemente vitale, se observă că deuteriul este prezent în corp într-o cantitate de şase ori mai mare decât calciul şi de zece ori mai mare decât magneziul.

Lăsând la o parte sugestia că ar avea vreo relevanţă cantitatea altor elemente raportată la cea a unui izotop anume al hidrogenului, informaţia prezentată atât de sigur este un fals grosolan. În compoziţia corpului uman avem 1,5% calciu şi 0,05% magneziu – adică 15.000 ppm  Ca şi 500 ppm Mg. Faţă de cele 20-23 ppm Ca şi 12-14 ppm Mg stipulate avem o eroare de, respectiv, 35-40:1 pentru magneziu şi 650-750:1 pentru calciu (aproape trei ordine de mărime).

Într-o altă pagină ni se spune „Cum putem reduce concentraţia de deuteriu din organism„. Cică „există două căi majore”:

1. Consumul de legume şi fructe proaspete, de alimente vegetariene în general, care sunt bogate în apă cu conţinut redus în deuteriu, spre deosebire de carne şi de produsele din carne care, din contră, sporesc cantitatea de deuteriu.
2. Consumul direct de apă cu conţinut redus în deuteriu. Consumul zilnic a 500 ml apă Qlarivia asigură echilibrul în deuteriu echivalent cu consumul a 3-4 kg de fructe proaspete.

Se marşează pe obsesia cu dieta vegetariană pe care o au mulţi. Şi se prezintă alte date false. Plantele, după cum binevoiesc să fie de acord şi producătorii, au proporţie de deuteriu mai scăzută în compoziţie doar dacă sunt irigate cu apă sărăcită în deuteriu. Nu se poate aplica pur şi simplu reţeta care se aplică vorbind de „fibre”, „colesterol” sau mai-ştiu-eu ce alte sperietori de ciori legate de dietă. 500 mL de apă cu 30 ppm D înseamnă exact 15mg D. 3 kg de apă (mai puţin decât cantitatea prezentă în 4 kg de fructe, dat fiind că vegetalele au un conţinut de apă de peste 90% în cea mai mare parte), chiar la concentraţia de 60 ppm deuteriu stipulată pentru lacrimile viţei de vie, ar însemna 180 mg deuteriu. Aritmetica de clasa a 4-a şi regula de trei simplă sunt două cuceriri ale ştiinţelor matematice de care, se pare, nu au auzit scribii acestor texte publicitare!

Şi o ultimă perlă, de pe aceeaşi pagină care ne spune „Ce este deuteriul şi apa cu conţinut scăzut în deuteriu„:

La copii şi tineri, cantitatea de gaze dizolvată în organism este de patru ori mai mică decât la o persoană în vârstă. De fapt, pe masură ce noi îmbătrânim, apa îmbătrâneşte şi ea şi reţine din ce în ce mai multe reziduuri sub forma de gaze. Daca reuşim să înlocuim apa „poluată” din interiorul organismului (poluata prin informaţie structurală, izotopică, entropică) cu o apă nepoluată, atunci vom reuşi să dăm o nouă viaţă şi o nouă tinereţe organismului. Apa cu conţinut redus în deuteriu este una dintre apele care fac lucrul acesta.

Trecând peste aiureala cu cantitatea de gaze dizolvată în organism, aflăm două informaţii care ar putea revoluţiona fizica, chimia şi medicina (pe lângă alte arii de studiu mai puţin importante, cum ar fi oceanografia sau meteorologia): 1) apa îmbătrâneşte odată cu noi – şi din cauza asta creşte inexplicabil cantitatea de gaze dizolvate în ea, bag de seamă; şi 2) [pe măsură ce îmbătrâneşte] apa se poluează cu informaţie structurală (??), izotopică (?!) şi entropică (!!).

Gândire magică plus technobabble. Refuz să cred că aşa ceva a fost scris de o persoană care a absolvit mai mult de 2 clase plus şcoala de descântece a Babei Safta Vindecătoarea!