Tag Archives: teoria conspirației

GasLand

Am tot dat prin variate locuri (și-am primit direct, în special pe FaceBook) peste pseudo-documentarul cu titlul GasLand, mediatizat și în România în campania ideologică purtată împotriva exploatării gazelor de șist. N-am reușit să înțeleg de ce unii îl văd ca fiind un argument împotriva tehnologiei exploatării gazelor de șist și, în timp, am ajuns reacționez la tonul triumfal cu care este prezentat ca atare doar dându-mi ochii peste cap și ignorând mesajul. Ce urmează este, cu minime modificări, comentariul pe care l-am lăsat, la scurt timp după ce am vizionat (cât am suportat din) filmul ăsta, la o una din multele postări în care sus-numitul film era prezentat de câte-un dezorientat ca un argument împotriva tehnologiei de care care ziceam mai sus:

M-am uitat de curând la GasLand. Nu la tot filmul – pe la minutul 75 m-a părăsit răbdarea, din ce în ce mai încercată încă de la începutul filmului; și nici nu cred c-ar avea rost să văd și restul: sunt cam slabe șansele să se îmbunătățească brusc calitatea „argumentelor” de la min. 76 încolo. Pot să zic că am distins trei teme principale, brodate pe un fundal despre ruinarea peisajului (care, dealtfel, nici nu prea avea de-a face cu subiectul filmului, dat fiind că e vorba de terenuri private cesionate exploatatorului) și presărate cu apeluri sentimentaliste pe cât de cu priză la publicul ignorant, pe atât de rupte de realitate:

  1. Conspiraționită legată de variate bucăți de legislație americană – care, chiar îndreptățită, ține de politica americană și n-are nimic de-a face nici cu tehnologia fracturării hidraulice în sine, nici cu ce se întâmplă în alte țări.
  2. Probleme atribuite unora dintre exploatările „investigate”, în special infiltrări de variate substanțe în apă – care, chiar dacă țin de exploatările în cauză (și nu este deloc clar că ăsta ar fi cazul), din nou nu sunt probleme inerente tehnologiei: țin de neglijența companiilor (independent de prevederile legale privind siguranța exploatărilor).
  3. Sperietoarea cu „substanțele chimice”, atât de des folosită pentru a impresiona pulimea care nu stă nițel să cujete că „substanță chimică” nu e sinonim cu „neurotoxină” sau „chestie sintetizată de savanți nebuni care vor să depopuleze pământul”, sau mai știu eu ce alte sensuri sinistre atât de des folosite împreună cu sofismul naturalist (ideea scoasă din greu la înaintare, explicit sau implicit, că „natural = bun/prielnic” și „artificial/sintetic = dăunător”). Și asta asociată tot la câteva minute cu „șopârle” de genul „X se folosește la fabricarea plasticului” sau „Y se folosește în industria pesticidelor”. Dacă faptul că ceva se folosește într-o „chestie nasoală” ar fi un argument împotriva folosirii acelui „ceva” în alte locuri, ar trebui să ne lăsăm cu toții de băut apă, că și aia se folosește în… ei bine, efectiv în *toate* chestiile nasoale, de la cele mai inocue până la fabricarea de bombe nucleare! (www.dhmo.org/environment.html FTW)

Acuma… nu vreau să fiu înțeles greșit. Istoria exploatărilor petroliere și de gaz e plină de exemple de concerne care fac porcării sau sunt pur și simplu neglijente. Dar asta nu are de-a face cu tehnologia în sine și cu viabilitatea acesteia. Filmul ăsta, în cel mai bun caz, este un material care expune porcăriile pe care le-a făcut o anumită companie într-un anumit loc, din cauza proastei gestionări a instalațiilor de suprafață (și poate nici măcar atât, dacă e să-l iei la puricat). Dar nu spune absolut nimic despre impactul pe care-l are asupra mediului ceea ce se întâmplă în subteran, unde ale loc fracturarea propriu-zisă, nici despre viabilitatea tehnologiei etc., dincolo de aceea că trebuie luate măsuri de siguranță corespunzătoare la suprafață. E la fel de mult (sau de puțin!) un argument împotriva fractării hidraulice pe cât este dezastrul de la Thyssen-Krupp din Torino, de acum câțiva ani, unul împotriva siderurgiei.

