Umanism

Când spun umanism mă refer în principal la weltanschauung-ul modern, cunoscut şi ca Umanism secular (Secular Humanism în engleză), pe care eu l-am adoptat ca filozofie de viaţă. Şi când spun „l-am adoptat” nu înseamnă că am citit ce este şi mi-am spus „Sună interesant, hai să mă înscriu şi eu” – situaţia a fost oarecum invers: când i-am citit descrierea am constatat că se potriveşte aproape 100% cu perspectiva mea.

Definiţiile de dicţionar ele umanismului sunt prea vagi şi se referă mai ales la curentul umanist-iluminist apărut în perioada istorică vag delimitată temporal cunoscută sub denumirea genrică de Renaştere. Definiţia din Wikipedia este ceva mai descriptivă:

Umanism: Poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine şi nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului şi moralităţii prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependenţa de credinţă, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelaţii divine. Umaniştii susţin moralitatea universală bazată pe condiţia umană ca loc comun, sugerând că soluţiile problemelor sociale şi culturale umane nu pot fi provincialiste.

Tot în Wikipedia, Umanismul secular este definit, ceva mai la obiect, ca fiind:

[…] o filozofie umanistă care susţine raţiunea, morala, şi justiţia, respinge în mod explicit ritualurile şi ceremoniile ca mijloc de a afirma poziţia faţă de viaţă. Termenul a fost consacrat în secolul XX pentru a se distinge clar de umanismul religios, sintagma dând astfel naştere unui retronim. Un sinonim poate mai puţin agresiv este umanism ştiinţific, pe care biologul Edward O. Wilson l-a denumit „singura Weltanschauung compatibilă cu cunoştinţele crescânde ale ştiinţei despre lumea reală şi legile naturii„.


Subpagini:

[subpage-view]