BOR ne oferă soluția pentru „dependența” de pornografie

Pornografia este o mare problemă, știați asta? Pardon, „o problemă mondială”. Iar „dependența” de pornografie un pericol, „maladia secolului XXI”! Sau invers, pornografia maladia secolului și dependența de porn o problemă mondială. Ceva de genu’ ăsta…

Ah, nu știați încă? Aflați acum. Cine vrea să cunoască detaliile exacte, poa’ să meargă pe situl Ziarului Lumina (nu, nu pun linkul), de unde-am cules știrea ((De fapt, mi-a aterizat pe fluxul RSS al ziarului. Mai arunc câte-un ochi pe el când îmi scade tensiunea prea mult – remediu excelent, cu efect instantaneu și garantat, nu ca vinul roșu, cafeaua și chimicalele inventate de Big Pharma, la ordinul Conspirației Mondiale Masono-Sionisto-Reptiliene, cu scopul de a ne extermina!)) despre conferința ținută miercuri, 9 februarie a.c. (ah, am pus totuși linkul) la Sibiu, taman pe tema asta. Participanții la conferință care, cum se îmtâmplă la mai orice conferință, au fără îndoială o vastă și bogată experiență în domeniul abordat au fost, după cum aflăm:

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, conf. dr. Ciprian Streza de la facultatea amintită, Ciprian Onica, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Sibiu, studenţi, liceeni, tinere cadre didactice din învăţământul sibian, precum şi alte cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Organizarea conferinţei s-a datorat parteneriatului dintre ASCOR Sibiu, Mitropolia Ardealului, facultatea sibiană amintită şi Asociaţia „Familia noastră”.

(Ce naiba, în România toate ONG-urile cu „familie” în denumire sunt din astea, ortodoxoide?)

Oh, lume selectă și bine intenționată, care și-a suflecat poalele ca să facă „prezentarea sistematică şi bazată pe studii necunoscute opiniei publice din cauza dezinteresului mass-media, a pericolelor fizice şi psihice pe care le are consumul de pornografie”! E de bine, nu? Cineva se mai ocupă și de pericolele reale care ne pasc – spre deosebire de cele imaginare, ca pandemii și alte boli, cutremure, corupție, inundații, șarlatani cu diplomă lăsați de capul lor să se joace de-a doctorii și alte forme de criminalitate etc.

Uite, o noutate am aflat-o deja: mass-media conspiră pentru a ține ascunse pericolele consumului de pornografie. Știți voi – violuri, pedofilie și păr în palmă! Probabil era vorba de mass-media din alte țări, că pe la noi abundă tot felul știri pe marginea basmelor apocaliptice ale unora sau maniilor puritano- cristo-fasciste ale altora.

Dar, din fericire, biserica și bisericoizii sunt pe baricade și vor lupta până la ultima suflare și la ultima picătură de sudoare, sânge și alte fluide corporale, pentru a păstra puritatea minților și ochilor noștri neîntinată de demonul pornografiei. De a ne apăra, în cuvintele fițuicii sus-numite, de „efectele fizice și psihice devastatoare pe care le are consumul de pornografie”. Despre acestea ar fi ținut o prelegere „oaspetele de seamă” (de ce naiba se simt datori redactorii ăștia bisericoși să folosească tot felul de formulări arhaico-ridicole?), un ilustru necunoscut pe nume Virgiliu Gheorghe.

Stop. Google time.

Autorul unei serii de carti despre efectele televiziunii asupra mintii umane:

  • Efectele televiziunii asupra mintii umane
  • Efectele micului ecran asupra mintii copilului
  • Stiinta si razboiul sfarsitului lumii. Fata nevazuta a tele-viziunii

Conferinţe

  • Manipularea magica si pericolul pornografiei
  • Formatarea si programarea creierului uman prin televizor
  • Efectele televiziunii şi ale internetului asupra sănătăţii mentale

Ah. Misticul suferind de conspiraționită, de se dă biofizician ((A nu se confunda Virgiliu Gheorghe, teolog prezentat ca biofizician pe unele bloguri ortodoxoide, cu Zeno Virgil Gheorghe (Simon) – chimist și biofizician, fost profesor de chimie fizică și biofizică la Universitatea de Vest și UMF Timișoara, fost director al Institutului de Chimie Timișoara și membru corespondent al Academiei Române și al Academiei de Științe Medicale din România din 1997, respectiv 1994.)),  delirează despre tot felul de pericole imaginare până face spume la gură (metaforic vorbind, bineînțeles) și e luat foarte în serios pe diverse situri ortodoxoido-conspiraționiste. De aia-mi părea cunoscut numele… l-a luat în răspăr și TLP în articolele Savanţi fantomă ai româniei – Expertul anti-porno (din 27 noiembrie 2010) și Poporul Român – Popor Superstiţios XII – Radio România (din 26 noiembrie 2010).

Resume.

Aflăm că ilustrul necunoscut oaspetele de seamă ar fi prezentat, fără îndoială din străfundurile imaginației sale sixsixsixiste, tot felul de numere date ca reprezentând consecințele consumului de pornografie în America, prefațate cu introducerea:

Sunt mii de articole, studii şi cărţi dedicate acestui subiect. Există acolo mii de psihoterapeuţi şi costă enorm această terapie.

Și ce dacă sunt? Sunt și mii de articole și cărți dedicate ufologiei și mii de așa-ziși psihoterapeuți (kilu’ de diplome îl au, le lipsește altceva!) care tratează zecile de mii de presupuși răpiți de extratereștri. Sunt mii de articole și cărți dedicate astrologiei, chiro- și cartomanției, homeopatiei și restului de travestiuri cu pretenții de știință. Sunt mii de articole și cărți care și în ziua de azi propagă ideea primitivă și naivă că universul ar avea 6-10.000 de ani vechime – o întreagă industrie e dedicată răspândirii acestei superstiții. Aceeași industrie care face în bloc opoziție împotriva a orice înseamnă sex (sau reprezentare a acestuia; sau chiar discuție despre) înafara unei relații monogame eterne, consfințite ca atare de-un popă – cu poziții, circumstanțe și frecvență strict în conformitate cu părerea aceluiași popă.

Dar poate, știu și eu… bat câmpii? Poate că ilustrul necunoscut oaspetele de seamă a prezentat fenomenul, dincolo de numere inventate, dintr-o perspectivă mai ancorată în realitate:

Pornografia acţionează la fel ca heroina sau cocaina, producând dopamina, un neurotransmiţător care ajută la comunicarea dintre neuroni şi este implicat în toată activitatea umană pentru că mediază procesul de atenţie. În momentul în care te gândeşti la ceva, creşte nivelul dopaminei dacă te interesează şi scade dacă nu te interesează. Dopamina controlează comportamentul, atenţia. Atunci când omul vede un chip dezbrăcat, creşte valul dopaminei„, a spus Virgiliu Gheorghe.

(Ce mama dracu e aia „chip dezbrăcat”? Și cum faci să nu-l vezi? Ubli cu ochii închiși? Obligi pe toți să poarte mască oriunde se duc? A naibii pudibonderie cu eufemisme inventate pentru cuvintele cele mai banale și folosite!)

Pornografia e la fel ca heroina sau cocaina? Ce-mi plac metaforele astea împinse până-n pânzele albe! Dincolo de microscopicele obiecții că heroina și cocaina au efecte oarecum antagonice și mecanisme de acțiune diferite, și că dopamina împreună cu receptorii îs altă mâncare de pește, și că comparația este simplificată, forțată, greșită și ineptă într-o grămadă de feluri și așa mai departe… Care-i ideea?

Că orice îți reține atenția (sau te interesează; sau îți face plăcere) este un drog? De unde vine ideea asta imbecilă?

De unde ideea imbecilă că orice faci din proprie inițiativă, indiferent cât de rar sau de des (cu condiția s-o faci în mod repetat), înseamnă dependență? De unde ideea și mai imbecilă că dependența definită atât de imbecil este automat dăunătoare? Fucking slippery slope!

Dacă e s-o luăm după criteriile astea, suntem toți într-un pericol mortal, în fiecare secundă de trezie a vieții noastre. Toți avem chestii care ne interesează și ne plac, pe care le facem des (cel puțin o dată pe lună, ha-ha!) pe care le căutăm și cărora le simțim lipsa. Punem în aceeași categorie cu dependența de heroină și cititul cărților și ziarelor, ascultatul muzicii, mersul la film/club/bar/discotecă, vorbitul la telefon sau pe chat/messenger, jucatul de cărți/șah/biliard/FPS/MMRPG, joggingul, plimbatul câinelui, rosul unghiilor și scobitul în nas?

Soluția oferită de BOR

Buuun. Acum, după ce am stabilit că pornografia este pericolul major pentru societatea civilă, stabilitatea familiilor și securitatea statului, să vedem ce soluție inovativă și genială a găsit BOR. (Trebuie să fie inovativă și genială, altfel s-ar fi gândit deja altcineva la ea în miile de ani de când există pornografia!)

În intervenţia din timpul conferinţei, IPS Mitropolit Laurenţiu a amintit de canalele de televiziune şi radio, precum şi de publicaţiile Patriarhiei Române ca o alternativă la internet şi la programele periculoase pentru copii şi tineri.

Ha? Am văzut bine? Canalele TV și radio ale BOR ca alternativă la internet și „programele periculoase pentru tineri”. Poate-o fi o greșeală de culegere a cui a trântit textul pe pagina web. Să vedem mai departe:

„Există o strategie a Bisericii. Am luat atitudine şi discutăm mereu şi în Sfântul Sinod. Avem mijloacele noastre mass-media. În momentul în care avem un program de televiziune care este o alternativă la celelalte canale, problema se poate rezolva. Există canalul TV Trinitas unde se transmit slujbe şi programe folositoare pentru suflet”, a spus IPS Laurenţiu.

Ah, nu era o greșeală. Este chiar o strategie a Bisericii.

Fenomenală idee! Hip, hip, ura! (De 3 ori!)

Pentru a rezolva problema imaginară a pornografiei, cea mai bună soluție găsită de cele mai luminate minți ale ortodoxiei bisericești și laice din România a fost să… declare că problema e rezolvată (sau, mă rog, „se poate rezolva”) pentru că biserica are un canal TV.

Stau și mă întreb așa, într-o doară: Ăstora chiar nu le-a trecut prin cap că pe canalul lor se uită cine are chef să se uite? Adică, na – cam cum stă treaba cu orice canal TV. Americanii de care tot pomenea, zice-se, ilustrul necunoscut oaspetele de seamă au mii de canale TV și posturi de radio religioase, iar rezultatul este exact acela la care s-ar aștepta orice om întreg la minte: se uită la ele cine are chef să se uite.

Oh, dar nu! În universul paralel în care trăiesc pomenitele luminate minți (univers care nu are, după cum știm, nicio legătură cu ăsta de-aci), lucrurile stau altfel. Cine are chef de-un film erotic sau porno bineînțeles că telecomandește (telecomandează? telecomandă?) pe Trinitas TV să vadă un moș bărbos îmbrăcat ca boierii fanarioți vorbind într-o doară despre… ceva.  Cum să n-o facă, doar… „există alternativa asta”. La fel, bineînțeles, pentru posturi de radio, ziare și situri internet; și pentru orice tip de conținut, nu doar porn. Toți facem așa, nu? Doar „există alternativa asta”!

Uite, eu mai aseară am făcut așa. De… sâmbătă seara… singur și gripat… nu prea mi se arăta să ies, așa că frecat menta pe-aci. Am terminat o bucată de text ce-o aveam în lucru (deși mai putea să aștepte pentru că am deadline abia miercuri) și după aia mi-am zis să-mi spăl nițel ochii cu oarece pornache cu starurile preferate. Dar, pentru că „există alternativa asta”, nu-i așa?, am intrat întâi pe Youtube (nu prind Trinitas aici) și m-am uitat la toate filmele cu Justin Pârvu, apoi am citit un pic din Biblie…

Și uite așa am îndepărtat aseară de mine demonul pornografiei (și p-ălalalt, al dopaminei) și m-am sustras pentru încă o zi celui mai mare pericol care ne paște în secolul XXI. Sau boală. Sau ce-o fi.

Serios! Pe cuvânt de pionier.

De ce Campania 10:23 e o inițiativă bună

Pentru că orice campanie care trage un semnal de alarmă împotriva șarlataniei instituționalizate este o inițiativă bună. Excelentă chiar! De repetat cât mai des și insistent și de mediatizat cât mai pe larg.

Adepții homeopatiei o prezintă ca pe o ramură a medicinei, la fel de eficientă ca medicina „tradițională” – medicina bazată pe principii și dovezi științifice, care în jargonul homeopat e numită (oarecum peiorativ) „alopatie” sau „medicină alopată”. „La fel de eficientă” am scris? Am greșit! Cel mai adesea e prezentată ca fiind chiar superioară medicinei clasice, argumentul fiind că preparatele homeopate (refuz să le creditez cu denumirea de „medicamente”) nu au efecte secundare și adverse ca „otrăvurile chimice” folosite în medicina „alopată”.

Descrierea homeopatiei, așa cum ne este dată de practicanții ei, variază în detalii în funcție de cine o face, dar toate descrierile pe care le-am văzut gravitează în jurul a două puncte centrale: „cui pe cui se scoate” (similia similibus curantur, axioma imbecilă avansată de însuși Hahnemann, inventatorul homeopatiei) și ideea că cu cât e mai diluat preparatul, cu atât e mai puternic.  Pe fundamentele acestea sunt grefate tot felul de idei pseudoștiințifice, argumentate cu întorsături de condei și figuri de stil din tot spectrul procedeelor literare, condimentate din plin cu termeni științifici reali sau inventați, și cimentate cu argumentul suprem: mărturiile pacienților convinși de puterea tămăduitoare a homeopatiei. Adesea mai sunt invocate și tot felul de teorii conspiraționiste, cele mai des pomenite fiind legate de o așa-zisă mafie a marilor concerne farmaceutice, disperate de pierderea pieței în favoarea produselor homeopate care sunt, nu-i așa , superioare din toate punctele de vedere.

Aceste descrieri ale homeopatiei sunt înșelătoare de la cap la coadă. Indiferent de buna sau reaua credință a celor care le avansează, afirmațiile false rămân afirmații false. Sunt chiar înclinat să cred că cea mai mare parte a susținătorilor homeopatiei sunt de bună credință și sunt convinși că aceasta „funcționează”. (Din păcate, acesta e un aspect care nu crediteză în nici un fel homeopatia ca metodă de tratament, la fel cum Soarele nu se învârte în jurul Pământului indiferent de părerea a opt milioane de români care cred opusul.) Cel puțin sunt înclinat să fiu mai împăciuitor când e vorba de publicul „laic”. Nu pot însă face același compromis pentru mult prea mulții medici care promovează homeopatia: în cazul lor ignoranța nu e o scuză.

Ce nu este homeopatia

Vreau să fac o foarte scurtă trecere în revistă a câtorva afirmații false sau înșelătoare mult prea des făcute cu privire la homeopatie de către susținătorii acesteia:

  • „Homeopatia este o ramură a medicinei.” – Nu este. Homeopatia este unul dintre domeniile de „medicină alternativă”. Cu alte cuvinte, una din practicile care nu sunt incluse în medicina mainstream pentru că ori n-au fost dovedite a da rezultate, ori s-a dovedit că nu dau rezultate.  Ca să repet ceea ce alții au spus mai bine ca mine: practicile medicinei „alternative” au fost testate de-a lungul timpului, iar cele care s-au dovedit a funcționa au devenit medicină.
  • Homeopatia este o terapie eficace. – Fals. Nu există nici măcar un singur studiu riguros care să confirme că preparatele homeopate ar avea vreun efect superior unui placebo. După toți parametrii obiectivi, preparatele homeopate sunt placebo.
  • Homeopatia nu tratează boli, ci pacienți. – De fapt, nu tratează nimic. Afirmație e de obicei făcută în contextul prezentării homeopatiei ca o metodă de tratament „holistică”, care ar lua chipurile în considerare întreaga persoană, în opoziție cu medicina „alopată” care ar lucra după o schemă fixă, mecanic. Această dihotomie este însă nu doar simplistă și naivă, ci chiar mincinoasă. Pe de-o parte, faptul că există specializări și tratamente specifice anumitor boli sau grupuri de boli nu înseamnă că medicii ignoră tabloul general al stării pacientului. Pe de alta, chiar în cazul pseudomedicinei homeopate există rețetare și sistematizări în care anumite preparate sunt indicate pentru anumite simptome și vice versa.
  • Homeopatia tratează cauza bolii, nu doar simptomele. – Repet: de fapt nu tratează nimic. Și această declarație, un exercițiu de ipocrizie întocmai ca cea precedentă, conține un atac implicit la adresa medicinei: ideea că medicina „tradițională” tratează doar simptomele, nu și cauzele bolilor – un fals grosolan adesea ascuns sub niște bâlbe pseudoștiințifice care identifică „cauzele” cu presupuse „dezechilibre” din organism, pe care știința nu le-ar poate detecta sau medicina nu le-ar aborda.
  • Preparatele homeopatice sunt inofensive. – Afirmația este de obicei făcută în contextul în care medicamentele („chimice”, mai ales) au (adesea?) efecte secundare sau adverse neplăcute, în unele cazuri chiar periculoase. În timp ce  faptul din urmă este abordat în mod corespunzător în medicină (se iau precauții pentru a contracara sau minimiza efectele nedorite ale medicamentelor, și cu cât o terapie are efecte neplăcute majore, cu atât mai mult se evită administrarea ei), ideea că homeopatia nu este dăunătoare este un fel de minciună prin omisiune. E adevărat că preparatele homeopate în sine nu sunt dăunătoare, și cu atât mai puțin toxice: câteva picături de apă pură n-au cum să fie toxice, iar câteva zeci de miligrame de glucoză (din care sunt făcute preparatele homeopate vândute sub formă de granule) nu sunt dăunătoare nici măcar pentru diabeticii insulinodependenți. Este însă cât se poate de dăunătoare administrarea acestor preparate inofensive în locul unui tratament adecvat.
  • Homeopatia este un tratament natural. – Homeopații rar scapă ocazia să sublinieze că se folosesc ca materie primă doar substanțe naturale. Lăsând la o parte sofismul naturalist la care apelează („natural” nu e nici pe departe sinonim cu „bun” sau „sănătos”), este irelevant de la ce se pleacă. Pentru diluțiile folosite în mod tipic (cel mai adesea 30C, care corespunde cu o concentrație teoretică de 1:1060 a principiului activ) este infimă probabilitatea de a găsi în preparatul final până și o singură particulă din materia primă.

Lista ar putea continua cu cel puțin o duzină de afirmații. Mă opresc aici, după ce-am pomenit câteva dintre cele mai flagrant false dintre afirmațiile pe care le-am întâlnit în ultimul timp. Voi încerca pe viitor să detaliez punctele trecute în revistă aici… în măsura în care voi reuși să mă urnesc.

Deşteaptă-te române!

… din somnul cel de moarte

Am impresia că aceasta este singura parte care are vreo legătură cu realitatea din tot imnul nostru naţional. Restul este însă emblematic pentru mania persecuţiei şi credulitatea cronică ce bântuie pe la noi. Acest prim vers ar trebui o bună parte a conaţionalilor noştri să-l scrie CU LITERE MARI pe o coală de bloc de desen MARE (mai greu de găsit, dar asta e altă poveste) şi să şi-l lipească undeva la vedere, să-l citească şi să-l repete de ‘şpe ori pe zi, până le intră în cap!

Trezeşte-te române! Prea înghiţi pe nemestecate, nu porumbei, ci de-a dreptul balene zburătoare!

Thou shalt not 666!

Acum este în mare vogă mania (declanşată în principal de „părintele” Iustin Pârvu, un călugăr ignorant, rupt de realitate şi probabil şi senil) cu „semnul fiarei” şi 666 în paşapoartele biometrice şi cipuri şi alte cele. Problema cea mare a cipurilor este, se pare, prezenţa în vreun fel, a numărului 666, presupusul „număr al fiarei” din Apocalipsa lui Ioan (şi zic presupusul pentru că, după unii, şi cu argumente destul de solide, numărul din cartea biblică ar fi 616).

Popa pomenit argumentează undeva într-unul din discursurile lui că „niciunul din producătorii de cipuri n-a dovedit” că numărul 666 e absent din cipurile respective.

Am o veste proastă pentru maniacii anti-666: Numărul 666 este cu siguranţă folosit în vreun fel cel puţin de-o parte din cipurile respective. La fel cum este cu siguranţă folosit în telefoanele mobile şi calculatoare şi cam orice aparatură electronică. Şi apare cu siguranţă şi pe o parte din codurile de bare, în orice bază de date. Şi pe biletele de autobuz, şi pe facturi şi chitanţe şi pe câte o bancnotă din fiecare mie. Şi în  bilanţurile contabile anuale. Şi în general peste tot unde se numerotează sau înseriază ceva – în general peste tot unde se lucrează cu numere.

Cred şi eu. Pentru matematică şi pentru informatică şi pentru orice programator, 666 este doar un număr natural oarecare, aflat între 665 şi 667 – şi cu o însemnătate la fel de specială ca acestea două; adică în nici un fel specială. Care ar fi soluţia? Să scoatem din mânecă o a 11-a poruncă care să glăsuiască „Nu vei folosi numărul 666 în matematică” şi s-o promovăm la rang de lemă fundamentală alături de Axioma lui Euclid?

Cipuri biometrice, paranoia şi Big Brother

O altă componentă a delirului este că „nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsa 13), semnul fiind identificat cu aceste cipuri,  şi altele asemenea.

Să ne înţelegem, în cipurile respective vor fi înregistrate date care erau deja înregistrate, dar în altă formă (mai uşor de falsificat, printre altele). Cine a avut până acum un paşaport în mână poate a observat că se trecea acolo înălţimea şi culoarea ochilor (ultimul detaliu fiind, presupun, un arhaism de pe vremea când se foloseau fotografii alb-negru sau chiar dinainte, când în paşapoarte, sau echivalentul acestora, se trecea o descriere a titularului pentru că nu se inventase încă fotografia). Că vine codificată, eventual, şi amprenta digitală se datorează faptului că, spre deosebire de trăsăturile faciale şi semnătură, aceasta nu se poate falsifica; şi nici nu se poate fura (cum este cazul unei parole sau cod PIN).

Că la un moment dat e probabil ca documentele „electronice” să devină norma, pentru ca mai apoi să fie singurele acceptate, este doar un pas normal condiţionat de evoluţia tehnicii. La fel cum de aproape un secol încoace sunt obligatorii fotografiile color în paşapoarte (în ciuda obiecţiilor iniţiale, făcute cam în aceiaşi termeni). La fel cum documentele de identitate sunt, în general, obligatorii şi prezentarea lor condiţionează obţinerea unor drepturi, produse şi servicii.

Şi n-aş vrea să-mi închipui ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi folosite, iar fiecare ar putea declara că este oricine altcineva, şi face orice în numele acelui altcineva, fără ca nimeni să poată verifica identitatea personajului. Un astfel de sistem poate funcţiona într-o societate tribală sau, în general, într-o comunitate mică şi închisă: la bunica la ţară, unde dau câte 2-3 săptămâni pe an, îi cunosc pe toţi şi toţi mă cunosc pe mine; acasă, unde locuiesc de când m-am născut, ştiu numele cam a 1-2% din cocitadini şi mai cunosc vag, din vedere, încă, să zicem, 5%… şi e vorba de un oraş destul de mic, care nu ajunge nici la 100.000 de locuitori.

Care este temerea cea mare? Că autorităţile pot să te urmărească, să vadă unde te afli şi ce faci? Asta este o problemă doar dacă „autorităţile” au dreptul şi puterea să facă orice cu datele respective – exact fenomenul împotriva căruia există prevederile legale pentru protecţia informaţiilor personale şi a drepturilor individului: în variate legi, în Constituţie şi în tratatele internaţionale la care România este semnatară (şi care, conform Constituţiei, au putere legală egală cu a legilor interne… ba chiar mai mare, ţinând cont de prevederile Art. 20, unde se prevede că dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile sunt interpretate conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a tratatelor internaţionale).

Big Brother” era o realitatea în societatea comunistă, când (poate unii îşi mai amintesc) se trăia cu frica-n sân: nu care cumva să spui ceva „greşit” şi să audă „tovarăşii” (micuţii cu ochi albaştri, cum erau pe alocuri supranumiţi lucrătorii M.I. – nu cei de la miliţie, ci ceilalţi) sau variaţi „binevoitori”; nu care cumva să cunoşti vreo persoană „indeziderabilă” (şi asta era o vină, să cunoşti pe cineva cu „vederi greşite”). România „antedecembristă” era un exemplu bun de societate închisă şi controlată… pe vremea aceea n-ar fi fost cu siguranţă o problemă cipurile pe paşapoarte. Pentru simplul motiv că erau puţini „privilegiaţii” care aveau paşaport, şi şi mai puţini cei care ajungeau să-l folosească; şi, în plus, trebuia oricum predat la miliţie în termen de 24 sau 48 de ore de la întoarcerea în ţară (ţin minte că regula aceasta, tipărită pe coperta III a primului meu paşaport, eliberat în 1993 dar încă „de tip vechi”, m-a uimit).

„Semnul fiarei”?

Pe de altă parte, în acelaşi capitol al aceleiaşi cărţi biblice şi doar la un verset distanţă, este specificat: „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte„. Aş pune o întrebare credulilor ortodoxoizi (deşi e probabil să rămână doar o întrebare retorică, date fiind capacităţile de a raţiona de care respectvii au dat dovadă): Chiar nu vedeţi nici o diferenţă între o bucată de hârtie plastifiată care se poartă în buzunar şi o parte a corpului? (De fapt, două părţi distincte ale corpului.)

Cu un pic de răbdare şi stăruinţă, cum ziceau şi alţii, poţi liniştit să găseşti 666 aproape oriunde. Cum ziceam, este un număr oarecare între 1 şi 1000 şi inevitabil apare explicit în orice listă secvenţială de numere, indiferent ce numerotezi. Dacă te mai pui să şi cauţi după el, interpretând numerologic orice-ţi pică în mână, cu atât mai mult o să-l găseşti.

Fir-ar să fie! Însuşi iniţiatorul paranoiei ăsteia colective „poartă semnul fiarei„:

P >A R I N T E L E I U S T I N P A R V U
7 1 9 9 5 2 5 3 5 9 3 1 2 9 5 7 1 9 4 3
7+1+9+9+5+2+5+3+5=46; 4+6=10; 1+0=1 9+3+1+2+9+5=29; 2+9=11 7+1+9+4+3=24; 2+4=6
Dar, „Părintele Iustin”= 1+11=12, deci 2×6 deci 6 6 6
Deci „Părintele Iustin Pârvu„, numerologic, ne dă „666„. Q.E.D.

Cui are de contestat interpretarea mea, îi adresez invitaţia de a-şi documenta mai întâi calificarea ca numerolog, de preferinţă cu o diplomă de doctor în numerologie eliberată de Sorbona sau Oxford!

Între timp, pe tărâmul realităţii…

Avem legi care ne protejează intimitatea şi care reglementează cine şi în ce măsură poate accesa datele noastre personale, respectiv ce poate face cu ele. Legile acestea pot fi perfectate, nu neg, dar soluţia nu este să ne ascundem într-o peşteră (sau într-o chilie, tot aia!). Soluţia este o legislaţie care să limiteze libertatea unui individ doar în punctul în care încalcă libertatea altuia. Parte a acestei soluţii este dezvoltarea de instrumente şi proceduri care să limiteze posibilităţile de a încălca libertatea unui individ, inclusiv prin eliminarea birocraţiei în măsura posibilului; sau, unde nu se poate elimina, folosirea de metode mai eficiente.

În condiţiile unei legislaţii adecvate, singurii care trag avantaje din imposibilitatea de a identifica corect o persoană sunt cei care îşi asumă identităţi false sau au interesul de a nu fi descoperiţi când fac ceva ilegal. Şi în condiţiile în care „ilegal” înseamnă o daună provocată cuiva, nu orice i se năzare unuia sau altuia.

Stocarea datelor personale pe cipuri nu este decât o metodă de a eficientiza comunicarea şi verificarea acestora unde şi când este nevoie să se facă aceasta.

Pe tărâmul fabulaţiei

Pe tărâmul fabulaţiei prosperă simbolomania şi tehnofobia. Şi ambele s-au manifestat din plin cu fiecare pas pe care l-a făcut societatea umană după descoperirea focului şi inventarea roţii. De fiecare dată când apare un element nou, o tehnică nouă, au existat grupuri care găseau tot felul de semne ascunse şi proroceau tot felul de nenorociri care se vor abate asupra noastră. În lumea creştină, „semnul fiarei” şi apelurile la Legea Divină au fost întotdeauna asociate cu orice nu era „tradiţional”. De fiecare dată făcute de încuiaţi ignoranţi… care de fiecare dată au nimeric ca nuca-n perete cu prevestirile lor.

Mania anti-cip care se manifestă acum la noi nu este altceva. Nu este principial diferită de obsesiile împotriva a orice a uşurat în vreun fel viaţa noastră, împotriva a orice a facilitat comunicarea şi deplasarea. S-au susţinut opinii asemănătoare împotriva tiparniţei lui Gutenberg, împotriva lunetei lui Galilei şi a motorului cu aburi al lui Watt. Sau, în vremuri mai recente, împotriva radioului („tranzistorului” mai apoi), televizorului, avionului, codurilor de bare, cardurilor de credit etc.

O propunere

Aş propune ca cine vrea să promoveze opoziţia la „cipurile biometrice” (am înţeles că deja vreo zece mii de imbecili au semnat lista), să iniţieze în paralel şi câteva liste care să ceară, din aceleaşi motive a:

  • Folosirii CNP-ului (ăla da semn al fiarei… aproape că nu mai există act oficial pe care să nu fie o rubrică în care să completezi CNP-ul)
  • Folosirii cardurilor, fie ele de debit sau de credit (doar pe Internet nu poţi cumpăra fără ele: clar, trebuie să ai semnul fiarei în mâna dreaptă ca să faci o achiziţie… şi îţi mai şi cere, ca confirmare, un grup de trei cifre scris pe spatele cardului, care, statistic, la un card din o mie, este tocmai 666…)
  • Anularea tuturor facturilor, bonurilor, bancnotelor, documentelor al cărur număr de serie se termină în 666 (sau unde 666 se poate obţine, prin vreo metodă, din numerele existente).
  • Modificarea tuturor programelor astfel încât, atunci când generează numere aleatoare (necesare pentru variate operaţii), să nu genereze 666; de asemeni.
  • Modificarea legislaţiei financiare astfel încât la o sumă care se termină în 666 să se adune sau scadă o unitate (că ar genera un haos total în finanţe e o problemă minoră).

Anti-cip şi pe messenger

Da, aproape uitasem… am primit aseară pe Y!M (de la unul care între timp a ajuns pe lista neagră de ID-uri blocate) următorul mesaj:

Un anunt ffoarte important pentru credinta noastra,Parintele Arhimandrit Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda incearca sa lupte pt credinta noastra si pt intimitatea noastra,Uniunea Europeana vrea sa ne faca pasapoarte cu cipuri biometrice ca sa contina toate in el,si dupa va urma sa ne pune cum au pus si la animale cerceii aia galbeni co codul de bare al satanei,asa vor face dupa acel pasaport ne vor pune cipuri ca la animale sa fim identificati cu acel cod al satanei,asa ca acesta este un semn de la dumnezeu ca trebuie sa luptam impotriva acelui cip,este venit de la Diavol,Grecia a strans semnaturi si si au iesit in starda si nu li sa pus acele cipuri,asa ca noi nu putem lupata pt credinta noastra!!!!!!Ganditiva cu acel cip ne dam viata in mainile diavolului se apropie Apocalipsa…

(Do I need to mention how much I love chain-letters?)

Incidental, mă întreb dacă cei care trimit mai departe (şi în general, cei care subscriu şi participă la campania asta panicardă) astfel de mesaje în care se pot număra pe puţin zece diavoli şi satane per una bucată frază ineptă şi agramată, au idee cu se ce mănâncă chestii precum „cip” şi „biometric”. Aş fi gata să bag mâna în foc (fără să mă ard!) că n-ar putea să expli
ce – nu ştiinţific, dar măcar coerent – noţiunile respective. Când deconectezi creierul şi înghiţi fără discernămânf orice gogomămie asociată de cineva cu „semn de la Dumnezeu” şi „credinţă”, în spiritul oilor Domnului (de a urma măgarul din fruntea turmei sau oaia cu talangă, indiferent unde se duce numita), informaţiile reale nu mai au niciun rost.